Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de teren forestier pentru nerespectarea obligaţiilor legale de către vânzător, constatând în nerespectarea termenului de exercitare a dreptului de preemţiune recunoscut de lege în favoarea

Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de teren forestier pentru nerespectarea obligaţiilor legale de către vânzător, constatând în nerespectarea termenului de exercitare a dreptului de preemţiune recunoscut de lege în favoarea RNP prin Direcţia Silvica.

- art. 45 alin. 10 din Legea 46/2008

- art.1732 alin. 4 din Codul Civil

Din conţinutul art. 45 din Legea nr. 46/2008 rezultă că legiuitorul nu instituie o preferinţă între beneficiarii dreptului de preemţiune în cazul vânzării de terenuri forestiere, în sensul că RNP prin direcţiile silvice nu au prioritate la cumpărare în detrimentul celorlalţi  coproprietari şi vecini proprietari de fond forestier.

Prin sentinţa civilă nr. 205/10.10.2018 Tribunalul Braşov a dispus următoarele:

A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. (fosta C. S.R.L.), D. şi E..

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţional a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică A., în contradictoriu cu  pârâtul Biroul Notarului Public F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A obligat reclamanta să achite pârâtului Biroul Notarului Public A. suma de 11.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

A obligat reclamanta la plata sumei de 8273,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.R.L. (fosta C. S.R.L.).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1513/119, la data de 29.11.2016, pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică A., a chemat în judecată pârâţii S.C. C. S.R.L., D. şi Biroul Notarului Public F., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx/01.03.2013, de către Biroul Notarului Public F..

Pârâta  B. S.R.L.,  fosta S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare (f.65-72), prin care  a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, a lipsei de interes a părţii reclamante în formularea cererii de chemare în judecată şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Biroul Notarului Public F., a formulat întâmpinare (f.96-102), prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, a lipsei calităţii sale procesuale pasive, a prescripţiei  dreptului material la acţiune şi a lipsei coparticipării  procesuale obligatorii

Prin sentința civilă nr. 33/25.04.2017 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalului Brașov, păstrând actele de procedură ce au fost efectuate de către Tribunalul Covasna.

Ca urmare a acestei dispoziții, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, Secția I Civilă, la data de 16  mai 2017, sub numărul xxxx/119/2016.

La termenul de judecată din data de 23 iunie 2017 (f.45-49), instanța a respins excepţiile netimbrării cererii, a lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâţi.

Prin sentinţa civilă nr. 96/S din 07 iulie 2017 a Tribunalului Braşov a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L., D. şi Biroul Notarului Public F..

Prin decizia civilă nr. 130/Ap din 06 februarie 2018 a Curţii de Apel Braşov a fost admis apelul reclamantei, anulată sentinţa civilă nr. 96/S/2017 a Tribunalului Braşov  iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în vederea urmării procedurii stabilite de art. 78 alin. 2 Cod de procedură civilă în ceea ce o priveşte pe E..

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Braşov la data de 16.04.2018, sub nr. xxxx/119/2016*.

În rejudecare, la termenul din 04.06.2018 (f.24), instanţa a dispus introducerea în cauză ca pârâtă a covânzătoarei E. iar la termenul din 17.09.2018 instanţa a reţinut că se menţin dispoziţiile Tribunalului Braşov cu privire la excepţiile invocate de pârâţi în cauză.

Nu au mai fost administrate probe noi.

Analizând înscrisurile administrate în cauză, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx/01.03.2013 de Notarul Public F. (f.8-16 T. Cv), pârâţii D. și  soția sa, E., în calitate de vânzători au transmis pârâtei B. S.R.L.,  fosta S.C. C. S.R.L. dreptul de proprietate asupra imobilului - teren acoperit de pădure -, situat în județul A., având o suprafață totală de 5.666 ha  și 1.309 mp.

Anterior  perfectării  în formă  autentică a acestui contract, în conformitate cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 46/2008, în forma  pe care  aceste  dispoziții o aveau la data demarării  procedurii de perfectare a actului translativ de proprietate, notarul public l-a delegat  pe  G. ca, în numele biroului notarial, să depună la Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică A. - adresa având ca obiect exercitarea dreptului de preemțiune asupra terenurilor forestiere proprietatea pârâtului D., situate  pe raza comunei H., județul  A., în suprafață totală de 5.666 ha și1309 mp  (f. 81).

