Contestaţie la executare – contract de credit; invocarea clauzelor abuzive pe calea contestaţiei la executare; inaplicabilitatea decizie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016 în procedura desfăşurată în faţa executorului judecătoresc

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 27.11.2015, sub numărul 114493/299/2015, contestatoarea P.C., în contradictoriu cu intimaţii P.B., S.C. G.A. S.A. şi BEJA D.D., a formulat contestaţie la executare împotriva încheierii privind cheltuielile de executare, încheierii privind admiterea cererii de executare silită şi a adresei de înfiinţare a popririi asupra veniturilor salariale emisă la data de 06.11.2015, precum şi împotriva tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 776/2016 al BEJA D.D. şi comunicate la data de 23.11.2015. A mai arătat că, întrucât executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească invocă motive de fapt şi de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu solicitând anularea absolută a contractului de împrumut pentru nevoie personale nr. 423402J2540530339/15.05.2008 întocmit de pârâta P.B. pentru clauze abuzive cuprinse în acesta.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, la data de 15.05.2008, a încheiat cu pârâta P. un contract de împrumut de nevoi personale pentru suma de 26.858,59 CHF şi pentru că i s-a reţinut la data încheierii un comision de 5% din valoarea împrumutului, a fost asigurată că nu se va percepe un alt comision, pe parcurs, fără a fi anunţată, a fost introdus comisionul de administrare perceput lunar. A mai arătat că, în ceea ce priveşte dobânda, conform art. 3.2 din contract, aceasta este variabilă în funcţie de evoluţia pieţei financiar bancare şi/sau a costului finanţării şi gestionării creditului, iar după 5 luni de la data semnării contractului, ca urmare a creşterii LIBOR cu 0,17%, a fost deja notificată despre modificarea unilaterală a dobânzii fără nicio motivare, din noiembrie 2008, de la 10,5 la 12, contestatoarea fiind obligată să achite dobânda majorată pe perioada noiembrie 2008- mai 2011, deşi din 2009 indicele LIBOR  a scăzut de la 2,96 la 0,7.

A mai învederat că, solicită stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la cursul de la data semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, denominarea în moneda naţională a plăţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională. A mai solicitat să se constate clauzele abuzive din contractul de împrumut pentru nevoi personale, privind comisionul de administrare, comisionul de acordare şi dobânda variabilă mărită abuziv, să fie obligată pârâta 1 să modifice contractul de împrumut pentru nevoi personale în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive, să întocmească un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor abuzive şi recalcularea dobânzii, care să ţină cont de scăderea LIBOR la fiecare 3 luni, să ramburseze sumele încasate în temeiul clauzelor abuzive, să se constate că, în aceste condiţii, creanţa care se execută nu mai este certă, lichidă şi exigibilă şi executarea silită nu mai poate continua şi să se suspende executarea silită în dosarul de executare nr.776/2015 al BEJA

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 712, 713, 651, 725, 719 C.proc.civ., Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În dovedirea pretenţiilor, contestatoarea a solicitat încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriu intimaţilor.

La data de 17.12.2015, intimatul BEJA D.D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La data de 24.12.2015, intimata P.B. R. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării contestaţiei la executare dar şi excepţia netimbrării pe capătul de cerere privind anularea contractului de credit, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere ce priveşte anularea contractului de credit, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere cu privire la îngheţarea cursului valutar, netemeinicia criticilor reclamantei cu privire la suportarea riscului valutar, netemeinicia solicitării reclamantei cu privire la îngheţarea cursului valutar şi a celorlalte clauze invocate.

În motivarea contestaţiei, intimata a arătat că, în cererea de chemare în judecată nu sunt indicate clauzele considerate ca fiind abuzive de către contestatoare, însă cu privire la riscul valutar, a arătat că, riscul bancar este o acţiune inerentă activităţii de creditare, care are la rândul său sorginte economică  şi se transpune în variate tehnici juridice iar părţile îşi asumă mai multe riscuri la semnarea contractului de credit, printre care şi riscul valutar. A mai arătat că se aplică principiul nominalismului monetar, convenţia de credit o dată încheiată trebuie respectată de părţile contractante. De asemenea, a precizat că cererea este neîntemeiată şi cu privire la comisionul de acordare.

În concluzie, intimata a precizat că actele de executare au fost întocmite cu respectarea legii, iar aceasta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, neexistând niciun motiv pentru admiterea contestaţiei.

În drept, a invocat dispoziţiile legale din cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul contestatoarei.

Intimata G.A. S.A. nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 02.03.2016, instanţa a luat act de renunţarea contestatoarei la cererea de suspendare a executării silite, a respins excepţia netimbrării cererii, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes, a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a calificat excepţia inadmisibilităţii formulării unei acţiuni care priveşte contractul de credit numai pentru cererile accesorii întrucât contractul nu mai este în fiinţă ca o apărare de fond ce va fi analizată o dată cu fondul cauzei.

La termenul din data de 16.03.2016, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimata BEJA D.D. şi a încuviinţat pentru contestatoare şi pentru intimata P.B., proba cu înscrisurile depuse şi proba cu interogatoriul părţii adverse.

 La dispoziţia instanţei a fost depus în copie certificată dosarul de executare silită nr. 776/2015, de către BEJA D.D..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Între contestatoarea P.C. şi intimata P.B. R. S.A.  a fost încheiat la data de 15.05.2008, contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 423402J2540530339, pentru suma de 26.858,59 CHF şi o perioadă de 120 luni, cu dobândă variabilă, la data încheierii contractului fiind stabilită rata dobânzii pentru primele 80 luni din perioada creditului la 10,50%, iar pentru următoarele 40 luni la 8,30 %.

Prin actul adiţional de aliniere la OUG 50/2010 încheiat la data de 17.09.2010 (f. 42-46 vol I), ca urmare a modificărilor legislative intervenite în anul 2010,  a fost stabilită o marjă fixă a băncii (pentru prima perioadă a creditului la 11,8 %, iar pentru a doua perioadă 9,4), marjă la care se adaugă indicele de referinţă LIBOR la 3 luni.

Având în vedere contractul de asigurare încheiat între G.A. S.A. şi P.B. R. S.A., societatea de asigurări a achitat băncii creditul restant al contestatoarei (f. 12 vol II) şi s-a subrogat în toate drepturile deţinute de P.B. R. S.A. împotriva debitoarei P.C., astfel cum rezultă şi din notificarea depusă la fila 8 (vol II –dosar executare).

Prin încheierea de la data de 26.05.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 57818/299/2015, s-a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, iar intimata G.A. S.A. a înregistrat la data de 16.10.2015, pe rolul BEJA D.D., cererea de executare silită a debitoarei P.C., în temeiul contractului de credit, astfel cum a fost modificat, fiind deschis dosarul de executare nr. 776/2015.

Prin încheierea de la data de 16.10.2015, BEJA D.D. a admis cererea formulată de G.A. S.A. şi a dispus încuviinţarea executării silite în temeiul titlului executoriu, prin încheierea din 06.11.2015 s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 7.740,72 lei şi s-au emis adrese de înfiinţare a popririi.

Potrivit art. 248 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa anterior asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac inutilă cercetarea fondului, astfel, având în vedere faptul că, la termenul din data de 16.03.2016, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a biroului executorului judecătoresc, pentru motivele indicate în încheiere, va respinge contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu BEJA „D.D.”, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimata P.B. R. S.A., având în vedere faptul că în cauză nu sunt invocate motive de nulitate a actelor de executare silită, ci motive de anulare a clauzelor titlului executoriu, instanţa apreciază că  există identitate între părţile din dosar şi subiectele raportului juridic litigios, urmând să respingă ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatoarei, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Potrivit art. 713 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel  titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Având în vedere faptul că executarea silită se face, în prezentul dosar, în temeiul unui contract de credit şi nu a unei hotărâri judecătoreşti şi faptul că nu există o procedură specială pentru desfiinţarea titlului executoriu, instanţa va analiza în cauză şi motivele de fapt şi de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, respectiv aplicarea dispoziţiilor Legii 193/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociaţii care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale industriale sau de producţie, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori literale, cât şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acestuia”.

Pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică  autorizată care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidenţa legilor privind protecţia consumatorilor, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale. Reclamantul este consumator în sensul aceleiaşi legi, întrucât în contractul încheiat cu pârâta a acţionat în scopuri personale, astfel cum rezultă şi din denumirea contractului.

Potrivit art. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzis comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din această Lege stabileşte că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. 

 O primă condiţie ce trebuie îndeplinită pentru ca o clauză să fie abuzivă este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 defineşte noţiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Cea de-a doua condiţie esenţială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, prin aceasta înţelegându-se că unul din contractanţi dobândeşte un avantaj nejustificat faţă de situaţia celeilalte părţi.  În fine, cu privire la cea de-a treia cerinţă, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credinţe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerinţă vizează  comportamentul neloaial al co-contractantului. 

De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art.4 alin.5 şi 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum şi de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele şi serviciile oferite în schimb. 

În ceea ce priveşte contractul de credit din cauză, instanţa stabileşte că acesta reprezintă contract de adeziune, lipsind posibilitatea consumatorului de a negocia clauzele care reglementează desfăşurarea relaţiilor contractuale, acestea fiind preformulate de către bancă.

Susţinerile intimatei referitoare la „caracterul negociat” al clauzelor sunt vădit neîntemeiate, întrucât aducerea la cunoştinţa clientului a contractului de credit nu reprezintă negociere, ci o componentă a dreptului la informare al consumatorului. De asemenea, posibilitatea consumatorului de a opta între diferite servicii oferite de bancă nu reprezintă negociere, având în vedere că pentru fiecare tip de serviciu (credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă) există un contract preformulat de către prestatorul de servicii, cu privire la care consumatorul nu poate aduce modificări.

Cum banca nu a probat că a negociat efectiv şi direct cu contestatoarea clauzele privind dobânda şi comisioanele, deşi această probă îi incumba, prezumţia relativă instituită de lege nu a fost răsturnată. În atare situaţie, instanţa reţine că aceste contracte de credit sunt preformulate de bancă, standardizate, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă şi completă asupra tuturor condiţiilor de creditare.

În acest sens, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Astfel, observând convenţia de credit intervenită între contestatoare şi intimata P.B. R. S.A., este evident ca aceasta cuprinde clauze prestabilite de către împrumutător, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlătura, forma convenţiei fiindu-i impusă de către bancă.

În ceea ce priveşte clauza referitoare la dobândă, instanţa reţine următoarele:

De la data încheierii contractului, respectiv 15.05.2008, părţile au stabilit de comun acord o dobândă variabilă, iar după încheierea actului adiţional de aliniere la OUG 50/2010 încheiat la data de 17.09.2010 (f. 42-46 vol I), ca urmare a modificărilor legislative intervenite în anul 2010,  a fost stabilită o marjă fixă a băncii (pentru prima perioadă a creditului la 11,8 %, iar pentru a doua perioadă 9,4%), marjă la care se adaugă indicele de referinţă LIBOR 3M.

Conform art.37 alin.1 din OUG 50/2010: În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;

În raport de dispoziţiile precitate, instanţa constată clauza privitoare la dobândă ca fiind în deplină conformitate cu dispoziţiile OUG 50/2010 astfel, conform art.3 alin.2 din Legea 193/2000 Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi.

Astfel, instanţa constată că nu poate analiza caracterul abuziv al acestei clauze prin raportare la prevederile Legii 193/2000, motiv pentru care va respinge cererea contestatoarei de constatare al caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare şi la comisionul de administrare, instanţa reţine că acesta nu este întemeiat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 şi art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE.

Astfel, instanţa apreciază că perceperea de către bancă a comisionului de acordare a creditului, în procent de 5% din valoarea totală a creditului acordat a fost în mod clar şi inteligibil introdusă în contract şi nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Mai mult decât atât, instanţa nu poate analiza caracterul abuziv al unei clauze în condiţiile în care consumatorul, deşi reprezentat prin avocat, nu motivează în nici un fel acest caracter abuziv şi nici dezechilibrul ce ar fi fost creat în defavoarea acestuia.

Pentru aceleaşi motive, instanţa va respinge şi cererea de constatare ca fiind abuziv a comisionului de administrare, comision care nu se regăseşte în graficul de rambursare, precum şi cererea de obligare a pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, având în vedere şi faptul că acest contract de credit a încetat, contestatoarea fiind executată silit.

În ceea ce priveşte clauza de risc valutar inserată în contract, instanţa apreciază că cererea contestatoarei este neîntemeiată. 

Clauzele referitoare la moneda creditului şi la riscul valutar ţin de aplicarea şi prevederea în mod expres în cuprinsul contractului dintre părţi a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportată de cel căruia i se opune (în speţa de faţă, deprecierea este suportată de contestator).

Instanţa reţine că acest fapt era cunoscut de către contestatoare la data încheierii convenţiei de credit sau cel puţin trebuia cunoscut, aceasta fiind obligată să depună un minim de diligenţă şi de interes în lecturarea contractului încheiat cu banca. Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de împrumut a fost făcută de contestatoare anterior acordării creditului, având în vedere solicitarea acordării în franci elveţieni creditului pentru satisfacerea unor nevoi personale, împrumutatul asumându-şi aceste riscuri ale produsului de creditare.

Instanţa are în vedere că reclamantul a avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta între mai multe tipuri de credite în diverse monede de schimb (naţională sau în valută), alegând, în final, din portofoliul de produse bancare oferite de pârâtă, creditele cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivite nevoilor lor. Astfel, în speţa de faţă, instanţa stabileşte, în afara oricărui dubiu, că acordarea creditelor în moneda CHF s-a făcut la solicitarea contestatoare, acest credit fiind mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale.

Această opţiune a fost făcută conştient de către consumator, în considerarea avantajelor pe care acest tip de credit le oferea în comparaţie cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât şi de alţi furnizori de produse bancare: cost mai redus şi acces la o sumă mai mare de bani. Prin urmare, instanţa nu va reţine lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului şi riscul valutar, fiind evident faptul că a fost opţiunea împrumutaţilor de a accesa un credit în CHF.

Întrucât cele trei condiţii pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată, în concret, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se reţine lipsa de negociere în speţa de faţă, instanţa va concluziona că obligaţia contestatoarei de restituire a împrumutului în moneda în care a fost acordat nu poate fi considerată o clauză abuzivă.

În ceea ce priveşte aprecierea cursului CHF, instanţa reţine că această creştere a fost determinată de un context internaţional, străin de vreo acţiune sau inacţiune a băncii, clauzele în discuţie nefiind modificate unilateral de către intimată. Împrejurarea că împrumutatul restituie datoria la un curs de schimb al francului elveţian dramatic majorat faţă de momentul contractării creditului este justificată de faptul că, sub acest aspect, contractul semnat de părţi este unul aleatoriu. Este firesc ca riscul valutar să fie suportat de către debitor, întrucât acesta este unul din dezavantajele creditelor în valută, de care reclamantul trebuia să fie conştient la momentul la care şi-a luat acest angajament.

Chiar dacă contestatoarea nu avea cum să prevadă ca şi un consumator o evoluţie atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elveţian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piaţa interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru îngheţarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.

De asemenea, se impune a fi reţinut şi faptul că este de notorietate aspectul că, la acordarea oricărui împrumut în valută de către orice persoană fizică sau juridică, se suportă un risc valutar, cuantumul său diferind în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară. Astfel, contestatoarea nu a fost obligată să se supună unor condiţii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligaţiilor lor.

Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă şi abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii. În plus, instanţa va aprecia de la caz la caz dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau şi de către bancă.

În speţa de faţă, nu s-a reclamat că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Banca nu a impus contestatoarei suportarea riscului valutar, iar în cazul în care cursul Chf-Ron ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură de către intimată, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plăţii.

Totodată, banca nu a impus niciun curs de schimb contestatoarei. La data scadentă a ratei lunare, aceasta este obligată să depună suma datorată în CHF, deoarece suma împrumutată a fost acordată în CHF şi, conform înţelegerii parţilor, rambursarea se face în aceeaşi monedă.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de credit nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii CHF, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-Ron, pentru a putea fi imputată băncii pârâte o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileşte nu prin raportare la obligaţia de informare, ci prin raportare la obligaţia de negociere şi la obligaţia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile parţilor. Or, contestatoarea a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care îşi încasează venitul.

Clauzele contractuale ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinţă firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esenţă, că în cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat să restituie aceeaşi sumă de bani în aceeaşi valută primită.

Acordarea de credite în valută şi încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operaţiuni li se aplică dispoziţiile art. 2 şi art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodată, reglementări precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul în care se pot acorda credite către consumatori, fără limitări din perspectiva monedei în care se acordă creditele.

Solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-Ron de la data încheierii contractului de credit, instanţa va reţine că aceasta este contrară clauzelor cuprinse în contractul de credit, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 şi de art. 1584 Cod civil din 1864.

Astfel, având în vedere că, în speţă, creditul a fost acordat de către banca pârâtă în CHF, în conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speţă în temeiul art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligaţia principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadenţă lucruri de acelaşi gen, aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului şi acela al plăţii.

Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat în moneda ,,CHF’’, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeaşi monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede că obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar în cazul intervenirii unei creşteri sau scăderi a preţului monedelor, înainte de a sosi data plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, nefiind obligat a restitui această sumă decât în moneda aflată în curs în momentul plăţii. Valabilitatea acestui principiu a fost menţinută în Codul civil din 2009, care prin art. 2164 prevede că, în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora, iar în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel.

În speţă nu este vorba despre o denominare a creditului, întrucât ”denominat” înseamnă că suma creditului a fost înregistrată şi calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) şi restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda naţională.

Aceasta este de altfel diferenţa esenţială dintre situaţia dedusă judecăţii în prezentul dosar şi situaţia din Ungaria, vizată prin hotărârea C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva OTP Bank. În timp ce în Ungaria reclamanţii au primit împrumutul în moneda naţională (forinţi), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referinţă, în România, Regulamentul B.N.R. nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operaţiuni, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 şi alin. 11 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută», care se pot efectua şi în valută, iar plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu). Însă, conform art. 3 alin. 2 din Regulament, toate celelalte operaţiuni între rezidenţi care nu fac obiectul alin. 1 şi alin. 11 pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută.

În speţă, în virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale deduse judecăţii care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele considerate ca fiind abuzive de către reclamant, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul nu sunt nelegale, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar, iar banca pârâtă nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei străine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel încât nu se poate reţine o diferenţă dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prin formularea acestui petit, se urmăreşte de către reclamanţi modificarea contractului de credit, deşi clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditului în moneda în care au fost acordate nu sunt abuzive, solicitarea acestora fiind contrară art. 969, art. 1073 şi art. 1578 Cod civil din 1864, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere analizate.

Instanţa reţine că nu au fost invocate motive de nultitate a actelor de executare atacate, respectiv a încheierii privind cheltuielile de executare, încheierii privind admiterea cererii de executare silită, a adresei de înfiinţare a popririi şi a restul actelor de executare din dosarul de executare nr. 776/2015 al BEJA D.D..

 Instanţa nu poate reţine apărarea formulată de contestatoarea la ultimul termen de judecată, referitor la lipsa dovezii calităţii de reprezentant a creditoarei G.A. S.A., fiind invocată şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016, având în vedere faptul că, intimata G.A. S.A. a fost reprezentată de T.F. S.R.L., doar în dosarul de executare silită, în faţa executorului judecătoresc şi nu în faţa instanţei de judecată, articolul 84 din Codul de procedură civilă referindu-se doar la reprezentarea convenţională în faţa instanţelor de judecată, nu şi în faţa executorilor judecătoreşti.

În situaţia în care contestatoarea, prin avocat ales, a înţeles să invoce excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în dosarul de executare silită a intimatei G.A. S.A. pentru intimata P.B. R. S.A., instanţa nu poate reţine nici această apărare împotriva actelor de executare silită, în condiţiile în care G.A. S.A. a introdus cererea de executare silită la executor în calitate de creditor ca urmare a subrogării în drepturile creditorului iniţial în baza contractului de asigurare şi nu în calitate de reprezentant al creditorului P.B. R. S.A.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 453 C.proc.civ., va respinge şi cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

 PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către intimata P.B. R. S.A., ca neîntemeiată.

Respinge contestaţia la executare formulată în contradictoriu cu BEJA „D.D.”, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge contestaţia la executare privind pe contestatoarea P.C., cu domiciliul în ….  şi pe intimaţii P.B., cu sediul în …. şi S.C. G.A. S.A., cu sediul în ….., ca neîntemeiată. 

Respinge cerere contestatoarei de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefă, azi, 04.05.2016.

 PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare