Anulare proces verbal de contravenţie

Sentinţă civilă 24 din 11.01.2016


Prin sentinţa civilă nr. 24, Judecătoria Alexandria a admis plângerea contravenţională

formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PF nr. 0668786 din 15.07.2015, încheiat de intimata I.P.J. Teleorman cu sediul în Alexandria, jud. Teleorman.

A dispus anularea procesului-verbal de contravenţie seria PF nr. 0668786 din 15.07.2015, ca neîntemeiat.

A exonerat petenta de la plata amenzii contravenţionale.

A obligat intimata la plata către petentă a sumei de 770 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr.  3036/740/2015, la data de 04.08.2015, petenta D M a solicitat anularea procesului verbal de sancţionare a contravenţiei seria PF nr. 0668786  din data de 15.07.2015, încheiat de intimata I.P.J Teleorman.

În motivarea plângerii, petenta a menţionat faptul că, în data de 15.07.2015, orele 22:15, soţul acesteia, numitul D L A, încercând a parca autoturismul proprietate personală pe locul său de parcare, a constatat că acesta era ocupat de un alt autoturism, aparţinând agentului de poliţie N D, între acesta din urmă şi soţul petentei iscându-se un scandal în urma căruia numitul D L A ar fi fost lovit de către numitul N D. Auzind gălăgie şi strigăte, petenta a ieşit la geamul imobilului în care se afla, văzându-şi soţul plin de sânge, motiv pentru care a coborât în faţa blocului şi a apelat imediat serviciul 112. Petenta mai arată că, în urma acestui fapt, a suferit un şoc. Totodată, petenta menţionează că, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, de la acel moment agentul de poliţie N D, schimbându-şi total atitudinea.

În drept, petenta a invocat prevederile art 8-9 din Legea 61/1991 şi art. 31-32 din OG 2/2001.

În probatoriu, a ataşat în copie, următoarele înscrisuri: procesele verbale seria PF, numerele 0668786 şi 0668787 şi procesul verbal seria PTRX nr. 0000331, certificat medico – legal emis la data de 22.07.2015 precum şi o planşă fotografică.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (fila 17), conform art. 19 din O.U.G 80/2013.

Prin întâmpinarea (filele 24-25), depusă la dosar prin serviciul Registratură la data de 16.09.2015, intimata a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, şi menţinerea procesului-verbal încheiat, arătând că aceasta a întocmit potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

În  motivare, intimata a precizat că în data de 15.07.2015, petenta a apelat SNUAU 112, reclamând desfăşurarea unei altercaţii, echipajul deplasat la faţa locului neconstatând existenţa vreunui scandal. Totodată, intimata a precizat faptul că petenta a utilizat în mod nejustificat SNUAU 112, adresând totodată expresii şi cuvinte licenţioase agentului N D.

În probatoriu, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, ataşând raportul de caz al agentului constatator şi fişa eveniment 112.

Deşi legal citată, petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Instanţa a administrat proba cu înscrisurile şi fotografiile aflate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal seria PF nr. 0668786  din data de 15.07.2015 (fila 7), încheiat de intimata I.P.J. Teleorman, petenta D M a  fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 500 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 34/2008, întrucât la data de 15.07.2015, orele 23:00, a apelat SNUAU 112 fără motiv întemeiat solicitând intervenţia organelor de poliţie la faţa locului, deşi situaţia nu o impunea.

În drept, potrivit art. 32 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 34/2008 ”Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează: a) apelarea abuzivă a numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;”.

Conform dispoziţiilor art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 ”Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

Instanţa constată că plângerea contravenţională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere dovada de comunicare a procesului-verbal (fila 45).

Totodată, potrivit art. 34 alin. 1 din acelaşi act normativ ”Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.”

Instanţa urmează a verifica, în continuare, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat.

Prin urmare, verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi având în vedere decizia nr. XXII/19 martie 2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Cazurile de nulitate absolută sunt strict şi limitativ prevăzute, şi se regăsesc doar în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001, în toate celelalte situaţii poate interveni doar nulitatea relativă, şi pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei este necesar ca petentul să dovedească că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acestuia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal”.

Or, instanţa constată lipsa vreunui caz de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenţie, totodată contravenţia fiind corect încadrată în drept. Prin urmare, procesul-verbal apare ca fiind legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, avându-se în vedere, totodată, particularităţile procedurii contravenţionale.

În acest sens, aşa cum s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, contravenţia întruneşte elementele expuse în art. 6 paragraful 1 din  CEDO, întrucât câmpul de aplicare a OG nr. 34/2008 priveşte toţi cetăţenii, iar sancţiunea instituită are caracter preventiv şi represiv. Pe cale de consecinţă, petentei îi sunt recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, printre care şi prezumţia de nevinovăţie. Această prezumţie legală relativă conduce la răsturnarea sarcinii probei.

Totodată, având în vedere că procesul verbal de contravenţie este un act juridic administrativ, acesta se bucură, datorită calităţii de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumţie de validitate şi temeinicie, prezumţie instituită prin art. 249 C.proc.civ privind legalitatea, veridicitatea şi autenticitatea actului întocmit de un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu şi în limitele competenţei sale. Prezumţia instituită prin art. 249 C.proc.civ are însă un caracter relativ care dispensează de sarcina probei şi este susceptibilă de a fi combătută prin proba contrară.

Astfel, ceea ce apare ca fiind esenţial din punctul de vedere al instanţei europene este faptul că instanţele naţionale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care a înţeles să uzeze de drepturile sale procedurale. (CEDO, Decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011 în cauza Ioan Pop c. României)

Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).

Avem aşadar de a face cu două prezumţii legale, ambele cu caracter relativ, câte una în favoarea fiecărei părţi, iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ele, urmează ca fiecare dintre ele să producă în faţa instanţei probe pertinente şi concludente în susţinerea afirmaţiilor sale.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În decizia Haiducu şi alţii c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi anumite încălcări ale legislaţiei în materia contravenţională. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii, Curţii revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

De altfel,  prin Decizia nr. 205/2009, pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.16, art.17 şi art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, s-a arătat că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie”.

De asemenea, trebuie reţinută şi Decizia nr. 83/08.03.2002 şi Decizia nr. 197/2003 ale Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că dispoziţiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie şi cu jurisprudenţa CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât şi din punct de vedere al administrării probatoriului cerinţele art. 6 din Convenţie şi că nu se poate considera că procedura contravenţională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Având în vedere aceste principii raportate la cauza de faţă, instanţa reţine că petenta a reuşit să prezinte probe care să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal.

Instanţa, în analiza temeiniciei procesului-verbal, va pleca, în primul rând, de la scopul instituit de lege numărului unic pentru apelurile de urgenţă precum şi de la definiţia apelării abuzive, prevăzută în OUG nr. 34/2008.

Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2008 ”Numărul unic pentru apelurile de urgenţă se apelează atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.”

Instanţa reţine că petenta a fost sancţionată pentru ”apelarea abuzivă a numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, apelare abuzivă ce este definită în art. 3 alin. 1 lit. e) din OUG 34/2008, ca fiind ”apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor;”.

Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, şi aşa cum s-a reţinut şi în adresa nr. 1868 din 03.08.2015 emisă de IPJ - Teleorman (fila 36) instanţa reţine că există indicii şi probe care confirmă susţinerile petentei.

Totodată, potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 508/C/1142 eliberat la 22.07.2015 (fila 10) ”din actele medicale examinate coroborate cu examenul actual rezultă că numitul D L – A prezintă leziuni de violenţă ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur. Leziunile pot data din 15.07.2015 şi necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale”. De asemenea, se precizează că din examenul ORL din data de 17.07.2015 rezultă un ”traumatism cranio-facial, vechi de aprox. 36 ore”, ”contuzie piramidă nazală” iar potrivit examenului obiectiv pe ochiul stâng, pe piramida nazală şi pe buza superioară în stânga sunt prezente ”echimoze roşatice, pe fond tumefiat”.

Instanţa consideră că, deşi intimata precizează în fişa de intervenţie precum şi în rapoartele de caz ale agenţilor constatatori (rapoarte încheiate nu la momentul întocmirii procesului-verbal ci la aproximativ 2 luni de la incident) faptul că la momentul la care echipajul de poliţie a ajuns la faţa locului nu a fost constatat nici un scandal, aceasta nu înseamnă că pretinsul scandal nu ar fi putut exista la momentul la care petenta a apelat serviciul 112 şi să se încheie până la venirea organelor de poliţie, acest aspect fără să poată conduce la considerarea ca ”abuzivă” a apelării efectuate de petentă.

Prin urmare, instanţa reţine că pentru ca un apel la serviciul 112 să poată fi considerat ”abuziv”, în sensul art. 3 alin. 1 lit. e) din OUG 34/2008, este necesar ca acest apel să îndeplinească două condiţii cumulative, şi anume: 1) să fie repetat şi 2) să fie făcut cu rea intenţie. Instanţa consideră că, în prezenta cauză, faţă de întreg materialul probator aflat la dosar, nu se poate reţine că apelul efectuat de petentă în data de 15.07.2015, îndeplineşte condiţiile expres şi cumulativ prevăzute de lege, pentru existenţa faptei contravenţionale reglementate de art. 32 alin. 1 lit. a) din  OUG 34/2008.

Mai mult, instanţa reţine şi incidenţa art. 1 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia ”Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie”, stabilindu-se astfel, drept o cerinţă esenţială pentru existenţa faptei contravenţionale, vinovăţia contravenientului.

Instanţa consideră că în speţă, lipseşte vinovăţia petentei, actul întocmit de agentul constatator necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă, nefiind dovedită existenţa faptei.

Prin urmare, având în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză, instanţa constată netemeinicia celor reţinute în procesul-verbal în ce priveşte însăşi existenţa faptei contravenţionale şi a vinovăţiei petentei.

Faţă de considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa urmează să admită plângerea formulată de petenta D M şi să anuleze procesul-verbal de contravenţie seria PF nr. 0668786 din 15.07.2015, încheiat de intimata I.P.J. Teleorman, ca neîntemeiat, cu consecinţa exonerării petentei de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei.

În ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reţinând culpa procesuală a intimatei, instanţa  potrivit art. 453 C.proc.civ., va obliga intimata la plata către petentă a sumei de 770 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, cheltuieli dovedite prin chitanţele aflate la filele 17 şi 53.