Pretenţii

Prin sentinţa civilă nr. 226, Judecătoria Alexandria a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare.

A admis în parte cererea principală având ca obiect pretenţii. 

A respinge ca nefondată cererea conexă.

A obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

A stabilit onorariu avocat oficiu B C în cuantum de 200 lei, ce va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.

A obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 187 lei şi a sumei de 200 lei către stat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 5601221 emis la data de 12.01.1995 în sensul radierii pârâtului M I şi a defunctei M C de la rubrica „moştenitorii defunctului”.

A constatat nulitatea absolută a actului de partaj voluntar autentificat la BNP D S sub nr. 2407 din data de 04.11.2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2894/740/2014 la data de 27.04. 2014, reclamantul N G a chemat în judecată pârâţii D M Ş şi S.C. „U A” S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune materiale pentru accidentul rutier al cărui victimă a fost.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma judecării procesului ce a urmat accidentului rutier din data de 12.02. 2010 pe D.J. 504, localitatea O, judeţul Teleorman, Judecătoria Alexandria în urma probelor administrate, prin sentinţa penală nr. 150/2011 pronunţată în dosar nr. 4639/740/2010 a obligat pârâtul D M Ş la plata de 7.500 lei către reclamant, sumă ce urma a fi achitată de asiguratorul S.C. „U A” S.A. şi care a fost achitată integral. În urma accidentului, reclamantul a fost ulterior operat la şoldul stâng, fapt care a necesitat montarea unei proteze, proteză care-i afectează mobilitatea – în nici o evidenţă medicală anterioară acestui accident reclamantul nu apare cu vreo afecţiune de natura celei arătate.

De asemenea prin raportul de expertiză încheiat la acea dată, s-a considerat că pentru îngrijiri medicale reclamantului îi sunt necesare 40 – 45 zile, reprezentând de fapt perioada de tratament iar nu pentru o vindecare totală, deoarece reclamantului fiindu-i afectat sistemul osos, la vârsta sa, această afecţiune constituie un handicap pentru că i-a fost afectată coloana vertebrală şi nu mai poate suporta o nouă intervenţie chirurgicală. Mai mult, în urma acelui accident, reclamantul a rămas cu o afecţiune care-i va afecta toată viaţa, deoarece, din investigaţiile efectuate până la această dată, toate cadrele medicale care l-au examinat i-au întărit această convingere, arătându-i că odată afectat sistemul osos, la vârsta sa acesta nu se mai poate repara.

Reclamantul a considerat că afecţiunea medicală la care a făcut referire a fost cauzată exclusiv din pricina accidentului de circulaţie şi mai consideră că acoperirea  tuturor acestor cheltuieli cade în sarcina vinovatului în producerea acestui accident. A menţionat reclamantul că, la data de 08.12.2012, soţia sa N E, cea care-l îngrijea a decedat.

În drept, nu au fost invocate dispoziţii legislative.

În susţinere, au fost depuse în copie o serie de înscrisuri (filele 5 – 11, 14, 15, 21 -26).

Pârâta S.C. „U A” S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia, pârâta a arătat că la aproape 2 ani de la accidentul rutier, reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa în dosarul nr. 97/740/2013, arătând faptul că diagnosticele enunţate în acţiune îşi au cauza tot în accidentul din 12.02.2010. Prin prezenta acţiune, reclamantul solicită sume de bani care au fost cerute şi în cursul procesului ce a făcut obiectul dosarului  nr. 97/740/2013, instanţa pronunţându-se în sensul că au fost respinse în totalitate pretenţiile reclamantului prin sentinţa civilă nr. 289/2013, rămasă definitivă prin neapelare.

De la data pronunţării hotărârii de mai sus, nu au apărut elemente noi sau o altă stare de fapt care să îndreptăţească solicitarea sumei de 200.000 lei, reprezentând despăgubiri civile ca urmare a accidentului rutier din 12.02.2010, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 430 Cod procedură civilă. Conform art. 431 Cod procedură civilă „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect„.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi sancţionarea reclamantului cu amendă judiciară având în vedere art. 187 pct. 1 lit. a raportat la art. 12 alin. 2 Cod procedură civilă.

În motivare, a arătat că din administrarea tuturor probelor atât din cadrul procesului penal şi a expertizei medico – legale, judecătorul din dosarul nr. 97/740/2013 a ajuns la concluzia că „afecţiunile suferite ulterior de către reclamant (…) nu au legătură de cauzalitate cu evenimentul rutier, aceste afecţiuni având o cu totul altă etiologie decât cea traumatică„. În prezent, prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul solicită „acordarea unor despăgubiri în sumă de 200.000 lei, cu titlu de daune materiale pentru accidentul rutier al cărui victimă am fost şi pentru afecţiunile medicale dobândite în urma acestui accident de circulaţie„.

În ceea ce priveşte aplicarea amenzii judiciare, pârâta a arătat că unul din principiile fundamentale ale dreptului procesual civil este buna credinţă, prevăzut sub marginala de la art. 12 Cod procedură civilă. La alin. 1 al acestui text de lege se arată modul legitim, corect şi just în care trebuie exercitate drepturile procesuale şi pentru care orice persoană este proteguită de lege în exercitarea propriilor revendicări în justiţie iar la alin. 2 este prevăzută sancţiunea pentru părţile din proces care transformă uzul de drept , în abuz de drept , cum este cazul în prezenţa speţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 12, 87, 205, 430 , 431 Cod procedură civilă.

În susţinere, a fost depusă în copie sentinţa civilă nr. 2897/ 2013 pronunţată de Judecătoria Alexandria.

La data de 28.08.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta S.C. „U A” S.A.. În motivare, reclamantul a reiterat în esenţă cele menţionate în cererea de chemare în judecată, precizând că, la data producerii accidentului rutier deţinea o mică fermă de bovine cu 28 de capete, care îi aduceau un venit anual de circa 2.500 lei pe cap de animal. În susţinere, au fost depuse o serie de înscrisuri (filele 67 – 71).

La data de 10.09.2014, reclamantul a depus completare la răspunsul la întâmpinare, arătând că nu solicită daune pentru un proces care deja s-a judecat, ci pentru urmările accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost.

A precizat că în niciunul dintre actele medicale depuse la dosar nu este vorba de vreo fractură la umăr, aşa cum arată pârâta în întâmpinare ci numai de fractură la şoldul stâng, fractură în urma căreia i s-a montat proteza; în cauza anterioară, anchetatorii au ţinut seama numai de Foaia de observaţie medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Teleorman, în care este evidenţiată fractura de la şold dar nu a fost solicitată Foaia de observaţie de la Spitalul de Urgenţă Bucureşti, în care se precizează faptul că i s-a montat o proteză – acesta este un obiect străin în corpul reclamantului, care îi face viaţa un calvar şi pe care n-ar fi avut-o dacă nu era acel accident rutier.

În susţinere, au fost depuse în copie o serie de înscrisuri medicale (filele 77 – 78).

Prin cererea depusă la data de 17.10.2014, reclamantul a arătat componenţa sumei solicitate drept despăgubiri. Prin încheierea de şedinţă din data de 10.02.2015, a fost respinsă proba cu doi martori solicitată de reclamant, faţă de teza probatorie invocată. Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 24.11.2015, a fost încuviinţată suplimentarea probatoriului cu proba testimonială. La solicitarea instanţei, I.N.M.L. „Mina Minovici„ a întocmit şi a depus la dosar raport de nouă expertiză medico – legală (filele 164 – 173).

Prin cererea depusă la data de 23.10.2015, reclamantul a majorat suma despăgubirilor materiale şi morale de la 200.000 lei la 700.000 lei, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, astfel cum s-a reţinut prin Încheierea din data de 09.12.2014 – fila 98, excepţia este neîntemeiată faţă de cauzele civile anterioare (dosar nr. 7519/740/2011 şi 97/740/2014) nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi. Întrucât prin cererea de faţă se invocă alte motive şi împrejurări care ar putea determina recalcularea prejudiciului moral, obiectul cererilor fiind astfel diferit, se impune respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, în fapt, instanţa reţine că reclamantul a fost victima unui accident rutier în data de 12.02.2010 pe D.J. 504, localitatea O, judeţul Teleorman, cauzat de pârâtul D M Ş, astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. 150/2011 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 4639/740/2010. Prin aceeaşi sentinţă a fost obligat pârâtul la plata de 7.500 lei către reclamant cu titlu de daune morale, sumă ce urma a fi achitată de asiguratorul S.C. „U A” S.A.

Conform raportului de noua expertiză medico-legală nr. A.5/4085/2015 din data de 01.09.2015 – filele 164 şi urm., la data examinării ortopedice (21.05.2015) s-a stabilit diagnosticul „coxartroză stângă secundară fracturii de acetabul. Redoare strânsă şold stâng. Membru inferior stâng mai scurt cu 2 cm. Scolioză lombară comprensatorie.”, afecţiunile constatate fiind consecinţa leziunilor traumatice produse în accidentul rutier din data de 12.02.2010. Totodată, conform recomandării medicului ortoped „necesită artroplastie cu proteză totală de şold, cimentată.” De asemenea, comisia concluzionează că indicaţia actuală de montare a unei proteze totale de şold vizează ameliorarea funcţionalităţii articulaţiei şoldului stâng prin înlăturarea complicaţiilor constatate.

Din declaraţiile martorilor (filele 9 şi 10 vol. II), audiaţi la solicitarea reclamantului,  instanţa reţine faptul că în prezent reclamantul acuză dureri de şold, fapt ce îi îngreunează deplasarea, fiind nevoit să apeleze la alte persoane pentru întreţinerea gospodăriei. Totodată martorii au relatat că reclamantul nu urmează niciun tratament medicamentos sau de recuperare din cauza lipsurilor financiare, iar starea psihică a acestuia este afectată din cauza problemelor de sănătate şi a decesului soţiei sale.

În drept, instanţa reţine că pretenţiile reclamantului se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, iar conform  art. 5 alin. 1 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, dispoziţiile Codului Civil (2011) se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare (s.n. 01 octombrie 2011), precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, astfel că, faţă de momentul săvârşirii faptei ilicite, respectiv 12.02.2010, instanţa reţine că în cauză, raportul juridic dintre părţi este guvernat de dispoziţiile vechiului cod civil.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 998 şi urm. Cod civil 1864, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie presupune existenţa cumulată a patru condiţii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Instanţa reţine că atât existenţa faptei ilicite, cât şi vinovăţia pârâtului D M Ş în producerea accidentului rutier din data de 12.02.2010 au fost constatate cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 150/2011 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 4639/740/2010, însă, cu privire la întinderea prejudiciului, potrivit art. 27 alin. (6) Cod procedură penală: „Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.”

În ipoteza în care sunt îndeplinite toate condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale reparatorii, efectul său principal constă în naşterea unui raport juridic de obligaţii între persoana chemată de lege să răspundă şi victima injust prejudiciată. Conţinutul juridic al acestui raport de obligaţii este alcătuit din dreptul de creanţă al victimei la repararea prejudiciului şi îndatorirea corelativă a persoanei chemată de lege să-l repare; victima este creditorul obligaţiei de reparare a prejudiciului, iar persoana răspunzătoare este debitorul acelei obligaţii. Realizarea creanţei creditorului şi executarea obligaţiei personale a debitorului înseamnă, în ultimă instanţă, repararea prejudiciului şi repunerea victimei în situaţia anterioară, dreptul de creanţă al victimei nu are ca obiect o sumă de bani, ci valoarea reparaţiei integrale a prejudiciului care i-a fost cauzat.

De menţionat este faptul că vechiul Cod civil nu conţinea dispoziţii exprese speciale aplicabile efectelor răspunderii civile delictuale, această problemă fiind rezolvată de jurisprudenţă, precum şi de doctrina juridică care a recurs la interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii referitoare la materia efectelor obligaţiilor în general. Astfel, principiul „restitutio in integrum” presupune repararea în integralitate a prejudiciului, iar pentru ca reparaţia să fie integrală este necesar să fie înlăturate toate consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite sau împrejurării care le-a generat, în scopul repunerii victimei în situaţia anterioară, ceea ce presupune ca în primul rând să fie stabilită întinderea prejudiciului cert (existenţa lui să fie sigură, neîndoielnică şi, totodată, să poată fi evaluat în prezent).

Pornind de la principiile anterior menţionate prin raportare la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că cererea reclamantului privind acoperirea prejudiciului material în cuantum de 62.605 lei este neîntemeiată, neexistând la dosarul cauzei înscrisuri justificative în sensul suportării efective a acestor cheltuieli, probă ce incumba reclamantului în baza art. 249 Cod procedură civilă. Deşi este de netăgăduit faptul că o activitate de recuperare în instituţii medicale specializate ar contribui la ameliorarea funcţionalităţii articulaţiei şoldului stâng, astfel cum i-a fost recomandat reclamantului ulterior producerii vătămărilor corporale menţionate în raportul medico-legal, reclamantul nu a probat că a şi urmat recomandările medicilor de specialitate, susţinând doar că le va urma pe viitor.

Or, în atare situaţie, chiar dacă prejudiciul material constând în cheltuieli pentru tratamentul de recuperare şi menţinere a stării de sănătate poate fi evaluat în prezent (costul curelor balneare şi a şedinţelor de psihoterapie fiind estimate de către reclamant potrivit tarifului de tratament emis de Ministerul Sănătăţii pentru Sanatoriul balnear de recuperare Techirghiol, ofertelor şi tarifelor practicate pentru şedinţele de psihoterapie de către persoanele autorizate în domeniu), existenţa prejudiciului este îndoielnică, neexistând certitudinea că reclamantul va urma pe viitor  aceste proceduri medicale (costul fiind calculat pe o perioadă de 5 ani), cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a efectuat în ultimii ani niciun tratament de recuperare, astfel cum rezultă din susţinerile acestuia coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi.

Pe de altă parte, în asentiment cu pârâta S.C. „U A” S.A., instanţa reţine că persoana responsabilă de producerea accidentului rutier şi asigurătorul acestuia pot fi obligaţi la plata contravalorii medicamentelor, intervenţiilor chirurgicale sau a tratamentelor de recuperare, numai în măsura în care acestea nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale şi de sănătate prevăzute de reglementările în materie, reclamantul fiind în prezent pensionar ce poate beneficia de facilităţi/gratuităţi şi reduceri suplimentare. Prin urmare, în lipsa unor documente justificative nu poate fi determinată despăgubirea materială efectivă ce poate fi imputată pârâţilor, prejudiciul reclamat fiind astfel incert.

Cu privire la prejudiciul moral, instanţa are în vedere faptul că daunele morale au un rol compensatoriu, fără ca acestea să reprezinte în final o îmbogăţire nejustificată, urmărind să acopere suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă persoana prejudiciată din cauza săvârşirii unei fapte ilicite, fără a exista însă criterii matematice şi obiective care să conducă la stabilirea şi acordarea sumelor de bani cu titlu de daune morale.

În acest sens, instanţa are în vedere diagnosticul stabilit în urma examinării ortopedice, respectiv „coxartroză stângă secundară fracturii de acetabul. Redoare strânsă şold stâng. Membru inferior stâng mai scurt cu 2 cm. Scolioză lombară comprensatorie.”, precum şi concluziile raportului medico-legal în sensul că afecţiunile constatate sunt consecinţa leziunilor traumatice produse în accidentul rutier din data de 12.02.2010. Coxartroza reprezintă o afecţiune degenerativă a articulaţiei şoldului, fiind însoţită de dureri de intensitate redusă sau medie în funcţie de starea de sănătate şi vârsta persoanei afectate.

Indicaţia actuală de montare a unei proteze totale de şold este imposibil de realizat din cauza riscului major hemoragic pentru orice tip de intervenţie chirurgicală, astfel cum este menţionat în scrisoarea medicală eliberată de către dr. P D C, medic primar oncologie medicală-chimioterapie – fila 207 vol. I. Astfel,  înlăturarea consecinţelor negative ale faptei ilicite săvârşite de către pârâtul D M Ş nu poate avea loc din cauza stării de sănătate a reclamantului şi afecţiunilor cu o altă etiologie decât cea traumatică (fără legătură de cauzalitate cu accidentul rutier), fiind nevoit şi pe viitor să suporte dureri la nivelul articulaţiei şoldului şi să evite eforturile fizice mari, mersul şi ortostatismul prelungit, aşa cum a rezultat în urma controlului ortopedic nr. 2197/21.05.2015 – fila 172.

Totodată instanţa are în vedere vârsta reclamantului (72 de ani), afecţiunile de natură hepatică (tumoare hepatică) şi biliară astfel cum sunt menţionate în raportul de constatare medico-legală aflat la filele 156-157, precum şi decesul soţiei sale, N E, survenit la data de 08.12.2012, aspecte ce au contribuit la starea afectivă şi psihică actuală a reclamantului, tendinţele depresive şi de autoizolare menţionate în raportul de evaluare efectuat de către psihologul B G C nefiind consecinţa directă şi exclusivă a accidentului rutier din data de 12.02.2010.

Concluzionând, instanţa constată că pentru suferinţele fizice pe care reclamantul le suportă şi urmează a le suporta până la sfârşitul vieţii, produse prin acţiunea culpabilă a pârâtului, se impune acordarea de noi daune morale, însă cuantumul acestora prin raportare la criteriile menţionate anterior urmează a fi redus la suma de 10.000 lei, solicitarea reclamantului de acordare a sumei de 637.395 lei fiind una exagerată.

În ceea ce priveşte cererea conexă prin care reclamantul solicită suma de 136.000 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu procurarea celor 28 de animale, a hranei acestora şi a pagubei produse prin decesul animalelor, instanţa constată că cererea este neîntemeiată faţă de probatoriul administrat în cauză. Astfel, deşi martorii S A şi S E (filele 9-10 vol. II) au relatat despre existenţa în proprietatea reclamantului a unei ferme de tauri, nu rezultă cu certitudine cuantumul prejudiciului cauzat reclamantului şi nici legătura de cauzalitate între producerea pagubei şi fapta ilicită a pârâtului. Mai mult, conform susţinerilor din cererea conexă coroborate cu declaraţiilor martorilor, parte din animalele aparţinând reclamantului a fost valorificată prin vânzare, iar în lipsa unor înscrisuri care să ateste situaţia invocată, instanţa se află în imposibilitate de a analiza condiţiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, inclusiv cele referitoare la existenţa prejudiciului cert.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va admite în parte acţiunea principală, va respinge cererea conexă ca nefondată şi va obliga pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

Prin încheierea din data de 31 martie 2015 a fost admisă cererea de acordare a asistenţei juridice gratuite, sens în care a fost emisă delegaţia pentru asistenţa juridică gratuită nr. 76/16.04.2015 – fila 130 – pentru av. B C, delegaţie ce a încetat la prezentarea apărătorului ales. Însă, avocatul din oficiu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată la două termene, a studiat actele şi lucrările cauzei, sens în care urmează a fi stabilit onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei, ce va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.

În baza art. 453 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâţii în solidar la plata cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant a sumei de 187 lei, respectiv contravaloarea onorariului expertizei – filele 153-154, precum şi a sumei de 200 lei către stat, reprezentând onorariul avocat din oficiu.

Domenii speta

Spete similare