Insolvenţa. Răspundere solidară pentru administratorii societăţii în insolvenţă

Caracterul solidar al răspunderii a rezultat fără echivoc din faptul ca ambii administratori consecutivi aveau cunoştinţă de situaţia patrimoniului societăţii debitoare şi nu au probat în condiţiile legii predarea–primirea bunurilor debitorului de la un administrator la următorul. În consecinţă, câtă vreme nici un bun nu a fost identificat în procedura falimentului,  răspunderea este solidară pentru folosirea bunurilor şi creditelor societăţii debitoare în accepţiunea art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, obligaţia legală potrivit căreia administratorii societăţii răspund pentru integralitatea şi integritatea patrimoniului acesteia fiind impusă de prevederile Legii nr. 31/1990.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1779/Sind din 11.07.2013, Tribunalul Brașov a admis acțiunea formulată de către reclamantul D.G.F.P. B., în calitate de creditor al S.C. E.  S.R.L. – în faliment, în contradictoriu cu pârâții S.K. și C.E. și, în consecință, a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 2.779.908,77 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului.

A autorizat creditorii debitorului în dosarul nr. 9440/62/2009 să procedeze la punerea în executare a prezentei.

În motivarea hotărârii se arată că, faţă de debitorul S.C. E. S.R.L. – în faliment s-a deschis procedura insolvenţei în dosarul nr. 9440/62/F/2009 al acestei instanţe, în baza prevederilor Legii nr. 85/2006.

În cauză a fost desemnat lichidator practicianul în insolvenţă T.E. S.P.R.L.

Lichidatorul a întocmit în dosarul de insolvență al debitorului raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența debitorului din care rezultă că acesta nu a reușit să determine motivele care au generat insolvența debitorului având în vedere că debitorul nu a predat toate documentele și informațiile sale, conform art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Procedura insolvenţei debitorului se află în faza aprobării raportului final de activitate al lichidatorului.

Lichidatorul nu a identificat faptic bunuri supuse valorificării în procedura falimentului debitorului în scopul îndestulării creditorilor.

Analizând documentele de înfiinţare ale debitorului rezultă că, calitatea de administrator social a debitorului a aparținut pârâtului C.E. în perioada 12.03.2008 – 07.08.2009, iar din 07.08.2009 această calitate a aparținut pârâtei S.K..

Judecătorul sindic a constatat, pe baza înscrisurilor depuse la dosar și la dosarul de insolvență al debitorului, că procedura insolvenței debitorului s-a deschis la cererea debitorului la data de 27.01.2010.

Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența debitorului întocmit de practicianul în insolvență desemnat în dosarul de faliment al debitorului în calitate de administrator judiciar și mai apoi lichidator rezultă că la data de 31.12.2007 debitorul deținea active necorporale în valoare de 2.405 lei, active corporale în valoare de 494.456 lei, stocuri de marfă în valoare de 0 lei, creanțe de recuperat în valoare de 108.763 lei, disponibilități financiare în valoare de 31.718 lei, precum și datorii la un an de 212.651 lei și datorii la mai mult de un an de 268.176 lei.

Pe baza acelorași înscrisuri s-a constatat că la data de 31.12.2008  debitorul deținea active necorporale în valoare de 51.887 lei, active corporale în valoare de 852.606 lei, stocuri de marfă în valoare de 904.493 lei, creanțe de recuperat în valoare de 652.643 lei, disponibilități financiare în valoare de 11.837 lei, precum și datorii la un an de 1.846.113 lei și datorii la mai mult de un an de 536.365 lei.

De asemenea s-a constatat că la data de 30.06.2009 debitorul deținea active necorporale în valoare de 22.017 lei, active corporale în valoare de 705.242 lei, stocuri de marfă în valoare de 1.097.472 lei, creanțe de recuperat în valoare de 1.402.193 lei, disponibilități financiare în valoare de 17.809 lei, precum și datorii la un an de 2.501.466 lei și datorii la mai mult de un an de 444.394 lei.

