Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. Neîncălcarea principiului certitudinii impunerii şi dreptului contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii contribuabilului.

Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. Neîncălcarea principiului certitudinii impunerii şi dreptului contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii contribuabilului.

 O.U.G. nr. 92/2014 a produs efecte juridice odată cu intrarea ei în vigoare (13.02.2015), iar faptul că legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă a intrat în vigoare abia la data de 12.06.2015 nu lipseşte de efecte juridice O.U.G. nr. 92/2014, aceasta producându-şi efectele în perioada 13.02.2015 - 12.06.2015.

Asupra  recursului de faţă;

Prin sentinţa nr. 1346 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 420/63/2016, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

Împotriva sentinţei nr. 1346 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 420/63/2016 a formulat recurs reclamanta X.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susţinut că prin cererea formulată iniţial a solicitat să se dispună anularea în parte a deciziei privind taxa de viciu pentru jocuri de noroc nr. 1214 din 24.06.2015, respectiv a răspunsului primit în procedura prealabilă prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate împotriva actului administrativ.

A arătat că a motivat faptul că taxa a fost reglementată prin OUG 92/2014, însă modalitatea de achitare, precum şi intrarea efectivă în vigoare a OUG 92/2014 a fost stabilită prin Legea nr. 124/2015, intrată în vigoare la 12 iunie 2015. A solicitat anularea în parte a deciziei întrucât societatea a fost impusă cu suma de 219.030 lei, ulterior rectificată de către intimată printr-o nouă decizie la suma de 200.256 lei pentru o perioadă de raportare (februarie - iunie) în care OUG 92/2014 nu se afla în vigoare, faţă de momentul la care Legea nr. 124/2015, prin care ordonanţa a fost aprobată de către Parlament, a intrat în vigoare.

Pentru a respinge cererea astfel motivată, prima instanţă a considerat că nu prezintă importanţă momentul la care Legea nr. 124/2015 a intrat în vigoare, ci momentul la care OUG 92/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial - 30.12.2014, astfel încât noua taxă bugetară de la acest moment a dobândit caracter cert. În atare situaţie, nu a fost primită motivaţia sa cum că prin impunerea pe perioada de raportare februarie-iunie ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii.

Recurenta a arătat că în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ., consideră a fi criticabilă sentinţa astfel motivată, faţă de următoarele argumente:

Critica sa vizând retroactivitatea legii a pornit de la încălcarea principiului certitudinii impunerii - art. 3 lit. b Cod fiscal - normele juridice trebuie să fie clare, "să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite".

De asemenea, deşi într-adevăr OUG 92/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial la 31.12.2014 şi a introdus taxa de viciu, a fost stabilit că aceasta se datorează o singură dată pe an odată cu achitarea taxei de licenţă reglementată de OUG 77/2009.

Ulterior, Legea nr. 124/2015 a modificat modalitatea de achitare a taxei de viciu, respectiv odată cu taxa de autorizare, în tranşe trimestriale, odată cu plata autorizaţiei - conform art. II alin. 4 Legea nr. 124/2015, de aici rezultând şi conţinutul deciziei atacate, precum şi petitul  vizând anularea în parte a deciziei numai pe perioada de raportare februarie - iunie 2015.

Prin urmare, forma textului de lege în raport de care recurenta a fost impusă a fost cea reglementată de către Legea nr. 124/2015, nu OUG 92/2014 - intrată în vigoare la 12.06.2015.

Recurenta a considerat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 3 Cod fiscal, raportate la art. 62 din Legea nr. 24/2000, precum şi prevederile art. II alin. 4 din Legea nr. 124/2015. Conform art. 62 din Legea nr. 24/2000, dispoziţiile legale de modificare ale unui act normativ, de la data intrării lor în vigoare se încorporează în actul de bază.

Decizia contestată în parte a fost emisă în raport de forma OUG 92/2014, modificată prin Legea nr. 124/2015 şi a cuprins şi perioada de raportare februarie - iunie 2015, interval de timp în care taxa de viciu nu a fost percepută în modalitatea şi cuantumul stabilit prin Legea nr. 124/2015.

Cu alte cuvinte, dacă se reţine teza instanţei de fond ca fiind corectă, anume că nu prezintă importanţă prevederile Legii nr. 124/2015 sub aspectul neretroactivităţii legii şi al respectării principiului certitudinii impunerii, singura situaţie ce se identifică cu un astfel de raţionament ar fi fost aceea în care decizia contestată ar fi fost emisă anterior modificării OUG 92/2014, cu respectarea modalităţii de percepere a acestei taxe astfel cum ea fusese reglementată iniţial. În caz contrar, se află în ipoteza în care societatea este obligată să achite o tranşă a taxei, într-o anume modalitate, cu o anumită scadenţă pe o perioadă de timp în care nu a existat niciun act normativ care să reglementeze un astfel de raport juridic de drept fiscal.

În drept, recursul este întemeiat prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Contrar susţinerilor recurentei reclamante, sentinţa a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Recurenta reclamantă a susţinut prin cererea de recurs încălcarea principiului certitudinii impunerii în argumentarea criticii vizând retroactivitatea legii, critică care este considerată neîntemeiată de către instanţa de recurs.

Prin certitudinea impunerii, aşa cum este definită în art. 3 alin. 1 lit. b din codul fiscal se înţelege „elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale”.

Curtea constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect actele normative, în conformitate cu voinţa legiuitorului, normele aplicabile speţei fiind clare şi nefiind susceptibile de mai multe interpretări în raport de situaţia dată.

Astfel, prin art. I pct. 47 lit. C din O.U.G. nr. 92/2014 (prin care a fost modificat şi completat pct. 4 din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009), publicată în Monitorul Oficial nr. 957 din data de 30.12.2014, legiuitorul a introdus o nouă taxă - taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot machine în cuantum de 400 euro/post autorizat/an şi care se achită de organizator odată cu taxa de licenţă, taxă ce se achita integral, o singură dată pe an „(i) pentru primul an, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentaţia a fost aprobată; (ii) pentru anii următori, cu 10 zile înainte de expirarea anului precedent”, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Ulterior, O.U.G. nr. 77/2009 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 124/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 92/2014, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 407 din 9 iunie 2015, care la pct. 3 lit. C) lit. i) din Anexa la O.U.G. nr. 77/2009 a modificat modalitatea de plată a taxei de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot maschine în sensul că aceasta trebuie achitată de către organizator „odată cu taxa de autorizare”, în modalitatea stabilită prin art. I pct. 16 din O.U.G. nr. 92/2014 prin care a fost modificat art. 14 alin. 2 lit. b) pct. v) „pentru jocurile de noroc tip slot-machine, taxa se datorează pentru fiecare mijloc de joc şi se plăteşte în 4 rate trimestriale egale, astfel: A. pentru primul trimestru - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentaţia a fost aprobată; B. pentru celelalte trimestre - până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie) pentru trimestrul următor.”

Potrivit art. II alin. 4 din Legea nr. 124/2015 „De la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii jocului tip slot-machine, astfel cum este definit la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi (iii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a achita taxa de viciu în tranşe trimestriale, odată cu plata autorizaţiei.”

În raport de prevederile legale arătate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu este întemeiată susţinerea reclamantei potrivit căreia taxa pe viciu a fost introdusă prin Legea nr. 124/2015 (şi ar fi datorată doar începând cu intrarea în vigoare a acestei legi), de vreme ce intenţia legiuitorului a fost în sensul perceperii taxei de viciu începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, prin Legea de aprobare nr. 124/2015 fiind schimbată doar modalitatea de plată şi scadenţa acestei obligaţii fiscale.

Potrivit art. II din O.U.G. nr. 92/2014 „(1) Licenţele de organizare a jocurilor de noroc pe tipuri de activităţi acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă îşi menţin valabilitatea până la data expirării, cu condiţia plăţii în cuantumul prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, astfel cum a fost modificată prin intermediul prezentei ordonanţe de urgenţă, a taxelor anuale aferente licenţelor de organizare a jocurilor de noroc, scadente în intervalul cuprins între intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi expirarea licenţelor. (2) Cuantumul şi modalitatea de calcul al taxelor pentru autorizaţiile de exploatare a jocurilor de noroc acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se menţin până la expirarea termenului de valabilitate a acestora şi sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare la data emiterii respectivelor autorizaţii. Pentru obţinerea unei noi autorizaţii vor fi respectate cuantumurile şi modalitatea de calcul prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, din dispoziţiile legale rezultă faptul că legiuitorul a înţeles ca această nouă reglementare să fie de imediată aplicare de la momentul intrării în vigoare a actului normativ. Obligaţia de plată a taxei pe viciu era cert stabilită, doar modalitatea de achitare a acesteia a fost modificată ulterior prin Legea de aprobare nr. 124/2015.

Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia taxa de viciu s-ar datora doar de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 124/2015, respectiv de la data de 12.06.2015, atâta timp cât noua taxă pe viciu este datorată de către toţi operatorii de jocuri de noroc de tip slot machine începând cu instituirea acesteia prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Prin instituirea aceste taxe se naşte un nou raport de drept fiscal, reprezentând o taxă suplimentară faţă de cea de licenţă şi cea de autorizare ce incumbă tuturor operatorilor de jocuri de noroc de tip slot machine începând cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 prin care a fost introdusă.

Cât priveşte momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014, la art. XI alin. 1 s-a prevăzut că „Articolele I-V din prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I”, astfel încât data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/2014 este data de 13.02.2015, având în vedere publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial la data de 30.12.2014 şi termenul stabilit în cuprinsul acestea pentru intrarea în vigoare, în concordanţă cu dispoziţiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative.

În conformitate cu dispoziţiile art. 115 din Constituţia României, O.U.G. nr. 92/2014 a produs efecte juridice odată cu intrarea ei în vigoare (13.02.2015), iar faptul că legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă a intrat în vigoare abia la data de 12.06.2015 nu lipseşte de efecte juridice O.U.G. nr. 92/2014, aceasta producându-şi efectele în perioada 13.02.2015 - 12.06.2015.

Ca urmare, aspectele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi primite de instanţa de recurs întrucât se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale incidente.

Intimatul pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a stabilit corect taxa pe viciu în sarcina recurentei reclamante X începând cu data de 13.02.2015, data intrării în vigoare a acestei taxe instituite prin O.U.G. nr. 92/2014, fiind stabilită prima scadenţă la data de 25.06.2015, în mod legal fiind rectificată decizia nr. 1214/24.06.2015, emisă de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin decizia nr. 1794 din 09.07.2015.

În mod evident, nu s-a încălcat principiul certitudinii impunerii şi dreptul contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii sale.

Curtea menţionează că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, sentinţa recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare