Obligaţie de a face – desfiinţare construcţii: lipsa autorizaţiei de construire nu justifică desfiinţarea unei construcţii decât în condiţiile prevăzute de lege

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 09.01.2014 sub nr. de dosar ...40/...9/2014 reclamanţii M.A.T. şi D.R. l-au chemat în judecată pe pârâtul E.G. solicitând, în principal, desfiinţarea construcţiilor ridicate de pârât fără autorizaţie pe terenul pe care îl deţine spre folosinţă la adresa situată în ..., iar în subsidiar reclamanţii să fie autorizaţi ca pe cheltuiala pârâtului să procedeze la demolarea acestor construcţii. Reclamanţii au solicitat totodată daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi, calculate de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti şi până la aducerea la îndeplinire a dispozitivului acesteia şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii apartamentului nr. ... compus dintr-o cameră de locuit şi dependinţe în suprafaţă de 37,2... mp şi teren în suprafaţă de 224,02 mp, situate în ..., cu menţiunea că apartamentul este situat într-un bloc tip CFR cu mai multe apartamente şi garsoniere.

Reclamanţii au precizat faptul că au achiziţionat suprafaţa de teren aflată în folosinţă, ca de altfel şi o parte dintre proprietarii apartamentelor situate în blocul tip CFR, conform titlului de proprietate nr.1255/1 din 11.0....2009 eliberat de Prefectul Municipiului Bucureşti, ceea ce nu este cazul pârâtului. Faţă de cele arătate, reclamanţii au precizat în continuare că la data edificării construcţiei a cărei demolare o solicită, fără autorizaţie de construire, pârâtul nu era şi nu este în continuare proprietarul suprafeţei de teren pe care a edificat construcţia, constând într-o magazie improvizată din fişete metalice, lemn, metal, beton şi alte materiale.

În susţinerea cererii reclamanţii au menţionat că magazia a fost ridicată ilegal, fără ca pârâtul să deţină autorizaţie de construcţie valabilă, fără certificat de urbanism, fără proiect sau aviz privind siguranţa în construcţii ori privind instalaţiile şi  utilităţile racordate, potrivit prevederilor Legii 50/1991.

Reclamanţi au menţionat în continuare că, iniţial, construcţia a fost ridicată pe un singur nivel însă, ulterior, pârâtul a modificat construcţia adăugându-i un etaj, astfel că a ajuns până la nivelul ferestrei garsonierei deţinută de reclamanţi, aflată la etajul 1 al imobilului, distanţa dintre geamul reclamanţilor şi construcţia ridicată de către pârât fiind de aproximativ 50 cm. Mai mult, reclamanţii au subliniat că aproximativ un sfert din înălţimea ferestrei lor este acoperit de construcţia pârâtului, iar coşul de fum instalat pe acoperişul construcţiei nu este suficient de înalt pentru ca fumul să treacă peste locuinţa reclamanţilor, astfel că, prin imposibilitatea de a deschide fereastra le sunt afectate existenţa şi viaţa. De asemenea, au mai arătat reclamanţii că edificarea magaziei şi mai ales înălţarea acesteia în imediata proximitate a ferestrei locuinţei lor permite pârâtului un acces vizual amplu şi direct în locuinţa lor, aspect care le aduce un sentiment de nesiguranţă. Faţă de cele arătate, reclamanţii au învederat faptul că, în mai multe rânduri, au procedat la sesizarea Poliţiei Locale Sector 1 – Serviciul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, dar şi a Prefectului Municipiului Bucureşti şi a Avocatului Poporului, însă fără ca aceste sesizări să aibă urmări concrete.

În continuare, reclamanţii au menţionat şi faptul că pârâtul, fiul acestuia, numitul E.D., şi concubina acestuia, numita C.D., au primit avertismente din partea agenţilor de poliţie, ca urmare a sesizărilor formulate de reclamanţi faţă de injuriile, ameninţările şi invectivele proferate de aceştia pe fondul neînţelegerilor avute cu reclamanţii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 615, art. 1349, art. 1516 C.civ. şi Legea nr. 50/1991.

