Excepţie de nelegalitate. Efecte anulare act administrativ normativ

Analizând actele şi lucrările dosarului având ca obiect excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 Curtea reţine următoarele:

  Excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 potrivit cărora, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune,  iar potrivit  avizului emis de Consiliul Legislativ (fila 13), notei de fundamentare (fila 15) şi antetului Hotărârii  de Guvern  aceasta a fost adoptată în aplicarea art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 potrivit căruia persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Potrivit art. 4 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data promovării litigiului de fond „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.”

Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ.

Potrivit art. 4 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data promovării litigiului de fond „În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ  unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.”

Interpretând aceste dispoziţii legale rezultă că este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ întrucât  dispoziţiile art. 4 alin. 2 nu disting după cum actul administrativ are caracter normativ sau individual astfel că potrivit adagiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” în situaţia în care legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem.

În acelaşi sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  care în repetate rânduri a arătat că excepţia de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 poate fi analizată prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii actului administrativ cu caracter normativ contestat.

 În consecinţă excepţia de nelegalitate este admisibilă sub acest aspect.

Instanţa, din oficiu, a invocat şi citat părţile cu menţiunea că se va pune în discuţie excepţia lipsei de obiect a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 raportat la art. 23 din Legea nr. 554/2004 şi respectiv având în vedere faptul că aceleaşi dispoziţii legale au fost  anulate prin Sentinţa civilă nr. 185/27.04.2010 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă în februarie 2011 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 318/09.05.2011.

Cu toate acestea se reţine că efectele respectivei hotărâri judecătoreşti prin care s-au anulat dispoziţiile menţionate ale unui act administrativ cu caracter normativ produc efecte general obligatorii numai pentru viitor, respectiv de la data publicării în Monitorul Oficial,  potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se ridică întrebarea referitoare la posibilitatea examinării legalităţii acestui act administrativ cu caracter normativ pentru perioada în care acesta şi-a produs efectele, aceasta fiind situaţia în speţa de faţă, în care pe fondul litigiului în care s-a invocat excepţia de nelegalitate,  pretenţiile vizează în parte o perioadă anterioară  datei anulării  dispoziţiilor actului administrativ normativ în cauză.

Or, a considera ca inadmisibilă ori lipsită de obiect excepţia de nelegalitate,  în condiţiile în care litigiul de fond vizează o perioadă în care actul administrativ normativ şi-a produs efectele, echivalează cu prejudicierea dreptului la apărare a părţii care a invocat excepţia de nelegalitate.

Pentru aceste considerente excepţia lipsei de obiect a excepţiei de nelegalitate invocată de instanţă din oficiu ori excepţia inadmisibilitate formă sub care a invocat Societatea Română de Radiodifuziune aceeaşi excepţie, urmează a se respinge instanţa urmând a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate.

Aşa cum am arătat mai sus, cu toate că excepţia de nelegalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă ori lipsită de obiect, se reţine totuşi că soluţia dată în acţiunea în anularea aceloraşi dispoziţii ale actului  administrativ normativ nu poate fi ignorată având în vedere efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.

Astfel,  prin efectul pozitiv al puterii de lucru judecat prin raportare la Sentinţa civilă nr. 185/27.04.2010 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă în februarie 2011 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 318/09.05.2011 se reţine că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 sunt nelegale acestea adăugând la dispoziţiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994  într-un sens nepermis şi contrar interpretării textului aşa cum a fost el clarificat în sensul constituţionalităţii prin Decizia nr. 297/2004 a Curţii Constituţionale  prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinându-se cu forţă obligatorie în considerentele acesteia că „taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menţionate, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".

În plus, faţă de considerentele instanţei în sentinţa reţinută cu putere de lucru judecat, Curtea are în vedere şi  practica constantă a  Curţii Constituţionale cu referire la art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 astfel cum a fost sintetizată prin decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 publicată în Monitorul Oficial în 07.01.2014.

În considerentele acesteia se reţine că prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004, şi Decizia nr. 331 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 12 mai 2006, Curtea a reţinut că „într-adevăr, art. 40 din Legea nr. 41/1994 stabileşte că veniturile proprii ale Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune provin, între altele, şi din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune, dar, aşa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face şi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menţionate, „în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Aşadar, obligaţia prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective şi, în consecinţă, niciuna dintre criticile formulate nu poate fi reţinută".

În final, Curtea Constituţională, apreciind că deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea consideră că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţial în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei, şi subliniind că considerentele deciziilor anterioare  mai sus menţionate  aveau putere obligatorie, arătând de asemenea că  indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare şi,  nu în ultimul rând pentru a da o forţă sporită deciziei şi fără a marca o reconsiderare a jurisprudenţei sale, Curtea, a  constatat  că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

Faţă de această interpretare constantă dată de contenciosul constituţional  dispoziţiilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 apare cu atât mai evident că motivele avute în vedere la anularea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003  au existat şi există pe toată durata de aplicabilitate a acesteia şi, prin urmare,  acest text este nelegal, în condiţiile în care, în loc să clarifice aplicarea textului de lege pentru punerea în aplicare a căruia a fost emis, nu face decât să  reia  fragmentat dispoziţiile acestuia, înlăturând practic sintagma care îi conferă constituţionalitate respectivului text de lege.

Se reţine, astfel, că prevederile art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 instituie derogări de la dispoziţiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio şi, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiţiona aceasta de posesia receptoarelor.

Or, potrivit art. 4 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  se stabileşte ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.  Astfel, instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază.

Pentru aceste considerente, Curtea reţine că prevederile  art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 nu au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 şi astfel se va admite excepţia de nelegalitate cu consecinţa constatării nelegalităţii  prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.

Cauza va fi trimisă Judecătoriei Zărneşti, la dosarul civil nr. 28189/197/2012 pentru continuarea judecăţii.

Domenii speta

Spete similare