Tva achitat de comisionul vamal. Organul fiscal nu poate ignora raporturile juridice născute în baza contractului de comision între importator şi comisionarul vamal, ce i-a fost adus la cunoştinţă cu ocazia întocmirii rif.

Decizie 2010/R din 05.09.2014


- art. 1511 din Legea nr. 571/2003.

TVA achitat de comisionarul vamal. Un al doilea motiv de recurs constând în aceea că  reclamanta nu a justificat dreptul de deducere se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.

 Organul fiscal nu poate ignora raporturile juridice născute în baza contractului de comision între importator şi comisionarul vamal, despre existenţa căruia reclamanta a informat-o prin Punctul de vedere solicitat cu ocazia întocmirii raportului de inspecţie fiscală. 

Prin contractul-cadru de comision la export/import, comitentul  S.C. V. S.A. s-a obligat să achite către vamă TVA pentru produsele importate, în consens cu prevederile  art. 1511 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, conform cărora plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri suspus taxării, este obligația importatorului.

Deoarece nu şi-a îndeplinit această obligaţie, comisionarul, obligat prin contract la rândul lui să urmărească derularea operaţiunii de import, avea obligaţia conform art. 95 lit. i din H.G. nr. 1114/2001 privind regulamentul de aplicare al Codului vamal al României, să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, în cazul în care această plată nu s-a efectuat direct de către titularul operaţiunii.

Chiar dacă pe ordinele de plată, dintr-o eroare materială, nu s-a menţionat codul fiscal al comitentului, trebuie reţinut că toate documentele în baza cărora s-a făcut plata este menţionată intimata-reclamantă, operaţiunea de import a fost înregistrată în contabilitatea acesteia, aşa încât  are dreptul de deducere a TVA.

Un argument în plus este acela că S.C. I. S.A.  nu şi-a exercitat dreptul  privind deducerea TVA, deşi,  dacă situaţia prezentată de recurentă ar fi fost reală, ar  fi existat o astfel de cerere.

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată iniţial sub număr 217/64/2011 la Curtea de Apel Braşov şi ulterior la Tribunalul Braşov sub nr. 6280/62/2011, reclamanta S.C. V. S.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-D.G.A.M.C., a solicitat să se dispună anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr. 283/08.11.2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor reţinute nelegal reclamantei, respectiv a sumelor de 111.406 lei reprezentând TVA-ul achitat în vamă de către S.C. I. S.A. în numele S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M. pentru importul în comision, TVA ce a fost dedus de către V. S.A. şi 217.344 lei reprezentând majorări de întârziere la plată, cu  cheltuieli de judecată (precizare de acţiune, fila 7 la dosar, vol. I).

În motivarea cererii s-a arătat că prin  decizia de impunere nr. 283/08.11.2010 – anexa nr.2 la prezenta s-au stabilit obligaţii de plată suplimentare pentru S.C. V. S.A. privind sumele de:

- 111.406 lei reprezentând TVA-ul achitat în vamă de către S.C. I. S.A. în numele S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M. pentru importul în comision, TVA ce a fost dedus de către V. S.A.

-217.344 lei reprezentând majorări de întârziere la plată.

Aceste sume nu sunt datorate de către S.C. V. S.A. pentru următoarele considerente:

În baza unui contract de comision la import nr. 2004.05.02/15.09.2004 – Anexa nr.3 la prezenta – S.C. I. S.A. B., în calitate de comisionar, a efectuat importul unor produse chimice specifice industriei chimice în numele  comitetului  S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M., respectând cerinţele legale referitoare la taxe vamale, TVA şi alte formalităţi cerute de Codul vamal. Importul în comision s-a efectuat în baza facturilor Invoice nr. 04236/01.11.2004, nr. 04243/08.11.2004, nr. 04257/17.11.2004, nr. 04259/24.11.2004 şi nr. 04258/22.11.2004 şi a Declaraţiilor vamale de import  (DVI) aferente, respectiv DVI nr. 84920/01.11.1004, DVI nr.1132/08.11.2004, DVI nr. 1169/17.11.2004, DVI nr. 1200/2.11.2004 şi DVI nr. 1188/22.11.2004 – anexa nr. 4 la prezenta. Menţionează că pe facturile enumerate mai sus era specificat ca fiind cumpărător ( S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M.)

Taxa pe valoarea adăugată aferentă DVI –urilor enumerate mai sus, în valoare de 111.406 lei, a fost achitată în vamă de către comisionarul S.C. I. S.A. cu OP. nr. 1213/09.10.2004, OP. nr. 1249/5.11.2004, OP. nr. 1316/16.11.2004, OP. nr. 1347/22.11.2004, OP. nr. 1348/22.11.2004 – anexa 4 la prezenta.

TVA – ul în speţă, în sumă de 111.406 lei, nu a fost dedus în decontul TVA al S.C. I. S.A., fapt dovedit prin documentele anexate prezentei, respectiv Decontul de TVA al S.C. I. S.A. pe luna noiembrie 2004 – anexa nr. 5 la prezenta – Jurnalul de cumpărări pe luna noiembrie 2004 al aceleiaşi societăţi – Anexa nr.6 la prezenta - în care contravaloarea TVA – ului aferent facturilor în speţă nu se regăseşte.

Conform art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – în forma în vigoare în noiembrie 2004 – dreptul de deducere al TVA aparţinea societăţii V. S.A., aceasta având dreptul să-şi deducă taxa pe valoarea adăugată pentru bunurile importate, deoarece bunurile „erau destinate utilizării în folosul activităţilor sale taxabile”. Or, în speţă, bunurile importate reprezentau produse specifice producţiei chimice, materii prime şi materiale destinate procesului de producţie al S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M..

Ca atare, nu era necesar ca în ordinele de plată prin care S.C. I. S.A. a achitat TVA – ul în speţă să se specifice „Plata în numele S.C. V. S.A.”  deoarece plata nu putea fi făcută de S.C. I. S.A. în nume propriu, ci doar în numele S.C. V. S.A., care este titularul facturilor şi proprietarul bunurilor importate. În acest sens se arată că în conformitate cu prevederile contractului de comision la Export nr. 2004.05.02/15.09.2009 – art. IV – Obligaţiile comisionarului – alin. 5 – comisionarul (S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M.) era obligat să achite Vama comisionul vamal, taxa vamală, TVA – ul în numele societăţii V. S.A., chiar dacă nu s-a specificat acest lucru în ordinele de plată aferente. Faptul că ordinele de plată a TVA – ului emise de S.C. I. S.A. sunt corect întocmite rezultă şi din acceptarea acestora de către organele vamale. Dacă plăţile nu ar fi fost corecte şi acceptate de organele vamale, iar sumele nu ar fi intrat la bugetul de stat, organele vamale ar fi început deîndată executarea silită şi ar fi blocat conturile V. pentru neplata taxelor vamale.

În ceea ce priveşte accesoriile la plata cărora au fost obligaţi, constând în penalităţi în valoare de 217.344 lei, sunt de părere că acestea nu se justifică, fiind nelegale şi nedatorate, ca urmare a aplicării principiului de drept „ accesorium sequitur principale” (accesoriul urmează principalul). Astfel, faţă de faptul că debitul de 111.406 lei nu este datorat, nu pot fi obligaţi nici la plata accesoriilor, respectiv a majorărilor de întârziere în valoare de 217.344 lei.

Acest accesorii nu se justifică nici faţă de faptul că S.C. I. S.A. nu a dedus TVA – ul în speţă, iar prin perceperea acestor sume ( debit + accesorii) de la S.C. V. S.A. se află în faţa unei îmbogăţiri fără justă cauză a statului.

De asemenea, se arată că regimul TVA este reglementat la ora actuală de norme generale, norme de excepţie, excepţii de la excepţie, instrucţiuni, etc. Pentru deducerea TVA – ului, practica fiscală consideră că nu are relevanţă achitarea acestuia, ci prezentarea corectă a documentelor în original.

Practica judiciară a statuat că  „trebuie evitată dubla impunere şi că eventualele deficienţe ale documentelor justificative nu pot constitui temei suficient pentru stabilirea în sarcina contribuabilului a unei TVA suplimentare, în lipsa unor indicii concludente cu privire la caracterul nereal al operaţiunii efectuate”.

Legalitatea unui act administrativ presupune, potrivit principiilor constituţionale, aşa cum au fost consolidate în practica şi doctrina dreptului administrativ, conformitatea actului administrativ cu legea în baza căreia a fost emis, actul administrativ fiscal fiind emis în baza şi în executarea legii, în speţă Legea nr. 571/2003. Consideră că Decizia de impunere nr. 283/8.11.2010 a fost emisă cu interpretarea greşită, tendenţioasă a Legii nr. 571/2003.

La data de 24.03.2011, Decizia nr. 77/16.03.2011 privind soluţionarea contestaţiei reclamantei reprezentând plângerea prealabilă a fost primită şi înregistrată la societatea S.C. V. S.A.

Contractul de comision încheiat cu S.C. I. S.A. B. şi facturile fiscale au fost înmânate organelor de control A.N.A.F. care au efectuat controlul, ele fiind documente în baza cărora a fost emisă de către A.N.A.F. Decizia de impunere nr. 283/8.11.2010. De asemenea, aceste documente au fost depuse de către societatea V. în instanţă, atât la cererea de suspendare a actului administrativ formulată de reclamantă – Dosar nr. 15444/62/2010 – Curtea de Apel Braşov, cât şi la prezenta cerere de anulare a deciziei de impunere în prezenta cauză.

De asemenea, în motivarea deciziei nr. 77/2011 A.N.A.F. nu aduce nici un argument nou, care să justifice respingerea contestaţiei reclamantei.

În probaţiune la dosar s-au depus înscrisuri şi s-a efectuat expertiză tehnică contabilă.

Pârâta A.N.A.F-D.G.A.M.C. a formulat întâmpinare în cauză (fila 76 la dosar nr. 217/64/2011 al Curţii de Apel Braşov) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 6488/CA/23.12.2013 a fost admisă acţiunea precizată, a fost anulată Decizia de impunere nr. 283/08.11.2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată emisă de pârâtă şi Decizia de soluţionare nr. 77/16.03.2011, privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanta S.C. V. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. 283/08.11.2010 şi s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumelor de 111.406 lei, reprezentând TVA-ul reţinut societăţii reclamante şi  217.344 lei reprezentând majorări de întârziere la plată, precum şi la  plata sumei de  6045 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă faptul că în baza contractului de comision la Import  nr. 2004.05.02/165.09.2004,  S.C. I. S.A.  B., în calitate de comisionar, a efectuat importul unor produse chimice specifice industriei chimice în numele comitentului S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M., respectând cerinţele legale referitoare la taxe vamale, TVA şi alte formalităţi cerute de Codul vamal. Importul în comision s-a efectuat în baza  unor facturi Invoice, pe care era specificat la rubrica cumpărător societatea V. S.A. – punct de lucru T.M..

Taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor în speţă, în valoare de 111.406 lei, a fost achitată în vamă de  către comisionarul S.C. I. S.A. în numele şi pentru societatea V. S.A.

Or, prin decizia de impunere în litigiu s-ar ajunge la o dubla impunere, respectiv achitarea TVA-ului de fiecare dintre cele două societăţi susindicate.

Pentru a verifica legalitatea Deciziei nr. 283/2010 s-a dispus şi efectuarea unei expertize contabile în cauză. Ca urmare a efectuării expertizei, expertul contabil desemnat a depus la dosarul cauzei Raportul de expertiză tehnică – contabilă nr. 619024/6.11.2013 (fila 56 la dosar, vol. II).

 Aşa cum rezultă din răspunsul expertului din Raportul de expertiză  - obiectivul  nr.1 (paginile 43 – ultimul alineat şi pagina 44 – primul alineat din Raportul de expertiză): „TVA- ul datorat importului la facturile în speţă a fost achitat de către S.C. I. S.A., în calitate de Comisionar, în numele S.C. V. S.A. în calitate de Comitent, deoarece V. nu a plătit debitul vamal – TVA – ul datorat importurilor la data  naşterii datoriei, respectiv data la care au avut loc înregistrările DVI – urilor aferente importurilor la facturile în speţă. În baza art. 95 lit. i) din HG 114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, Comisionarul (I. S.A.) avea obligaţia: „să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, în cazul în care această plată nu  s-a efectuat direct de către titularul operaţiunii (V. S.A).”

Din Raportul de expertiză dispus în cauză rezultă că Decizia de impunere nr. 283/2010 contestată de reclamantă şi Decizia nr. 77/2001 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 283/2012, sunt neîntemeiate şi nelegale, astfel încât S.C. V. S.A.  nu datorează  sumele la care a fost obligată, care i-au fost reţinute automat de către A.N.A.F. şi cele pe care le-a achitat, pentru următoarele considerente:

1. În baza contractului de comision la Import nr. 2004.05.02/165.09.2004, S.C. I. S.A.  B., în calitate de comisionar, a efectuat importul unor produse chimice specifice industriei chimice în numele comitentului S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M., respectând cerinţele legale referitoare la taxe vamale, TVA şi alte formalităţi cerute de Codul vamal. Importul în comision s-a efectuat în baza  unor facturi Invoice, pe care era specificat la rubrica cumpărător societatea V. S.A. – punct de lucru T.M..

Taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor în speţă, în valoare de 111.406 lei, a fost achitată în vamă de  către comisionarul S.C. I. S.A. în numele şi pentru societatea V. S.A., în baza contractului de comision şi a reglementărilor vamale în vigoare la acea dată. Aşa cum rezultă din răspunsul expertului din Raportul de expertiză - obiectivul  nr. 1 (paginile 43 – ultimul alineat şi pagina 44 – primul alineat din Raportul de expertiză): „TVA- ul datorat importului la facturile în speţă a fost achitat de către S.C. I. S.A., în calitate de Comisionar, în numele S.C. V. S.A. în calitate de Comitent, deoarece V. nu a plătit debitul vamal – TVA – ul datorat importurilor la data  naşterii datoriei, respectiv data la care au avut loc înregistrările DVI – urilor aferente importurilor la facturile în speţă. În baza art. 95 lit. i) din HG 114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, Comisionarul (I. S.A.) avea obligaţia: „să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, în cazul în care această plată nu  s-a efectuat direct de către titularul operaţiunii (V. S.A).”

De asemenea în Răspunsul expertului contabil la obiectivul nr. 3 din Raportul de expertiză (Capitolul concluzii, pagina 44, alineatul 7 din Raportul de expertiză) se arată că: TVA-ul în speţă (111.406 lei) achitat în vamă de către I. S.A. în numele V. S.A. a fost înregistrat şi dedus în evidenţele contabile ale S.C. V S.A. – punct de lucru T.M. în mod corect, iar prin deducerea acestuia, bugetul de stat nu a fost prejudiciat.

Astfel, în baza Adresei I. S.A. nr. 500152/24.11.2004, aceasta îi informa că TVA-ul aferent DVI - urilor în speţă nu s-a dedus în decontul  de TVA al S.C. I. S.A., urmând a fi dedus de S.C. V. S.A. – punct de lucru T.M. şi compensat cu facturi emise de V. S.A. – punct de lucru T.M..

Această operaţiune era posibilă şi perfect legală, aşa după cum arată şi expertul contabil în Răspunsul la obiectivul nr. 3 ( pag. 44 din Raportul de expertiză), în baza contractului de comision încheiat între părţi ( capitolul V: „PREŢUL ŞI PLATA” ,a Art. 128 alin. 3 lit. 5 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal)  şi a art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, care prevede că: „Comisionarul ( I. S.A.) îşi poate exercita dreptul de deducere a TVA înscrise în declaraţia vamală de import, în cazul în care vânzătorul este o persoană stabilită în străinătate” (în speţă societăţile  comerciale de la care s-au făcut importurile aveau sediul în Germania, Spania şi Austria). Această prevedere legală nu îl obligă pe comisionar să îşi deducă TVA-ul, ci îi permitea să facă acest lucru, astfel încât, în mod corect acesta (I. S.A.) a înştiinţat comitentul (V.) că îşi poate deduce TVA-ul aferent acestor importuri, deoarece aceste importuri s-au făcut în baza necesarelor cu produse destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, conform Contractului de comision.

 Aşa cum rezultă din Răspunsul expertului contabil la obiectivul nr. 2 din Raportul de expertiză ( pagina 44 alineatul 3): „S.C. I. S.A. nu şi-a dedus TVA-ul în speţă în luna noiembrie 2004, acesta fiind dedus o singură dată, de către o singură societate V. S.A., astfel încât bugetul de stat nu a fost prejudiciat prin această operaţiune, iar  organul de control – în mod greşit – nu le-a acordat dreptul de deducere a TVA-ului în speţă”.

Totodată, faţă de faptul că debitul de 111.406 lei nu este datorat, nu sunt datorate de către reclamantă nici accesoriile în sumă de 217.344 lei.

Mai mult, din răspunsul expertului la obiectivul nr.7 din Raportul de expertiză  (pagina 46 alineatul 3) rezultă că :” TVA-ul în  speţă a fost achitat în termenul legal, astfel încât nu se datorează penalităţi de întârziere.”

Faţă de aceste considerente instanţa, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a textelor legale sus-indicate, a admis  acţiunea reclamantei S.C. V. S.A. şi a anulat deciziile în litigiu, obligând pârâta ANAF-D.G.A.M.C. să restituie reclamantei sumele reţinute acesteia în baza deciziilor în litigiu, dat fiind că este supus repetiţiunii tot ce se încasează în baza unui act nul sau rezolvit (art. 993 Cod civil).

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  pârâta A.N.A.F. prin care a solicitat în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă  modificarea hotărârii în  sensul respingerii acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, pârâta arată că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, deoarece au fost preluate întrutotul concluziile expertului contabil, fără să ia în considerare obiecţiunile pe care le-a formulat.

Pe fondul cauzei, arată că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că în luna noiembrie 2004, intimata-reclamantă a dedus taxa  pe valoarea adăugată în sumă de 111.406 lei aferentă importurilor efectuate cu declaraţii vamale de import în care la rubrica „Destinatar” este înscrisă S.C. I.” S.A. B., motiv pentru care în mod corect organul fiscal a considerat că  reclamanta nu are drept de deducere.

Nici facturile emise de furnizorii externi  şi nici declaraţiile vamale  de import nu au specificat numele reclamantei, iar ordinele de plată  reprezentând plata TVA pentru import produse specifice industriei chimice au înscris la rubrica plătitor  numele  S.C. I. S.R.L.

Cât priveşte argumentul instanţei de fond că  S.C. I. S.R.L. avea calitatea de comisionar în baza unei contract încheiat cu reclamanta, arată că  acesta nu s-a depus la dosar şi nici facturile emise de aceasta din urmă, deşi au fost solicitate de organul fiscal şi cu ocazia  soluţionării contestaţiei administrative.

Referitor la majorările de întârziere, arată că în mod eronat s-a reţinut ca nefiind  datorate potrivit principiului „accesorium sequitur principale”.

Nici cheltuielile de judecată nu sunt datorate, faţă de aplicarea corectă a legislaţiei fiscale, iar în subsidiar solicită diminuarea onorariilor raportat la complexitatea cauzei şi la activitatea depusă în cauză.

Intimata-reclamantă S.C. V. S.A. a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că  în mod neîntemeiat recurenta susţine că prima instanţă a preluat concluziile expertului contabil, în condiţiile în care organul fiscal nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

În facturile invoice la rubrica cumpărător era specificat  S.C. V. S.A., iar TVA  a fost achitat de S.C. I. S.A.  în calitate de comisionar, situaţie în care  reţinerea încă o dată de organul fiscal de la V. din TVA-ul de rambursat constituie îmbogăţire fără just temei. Deşi V. a depus încă de la începerea inspecţiei fiscale contractul de comision şi facturile aferente, recurenta afirmă tendenţios că aceste documente nu au fost prezentate.

În faza procesuală a recursului nu s-au depus înscrisuri noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

 Motivul de recurs privind nemotivarea sentinţei de încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă de la 1865, dar nu este fondat.

 Expertiza este un mijloc de probă prin care, în baza unei activităţi de cercetare care implică date, metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştinţă instanţei judecătoreşti, concluziile motivate ştiinţific, cu privire la faptele pentru a căror elucidare sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Instanţa a încuviinţat proba cu expertiză considerată a fi utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării  cauzei şi, deşi  nu este legată de concluziile expertului, nu este îndreptăţită  să le înlăture în condiţiile în care se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar.

 Raportul de expertiză a fost  apreciat în mod critic de către instanţa de judecată, din motivare rezultând că a corelat concluziile acestuia cu restul materialului probator administrat în cauză, iar soluţia pronunţată este rezultatul raţionamentului logic al judecătorului,aşa încât nu se poate susţine  contrariul.

Cât despre faptul că ar fi formulat  obiecţiuni  care nu au fost luate în considerare de instanţă,  afirmaţia nu este susţinută de probe,din  studierea încheierilor de şedinţă rezultând că după  comunicarea către pârâtă a raportului de expertiză la data de 12.11.2013, aceasta nu a formulat obiecţiuni.

Un al doilea motiv de recurs  constând în aceea că  reclamanta nu a justificat dreptul de deducere se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.

La emiterea actelor fiscale contestate, recurenta-pârâtă a ignorant în totalitate  raporturile juridice  născute în baza contractului de comision  între  S.C. V.  S.A. şi  S.C.  I. S.A., despre existenţa căruia  reclamanta  a informat-o prin Punctul de vedere solicitat cu ocazia  întocmirii raportului de inspecţie fiscală (fila 20 dosar recurs).

Prin contractul-cadru de comision la export/import nr.2004,05,05/01.12.2004, comitentul  S.C. V. S.A. s-a obligat să achite către vamă TVA pentru produsele importate, în consens cu prevederile  art.1511 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, conform cărora plata taxei pe valoarea adăugată pentru importul de bunuri suspus taxării, este obligația importatorului.

Deoarece nu şi-a îndeplinit această obligaţie, comisionarul, obligat prin contract la rândul lui să urmărească derularea operaţiunii de import, avea obligaţia conform art. 95 lit. i din H.G. nr. 1114/2001 privind regulamentul de aplicare al Codului vamal al României, să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat ,în cazul în care această plată nu s-a efectuat direct de către titularul operaţiunii.

E adevărat că  pe ordinele de plată, dintr-o eroare materială, nu s-a menţionat  codul fiscal al comitentului, însă în  toate documentele în baza cărora s-a făcut plata  este menţionată intimata-reclamantă, operaţiunea de import a fost înregistrată în contabilitatea acesteia, aşa încât nu se poate susţine că  cea care a efectuat  importul de bunuri a fost S.C. I. S.A.

Un argument în plus este acela că S.C. I. S.A. nu şi-a exercitat dreptul  privind deducerea TVA, deşi,  dacă situaţia prezentată de recurentă ar fi fost reală, ar  fi existat o astfel de cerere.

Cât priveşte majorările de întârziere, în mod legal instanţa de fond a  reţinut că  nu sunt datorate în  condiţiile în  care nici debitul principal în cuantum de 111.406 lei nu este datorat.

Ultimul aspect criticat referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată nu poate fi primit, având în vedere  calitatea de parte căzută în pretenţii a pârâtei, precum şi dispoziţiile art. 274 alin 2 Cod procedură civilă, care arată că judecătorii nu pot micşora …plata experţilor …precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul declarat de pârâta  A.N.A.F.  împotriva sentinţei civile nr. 6488/CA/23.12.2013, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.