Raport de evaluare întocmit de ani. Aplicarea legii în timp.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

În fapt, raportul de evaluare nr. 129464/G/II/19.12.2011 se întemeiază pe următoarele împrejurări, necontestate de reclamant:

Prin adresa nr. 21449/01.11.2011, Universitatea „A.I.C” I., a comunicat faptul că domnul  prof. dr. A.V. a desfăşurat activităţi didactice, în regim de plată cu ora, în baza deciziilor şi hotărârilor emise de Senatul Universităţii „A.I.C” I. în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2010.

Prin adresa nr. 12786/08.12.2011, Institutul Naţional de Medicină Legală „M.M.” B., a comunicat faptul că domnul  A.V. a fost desemnat membru în Comisia superioară de medicină legală din cadrul I.M.L. „M.M.”, în baza ordinelor nr. 725/26.04.2007 şi nr. 393/30.04.2010 emise de Ministerul Sănătăţii, în perioada 2007- prezent.

Prin adresa nr. 443/09.11.2011, Institutul de Medicină Legală l., a comunicat faptul că domnul A.V. exercita funcţia de conducere de director al acestui institut din anul 2001 conform Ordinul Ministrului Sănătăţii şi Familiei nr. 329/21.05.2001 privind confirmarea funcţiei de director la Institutul de Medicină l., a conf. dr. A.V., în perioada 2001 - prezent.

Prin adresa nr. 5932/01.11.2011, Colegiul Medicilor din România, a comunicat faptul că domnul A.V. a fost validat în funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România începând cu data de 21.12.2007 pe o durata de 4 ani, conform Mandatului atribuit în urma şedinţei Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România pentru desemnarea conducerii, în perioada 2007 - 2011.

Prin adresa nr. 640/13.12.2011. Colegiul Medicilor din l., a comunicat faptul că domnul  A.V. a fost validat în funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din l. începând cu data de 16.12.2003, conform Procesului - verbal al Comisiei Electorale Judeţene l. din 16.12.2003. în perioada 2003 - prezent.

Prin adresa nr. 3693/09.11.2011, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a comunicat faptul că domnul A.V. este înregistrat ca arbitru în cadrul Comisiei Centrale de Arbitraj care soluţionează litigiile dintre furnizorii de servicii medicale şi Casele de Asigurări de Sănătate, în baza ordinului nr. 433/19.04.2006 emis de Ministerul Sănătăţii, iar prin procesul-verbal de şedinţă din data de 04.05.2006 a fost desemnat ca preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în perioada 2006 - prezent.

Prin adresa nr. E 2430/15.11.2011, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a comunicat pe suport electronic (format CD) documentele solicitate în legătură cu proiectul POSDRU/89/1.5/S/64123 „Standarde europene”.

Prin adresa nr. 24080/02.12.2011, Universitatea de Medicină şi Farmacie „G.T. P.” I. a confirmat exercitarea de către domnul A.V. a funcţiei de rector al acestei universităţi, aşa cum rezultă din Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3560/27.03.2008 privind care se confirmă în funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „G.T.P.” l., a prof. univ. dr. A.V., care are şi calitatea de ordonator de credite, în mandatul 2008 - 2012 pentru programe postdoctorale competitive de formare în domeniul managementului cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico – legale”.

În drept, această stare de fapt a fost încadrată prin raportul de evaluare nr. 129464/G/II/19.12.2011 contestat ca reprezentând o stare de incompatibilitate, în sensul art. 215 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011  potrivit cu care „ persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”, iar potrivit alin, (5) „funcţiile de conducere sau de demnitate publică se pot cumula cu funcţii didactice sau de cercetare”.

Astfel, s-a reţinut că reclamantul este profesor universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi confirmat în funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „G.T.P.” I., prin ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3560/27.03.2008, funcţie de conducere pe care o exercită şi în prezent.

De asemenea, reclamantul a desfăşurat activitate didactică în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2010 la Universitatea „A.I.C.” I.

S-a concluzionat că, reclamantul, începând cu data de 13.01.2011 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Legea nr. 1/2011), se află în stare de incompatibilitate întrucât a încălcat prevederile art. 215 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 referitoare la obligaţiile ce îi reveneau în calitate de rector, şi prevederile art. 441 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 referitoare la incompatibilităţilor organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, deoarece a exercitat simultan atât funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „G.T. P.” I., cât şi următoarele funcţii publice de conducere:

director al Institutului de Medicină Legală l.,

preşedinte al Colegiul Medicilor din România,

preşedinte al Colegiul Medicilor din I.,

preşedinte al Comisie Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi membru în Comisia superioară de medicină legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M.” B..

Sub aspectul criticilor privind nulitatea raportului nr. 129464/G/II/19.12.2011 motivat de faptul că deşi i s-a comunicat existenta unei singure declanşări a procedurii de evaluare, s-au întocmit trei rapoarte diferite, deşi art. 21 al. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 176/2010 precizează în mod expres că se întocmeşte un singur raport de evaluare, Curtea le va înlătura reţinând că  dispoziţiile legale precizate nu instituie şi sancţiunea nulităţii exprese, şi în consecinţă nulitatea ce poate interveni este o nulitate relativă virtuală pentru intervenirea căreia este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 105 alin.2 Cod procedură civilă  respectiv invocarea  producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de procedură. În speţă nici nu s-a invocat vreo vătămare  şi în nici un caz nu s-au produs dovezi în sensul îndeplinirii celor două condiţii enunţate conform art. 1169 Cod civil vechi aplicabil în speţă.

Criticile de nelegalitate privind lipsa indicării pretinselor incompatibilităţi şi încadrării juridice vor fi de asemenea înlăturate, în condiţiile în care  prin raportul nr. 129464/G/II/19.12.2011 se enumeră funcţiile deţinute de reclamant şi dispoziţiile legale incidente în  cauza.

Curtea constată că raportul de evaluare este nelegal din următoarele motive:

 Raportul de evaluare nr. 129464/G/II/19.12.2011 întocmit de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE  este nelegal prin prisma unei greşite aplicări în timp a dispoziţiilor legale incidente.

Se impune o delimitare clară a principiul neretroactivităţii legii civile noi şi principiul aplicării imediate a legi noi (aşa cum s-a statuat în decizia de speţă  pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 874/59/2011 într-o speţă similară)  în sensul că principiul aplicării imediate a legii noi, specific normelor de drept procedural, nu poate conduce la suprimarea unei situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi.

Dacă în materia normelor de drept procedural principiul aplicării imediate a legii civile reprezintă regula, normele de drept substanţial sunt guvernate de principiul neretroactivităţii legii civile noi.

Astfel, în primul rând, dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale reprezintă norme de drept substanţial, întrucât reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor, stabilind astfel conţinutul unui element substanţial al raportului juridic.

Normele de drept material sau substanţial reprezintă acele norme juridice care vin să reglementeze drepturile, obligaţiile şi capacitatea persoanelor în raporturile lor patrimoniale sau nepatrimoniale, dar şi în raporturile lor faţă de stat sau de organele acestuia. În schimb, normele de drept procedural reprezintă acele norme juridice care stabilesc organele, forma şi mijloacele necesare existenţei şi aplicării normelor de drept material.

Principiul aplicării imediate a legii noi s-ar justifica în cazul normelor de drept procedural prin aceea că, faţă de conţinutul acestor norme, nu se poate ajunge la o suprimare a unor situaţii juridice şi nici nu se poate aduce atingere unor drepturi câştigate sub imperiul vechii legi.

Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică de îndată ce aceasta a fost adoptată sau la termenul prevăzut în cuprinsul său, la toate situaţiile apărute după intrarea ei în vigoare. Drept urmare, legea nouă se aplică numai situaţiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu şi situaţiilor anterioare, în speţă, deci, legea nouă s-ar aplica mandatelor ulterioare, şi nu celor în curs de exercitare.

În al doilea rând, în cazul normelor de drept material nu este posibilă aplicarea imediată a legii noi, fără a avea în vedere cazul în care o situaţie juridică născută sub imperiul vechii legi produce efecte şi sub imperiul noii legi. Aplicarea în timp a legii civile, guvernată de principiul neretroactivităţii legii civile noi, principiul aplicării imediate a legii noi şi ultra-activitatea legii noi trebuie să se realizeze ţinând seama de perioada de timp în care s-a născut situaţia juridică reglementată şi perioada în care aceasta îşi produce efectele.

Curtea apreciază că prin raportul contestat s-a redus aplicabilitatea principiului neretroactivităţii legii civile noi la situaţiile invocate anterior intrării în vigoare a legii noi, rezolvând situaţia din prezenta cauză în care situaţia juridică continuă să producă efecte şi sub imperiul legii noi.

În speţă, ne aflăm în prezenţa unei situaţii juridice care nu şi-a epuizat efectele la momentul intrării în vigoare a legii noi, întrucât, la momentul întocmirii Raportului de evaluare, mandatul reclamantului de rector nu se finalizase.

Principiul neretroactivităţii legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", impune ca la analiza regimului incompatibilităţii să fie avute în vedere criteriile existente la data numirii în funcţie, orice modificare ulterioară a legii, inclusiv cea referitoare la incompatibilităţi, neputând afecta mandatele în curs de exercitare.

 Mai mult raportul contestat face o interpretare greşită a dispoziţiilor cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. 364 (2) din Legea nr. 1/2011, dispoziţii aplicabile cazurilor de incompatibilitate prevăzute în art. 215 alin. 3, 4 şi 5 din Legea nr. 1/2011.

Potrivit art. 364 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, la finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi." Din cuprinsul textului legal reiese în mod neechivoc faptul că modificările aduse regimului de incompatibilitate nu pot fi reţinute în persoana celor care se află în curs de exercitare a mandatului, câtă vreme doar după „finalizarea mandatului actual", noile organe de conducere ale universităţilor (inclusiv rectorii) vor fi alese conform prevederilor „prezentei legi”. Per a contrario, persoanelor care se află în curs de exercitare a mandatului nu li se aplică modificările aduse de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Textul legal din Legea educaţiei naţionale potrivit căruia „la finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi” nu poate fi interpretat decât în sensul că starea de incompatibilitate, generată de noile prevederi legale, să nu suprime mandatul dobândit anterior intrării în vigoare a noii legi urmând ca „noile organe de conducere ale universităţilor” să se stabilească în baza noii legi cu respectarea regimului de incompatibilităţi reglementat de noua lege, în vigoare la data începerii mandatului. Astfel condiţiile de eligibilitate a „noilor organe de conducere ale universităţii” trebuie să fie apreciate prin legea în vigoare la data obţinerii mandatului de rector. Aceasta deoarece dispoziţia tranzitorie reprezentată de art. 364 (2) din Legea nr. 1/2011 se aplică cu prioritate faţă de alte prevederi din Legea nr. 1/2011 inclusiv faţă de dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi 4 din acelaşi act normativ. Norma tranzitorie se aplică nediscriminatoriu tuturor situaţiilor juridice care se încadrează în ipoteza acestuia potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Concluzionând în opinia Curţii dispoziţiile Legii nr. 1/2011 nu se aplică mandatelor de rector în curs până la finalizarea acestora, pentru mandatele în curs regimul juridic al incompatibilităţilor nu este cel introdus prin Legea nr. 1/2011, ci acela din reglementarea anterioară.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca incompatibilitatea prevăzută de art. 215 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 să fie de imediată aplicare ar fi prevăzut-o în mod  expres, tocmai pentru a exclude ipoteza prevăzută de art. 215 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 de la incidenţa normei tranzitorii reglementată de art. 364 (2) din Legea nr. 1/2011.

Cu privire la aplicarea legii civile noi mandatelor în curs de executare s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 375/6.07.2005.

În soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată cu privire la dispoziţii cuprinse în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, instanţa constituţională a arătat că „legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, astfel ar însemna să nu socotească regula neretroactivităţii legii care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.

 Faptul că s-au pronunţat  de către Curtea Constituţională deciziile Decizia nr. 698/28.06.2012 şi Decizia nr. 207/29.04.2013 prin care s-au respins excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text de lege nu atrage în mod automat legalitatea raportului de evaluare.

 Mai mult chiar în speţa de faţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 205/29.04.2013 (fila 50 VOL. III), Curtea Constituţională reţinând că aplicarea şi interpretarea legii excede contenciosului constituţional.

Aplicând acest raţionament în prezenta cauză, Curtea apreciază că faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situaţii juridice - exercitarea cumulativă a funcţiei de conducere în  diverse instituţii  cumulativ cu aceea de rector, potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat  nu pot fi socotite de o lege ulterioară – Legea nr. 1/2011 că au produs aceste efecte (apariţia stării de incompatibilitate, ca modificare a normelor de drept material şi nu procedural), ceea ce înseamnă că Legea nr. 1/2011, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut -  cumulul de funcţii efecte (apariţia stării de incompatibilitate) pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului.

Aceste dispoziţii din Legea nr. 1/2011 – art. 215 au fost abrogate pe parcursul soluţionării cauzei, prin art.1 pct. 10 din O.U.G. nr. 92/2012.

Reţinând acest viciu de legalitate al raportului contestat Curtea consideră că analiza celorlalte aspecte de fapt, referitoare la aptitudinea funcţiilor deţinute de reclamant cumulativ cu aceea de rector de a fi susceptibile de a atrage o stare de incompatibilitate sunt redundante şi prin urmare nu vor mai fi analizate, raportul de integritate fiind nul prin prisma greşitei încadrări într-o lege ulterioară stării de fapt ce face obiectul evaluării.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, raportat la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea reclamantului urmând a dispune anularea Raportului de evaluare înregistrat sub nr. 129464/G/II/19.12.2011 de către pârâta.

  Faţă de soluţia pronunţată asupra cererii principale, raportat la dispoziţiile art. 54 Cod procedură civilă va admite cererile  de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului.

NOTĂ: Prin decizia nr. 1449/30.03.2015 Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de pârâta A.N.I. şi de intervenienţii B.E. şi M.G. împotriva Sentinţei civile nr.113/F din 22 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. 

Domenii speta

Spete similare