În probaţiune s-a solicitat proba testimonială, proba cu înscrisuri, expertiza topo şi interogatoriul pârâtului.

Prin cererea depusă la 18.02.2014 (f. 48 vol. I), reclamanţii au renunţat la capătul 2 de cerere, referitor la solicitarea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii.

La 20.03.2015, prin intermediul serviciului Registratură, pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională (f. 54 vol. I).

Prin întâmpinare pârâtul-reclamant a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În susţinerea excepţiei, pârâtul-reclamant a arătat că nu are calitate de proprietar al terenului pe care se află edificată construcţia a cărei demolare reclamanţii au solicitat-o.

Pârâtul-reclamant a arătat că imobilul de care reclamanţii au făcut vorbire în cerere a fost edificat anterior anului 1989, existând la momentul în care pârâtul a devenit proprietarul ap. …. În ceea ce priveşte înălţimea construcţiei, pârâtul-reclamant a arătat că reclamanţii nu sunt lezaţi nici în ceea ce priveşte luminozitatea apartamentului şi nici în ce priveşte posibilitatea de aerisire. Referitor la servitutea de vedere invocată de reclamanţii-pârâţi, pârâtul-reclamant a arătat că nu are vedere deschisă către proprietatea reclamanţilor, ci dimpotrivă, aceştia au deschisă vedere spre proprietatea sa. Cât priveşte înălţimea coşului de fum, s-a arătat că se află amplasat pe latura cea mai îndepărtată a construcţiei reclamanţilor, la o distanţă de aproximativ 4 m de fereastra acestora, pârâtul-reclamant apreciind că susţinerile părţilor adverse au doar un motiv de şicană.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ., art. 615 C.civ., Legea nr. 50/1991.

Prin cererea reconvenţională pârâtul-reclamant a solicitat obligarea reclamanţilor-pârâţi la desfiinţarea construcţiei ridicate de aceştia fără a deţine autorizaţie de construire, reprezentând camerele nr. …, nr. …, nr. … şi nr…. din imobilul situat în ... şi, în subsidiar, să fie autorizat pârâtul-reclamant să desfiinţeze construcţiile menţionate pe cheltuiala reclamanţilor-pârâţi, dacă în termen de o lună de la rămânerea irevocabilă a dosarului nu-şi vor îndeplini de bunăvoie obligaţiile stabilite de instanţă, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea propriilor pretenţii, pârâtul-reclamant a arătat că reclamanţii-pârâţi au construit, fără autorizaţie, un vestibul (camera nr. ...), amplasat direct pe teren, respectiv la parter, o cameră cu destinaţia de bucătărie (cam. nr. ... de aprox. 18 mp), amplasată tot pe teren şi camerele ... cu destinaţia de cămară şi WC.

Pârâtul-reclamant a menţionat că prin construcţia edificată, reclamanţii-pârâţi i-au obturat vederea, dar şi luminozitatea construcţiei sale care s-a redus ca urmare a înălţimii considerabile a edificiului reclamanţilor, iar aerisirea nu se mai poate face ca urmare a violării intimităţii sale de către reclamanţi care, printr-o uşă cu vizor, urmăresc permanent activităţile pârâtului, dată fiind distanţa de numai 1,65 m de fereastra pârâtului.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriu şi cercetare la faţa locului.

La 16.04.2014 reclamanţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională (f. ...7-73 vol. I).

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanţii-pârâţi au solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în susţinerea căreia au invocat prevederile art. 586 C.civ. privind situaţia constructorului de rea-credinţă care, în condiţiile art. 582, art. 585 C.civ. poate fi chemat în instanţă pentru a fi obligat la desfiinţarea construcţiilor edificate cu rea-credinţă. Reclamanţii au subliniat însă că temeiul de drept al cererii introductive este art. 1349 C.civ. care reglementează răspunderea delictuală pentru fapta producătoare de prejudicii, prin fapta sa pârâtul producându-le reclamanţilor un prejudiciu.

În continuare s-a arătat că din adresele de răspuns emise de Poliţia Locală Sector 1 – Serviciul de Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal nr. 2175/4822/05.07.2012 şi nr. 1198/12.06.2013 rezultă că pârâtul deţine documente din care reiese că ar fi edificat imobilul în 1995, reclamanţii subliniind că singurul temei pentru care pârâtul nu a fost sancţionat de autorităţile de control a fost prescrierea dreptului autorităţilor de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 50/1991, în raport cu data prezumată a edificării construcţiilor.

În combaterea apărărilor pârâtului, reclamanţii au arătat că imobilul construit, chiar şi în ipoteza în care nu era ţinut de servitutea de vedere, ar fi trebuit să fie ţinut de servitutea în construcţii, însă aceste aspecte nu au fost respectate, fără a se mai lua în calcul şi faptul că imobilul a fost ridicat fără drept pe un teren a cărui proprietate pârâtul nu o deţine.

Conchizând, reclamanţii au solicitat înlăturarea apărărilor pârâtului şi admiterea acţiunii.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamanţii-pârâţi au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată şi nefondată şi obligarea pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare, reclamanţii-pârâţi au arătat că sunt proprietarii terenului pe care au construit cu respectarea normelor legale, subliniind că dependinţele au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară. De asemenea, au menţionat că la edificarea construcţiei au respectat distanţa în construcţii specificată în Regulamentul de Urbanism al Municipiului Bucureşti, învederând că existenţa unei uşi situate în dreptul ferestrei pârâtului este justificată de faptul că aceasta deserveşte accesul la pivniţă. S-a subliniat de către reclamanţi că în măsura în care, prin extrapolare, s-ar aprecia că acea deschidere reprezintă fereastră de vedere către imobilul învecinat, îşi manifestă disponibilitatea de a desfiinţa uşa de acces.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 555 şi următoarele, art. 612, art. 615, art. 1349 C.civ. şi Regulamentul de Urbanism al Municipiului Bucureşti.

Prin precizarea depusă la 15.04.2014 (f. 81 vol. 1) pârâtul-reclamant a arătat că în combaterea cererii principale înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri şi de proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori.

În susţinerea cererii reconvenţionale pârâtul-reclamant a solicitat proba cu înscrisuri, cercetarea la faţa locului, interogatoriul reclamanţilor şi proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiaţi aceeaşi doi martori propuşi în combaterea cererii principale.

În cauză au fost încuviinţate şi administrate: proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu interogatoriul şi proba cu expertiza tehnică construcţii.

Prin încheierea de la 25.09.2014 (f.234 vol. I) instanţa a respins proba cu cercetarea la faţa locului solicitată de pârâtul-reclamant, ca nefiind utilă cauzei.

Prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 644 din 28.03.2002 de Biroul Notarului Z.S. (f. 100-102), reclamantul M.A.T. a dobândit de la E.O. și E.E. nuda proprietate asupra apartamentului … situat în ..., compus din o cameră de locuit, bucătărie, vestibul, wc, în suprafață utilă de 37,28 mp și pivniță în suprafață de 12,35 mp și cota indiviză de 11,47% din suprafața de folosință comună a imobilului. În contract s-a menţionat că terenul aferent construcției în suprafață de 32,52 mp, respectiv cota indiviză de 11,47% se atribuie în folosința cumpărătorului pe durata existenței construcției, iar la cerere poate trece în proprietate, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991.  Conform aceluiași contract, vânzătorii și-au rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului.

Prin încheierea nr. 472827 din 12.11.2008 a fost radiat dreptul de uzufruct viager înscris  în favoarea numiţilor E.O. și E.E.. (f. 145).

Reclamanta D.R. a dobândit dreptul de proprietate  asupra cotei de ¼ din apartamentul nr. … situat în ..., compus din o cameră de locuit, bucătărie, vestibul, wc, în suprafață utilă de 37,28 mp și pivniță în suprafață de 12,35 mp și cota indiviză de 11,47% din suprafața de folosință comună a imobilului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4629/24.11.2008 (filele  8-10) de Biroul Notarului Public Z.S., restul cotei părţi indivize de ¾ rămânând în proprietatea reclamantului M.A.T..

La data de 11.06.2009 Instituția Prefectului Municipiului București a emis titlul de proprietate nr. 1255/1  prin care terenul situat în ..., în suprafață de 224,02 mp (din care 32,52 mp sub construcție și 191,50 mp teren curte) –  cotă indiviză – aferent apartamentului … din bl. … a fost trecut în proprietatea lui M.A.T. în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (f. 11).

La data de 10.12.2010, printr-un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4629/24.11.2008, D.R. a devenit proprietară și asupra cotei indivize de ¼ din terenul aferent apartamentului …, în suprafață totală de 224,02 mp.

Apartamentul …. a figurat atât la nivelul anului 2002, moment la care a fost încheiat contractul de întreținere, cât și la nivelul anului 2008 cu CF nr. 24549, suprafața apartamentului fiind de 37,28 mp (f. 148-149).

Documentația cadastrală a imobilului a fost actualizată în baza documentației nr. 465075/03.11.2011 și a declarației autentificate sub nr. 2930/25.10.2011, potrivit căreia M.A.T. arată că, în anul 2001, în regie proprie, a construit din materiale ușoare o construcție anexă la imobilul coproprietatea sa și a concubinei sale. Din releveul imobilului (f. 213) reiese că au fost construite camerele nr. …, …, …, …. Ca urmare a acestei documentații cadastrale, apartamentul …. apare menţionat în cartea funciară ca având o suprafață de 93,81 mp.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de stat al Sectorului 1 sub nr. 25392 din 30.11.2004, E.G., pârât în prezenta cauză, a devenit proprietarul apartamentului … situat în ...  compus din 2 camere, vestibul, wc, pivniță, prin cumpărare de la numiţii E.S. şi E.M., transmițându-se totodată și dreptul de folosință asupra terenului aferent în suprafață de 20,32 mp atribuit pe durata existenței construcției (f. 59).

 Din adresa emisă de OCPI Sector 1 București sub nr. 23651/24.06.2014 reiese că pentru imobilul situat în ... nu a fost deschisă carte funciară (f. 98).

 Din adresa emisă de Poliția Locală Sector 1 – Direcția Inspecție – Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, emisă ca urmare a sesizărilor reclamantului-pârât M.A.T., reiese că executarea construcțiilor de către proprietarul imobilului de la adresa  ... a fost efectuată în anul 1995 (f. 29). Acest lucru reiese și din declarația autentificată a  numiților E.G., D.C. si M.I. (f. 161) potrivit căreia în anul 1995 E.G. a ridicat o magazie construită din tablă în suprafață de 24 mp.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului-reclamant E.G., invocată de acesta prin întâmpinare, asupra căreia se va pronunţa cu prioritate, potrivit art. 248 C.proc.civ., instanţa reţine următoarele:

Calitatea procesuală pasivă, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Întrucât reclamantul este acela care declanşează procedura judiciară, acestuia îi revine obligaţia de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului. Această obligaţie îşi are temeiul în dispoziţiile Codului de procedură civilă care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia reclamantului. Prin indicarea pretenţiei sale, precum şi a împrejurărilor de fapt şi de drept pe care se bazează această pretenţie reclamantul justifică îndreptăţirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

În motivarea excepţiei, pârâtul-reclamant a arătat, în esenţă, că nu are calitatea de proprietar al terenului pe care se află edificată construcţia. Lucrările fiind însă executate de el sau de autorii săi, eventuala obligaţie de a le desfiinţa îi revine numai acestuia. Dacă s-ar admite ipoteza susţinută de pârâtul-reclamant, dispoziţiile legale ar deveni lipsite de orice eficienţă juridică, cel care a edificat o construcţie putându-se sustrage de la executarea obligaţiei de desfiinţare a acesteia prin simpla invocare a împrejurării că nu este şi proprietarul terenului, iar proprietarul terenului pe motiv că nu el a edificat construcţia. 

În ceea ce priveşte excepţia invocată de pârâtul-reclamant la ultimul termen de judecată, instanţa apreciază că aceasta se subsumează mai degrabă invocării unui fine de neprimire a acţiunii pentru neparcurgerea procedurii de sesizare a organelor administrative. Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul-reclamant la termenul de judecată din data de 10.09.2015, instanţa reţine că pârâtul-reclamant a apreciat că o astfel de acţiune putea fi promovată de Poliţia comunitară a Sectorului 1, având în vedere dispoziţiile legii speciale nr. 50/1991 cu privire la autorizarea şi edificarea lucrărilor de construcţie şi că era necesară sesizarea autorităţii administrativ-teritoriale, aceasta urmând să pună în vedere pârâtului să intre în legalitate, iar în caz contrar să formuleze o astfel de acţiune, prin care să solicite desfiinţarea construcţiei. Argumentele pârâtului-reclamant pe această chestiune au pornit de la reglementarea cuprinsă în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, însă reglementările cuprinse în acest act normativ nu reprezintă un fine de neprimire în faţa instanţei civile sesizate de proprietarii imobilului învecinat care susţin faptul că respectiva construcţie edificată de pârât aduce prejudicii imobilului proprietatea lor. Face obiectul însuşi fondului cauzei să se stabilească dacă construcţia pârâtului-reclamant a fost ridicată cu respectarea normelor legale şi a raporturilor de vecinătate.

În plus, ţinând seama de starea de fapt invocată, a accepta punctul de vedere al pârâtului-reclamant, cum că reclamanţii-pârâţi nu ar putea sesiza în mod efectiv instanţa în vederea obligării lui la demolarea construcţiei edificate ar echivala cu lipsirea reclamanţilor de dreptul de acces la o instanţă.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanţa reţine în prealabil dispoziţiile art. 6 alin. 2 C.civ. potrivit cărora actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Aşadar, instanța urmează a analiza fondul cauzei prin raportare la dispoziţiile Codului Civil din 1864 având în vedere dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora dispoziţiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, precum şi împrejurarea că atât construcția edificată de reclamant, cât și cea edificată de pârât sunt anterioare datei de 01.10.2011, dată la care a intrat în vigoare Noul Cod Civil.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa stabileşte că problema juridică dedusă judecăţii vizează raporturile de vecinătate dintre proprietarii imobilului situat pe ..., şi proprietarul imobilului situat pe ..., sector 1, reclamanții-pârâţi urmărind să înlăture pretinsul prejudiciu suferit ca urmare a construirii fără autorizaţie de către pârât a unei construcții improvizate la care ulterior a adăugat un etaj încălcând reglementările referitoare la servitutea de vedere şi aducând atingere prerogativei folosinţei dreptului lor de proprietate asupra propriului apartament. Problema dedusă judecății de către pârâtul-reclamant, formulată pe calea cererii reconvenționale, o constituie construirea de către reclamanţi, fără a avea autorizaţie de construire, a unei construcții formată din camerele …. şi care, potrivit susţinerilor acestuia, îi obturează vederea şi luminozitatea, reclamanţii încălcându-i intimitatea prin amplasarea unei uşi cu vizor în dreptul ferestrei sale.

Este de reţinut că măsura obligării la desfiinţarea unei construcţii constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al unei persoane, garantat de art. 44 din Constituţia României şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Atât susţinerile reclamanților din cererea de chemare în judecată, cât și cele ale pârâtului invocate prin cererea reconvențională, referitoare la lipsa autorizaţiei de construire, sunt neîntemeiate faţă de petitul acţiunii. În acest sens, instanţa reţine că, potrivit art. 1 şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, emiterea autorizaţiei de construire priveşte relaţiile de drept public existente între administraţiile publice locale şi titularul dreptului real asupra imobilului, iar desfiinţarea construcţiei pentru motivul că ar fi fost ridicată fără autorizaţie de construire se poate dispune numai în cazul în care se constată săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991, în procedura prevăzută de art. 28 alin. 1 şi art. 32 din aceeaşi lege. Având în vedere dispoziţiile clare ale Legii nr. 50/1991, care stabileşte condiţiile în care se poate dispune desfiinţarea unei construcţii ridicate fără autorizaţie de construire, instanţa stabileşte în afara oricărui dubiu că simplul fapt al ridicării unei construcţii fără autorizaţie nu poate constitui un motiv pentru desfiinţarea acesteia la cererea vecinilor şi în lipsa unui proces-verbal prin care să se stabilească săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991.

În ceea ce privește construcția reclamanților-pârâţi cu privire la care se solicită desfiinţarea, acesta a fost întabulată în cartea funciară în noiembrie 2011, reclamantul M.A.T. declarând că ar fi realizat această construcţie în august 2001 (f. 113 vol. 1), instanţa nefiind învestită cu analiza caracterului real sau fals al acestei declaraţii. În ceea ce privește construcția pârâtului-reclamant acesta a fost edificată în anul 1995, astfel cum atestă şi adresa Poliţiei Locale Sector 1 (f. 29 vol. 1) şi declaraţiile depuse la f. 161 vol. 1. Însă, instanţa reţine că magazia a fost edificată anterior anului 1989, astfel cum se va arăta în continuare, în 1995 fiind probabil etajată.

Astfel, instanța constată că reclamantul M.A.T. avea cunoştinţă de situația de fapt, respectiv de construcția edificată de pârât, chiar de la momentul încheierii contractului de întreținere, de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului ... Reclamanta D.R. a luat la cunoștință de situația de fapt (de construcția edificată de pârât) la momentul dobândirii cotei părți de ¼ din imobil, respectiv în anul 2008. În consecință, reclamanții cunoșteau situația imobilului vecinului pârât și au acceptat-o la momentul dobândirii, motiv pentru care demersul lor de a solicita la acest moment demolarea construcţiei vecinului apare ca fiind abuziv.

Magazia pârâtului-reclamant a fost edificată anterior anului 1989, fapt susținut şi de concluziile raportului de expertiză (construcţie definitivă tip parter cu o vechime mai mare de 20 de ani) în bună înțelegere cu autorul reclamanților-pârâţi, etajarea acestei construcții fiind făcută ulterior, aproximativ în anul 1995. Astfel, pârâtul-reclamant şi-a exercitat drepturile cu bună-credinţă, în bună înţelegere cu autorul reclamanţilor-pârâţi, fără a urmări prejudicierea acestora, atât cu respectarea limitelor externe ale dreptului, cât şi a celor interne, în scopul utilizării eficiente a suprafeţei de teren pe care o foloseşte. În consecinţă, atingerea dreptului de proprietate al reclamanţilor-pârâţi (prin faptul că înălţimea construcţiei pârâtului-reclamant depăşeşte marginea de jos a ferestrei reclamanţilor-pârâţi) este una minimă, specifică raporturilor de vecinătate într-o zonă urbanistică şi a fost acceptată de aceştia la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 30, astfel încât nu se justifică obligarea pârâtului-reclamant la desfiinţarea construcţiei ridicate, efectele negative care ar fi suportate de pârât fiind vădit disproporţionate faţă de vătămarea minimă suferită de reclamanţi.

Instanţa mai reţine şi faptul că relaţiile dintre părţi sunt tensionate ca urmare a numeroaselor sesizări şi plângeri penale pe care reclamanţii-pârâţi le-au formulat; în acest context, solicitarea acestora de desfiinţare a construcţiei pârâtului-reclamant apare ca fiind o exercitare abuzivă a dreptului de proprietate, aceştia urmărind crearea unor efecte negative pentru vecinul lor, vădit disproporţionate faţă de folosul material pe care l-ar obţine.

În plus, în ceea ce priveşte construcţia pârâtului-reclamant (magazia), instanţa reţine că nu  este vorba de o deschidere de vedere sau de deschiderea unei ferestre, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 612 C.civ. 1864. Reclamanţii-pârâţi susţin că pârâtul-reclamant se urcă pe această magazie, putând astfel vedea prin fereastra apartamentului lor, afirmaţii contrazise de pârâtul-reclamant care susţine că se urcă pe magazie doar pentru a efectua diverse reparaţii. Situaţia descrisă de părţi nu se încadrează în prevederile art. 612 C.civ. 1864, pârâtul-reclamant neavând vedere sau ferestre spre vedere din magazie către proprietatea reclamanţilor-pârâţi.

În ceea ce privește ușa cu vizor a reclamanților-pârâţi construită în dreptul ferestrei bucătăriei pârâtului-reclamant, expertul a concluzionat că se impune desființarea vizorului având în vedere că distanța dintre uşa cu vizor și fereastra bucătăriei este de 1,65 m (limita minimă fiind 19 decimetri). Până la soluționarea cauzei reclamanții-pârâţi au desființat vizorul, situație în care susţinerile pârâtului-reclamant cu privire la acest aspect au rămas fără obiect.

Din concluziile raportului de expertiză reiese că modificările aduse construcţiei iniţiale de către reclamantul-pârât nu obturează în niciun fel luminozitatea și aerisirea bucătăriei şi a pivniţei pârâtului-reclamant E.G., luminozitatea acestor spaţii fiind una naturală, asigurată de spaţiul cu destinaţia curte interioară, curte de lumină (f. 274 vol. 1, f. 2 vol. 2).

În rest, nu s-a demonstrat încălcarea vreunei limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, nefăcându-se dovada că poziţionarea coşurilor de fum ar îngrădi normala exercitare a dreptului pe proprietate, ambele părţi având amplasate coşuri de fum care asigură evacuarea gazelor provenind de la centralele termice.

Susţinerile reclamanţilor-pârâţi referitoare la poziţia pârâtului-reclamantului de constructor de bună sau de rea credinţă pe terenul proprietatea altei persoanei sunt lipsite de relevanţă faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi al cererii reconvenţionale, instanţa nefiind chemată să soluţioneze o acţiune referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

În concluzie, instanţa va respinge atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea reconvențională ca fiind neîntemeiate, reţinând în esenţă următoarele aspecte:

1.lipsa autorizaţiei de construire nu justifică desfiinţarea unei construcţii decât în condiţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 şi art. 32 din Legea nr. 50/1991, acestea nefiind îndeplinite în speţă, întrucât nici reclamanții și nici pârâtul nu au fost sancţionaţi pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991, nu s-a încheiat un proces-verbal prin care să se dispună intrarea în legalitate şi nu li s-a acordat un termen în acest scop; simplul fapt al ridicării unei construcţii fără autorizaţie nu poate constitui un motiv pentru desfiinţarea acesteia la cererea vecinilor şi în lipsa unui proces-verbal prin care să se stabilească săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991;

2.chiar dacă construcția pârâtului-reclamant nu respectă întru totul distanțele prevăzute de Codul Civil de la 1864, această construcţie a fost ridicată în bună înţelege cu autorii reclamantului-pârât şi era deja ridicată şi etajată la momentul la care reclamanții-pârâţii au dobândit proprietatea asupra apartamentului nr. …, ceea ce echivalează cu acceptarea de către aceştia a situaţiei imobilului şi a vecinătăţilor. Din răspunsul pârâtului E. la interogatoriu reiese că acesta nu a ridicat și nici etajat nici o construcție, acestea fiind efectuate de autorul său. Acest răspuns la interogatoriu se coroborează cu declarația martorei M.I. potrivit căreia, imediat după anul 1990, E.O. și E. S (autorul reclamanților și respectiv autorul pârâtului) au construit o magazie deasupra bucătăriei apartamentului …. De asemenea, și Primăria Sector 1 reține că aceea magazie a fost construită în anul 1995;

3.construcția reclamanților-pârâţi nu încalcă nici o servitute;

4.vizorul de la uşa pivniţei reclamanților-pârâţi a fost desființat.

Faţă de manifestarea de voinţă a reclamanţilor-pârâţi, exprimată înainte de primul termen de judecată (f. 48 vol. 1), de a renunţa la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 50 lei/zi cu titlul de daune cominatorii, instanţa va lua act că reclamanţii-pârâţi au renunţat la judecarea celui de-al doilea capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul-reclamant.

Ia act de renunţarea reclamanţilor la cel de-al doilea capăt de cerere.

Respinge cererea principală formulată de reclamanţii-pârâţi M.A.T. şi  D.R. ambii cu domiciliul în …. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant E.G. cu domiciliul în …., ca neîntemeiată.

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant E.G. în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi M.A.T. şi D.R., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2015.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare