Cerere de repunere în termenul de declarare a recursului. Condiţia ca partea să fi fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, să exercite calea de atac.

Prin sentinţa civilă nr. 6282/CA/10.12.2013, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal: a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului C. şi, în consecinţă, a anulat în parte Dispoziţia nr. 145/08.02.2011 emisă de pârât, cu privire la debitele stabilite prin art.1 şi 2 în sarcina reclamantului; a respins restul pretenţiilor; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta U.A.T. Municipiul C. în folosul pârâtului; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. 

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că:

- în urma unui control efectuat la U.A.T. C., Camera de Conturi a emis Decizia nr. 36/2010 prin care, la pct. 2, s-a stabilit în sarcina ordonatorului principal de credite obligația de a lua măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local, prin neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie și decembrie 2009 și pentru recuperarea acestuia;

- U.A.T. C. a contestat Decizia nr. 36/2010 iar Curtea de Conturi a României, prin Încheierea nr. VI 351/2010 a respins contestația;

- U.A.T. C. și Primarul Municipiului C. au contestat, printr-o acțiune în contencios administrativ, Decizia nr. 36/2010 și Încheierea nr. VI 351/2010, în cadrul dosarului nr. 15729/62/2010. Tribunalul Brașov, prin Sentința Civilă nr. 860/CA/2012, a admis în parte acțiunea. Sentința menționată a fost modificată în parte de Curtea de Apel Brașov, prin Decizia nr. 5005/R/2012 (dos. nr. 15729/62/2010*) în sensul că s-a dispus anularea în parte a pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, în sensul că reducerea cheltuielilor de personal pentru lunile noiembrie, decembrie 2009 este de 9,81%, în loc de 15,5%. În mod similar, a fost anulată în parte Încheierea nr. VI 351/2010;

- deși reclamanta nu a fost parte în dos. nr. 15729/62/2010, cele stabilite prin Decizia nr. 5005/R/2012 de Curtea de Apel Brașov nu pot fi ignorate. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 Cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, de mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform  art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 Cod civil). Dacă manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, prevăzută de art. 1201 Cod civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Așadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis;

- rezultă în aceste condiții că aspectele stabilite prin Decizia nr. 5005/R/2012 de Curtea de Apel Brașov trebuie respectate și trebuie să li se dea eficiență. Raportat la acestea, Dispoziția nr. 145/2011 se impune a fi anulată doar sub aspectul cuantumului sumelor stabilite de pârât. Astfel, pârâtul a avut în vedere o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% pentru lunile noiembrie, decembrie 2009, or Curtea de Apel Brașov a stabilit că această diminuare este de doar 9,81% pentru luna noiembrie 2009. Corespunzător și sumele stabilite prin Dispoziția nr. 145/2011 vor trebui modificate și diminuate;

- în privința incidenței Legii nr. 84/2012, apariția acesteia nu conduce, automat, la anularea actelor emise de ordonatorii de credit, ci doar la neexecutarea lor și doar în măsura în care nu au fost executate. Această concluzie este dovedită şi de dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salarială vizate de actul normativ menţionat au fost achitate, acestea nu se restituie;

- prin Decizia nr. 4/2011, Camera de Conturi a Judeţului B. a stabilit ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local prin plata unor adaosuri salariale care exced prevederilor legale în vigoare, pentru recuperarea acestuia și pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat;

- şi acest act al Camerei de Conturi a fost contestat de UAT C. și de Primarul Municipiului C., contestația făcând obiectul dosarului nr. 8818/62/2011. Prin Sentința Civilă nr. 5458/CA/2012, Tribunalul Brașov a admis acțiunea. Prin Decizia nr. 469/R/2013, Curtea de Apel Brașov a admis recursul, a modificat sentința menționată și a respins acțiunea. În aceste condiții, Decizia nr. 4/2011 a fost menținută;

- în executarea Deciziei nr. 4/2011, pârâtul Primarul Municipiului C. a emis Dispoziția nr. 142/2011, contestată în prezenta cauză;

- față de cele reținute cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța constată că petitul 1 din cererea reclamantei, de anulare a Dispoziției nr. 35/2011 este nefondat și va fi respins. Aceleași argumente cu privire la efectele Legii nr. 84/2012 își păstrează valabilitatea;

- raportat considerentelor expuse, cererea reclamantului va fi admisă în parte, în sensul că va fi anulată în parte doar Dispoziția nr. 145/2011 cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, care trebuie diminuate prin luarea în considerare a unei reduceri de 9,81% pentru luna noiembrie 2009 și nu de 15,5% şi vor fi respinse celelalte pretenții ale reclamantei. Având în vedere soluția ce va fi pronunțată cu privire la cererea principală, cererea de intervenție accesorie formulată de UAT C. în folosul pârâtului va fi admisă, în temeiul art. 49 alin. 3 și următoarele Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal şi motivat, reclamantul P.V., solicitând modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Totodată, recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că a fost plecat din localitate şi a luat cunoştinţă de sentinţa atacată doar la sfârşitul lunii ianuarie 2014, aceasta nefiindu-i comunicată sub semnătură de primire, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art.103 Cod procedură civilă.

Instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului şi a rămas în pronunţare asupra cererii de repunere în termen şi excepţiei invocate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va lua spre examinare, mai întâi, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurent.

Acesta invocă, în susţinerea cererii sale, faptul că a lipsit din localitate şi nu a primit personal sentinţa atacată, precum şi că şi-a ales domiciliul procesual la biroul avocatului care l-a reprezentat, iar în drept invocă prevederile art.103 din Codul de procedură civilă. În dovedirea acestei cereri a depus la dosar, în copie: declaraţie pe propria răspundere dată de Ş.E. şi autentificată la Biroul Notarului Public (fila 22); carnet de student P.V.A. (fila 23); contract de închiriere (fila 24); adeverinţa nr. 21/25.04.2014 eliberată de Asociaţia de Proprietari „M.9” C. (fila 25); cererea adresată de recurent Asociaţiei de proprietari (fila 26); foaie colectivă de prezenţă, de la Primăria C. (filele 27-30).

În drept, Codul de procedură civilă (1865) nu cuprinde referiri la repunerea în termen, dar art.103 prevede că în cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, să exercite o cale de atac, aceasta se va exercita în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în acelaşi termen arătându-se şi motivele împiedicării. Prin urmare este necesar, pentru admiterea cererii de repunere în termen, ca recurentul să fi fost împiedicat, printr-o împrejurare mai presus de voinţa lui, să declare recursul în termen.

Curtea apreciază că, în sensul art.103 alin.(1) din Codul de procedură civilă, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de recurent. Unei astfel de situaţii nu-i poate fi asociată, în mod evident, aceea că recurentul a plecat din localitate, din proprie iniţiativă, şi nu  a anunţat instanţa de fond, în condiţiile art. 98 din Codul de procedură civilă, despre alegerea unui alt domiciliu procesual pentru comunicarea hotărârii, după redactarea sa.

De asemenea, Curtea reţine ca neîntemeiată susţinerea recurentului în sensul că şi-a ales domiciliul procesual la avocatul care l-a reprezentat, neexistând la dosarul de fond vreun act prin care să-şi fi exprimat voinţa în acest sens, în toate actele depuse de reclamant (acţiunea introductivă, notă de şedinţă – fila 60, cerere de repunere pe rol) acesta indicând adresa din localitatea C., str. […]  sau, după caz, nemenţionând altă adresă.

În consecinţa celor ce preced, Curtea apreciază că cererea de repunere pe rol este nefondată şi o va respinge ca atare.

Faţă de soluţia dată asupra cererii de repunere pe rol şi văzând că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinţei, conform dovezii aflate la dosarul de fond (fila 94), sentinţa fiind comunicată la 20.12.2013, iar recursul declarat la 06.02.2014 (data poştei), Curtea va admite excepţia tardivităţii şi, în consecinţă va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-reclamant.

Domenii speta

Spete similare