Reclamanta a primit şi înregistrat notificarea arătată sub nr. 654/29.01.2013 (f.79-80).

La aceeași dată - 29 ianuarie 2013 - a fost încheiat de către Primăria  Comunei H. procesul-verbal de afișare a notificării vizând intenția pârâtului D. de a vinde terenurile forestiere situate pe raza acestei comune, în suprafața anterior indicată, la prețul de 25.500.000 Euro, solicitându-se ca beneficiarii dreptului de preemțiune reglementat de prevederile art. 45 din Legea nr. 46/2008, printre care se numără și reclamanta din prezenta cauză, să își manifeste în scris intenția de a cumpăra aceste terenuri, în termen de 30 de zile de la data  afișării  notificării (f.75).

Prin adresa nr. 1300/01.03.2013 a Primăriei Comunei H. (f.78), s-a comunicat notarului public faptul că de la data înregistrării şi afişării intenţiei de vânzare şi până la data de 01.03.2013 nu au fost înregistrate intenţii de cumpărare a imobilului.

Ulterior, la data de 5.02.2013, notarul public a emis o nouă notificare către Statul Român - RNP, recepţionată de reclamantă sub nr. 900/7.02.2013 (f.82), prin care îi  aduce, din nou, la cunoștință intenția pârâtului D. de a înstrăina terenurile cu destinația de pădure situate pe raza comunei H. din județul A., solicitându-i ca, în termenul  instituit de prevederile art.1732 alin. 4 din Codul civil, să își exprime poziția referitor la exercitarea  dreptului de  preemțiune de care beneficiază în virtutea legii.

Faţă de această notificare, conform adresei nr. 1371/06.03.2013 (f.83), reclamanta a comunicat biroul notarului public răspunsul său în sensul că, în cursul anului 2013, Regia Națională a Pădurilor nu cumpără în numele statului terenuri forestiere și că nu poate să exercite  dreptul de preemțiune până la data la care vor fi soluționate în mod definitiv procesele pe care le-a promovat în vederea desființării titlului de proprietate al vânzătorului D..

În cauză, reclamanta a invocat încălcarea de către pârâţi a obligaţiei instituite de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), în sensul că înştiinţarea realizată în vederea exercitării dreptului de preempţiune nu a respectat termenul de 30 de zile instituit de lege pentru exercitarea acestui drept preferenţial la cumpărare.

 S-a susţinut de reclamantă că vânzarea imobilului a intervenit în interiorul intervalului prescris de art. 45 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) şi că astfel contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut.

Tribunalul, a reţinut raportat la forma în vigoare a dispoziţiilor legale aplicabile în  momentul în care pârâtul şi-a manifestat intenţia vânzării terenului (Legea  nr. 46/2008 modificată conform O.U.G. nr.79/2011 aprobată prin Legea nr. 60/2012), că sancţiunea instituită pentru nerespectarea condiţiilor de exercitare a dreptului de preempţiune este nulitatea relativă iar nu cea absolută.

Din această perspectivă, pretenţia reclamantei de constatare a nulităţii absolute a contractului atacat nu apare ca fiind întemeiată întrucât legiuitorul a stabilit o altă sancţiune juridică în speţă.

Reţinând că distincţiile dintre nulităţile relative şi cele absolute se manifestă numai în privinţa regimului juridic, tribunalul a avut în vedere că în speţă nu se verifică nici incidenţa sancţiunii nulităţii relative cu privire la contractul de vânzare –cumpărare contestat.

Dreptul de preempţiune, instituit de Codul silvic în favoarea statului prin RNP se manifestă în ordinea prevăzută la art. 1.746 din Codul civil şi în condiţiile prezentei legi, la cumpărarea de terenuri din fondul forestier aflate în proprietate privată, la preţ şi în condiţii egale.

Conform art. 45 alin. 6, vânzătorul are obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe toţi preemptorii, prin executorul judecătoresc sau notarul public, despre intenţia de vânzare, arătând şi preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut.

Corelativ acestei obligaţii, titularii dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare şi să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată, în termen de 30 de zile de la comunicarea ofertei de vânzare ori, după caz, de la afişarea acesteia la sediul primăriei iar în situaţia în care terenul ce urmează a fi vândut este limitrof cu fondul forestier proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, exercitarea dreptului de preempţiune al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale în termenul prevăzut la alin. (7) prevalează în raport cu dreptul de preempţiune al vecinilor.

În speţă, pârâtul D. şi-a respectat obligaţia legală prin formularea primei notificări adresate de notar reclamantei şi înregistrată sub nr. 654/29.01.2013 (f.79-80).

Valabilitatea acestei notificări nu a fost dedusă spre examinare, prin investirea corespunzătoare a instanţei, reclamanta afirmând în faţa instanţei (f.76 T. Bv) iar apoi în cererea de apel că notificarea nu ar fi valabilă întrucât nu întruneşte condiţiile de formă stabilite de lege. S-a arătat că această notificare reprezintă o cerere proprie a pârâtului D., neînregistrată de notar şi în care nu se face vreo referire la împuternicirea acordată lui G. pentru depunerea la reclamantă.

Din aceste dispoziţii, rezultă cu claritate că apărarea formulată de reclamantă privind nelegalitatea primei notificări trebuia formulată în scris şi supusă analizei instanţei ca o pretenţie de sine-stătătoare.

Motivele de nelegalitate invocate cu privire la această primă notificare nu pot fi însă însuşite de către instanţă întrucât alin. 6 din art. 45 Cod silvic nu cuprinde vreo restricţie legată de posibilitatea notarului de a împuternici un avocat pentru depunerea notificării (f.81), iar valabilitatea împuternicirii acordate lui G. nu a fost contestată ori dovedită.

Realizarea procedurii prin intermediul biroului notarului public rezultă din adresele depuse la f. 74, 78  înaintate notarului.

Aşadar, termenul de 30 de zile pentru exercitarea dreptului de preempţiune trebuie raportat la prima notificare formulată în cauză şi s-a împlinit la data de 27.02.2013, fiind un termen substanţial care curge de la data la care preemptorul a  primit notificarea privind intenţia de vânzare din partea proprietarului.

Încheierea vânzării la data de 01.03.2013 este situată după împlinirea termenului stabilit în favoarea reclamantei pentru exercitarea dreptului de preempţiune iar formularea celei de a doua notificări de către notar nu este de natură a invalida efectele primei.

În plus, reclamanta şi-a exprimat clar opţiunea de a nu exercita dreptul stabilit în favoarea sa cu privire la terenurile din cauză, sens în care nu se verifică fraudarea dreptului său la cumpărare.

Aceste două ultime împrejurări de fapt demonstrează lipsa unei vătămări a reclamantei iar tribunalul reţine că vânzarea contestată putea să intervină liber, ca urmare a nemanifestării de către reclamantă a dreptului de preempţiune.

Împotriva acestei sentinţe pronunţată în rejudecarea cauzei a formulat apel reclamanta RNP – Romsilva prin Direcţia Silvică A. în termen, motivat. Critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocă următoarele motive de apel:

A. Cu privire la sancţiunea aplicabilă pentru nerespectarea dreptului de preemţiune apelanta susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că este vorba de o nulitate relativă. În opinia apelantei, raportat la art. 45 din Legea nr. 46/2008 modificat prin O.U.G. nr. 79/2001, nulitatea invocată este una absolută, mai ales că apelanta susţine că imobilul – teren forestier - constituie un bun de interes naţional, indiferent de forma de proprietate publică sau privată. Dreptul de preemţiune al statului la dobândirea terenurilor forestiere, instituit prin art. 45 din Legea nr. 46/2008, chiar astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2011, satisface un interes general, naţional scopul instituirii sale fiind dezvoltarea durabilă a pădurii iar nulitatea vânzării unor astfel de terenuri cu încălcarea dreptului de preemţiune este una absolută şi prin prisma art. 1247 Cod  civil.

Prin cererea de chemare în judecată şi ulterior prin concluziile scrise din primul ciclu procesual apelanta susţine că a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare invocând şi frauda la lege, nu numai nerespectarea duratei termenului de preemţiune, aspect care nu a fost analizat la fond.

B. Instanţa de fond a reţinut greşit faptul că vânzătorul E. a respectat obligaţia legală prin formularea şi transmiterea notificării nr. 654/29.01.2013 şi totodată a menţionat greşit că reclamanta nu ar fi dedus spre examinare, prin învestirea corespunzătoare a instanţei această chestiune de drept privind condiţiile de forma ale notificării. Apelanta susţine că instanţa de fond a fost sesizată cu valabilitatea notificării  prin criticile formulate oral cât şi în scris: concluziile scrise formulate în faţa instanţei la prima judecată în fond, în motivele de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 96/2017 a Tribunalului Braşov, în concluziile scrise din apel s-a supus examinării instanţei nulitatea relativă a acestei notificări, care pe cale de excepţie poate fi invocată oricând.

Susţine că, niciunul din înscrisurile prin care s-au invocat neregularităţile de formă ale notificării, respectiv înştiinţarea să fie făcută în scris şi prin executor judecătoresc sau notar public, iar delegaţia dată de BNP F. avocatului G. pentru depunerea notificării nu poartă numere de înregistrare la Direcţia Silvică A., nu este datată cu zi şi lună de către BNP, nu au fost depuse după închiderea dezbaterilor în cadrul instanţei care a procedat la rejudecare, astfel că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 394 alin. 3 Cod procedură  civilă.

Chiar dacă art. 45 alin. 5 din Codul Silvic nu prevede nicio restricţie legată de valabilitatea împuternicirii acordate domnului av. G., aceste restricţii rezultă din dispoziţiile art. 145 Cod procedură civilă şi ale art. 2 din metodologia privind citarea, notificarea, comunicarea actelor de procedura in materie notarială aprobate prin H.G. nr. 76/2013. 

Cu aceste argumente apelanta susţine că a invocat pe cale de excepţie, ca şi apărare  faptul că notificarea nr. 654/29.01.2013 este lovită de nulitate relativă. Drept consecinţă, vânzarea efectuată în 01.03.2013 s-a realizat în interiorul exercitării termenului de preemţiune  care ar fi expirat în 08.03.2013.

C. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu există fraudarea dreptului la cumpărare pe considerentul că Direcţia Silvică A. şi-a exprimat clar opţiunea de a nu exercita dreptul de preemţiune.  Între părţi la data de 06.03.2013, înainte de expirarea termenului de exprimare a dreptului de preemţiune erau în derulare mai multe dosare în care actele emise în favoarea  pârâtului vânzător D. privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier erau contestate, iar acesta avea cunoştinţă de stadiul dosarelor. La data de 06.03.2013 s-a realizat şi notarea în CF a acestor dosare, înainte de expirarea termenului de preemţiune. Tocmai de aceea, prin adresa nr. 1371/06.03.2013, D. şi notarul public au fost atenţionaţi că pe rolul instanţelor de judecată se află trei dosare vizând această suprafaţă, precum şi faptul că RNP nu îşi poate exprima dreptul de preemţiune decât după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestora. Prin aceste susţineri, apelanta tinde a justifica faptul că adresa nr. 1371/06.03.2013 a fost eronat interpretată de instanţă, şi că, în realitate nu justifica un dezinteres asupra terenurilor, ci se dorea a se atrage  atenţia notarului, vânzătorului şi cumpărătorului asupra modului fraudulos în care se procedează.

Intimata pârâtă B. S.R.L. (fosta C. S.R.L.) a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. Susţine că în speţă nu este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic civil, întrucât textul de lege invocat conduce spre sancţiunea anulabilităţii actului de vânzare ceea ce presupune o nulitate relativă. Pe de altă parte arată ca art. 45 alin. 10 din Legea nr. 46/2008 nu distinge sancţiunea care intervine în cazul diferiţilor beneficiari ai dreptului de preemţiune. Consideră că art. 45 alin. 10 din Legea nr. 46/2008 este o normă specială ce deroga de la norma generală, Codul civil, art. 1250, prin urmare trebuie aplicată norma care reglementează dreptul de preemţiune din legea specială - Codul silvic. Fiind vorba de o nulitate relativă, dreptul la cauţiune putea fi exercitat doar până la 01.03.2016, iar reclamanta a formulat acţiunea în 29.11.2016, solicitând nulitatea absolută pentru a se salva de prescripţia dreptului la acţiune.

Frauda la legea nu este aplicabilă în speţă raportat la notificarea nr. 654/29.01.2013.

Condiţiile de formă ale notificării cerute de apelantă nu au acoperire în lege, deoarece  nu există nici un text de lege care să-i interzică notarului public să mandateze un avocat în comunicarea unor documente.

În cadrul apelului nu s-au administrat probe noi. A fost solicitată suspendarea judecaţii cauzei de către apelanta reclamantă în temeiul art. 413 alin.1 pct.1 şi 2, iar cererea a fost soluţionată prin încheierea din 31.01.2019, în raport de precizările apelantei, având în vedere că o cerere similară privind suspendarea judecaţii cauzei până la soluţionarea dosarelor penale nr. xx/2011 şi nr. xxx/1/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost formulată de apelantă şi în primul apel exercitat în cauză, înainte de trimiterea spre rejudecare a cererii, fiind respinsă, iar încheierea din 25.01.2018 nu a fost atacată cu recurs odată cu fondul, adică odată cu decizia 130/06.02.2018 a Curţii de Apel Braşov.

În acest al doilea apel exercitat împotriva sentinţei date de Tribunalul Braşov în rejudecare apelanta reclamantă nu a mai formulat motiv de critică împotriva încheierii din 23.06.2017 a Tribunalului Braşov prin care instanţa a dispus în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasiva a pârâtului BNP F., astfel că, în apel nu a mai fost citată aceasta parte, intrând în puterea lucrului judecat dezlegările date de prima instanţă asupra excepţiilor soluţionate prin încheierea din 23.06.2017 de către Tribunalul Braşov.

Analizând în limita motivelor de apel şi în raport de dispoziţiile art. 477 şi art. 478 Cod procedură  civilă  instanţa constată că nu este fondat.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă vizează constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de teren forestier pentru  nerespectarea obligaţiilor legale de către vânzător, constatând în nerespectarea termenului de exercitare a dreptului de preemţiune recunoscut de lege în favoarea RNP prin Direcţia Silvica. Motivele nulităţii invocate aşa cum susţine apelanta sunt frauda la lege rezultată din nerespectarea duratei termenului de 30 de zile pentru exercitarea dreptului de preemţiune şi neîndeplinirea condiţiilor de formă ale notificării  înregistrate la RNP- Direcţia Silvica A. sub nr. 654/29.01.2013.

Apelanta susţine că instanţa de fond prin sentinţa 205 din 10.10.2018 nu a avut în vedere  motivul nulităţii invocate şi nu a ţinut seama de sancţiunea care intervine, respectiv nulitatea absolută în cazul în care motivul invocat este întemeiat. Susţine că instanţa a verificat cererea reclamantei doar prin prisma unei nulităţi relative, fără a aborda şi frauda la lege invocată ca motiv de nulitate a contractului.

Contrar susţinerilor apelantei, din considerentele sentinţei atacate rezultă că instanţa a abordat nulitatea invocată în raport de temeiul de drept invocat şi de motivele nulităţii. Faptul că instanţa a precizat că textul de lege pe care s-a fundamentat cererea reclamantei în forma în vigoare la data încheierii contractului a cărui nulitate se invocă şi respectiv la data întocmirii notificării contestate,  nu denumeşte ca sancţiune a actului juridic nulitatea absolută, cum susţine apelanta, ci nulitatea relativă, nu echivalează cu necercetarea cauzei, ci reprezintă argumentele instanţei relativ la pretenţiile formulate. Aşadar, în mod corect s-a subliniat că textul art. 45 alin. 10 din Legea nr. 46/2008, în forma în vigoare la data încheierii contractului atacat, sancţionează cu nulitatea relativă nerespectarea obligaţiilor impuse de celelalte alineate ale articolului 45 vânzătorului de terenuri cu destinaţie forestieră.

Pe de altă parte, din conţinutul art. 45 din Legea nr. 46/2008 rezultă că legiuitorul nu instituie o preferinţă între beneficiarii dreptului de preemţiune în cazul vânzării de terenuri forestiere, în sensul că RNP prin direcţiile silvice nu au prioritate la cumpărare în detrimentul celorlalţi coproprietari şi vecini proprietari de fond forestier. Legiuitorul la acest articol stabileşte un tratament de egalitate între persoanele fizice şi juridice care au dreptul de preemţiune, dar şi între  persoanele juridice de drept public şi privat, nefiind nicio distincţie între aceste categorii de persoane  înţelese ca drept coproprietari şi vecini de fond forestier. Nici trimiterea pe care o face textul din legea specială la dispoziţiile art. 1746 din Cod civil nu instituie o ordine de preferinţă  în exercitarea dreptului de preemţiune la cumpărarea terenului forestier de către direcţia silvică în detrimentul coproprietarilor sau vecinilor proprietari, din moment ce specifică doar faptul că: „terenurile din fondul forestier aflate în proprietate se pot vinde cu respectarea, în ordine, a dreptului de preemţiune al coproprietarilor sau vecinilor”.

Susţinerea apelantei prin care argumentează calificarea nulităţii ca fiind una absolută pe motiv că bunul vândut  constituia un bun de interes naţional, constituind fondul forestier naţional  la data de 01.01.1990 – data înscrierii în amenajamente silvice - nu este fondată în condiţiile în care textul legal invocat, respectiv art. 45 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 nu impune o astfel de distincţie cu privire la bunul vândut în exercitarea dreptului de preemţiune. Pe de altă parte bunul vândut nu este un bun de interes naţional, din moment ce a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului.

Dreptul legal de preemţiune este stabilit in rem astfel că dăinuieşte în favoarea coproprietarilor sau vecinilor cât timp terenul la care se referă face parte din fondul forestier şi se află în proprietate privată. În condiţiile în care nu există dispoziţii general aplicabile în legislaţia privind circulaţia juridică a terenurilor care reglementează dreptul de preemţiune ca o condiţie de nulitate a actului de înstrăinare încheiat cu încălcarea acestui drept, legiuitorul a lăsat în atributul legilor speciale să reglementeze dreptul de preemţiune, în funcţie de natura juridica a bunului (ex. teren arendat, teren din intravilan aferent activelor, teren forestier). Prin urmare, în speţă, dreptul de preemţiune se exercită în temeiul art. 45 alin. 5 din Legea nr. 46/2008, regimul juridic al terenului fiind acela de teren forestier în proprietate privată, până la infirmarea acestui regim printr-o hotărâre judecătorească.

Susţinerea apelantei privind neanalizarea fraudei la lege ca motiv de nulitate nu se justifică în raport de considerentele sentinţei atacate din care rezultă că, deşi instanţa a remarcat faptul că reclamanta a formulat „apărări”  privind nelegalitatea primei notificări sub aspectul neîntrunirii condiţiilor de formă, neprocedural, fără o cerere scrisă şi direct în apel, totuşi, instanţa de fond abordează şi aceste critici ale reclamantei sub aspectul formei primei notificări considerate motive de nelegalitate ale notificării, în pagina 5 a considerentelor sentinţei astfel că nu se poate reţine de către instanţa de apel că instanţa de fond nu a analizat motivele de nulitate  sub toate aspectele invocate. Despre forma notificării ce cuprinde intenţia de vânzare a terenului, art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008 conţine menţiunea singulară  din care rezultă că „Vânzătorul are obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe toţi preemptorii, prin executorul judecătoresc sau notarul public, despre intenţia de vânzare, arătând şi preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii sau vecinii fondului, alţii decât administratorul pădurilor proprietate publică a statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înştiinţarea ofertei de vânzare se înregistrează la primăria sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul şi se afişează, în aceeaşi zi, la sediul primăriei, prin grija secretarului consiliului local”.

Textul invocat impune obligaţia vânzătorului de înştiinţare în scris  a preemtorilor sub sancţiunea anulabilităţii vânzării prevăzută de art. 45 alin. 10 din Legea nr. 46/2008. Deci, încălcarea formei scrise a notificării este sancţionată cu nulitatea relativă, ceea ce presupune şi justificarea unei vătămări de cel care o invocă. În speţă, apelanta reclamantă a înregistrat prima notificare emisă de vânzător -  fila 79 dosar Tribunal Covasna - notificarea 654/29.01.2013 şi chiar dacă nu s-a comunicat apelantei prin executor judecătoresc sau prin notarul public - a îndeplinit condiţiile formei scrise a intenţiei de vânzare a terenului cu identificarea exactă a datelor de CF şi a suprafeţei ce se doreşte a fi vândută.  La aceeaşi data, respectiv în 29.01.2013 s-a realizat şi afişarea ofertei de vânzare a imobilului în cauză şi de către Primăria Comunei H. conform înscrisului de la fila 75 dosar fond Tribunal Covasna. Într-adevăr, vânzătorul a mai expediat o notificare către apelantă în forma scrisă prin BNP F. înregistrată la apelanta sub nr. 900/07.02.2013. Emiterea celei de a doua notificări nu înlătură existenţa primei notificări mai ales că ambele reprezintă forma scrisă a intenţiei de a vinde, diferenţa dintre acestea fiind doar cu privire la persoana care a întocmit notificarea, care nu afectează legalitatea notificării sub aspectul formei din moment ce nu se justifică o vătămare din partea apelantei, acesta exprimându-şi imposibilitatea de cumpărare a terenului forestier. 

Astfel, conform art. 45 alin. 7 din Legea 46/2008 : „titularii dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare şi să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată, în termen de 30 de zile de la comunicarea ofertei de vânzare ori, după caz, de la afişarea acesteia la sediul primăriei”. Potrivit acestei dispoziţii legale, în 01.03.2013 Primăria Comunei H. a emis către BNP F. înştiinţarea din care rezultă că nu s-a înregistrat nicio intenţie de cumpărare  a terenului în cauză, ulterior, respectiv în 06.03.2013, apelanta menţionând în scris că în cursul anului 2013 nu cumpăra terenuri în numele statului în scopul exercitării dreptului de preemţiune de către RNP- Romsilva.

Aşadar, nu justifică nicio vătămare produsă prin fapta imputată vânzătorului respectiv aceea de a emite notificarea în forma scrisă, dar nu prin executor judecătoresc sau notar, nefiind aplicabil motivul de nulitate invocat respectiv frauda la lege sub acest aspect.

Argumentele apelantei sub aspectul legalităţii notificării prin care s-a transmis intenţia de vânzare exprimate prin prisma art. 145 din Legea nr. 36/1995, art. 154 Cod procedură  civilă şi art. 22 din Metodologia privind citarea aprobată prin H.G. nr. 76/2013 exced limitelor date de legiuitor formei notificării intenţiei de vânzare a terenului forestier, aşa cum a fost reglementată de art. 45 alin. 6 din Legea nr. 46/2008, forma scrisă fiind suficientă ca şi condiţie de valabilitate a notificării din moment ce legiuitorul a prevăzut, în echitate şi pentru titularul dreptului de preemţiune  simpla condiţie a formei scrise pentru intenţia de cumpărare conform art. 45 alin. 7 din Legea nr. 46/2008.

Faptul că apelanta a notat în CF litigiile ce fac obiectul dosarelor nr. xxxx/322/2012, nr. xxxx/119/2012,  nr. xxxxx/3/2012, nr. xx/P/2012  nu constituie  un argument în nulitatea vânzării pentru frauda la lege din moment ce însăşi apelanta recunoaşte că  notarea proceselor în CF s-a realizat după încheierea vânzării. Apelanta, fiind parte în acele dosare, avea posibilitatea notării în CF a proceselor chiar din 2012, aşadar, nu poate fi considerată fondată susţinerea apelantei privitoare la intenţia vânzătorului de a o frauda pe apelantă prin încheierea contractului atacat.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge apelul formulat şi va păstra sentinţa atacată.

În raport de art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere şi cererea apelantei privind diminuarea cheltuielilor de judecată avansate de partea adversă, constând în onorariu de avocat, va obliga apelanta, căzută în pretenţii la plata sumei de 3000 lei,  cu titlu de cheltuieli de judecată în cuantum redus, în apel, către intimata pârâtă  B. S.R.L. din totalul de 7480 conform facturii şi ordinului de plata fila 41-42 dosar apel, având în vedere dispoziţiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă în raport de munca avocatului ales de intimată, actele de procedură îndeplinite - redactare întâmpinare şi reprezentare în cea de-a doua fază a apelului exercitat în cauză, soluţionat după un prim termen de judecată, în celelalte faze procesuale intimată primind cheltuielile de judecată conform dispozitivului sentinţei civile nr. 205/10.10.2018 a Tribunalului Braşov.

Domenii speta

Spete similare