Anulare somaţie de plată – lipsa caracterului cert al creanţei

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.11.2015, sub nr. 111178/299/2015, petenta B.G. S.A. a formulat cerere în anulare împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 20.10.2015 în dosarul nr. ... prin care s-a respins cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii anterior menţionate şi, pe cale de consecinţă, să se dispună emiterea unei ordonanţe de plată prin care să debitoarea să fie obligată la plata sumei de 818,81 lei reprezentând contravaloarea buteliilor vândute, conform facturii fiscale nr. 1786229/30.06.2012, la plata penalităţilor de 1%/zi de întârziere conform art. 8.2.3 din contractul de comision nr. 3353/20.01.2010, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, care urmează a fi calculate de executorul judecătoresc conform art. 628 alin. 2 C.pr.civ. şi la plata sumei de 2.220 lei compusă din contravaloarea a 10 ambalaje x 60 lei (TVA inclus), contravaloarea a 10 ambalaje x 100 lei (TVA inclus) şi contravaloarea a 1 rastel x 620 lei (TVA inclus), cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.192 lei reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei şi onorariu avocat în cuantum de 992 lei (TVA inclus).

În motivarea cererii, petenta a învederată că între părţi a fost încheiat contractul de comision nr. 3353/20.01.2010 în temeiul căruia debitoarea, în calitate de comisionar, s-a obligat să vândă încărcăturile GPL livrate de societatea sa, în calitate de comitent, comisionarul urmând să achite contravaloarea încărcăturilor GPL vândute.

Având în vedere că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată în integralitate a facturilor, în ciuda faptului că societatea creditoare şi-a îndeplinit la rândul său întocmai şi la timp obligaţiile contractuale asumate, la data de 26.06.2015, a emis somaţia nr. 931, trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi conţinut declarat, primită de debitoare la data de 07.07.2015 conform dovezii anexate. De asemenea, având în vedere că nu s-au restituit ambalajele şi rastelul lăsate în custodie, la data de 26.06.2015, a emis notificarea nr. 932, trimisă debitoarei odată cu somaţia de plată a debitului restant, prin care a solicitat returnarea ambalajelor şi a rastelului, iar în caz de nereturnare, achitarea contravalorii acestora.

Întrucât debitoarea nu a înţeles să se conformeze şi să îşi îndeplinească obligaţia de plată a facturii reprezentând contravaloarea încărcăturilor GPL livrate, creditoarea a înregistrat cererea de emitere a ordonanţei de plată ce formează obiectul dosarului nr. ..., solicitând instanţei obligarea debitoarei la plata debitului rămas neachitat, la plata penalităţilor de 1% zi de întârziere, la achitarea contravalorii ambalajelor preluate în custodie şi nerestituite, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Petenta a învederat că prin hotărârea pronunţată la data de 20.10.2015 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea de emitere a ordonanţei de plată pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ., motivând că cererea de chemare în judecată excede domeniului de aplicare a procedurii ordonanţei de plată, nefiind îndeplinită condiţia caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.

Petenta a susţinut că în mod netemeinic şi nelegal Judecătoria Sectorului 1 a apreciat că în cauza dedusă judecăţii creanţa nu ar avea caracter cert, deşi contractul de comision nr. 3353/20.01.2010 şi factura fiscală nr. 1786229/30.06.2012 fac pe deplin dovada caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei. Petenta a considerat că, în realitate, creanţa dedusă judecăţii este certă, existenţa ei rezultând neîndoielnic din contractul de comision nr. 3353/20.01.2010, prin care părţile au convenit expres obligaţia debitoarei de a achita creditoarei contravaloarea încărcăturilor vândute, astfel cum rezultă din art. 8.2.3 din contract, debitorul fiind îndreptăţit la un comision de 2 lei pentru fiecare butelie vândută.

Mai mult, obligaţia debitoarei de a plăti contravaloarea încărcăturii GPL livrate, corelativă dreptului de creanţă pretins de creditoare, a fost asumată de debitoare printr-un act însuşit de părţi, contractul de comision nr. 3353/20.01.2010 purtând semnătura debitoarei, făcând astfel dovada raportului juridic în baza căruia s-a născut obligaţia debitoarei de plată a încărcăturilor GPL livrate de creditoare. De asemenea, debitoarea şi-a asumat obligaţia de plată a contravalorii încărcăturilor GPL prin avizul de însoţire a mărfii aferent facturii fiscale nr. 1786229/30.06.2012.

În ceea ce priveşte caracterul lichid al creanţei, petenta a considerat că şi această condiţie este îndeplinită, câtimea creanţei fiind determinată prin factura fiscală nr. 1786229/30.06.2012. Cât priveşte exigibilitatea creanţei, petenta a considerat că instanţa în mod greşit a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că, potrivit art. 8.2.3 din contractul de comision nr. 3353/20.01.2010, debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea încărcăturilor vândute la aprovizionarea cu butelii.

Petenta a mai arătat că debitoarea avea obligaţia de a acţiona ca un profesionist şi de a depune toate diligenţele necesare pentru vânzarea buteliilor livrate de creditoare, astfel încât nu se poate aprecia în mod just că acesteia i-ar reveni obligaţia de plată a buteliilor predate decât în situaţia în care ar reuşi să le vândă. De altfel, a considerat că în mod greşit instanţa a considerat că obligaţia de a face dovada vânzării de către comisionar a încărcăturilor predate de comitent revenea creditoarei. Astfel, în materie contractuală, creditorul are doar sarcina de a dovedi existenţa obligaţiei, revenind debitorului sarcina de a dovedi îndeplinirea obligaţiei. Cum în cauza dedusă judecăţii creditoarea a dovedit existenţa creanţei prin depunerea contractului de comision nr. 3353/20.01.2010, a facturii fiscale nr. 1786229/30.06.2012 şi a avizului de însoţire a mărfii aferent acesteia, care dovedesc fără putinţă de tăgadă asumarea obligaţiei de plată de către debitoare, neexecutarea acestei obligaţii se prezumă până la proba contrară, revenindu-i debitoarei dovada achitării debitului şi a restituirii rastelului buteliilor lăsate în custodie sau achitării contravalorii acestora, dovadă pe care nu a făcut-o.

În continuare, petenta a considerat că în mod greşit instanţa a apreciat că solicitarea de obligare a debitoarei la plata preţului încărcăturilor predate este neîntemeiată, considerând în mod nejustificat că debitoarea nu a cumpărat mărfurile pentru care a fost emisă factura fiscală nr. 1786229/30.06.2012, ci le-ar fi primit în custodie pentru a le vinde, astfel că acesteia nu i-ar fi revenit obligaţia de plată a buteliilor.

Astfel, numai în cazul în care s-ar fi emis doar un aviz de însoţire a mărfii, fără a se emite şi factura corespunzătoare, aceasta urmând a se emite la o dată ulterioară vânzării tuturor buteliilor GPL, s-ar fi putut aprecia că debitorul nu şi-a asumat obligaţia de plată a încărcăturilor, ci doar a semnat de primire pentru mărfurile preluate de la creditoare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, petenta a invocat prevederile art. 8.233 din contractul de comision nr. 3353/20.01.2010, considerând că este îndreptăţită la plata penalităţilor calculate de la scadenţă şi până la data achitării integrale a sumei datorate. De asemenea, cu privire la obligarea debitoarei la plata sumei de 2.220 lei reprezentând contravaloarea buteliilor şi rastelului nerestituite, petenta a invocat prevederile art. 13.2 din contract şi, întrucât societatea sa a făcut dovada existenţei obligaţiei de achitare a încărcăturilor GPL şi a obligaţiei de returnare a bunurilor primite de către debitoare sau, în caz contrar, de achitare a contravalorii acestora, neexecutarea se prezumă până la proba contrară, revenindu-i debitoarei sarcina de a face dovada că a restituit încărcăturile GPL sau dovada achitării contravalorii acestora, dovadă pe care nu a făcut-o.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1024 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 13).

Intimata nu a formulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărare.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. ... al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa a încuviinţat, pentru petentă, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din art. 1024 C.pr.civ., împotriva ordonanţei de plată se poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, în care se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de Titlul IX din Codul de procedură civilă (Procedura ordonanţei de plată), precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere ulterioare emiterii ordonanţei de plată.

 Prin încheierea din 20.10.2015 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ... (filele 38-39 dosar ataşat), instanţa a respins, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1014 alin. 1 C.pr.civ., cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de creditoarea B.G. S.A. în contradictoriu cu debitoarea S.T..

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut că, în speţă, creanţa dedusă judecăţii nu are caracter cert, întrucât existenţa şi cuantumul obligaţiei debitoarei nu pot fi stabilite pe baza înscrisurilor depuse de creditoare; creanţa nu are caracter lichid, deoarece nu se poate stabili în ce măsură mărfurile primite au fost vândute de către comisionar pe seama comitentului; creanţa nu are nici caracter exigibil, deoarece nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte data la care comitentul a încărcat ambalajele goale ale încărcăturilor vândute de către comisionar. De asemenea, instanţa a reţinut că solicitarea creditoarei de obligare a debitorului la plata penalităţilor de 1% pe zi de întârziere şi la plata contravalorii ambalajelor şi rastelului lăsate în custodie este neîntemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei şi întinderii creanţei principale, respectiv că nu s-a făcut dovada încetării contractului de comision încheiat între părţi, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 13.2 din contract.

Analizând cererea în anulare, prin prisma susţinerilor petentei, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Între petenta–creditoare, în calitate de comitent, şi intimata–debitoare, în calitate de comisionar, a fost încheiat contractul de comision nr. 3353/20.01.2010 (filele 13-16 dosar ataşat), având ca obiect vânzarea de către comisionar a încărcăturilor GPL aparţinând comitentului, la preţul şi condiţiile stabilite de acesta (art. 2). Aşa cum rezultă din art. 3, contractul a fost încheiat pe o durată de un an, acesta putând fi prelungit automat cu o serie de perioade egale cu perioada stabilită iniţial, în cazul în care nici una dintre părţi nu notifică celeilalte părţi intenţia de a nu reînnoi contractul, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea acestuia.

Potrivit art. 9.2, preţul de vânzare al încărcăturilor GPL a fost stabilit la suma de 37 lei (inclusiv TVA) pentru încărcătura de 9 kg.

În derularea raporturilor contractuale, creditoarea a emis factura nr. 1786229/30.06.2012 (fila 11 dosar ataşat), pentru suma totală de 818,98 lei reprezentând încărcare butelii.

Potrivit art. 1014 C.pr.civ., procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În ceea ce priveşte prima condiţie, respectiv aceea ca obligaţia a cărei executare se solicită să fie născută dintr-un contract civil, constatată printr-un înscris însuşit de părţi sub semnătură, instanţa constată că este îndeplinită. Astfel, raporturile juridice dintre părţi au fost guvernate de contractul de comision nr. 3353/20.01.2010 (filele 10-13), cu privire la care instanţa reţine ca a fost acceptat în mod expres de către debitoare, fiind semnat de către aceasta.

Referitor la caracterul cert al creanţei, în conformitate cu prevederile art. 663 alin. 2 C.pr.civ, creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

Potrivit art. 8.23 din contractul de comision nr. 3353/20.01.2010, intimata-debitoare şi-a asumat obligaţia de a preda contravaloarea încărcăturilor vândute la aprovizionarea cu butelii delegaţilor comitentului.

Instanţa nu poate reţine susţinerile petentei în sensul că mărfurile pentru care a fost emisă factura fiscală nr. 1786229/30.06 au fost achiziţionate de către debitoare, motiv pentru care aceasta avea obligaţia de a achita contravaloarea încărcăturilor livrate. Astfel, analizând obiectul contractului, astfel cum este definit la art. 2, precum şi obligaţiile asumate în mod expres de către debitoare (art. 8.2), instanţa apreciază că, în mod corect, s-a reţinut că, în lipsa depunerii unor înscrisuri din care să rezulte vânzarea de către comisionar a încărcăturilor predate de comitent, nu se poate stabili caracterul cert al creanţei deduse judecăţii.

De asemenea, instanţa consideră ca lipsită de relevanţă semnarea de către debitoare a avizului de însoţire a mărfii nr. 2951796/19.06.2012 (fila 12 dosar ataşat), deoarece acest înscris nu face dovada naşterii obligaţiei de plată a contravalorii încărcăturii, ci face dovada doar cu privire la livrarea încărcăturilor GPL de către petenta-creditoare. Astfel, cum în mod temeinic a reţinut prima instanţă, obligaţia de plată asumată de către debitoare se naşte numai în momentul vânzării, pe seama creditoarei, a mărfurilor livrate, semnarea avizului de însoţire a mărfii nefăcând dovada unei astfel de operaţiuni.

Pe cale de consecinţă, reţinând că societatea creditoare a făcut dovada numai în ceea ce priveşte livrarea încărcăturilor GPL, care au fost primite de către debitoare în custodie (în vederea vânzării ulterioare), contrar susţinerilor petentei, instanţa reţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia caracterului cert al creanţei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, instanţa reţine că, potrivit art. 8.2.3 din contractul de comision nr. 3353/20.01.2010, întârzierea la plată a sumelor datorate de comisionar îndreptăţeşte comitentul la a solicita penalităţi de 1% pe zi de întârziere din valoarea datorată de comisionar acestuia.

Astfel, având în vedere că penalităţile au caracter accesoriu faţă de debitul principal, iar acesta din urmă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1014 C.pr.civ., instanţa constată că societatea creditoare nu este îndreptăţită nici la plata acestei sume.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata sumei de 2.220 lei reprezentând contravaloarea a 20 ambalaje şi 1 rastel, conform art. 13.1 din contractul nr. 3353/20.01.2010, la încetarea relaţiilor contractuale (reziliere, denunţare unilaterală, acordul părţilor, ajungerea la termen sau în orice alt mod), comisionarul este obligat să restituie toate sumele de bani datorate, precum şi bunurile date în custodie de comitent, restituirea trebuind să se facă în maximum 3 zile de la data comunicării faptului ce a dus la încetarea contractului.

Analizând înscrisurile depuse la dosar (notificarea nr. 931/26.06.2015 – filele 7-8 dosar ataşat; notificarea nr. 932/26.06.2015 – fila 9 dosar ataşat), instanţa constată că debitoarea nu a fost notificată în scris cu privire la desfiinţarea contractului şi la motivul care a dus la încetarea acestuia. Astfel, instanţa apreciază că societatea creditoare nu a făcut dovada că ar fi considerat, după propria sa apreciere, faptul că a operat rezilierea de drept sau că nu mai doreşte prelungirea contractului, la dosar neexistând nici un înscris în acest sens. Instanţa reţine că simpla acţionare în justiţie a debitoarei pentru plata facturilor emise nu echivalează cu o reziliere de drept, în condiţiile în care creditoarea are posibilitatea de a menţine contractul încheiat cu debitoarea, fiind astfel necesară o manifestare de voinţă expresă în acest sens.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada că societatea creditoare a uzat de dreptul său de a rezilia contractul de drept, iar sumele reprezentând contravaloarea a 10 ambalaje şi 1 rastel nu pot fi acordate decât în situaţia în care contractul nu mai este în fiinţă, instanţa apreciază că, în mod temeinic, nu s-a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 2.220 lei.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că încheierea din 20.10.2015 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. ... este legală şi temeinică, astfel încât nu se impune anularea acesteia. Reţinând toate aceste considerente, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată cererea în anulare, petenta-creditoare având deschisă calea dreptului comun pentru recuperarea sumelor solicitate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea în anulare formulată de petenta-creditoare B.G. S.A., cu sediul în …., în contradictoriu cu intimata-debitoare S.T., cu domiciliul în localitatea …., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.12.2015.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR  GREFIER

Domenii speta

Spete similare