Judecătorul sindic a constatat că debitorul și-a declarat intenția de reorganizare a activității sale prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, însă nici o persoană îndreptățită să propună un plan de reorganizare nu a propus un astfel de plan, astfel încât la data de 27.10.2010 față de debitor s-a dispus intrarea sa în procedură generală de faliment.

Judecătorul sindic a constatat că debitorul a deținut active imobilizate însemnate și la data de 31.12.2008 (904.493 lei), dar și la data de 30.06.2009 (728.159 lei) ce nu au putut fi inventariate în procedura falimentului de către lichidator și valorificate de către acesta pentru îndestularea creditorilor debitorului.

De asemenea debitorul deținea stocuri de marfă la data de 31.12.2008 de 1.024.044 lei, iar la data de 30.06.2009 de 1.097.472 lei, acestea neputând fi identificate de către lichidator.

La interogatoriu pârâții au făcut referire despre predarea bunurilor debitorului de la pârâtul C.E. la pârâta S.K., având în vedere perioadele în care aceștia au desfășurat consecutiv funcția de administrator social al debitorului, însă nu au probat aceasta printr-un proces-verbal de predare-primire.

Pârâta S.K. la interogatoriul luat de pârâtul C.E. a arătat că inventarul bunurilor s-a făcut numai scriptic, că a preluat fișe de inventar pe care nu le-a semnat și nu a văzut bunurile societății despre care a fost întrebată, având cunoștință însă de existența unei părți dintre acestea. Pârâtului C.E. i s-a luat interogatoriu din oficiu de instanța de judecată.

Judecătorul sindic a apreciat că atâta timp cât nu s-a dovedit predarea faptică a bunurilor de la un administrator social la celălalt în speță operează o răspundere colectivă și solidară.

Potrivit art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul.

Judecătorul sindic a constatat că mandatul de administrator social al debitorului al pârâtului C.E. a fost pe perioada 12.03.2008 – 07.08.2009. În consecință, acesta este responsabil de situația financiară și patrimonială a debitorului aferentă la data de 31.12.2008 (bilanț contabil ce se întocmește în martie – aprilie 2009), preluând situația debitorului aferentă la data de 31.12.2007 (bilanț contabil ce se întocmește în martie – aprilie 2008).

Din  raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat insolvența debitorului s-a constatat că la data de 31.12.2007 debitorul avea datorii scadente la un an în valoare de 212.651 lei, iar la data de 31.12.2008 acestea erau în valoare de 1.846.113 lei. Datoriile scadente la mai mult de un an erau în valoare de 268.176 lei la data de 31.12.2007 și în valoare de 536.365 lei la data de 31.12.2008.

S-a constatat astfel că starea de insolvență a debitorului nu a survenit ulterior datei de 07.08.2009, adică în perioada mandatului administratorului pârât S.K., ci creșterea spectaculoasă a datoriilor debitorului a început și în perioada mandatului pârâtului C.E..

Din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat  insolvența debitorului  s-a constatat că la data de 31.12.2009 debitorul avea datorii scadente la un an în valoare de 2.501.466 lei, iar datoriile scadente la mai mult de un an erau în valoare de 444.394 lei.

S-a constatat astfel că și în mandatul administratorului S.K. au crescut de asemenea datoriile debitorului cu scadență la un an.

În speță, pârâții nu au putut dovedi în perioada cărui mandat de administrator au dispărut activele debitorului ce nu au putut fi identificate. Față de aceste constatări judecătorul sindic a apreciat că starea de insolvență a debitorului a început în perioada mandatului pârâtului C.E., iar răspunderea pârâților pentru fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr.85/2006,  este una solidară.

Ambii administratori consecutivi ai debitorului cunoșteau despre existența patrimoniului debitorului, nu au probat predarea – primirea bunurilor debitorului de la unul la celălalt, dar nici un bun nu a fost identificat de lichidator în procedura falimentului debitorului.

Judecătorul sindic a calificat că în speță ne aflăm în prezența faptei de însușire a bunurilor și creditelor debitorului în interes personal. Însușirea bunurilor și creditelor debitorului constituie fapta prevăzută de art.138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 administratorul social al unei societăți comerciale poartă răspunderea pentru integritatea și integralitatea patrimoniului debitorului.

Rezultă că lipsa activelor menționate scriptic în contabilitatea debitorului și neindentificate faptic în averea debitorului cu prilejul inventarierii bunurilor debitorului de către lichidator în procedura falimentului constituie fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 administratorii unei societăți comerciale poartă  răspunderea pentru integralitatea și integritatea patrimoniului acesteia.

O astfel de obligație este una imperativă, astfel încât încălcarea acesteia conduce la concluzia căci comiterea faptei prevăzute de art.138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 s-a realizat cu vinovăție.

Prejudiciul pentru comiterea acestei fapte se compune din valoarea totală a bunurilor debitorului ce nu au putut fi identificate în procedura falimentului debitorului, având în vedere situația patrimonială aferentă la data de 31.12.2009, respectiv suma de 1.843.440 lei, reprezentând total active imobilizate în valoare de 728.159 lei, stocuri de marfă în valoare de 1.097.472 lei și disponibilități financiare în valoare de 17.809 lei.

Judecătorul sindic nu a reținut în sarcina pârâților fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Astfel, potrivit cererii de creanţă a creditorului D.G.F.P.B., s-a constatat că debitorul nu a fost sancţionat contravenţional pentru neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea.

Reclamantul nu a produs alte dovezi din care să rezulte că pârâţii au comis această faptă.

În ceea ce privește nerecuperarea creanțelor debitorului de la proprii săi debitori, judecătorul sindic nu a calificat că pârâții nu au comis fapta de deturnare a activelor debitorului, prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, cât timp în cauză nu s-a dovedit conivența debitorului cu debitorii săi, în scopul fraudării creditorilor.

Art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabileşte în preambul că judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului să fie suportată de membrii organelor de conducere ale debitorului dacă acestea prin comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute la lit.a – g au cauzat insolvenţa debitorului.

Din acest punct de vedere în materia acestei forme de răspundere specială raportul de cauzalitate este circumstanţiat, fapta comisă trebuie să fi cauzat insolvenţa debitorului.

Având în vedere valoarea totală a prejudiciilor cauzate prin comiterea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a și c din Legea nr. 85/2006 este evident că acestea au cauzat insolvența debitorului.

Răspunderea întemeiată pe prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, faţă de prevederile art. 998, 999 Cod civil.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009, respectiv art. 6 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 republicată, privind noul Cod civil actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Faţă de această prevedere legală analiza răspunderii pârâţilor s-a realizat potrivit Codului civil în vigoare, anterior datei de 01.10.2011.

În consecinţă, pentru angajarea acestei răspunderi se impune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: fapta ilicită (art.138 alin.1 lit. a – g din Legea nr. 85/2006), prejudiciul, vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Pentru considerentele expuse judecătorul sindic a admis acţiunea şi a obligat pârâții, în solidar, să suporte pasivul debitorului din averea personală, respectiv suma de 2.779.908,77 lei.

Având în vedere că prejudiciul cauzat prin comiterea celor două fapte este superior valorii totale a creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitorului, judecătorul sindic a făcut aplicarea dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 – preambul și ale art. 129 din Codul de procedură civilă.

În baza art. 142 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 136 din O.G. nr. 92/2003, s-au autorizat creditorii debitorului să procedeze la punerea în executare a prezentei.

S-a constatat că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, conform art. 274 din Codul de procedură civilă.

Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții C.E. și S.K. pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul C.E., Curtea urmează a analiza cu precădere cererea de repunere în termenul de recurs formulată, de dezlegarea căreia depinde pe mai departe analizarea hotărârii atacate față de motivele de recurs pe care pârâtul a înțeles să-și întemeieze calea de atac.

Recurentul arată că sentinţa recurată nu i-a fost niciodată comunicată la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, unde îşi desfăşoară activitatea societatea C.I.T. - Filiala B. S.P.R.L., aceasta dispunând de serviciu secretariat între orele 08,45 – 18,15. Astfel, în perioada orară indicată, în fiecare zi lucrătoare, la sediul menţionat, există întotdeauna o persoană însărcinată cu primirea corespondenţei.

Mai mult decât atât, clădirea de birouri în care se desfăşoară activitatea companiei beneficiază de un serviciu de acces în clădire, deservit de o persoană care are rolul de a permite accesul în clădire şi de a prelua corespondenţa în afara orelor de program ale biroului. 

În condițiile în care instanța va considera că sentința a fost comunicată prin afișare, se solicită repunerea în termenul de recurs, întrucât a luat cunoștință de această sentință numai la data de 02.09.2013, fiind împiedicat până la această dată, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, să cunoască actul pe care înțelege să îl atace prin prezenta cale de atac.

Cu referință la regularitatea comunicării sentinței civile care face obiectul prezentei căi de atac, Curtea reține procedura de citare (fila 201 dosar fond) cu pârâtul recurent C.E. s-a realizat prin afișare, în condițiile Codului de procedură civilă, neexistând nicio iregularitate care să conducă la concluzia vicierii procedurii de comunicare. În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, Curtea constată că nu s-a invocat nicio o împrejurare mai presus de voința părții care să fi împiedicat pe cel în cauză să declare în termen calea de atac. Instituția repunerii în termen operează în situația unor comunicări regulate dar în cazurile în care partea a fost împiedicată din motive obiective să formuleze recursul în termenul legal. Or, în speță, comunicarea s-a făcut în condiții procedurale corecte, situație față de care nu se mai poate invoca ca motiv de repunere în termen vicierea procedurii. Pe cale de consecință, în temeiul art. 103 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și, constatând regularitatea comunicării și formularea căii de atac peste termenul defipt de lege, urmează a respinge ca tardiv formulat recursul pârâtului C.E..

 Prin recursul formulat de pârâta S.K. se solicită modificarea sentinței judecătorului sindic în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D.G.F.P. B.

 În motivarea recursului se arată că judecătorul sindic nu a luat în considerare la stabilirea prejudiciului ultima situație financiară reflectată în evidențele contabile la data de 31.12.2009, ci pe aceea reflectată în evidențele de la data de 30.06.2009.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, se face o analiză detaliată a conturilor ce compun activele imobilizate, din care rezultă că situația reală reflectată în evidențele contabile de la data de 31.12.2009 este diferită de cea reținută de către judecătorul fondului, așa cum rezultă din balanța de verificare și celelalte înscrisuri administrate în probațiune. Aceleași considerente sunt invocate și în ceea ce privește stocurile de marfă, a căror valoare, potrivit ultimelor date contabile, se situează la nivelul sumei de 44.492 lei. Cuantumul total al disponibilităților financiare este de 34.025,05 lei, dar din această sumă au fost plătite salariile și furnizorii societății, fiind necesare administrarea unor probatorii suplimentare în acest sens.

În ceea ce privește prejudiciul reprezentând diferența dintre totalul datoriilor aferente la data de 31.01.2007 și totalul datoriilor aferente la data de 31.12.2009, se invocă faptul că judecătorul sindic a reținut în mod greșit răspunderea solidară a administratorilor, datoriile preluate de la fostul administrator neputând fi imputate recurentei; de asemenea, se face o raportare greșită la situația financiară din 30.06.2009 și nu la 31.12.2009. Se arată că pe perioada mandatului, recurenta a eficientizat activitatea societății și a redus datoriile acesteia iar în raportul lichidatorului judiciar nu se regăsesc elemente care să conducă la atragerea răspunderii personale a foștilor administratori.

 Analizând hotărârea judecătorului sindic în limitele motivelor de recurs și apărărilor formulate, Curtea reține următoarele considerente:

 Judecătorul sindic a făcut o analiză corectă a situației activelor societății debitoare, în termeni concreți și evolutiv, începând cu data de 31.12.2007 și, pe de altă parte, a constatat în mod legal că aceste active  nu au putut fi identificate în procedură iar pârâții nu au putut dovedi în perioada cărui mandat de administrator aceste active au dispărut. Concluzia legală a fost aceea că starea de insolvență a debitorului a început în perioada mandatului pârâtului C.E. și a continuat în perioada mandatului pârâtei S.K., iar răspunderea pârâților este una solidară. Caracterul solidar al răspunderii a rezultat fără echivoc din faptul că ambii administratori consecutivi aveau cunoștință de situația patrimoniului societății debitoare și nu au probat în condițiile legii predarea – primirea bunurilor debitorului de la un administrator la următorul. În consecinţă, câtă vreme niciun bun nu a fost identificat în procedura falimentului, răspunderea este solidară pentru folosirea bunurilor şi creditelor societăţii debitoare în accepţiunea art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, obligaţia legală potrivit căreia administratorii societăţii răspund pentru integralitatea şi integritatea patrimoniului acesteia fiind impusă de prevederile Legii nr. 31/1990. La stabilirea prejudiciului, judecătorul sindic a reţinut în mod expres că acesta se compune din valoarea totală a bunurilor debitorului ce nu au putut fi identificate în procedura falimentului, avându-se în vedere situaţia patrimonială aferentă la data de 31.12.2009 şi nu pe cea invocată de către recurentă la data de 30.06.2009, respectiv suma de 1.843.440 lei, reprezentând total active imobilizate de 728.159 lei, stocuri de marfa în valoare de 1.097.472 lei şi disponibilităţi financiare în suma de 17.809 lei.

În ceea ce priveşte continuarea activităţii, judecătorul sindic a reţinut în mod corect că pârâţii se fac vinovaţi şi de comiterea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, respectiv aceea de a dispune continuarea activităţii debitorului în scopul întârzierii stării de încetare de plăţi a debitorului, având în vedere creşterea datoriilor debitorului în anii 2008 şi 2009.

Prejudiciul pentru comiterea acestei fapte se compune din diferenţa de valoare între datoriile aferente la 31.12.2007 raportat la 31.12.2009 şi este de 2465.033 lei, reprezentând totalul datoriilor aferente la data de 31.12.2009 (2.501.466 lei + 444.394 lei) din care se deduc datoriile aferente la 31.12.2007 (212.651 lei + 268.176 lei).

Recurenta pârâtă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că nu se face vinovată de ajungerea societăţii în încetare de plăţi sau că nu ar avea nicio culpă în acest sens.

Instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză este evidentă existenţa raportului de cauzalitate între acţiunile foştilor administratori şi starea de încetare de plăţi a societăţii debitoare, având în vedere că lipsirea societăţii de importante resurse financiare a reprezentat o împrejurare concretă aducătoare de prejudicii.

În considerarea acestor precizări, este evident că funcţionarea societăţii nu s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, existând o legătură cauzală între faptele ilicite, culpabile ale pârâtei şi prejudiciul adus creditorilor, prin neplata datoriilor către aceştia.

Curtea reţine că înscrisurile administrate în probaţiune în faţa instanţei de recurs nu schimbă cu nimic situaţia reţinută de către judecătorul sindic, neavând relevanţă faţă de actele contabile primare pe care instanţa de fond şi-a bazat hotărârea extrasele de cont pentru diferite plăţi efectuate, registrele de casă ale societăţii sau contractul de vânzare-cumpărare şi tranzacţia încheiată între societatea debitoare prin administrator special pentru stingerea datoriilor reciproce cu S.C. N.C. S.R.L.; bunurile societăţii cuprinse în datele financiare de la 31.12. 2009 nu au putut fi identificate de către lichidatorul judiciar şi nici nu au fost puse la dispoziţia procedurii, astfel că administratorii răspund solidar pentru lipsa acestora, situaţia actelor încheiate de către societate ulterior prin administratorul special, realitatea şi legalitatea acestora, nefăcând obiectul prezentului litigiu.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în totalitate a hotărârii instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare