Apel admis. trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. dublul grad de jurisdicţie. autoritatea de lucru judecat.

APEL ADMIS. TRIMITEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE ACELEIAŞI INSTANŢE. DUBLUL GRAD DE JURISDICŢIE. AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT.

(decizia penală nr. 640/A/12.04.2016 a Curții de Apel Bucureşti - Secția a II-a Penală, dosar nr. 1888/98/2014)

Prin sentinţa penală nr.267/27.11.2015, Tribunalul Ialomiţa a dispus următoarele:

În baza art.396, alin. (5) Cod procedură penală, rap. la art.16, alin.(1) lit.b Cod procedură penală, a achitat pe inculpaţii T.I. şi T.D., pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală prev. de art.48, alin.(1) Cod penal, rap. la art.9, alin.(1), lit.c din Legea nr.241/2005 şi spălare de bani prev. de art. 29, alin.(1), lit. a şi c din Legea nr.656/2002, totul cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal şi art.38 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 275, alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr.454/P/2011 din 06.05.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, înregistrat la această instanţă sub nr. 1207/98/2014 din 07 mai  2014, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului A.M., pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9, alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani prev. de art. 29, alin. 1 lit. a şi c din Legea nr.656/2002, totul cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal şi disjungerea cauzei în vederea continuării urmăririi penale faţă de inculpaţii T.I. şi T.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48, alin. 1 Cod penal, rap. la art. 9, alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35, alin.1 Cod penal şi spălare de bani prev. de art. 29, alin. 1, lit. a şi c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod penal.

S-a reţinut ca situaţie de fapt că în anul 2004 inculpatul A.M. a devenit asociat unic şi administrator al S.C. „R. C.” S.R.L. S., având ca obiect principal de activitate „activităţi în forme mixte – cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor ”.

La începutul anului 2011 S.C. „R.C.” S.R.L. a început să deruleze operaţiuni comerciale de aprovizionare şi apoi de vânzare de produse petroliere (motorină şi păcură), activitate comercială care s-a dovedit a fi deosebit de profitabilă, fapt demonstrat de cifra de afaceri înregistrată la sfârşitul anului 2013 (46.316.042 lei ), raportată la cifra de afaceri înregistrată de aceeaşi societate la sfârşitul anului 2010 ( 1.219.396 lei ).

S-a mai reţinut în actul de sesizare că inculpatul A.M., pentru a diminua obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, a realizat o înţelegere infracţională cu inculpaţii T.I. şi T.D., în virtutea căreia societatea comercială S.C. „D. T. M.” S.R.L. B., controlată în totalitate de aceştia din urmă, a emis un număr de 8 facturi fiscale reprezentând cheltuieli servicii de consultanţă în beneficiul S.C. „R. C. S.R.L.” în sumă totală de 4.154.000 lei, din care TVA 804.000 lei.

S-a reţinut, de asemenea, că pentru a da o aparenţă de legalitate emiterii respectivelor facturi fiscale, între S.C.  „D.T. M.” S.R.L., în calitate de prestator şi S.C. „R. C. S.R.L ”, în calitate de  beneficiar s-a încheiat contractul de asistenţă de marketing nr.1 Bis/05.08.2011 prin care prestatorul se obliga să asigure servicii de consultanţă de marketing, întocmirea planului de marketing şi definirea strategiei de marketing, aducerea de furnizori de păcură şi motorină sau a altor materii prime sau materiale, dar şi de clienţi, în beneficiul S.C. „ R.C. ”S.R.L.

La rândul său S.C. „D. T. M.” S.R.L., în calitate de beneficiar, a încheiat contractul de prestări servicii nr. 41/03.01.2011 cu S.C. „S. G.” S.R.L. Bucureşti, în calitate de prestator, în baza căruia prestatorul se obliga să asigure beneficiarului selectare şi întocmire liste clienţi, realizarea de sondaje tip callcenter pe listele de clienţi şi recomandarea unor clienţi pentru furnizare sau achiziţie produse diverse.

În acelaşi scop şi în aceeaşi calitate S.C. „D.T. M.” S.R.L. a încheiat contractul de prestări servicii nr. 10/03.01.2011 cu S.C. „ S.” S.R.L. Bucureşti.

S-a susţinut în actul de sesizare că, în realitate, atât S.C. „S.” S.R.L., cât şi S.C. „S.” S.R.L., societăţi cu comportament tip „fantomă”, erau controlate de inculpaţii T.I. şi T.D., iar scopul introducerii acestor societăţi în circuitul comercial fictiv îl reprezintă înregistrarea unor cheltuieli de prestări servicii consultanţă şi implicit diminuarea obligaţiilor de plată către stat din partea S.C. „D. T. M.” S.R.L.

S-a reţinut că pentru semestrul I 2011 S.C. „S.” S.R.L. a facturat prestări servicii de consultanţă în valoare de 1.840.548 lei, iar S.C. „ S.” S.R.L. a facturat pentru acelaşi tip de servicii suma de 1.359.000 lei, aspecte care au condus la concluzia că suma facturată de cele două societăţi cu comportament tip fantomă pe seama S.C. „D. T. M.” S.R.L. (3.199.540 lei) este apropiată de suma facturată de aceasta din urmă pe numele S.C. „R. C.” S.R.L.

Actele efectuate la urmărirea penală au demonstrat că suma totală de 3.040.013,63 lei, virată de S.C. „R..C. S.R.L. în conturile S.C. „D. T. M.” S.R.L. a fost retrasă sau transferată în alte conturi de către inculpata T.D., în calitate de împuternicită pe conturile S.C. „D. T. M.” S.R.L., cu titlu de plăţi efectuate în beneficiul subcontractorilor acestei societăţi şi anume S.C. „ S.„ S.R.L. şi S.C. „ S. „ S.R.L. .

Soluţionând cauza prin sentinţa penală nr. 31/F/25.02.2015, Tribunalul Ialomiţa a dispus în baza art. 386 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul A.M., din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 cu art. 35 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 5 din noul Cod penal şi din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal, cu art. 33 – 34 Cod penal anterior.

În baza art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 5 din noul Cod penal, a condamnat pe inculpatul A.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani.

În baza art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 5 din noul Cod penal raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe inculpatul A.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 33 – 34 Cod penal anterior inculpatul A.M. având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal anterior cu referite la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 a aplicat  inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal anterior pe 1 (un) an.

În baza art. 71 alin. 1 Cod penal anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 86 ind. 1 Cod penal anterior, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.M: pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilită conform art. 86 ind. 2 Cod penal anterior.

A încuviinţat supravegherea Serviciului de Probaţiune Ialomiţa.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal anterior pe durata termenului de încercare inculpatul A.M. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

a). să se prezinte la datele fixate la serviciul de probaţiune căreia i s-a încredinţat supravegherea;

b). să anunţe în prealabil, serviciului de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c). să comunice şi să justifice serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă;

d). să comunice serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. b Cod penal anterior a impus ca inculpatul să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută şi să nu depăşească limitele statului român decât în condiţiile fixate de instanţă.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. d Cod penal anterior a impus ca inculpatul să nu ia legătura cu numiţii T.I. şi T.D..

În baza art. 86 ind. 4 Cod penal anterior a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare ar avea ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere (art. 83 – 84 Cod penal anterior).

A constatat stinsă prin plată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa.

A dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 454/P/15 mai 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa asupra următoarelor bunuri: apartamentul situat în mun. S., str. M.E., bloc 39 A, scara A, etaj 2, ap. 9, judeţul Ialomiţa aflat în proprietatea inculpatului A.M. şi pe o clădire - construcţie cu destinaţie spaţiu de producţie în suprafaţă de 135 m.p. situată în mun. S., str. C., nr. 4, judeţul I., aflată în proprietatea părţii responsabile civilmente SC R. C.SRL S., conform copiei cărţii funciare nr. 33307 – C 1 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară I., având număr cadastral 1397 – C 1.

În baza art. 397 Cod procedură penală a dispus anularea următoarelor facturi fiscale fictive emise de SC D.T.M. SRL B. în calitate de furnizor pentru SC R. C. SRL Slobozia în calitate de cumpărător: facturile nr. 139 din 31.03.2011, nr. 484 din 29.04.2011, nr. 236 din 31 mai 2011, nr. 291 din 30.06.2011, nr. 520 din 26.09.2011, nr. 460 din 25.08.2011, nr. 412 din 25.07.2011 şi nr. 562 din 28.10.2011 (vol. III – dosar de urmărire penală – filele 80 – 86).

În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002 modificată, a dispus comunicarea hotărârii la data rămânerii definitive către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 modificată a dispus comunicarea hotărârii la data rămânerii definitive către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul A.M. la 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa astfel Tribunalul Ialomiţa, pe baza probelor administrate în cauză, a apreciat că cele 8 facturi fiscale emise de S.C. „D. T. M.” S.R.L., înregistrate la capitolul „ cheltuieli ” în evidenţele S.C. „R. C.” S.R.L. nu au suport real, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale prev. de art. 48 din Normele de aplicare a Codului fiscal, potrivit cu care serviciile de consultanţă trebuie să fie prestate efectiv, iar justificarea lor să se facă prin situaţii de lucrări.

Sub acest aspect a concluzionat că este dovedită săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9,  alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 în sarcina inculpatului A.M. şi constă în faptul că inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – octombrie 2011, a înregistrat în evidenţa contabilă a S.C. „R. C.” S.R.L. un număr de 8 facturi fiscale emise de S.C. „D.T.M.” S.R.L., reprezentând cheltuieli fictive de consultanţă, sustrăgându-se astfel de la plata TVA şi impozit pe profit.

Cât priveşte infracţiunea de spălare de bani, aceeaşi instanţă a apreciat că inculpatul A.M. a săvârşit infracţiunea prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea nr. 656/2002 în sensul că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – octombrie 2011, a transferat din conturile S.C. „R.C.” S.R.L. în conturile S.C. „D. T. M.” S.R.L. suma totală de 3.035.013,65 lei, sumă care provenea din comiterea de către acesta a infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin decizia penală nr. 987/A/06.07.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 396, alin. 5 Cod procedură penală, rap. la art. 16, alin. 1, lit. b Cod procedură penală a achitat pe inculpatul A.M. pentru infracţiunile prev. de art. 29, alin. 1, lit. a şi c Din legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 9, alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal.

Au fost menţinute dispoziţiile privind ridicarea sechestrului asigurător constituit prin Ordonanţa nr.454/P/2015 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, că premisa inexistenţei consilierii comerciale, a serviciilor de consultanţă şi marketing prestate de S.C. „D. T. M.” S.R.L. nu rezistă unei analize coroborate a probatoriilor.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că este cert dovedit că obligaţiile asumate de către prestatorul de servicii prin contractul nr. 1 bis/05.01.2011 au fost în mod efectiv îndeplinite, ceea ce a avut ca rezultat direct şi imediat creşterea substanţială a cifrei de afaceri, a relaţiilor comerciale şi a profiturilor realizate de către S.C. „R. C.” S.R.L. într-un domeniu - comerţul cu produse petroliere - în care nu mai activase până atunci.

S-a reţinut în susţinerea acestui punct de vedere declaraţiile de martori date în cauză inclusiv în faţa instanţei de fond şi documentele contabile care atestă că după încheierea contractului de consultanţă şi marketing cu  S.C. „D. T. M.” S.R.L., reprezentată prin numitul T.I., societatea al cărui administrator era inculpatul A.M. a început să achiziţioneze produse petroliere cu un preţ foarte avantajos şi beneficiind de o perioadă de creditare de 45-60 zile.

În urma propriei analize cu luarea în calcul şi a concluziilor raportului de expertiză judiciară întocmit în faza de urmărire penală, Curtea a constatat că serviciile de consiliere, consultanţă şi marketing nu au fost fictive, ca de altfel nici facturarea şi plata acestora, ci reale, efective şi cu urmări economice pentru S.C. „R.C. ” S.R.L..

Sub aspectul infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29, lit. a din Legea nr. 656/2002, Curtea a reţinut, ca un prin aspect, că situaţia premisă, esenţială a acestei infracţiuni nu este îndeplinită în cauză, neexistând o infracţiune interioară ca sursă a unor sume cu provenienţă ilicită, cu trimitere la faptul că pretinsa activitate infracţională a inculpatului A.M., sub aspectul faptei de evaziune fiscală, nu are conotaţii penale.

În plus, Curtea a observat că în rechizitoriu ( fila 27 ), în condiţiile în care se formulează acuzaţia de evaziune fiscală, cu privire la spălarea de bani există doar suspiciuni, iar nu probe. A arătat Curtea că rechizitoriul se referă la „retragerea de bani din contul S.C. „D. T. M.” S.R.L.- bani în legătură cu care suspectăm că s-au întors în buzunarele inculpatului A.M. în schimbul plăţii de către acesta a comisioanelor aferente către soţii T. conform practicii infracţionale în materie, însă nu au rezultat probe în acest sens”.

Tot sub acest aspect Curtea a mai reţinut că raportul de expertiză financiar – contabilă întocmit de expertul M.A., probă dispusă de instanţa de fond, a stabilit de o manieră clară provenienţa sumelor pe care S.C. „R. C. S.R.L” le-a plătit către S.C. „D. T. M.” S.R.L. pentru consultanţă prestări servicii ( sume care provin în cea mai mare parte din încasări de la clienţi şi în câteva  situaţii contracte de cesiune şi linii de credit).

În consecinţă, pentru toate cele arătate Curtea a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 16, alin. 1 lit. b Cod procedură penală şi pentru pretinsa infracţiune de spălare de bani.

II.Prin rechizitoriul nr. 233/P/2014 din 07.08.2014, al parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. 1888/98/2014 din 11.08.2014 au fost trimişi în judecată inculpaţii T.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48, alin. 1 Cod penal, rap. la art. 9, alin. 1, lit. c din Legea nr. 245/2005 cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal şi  spălare de bani în formă continuată prev. de art. 29, alin. 1, lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod penal şi inculpata T.D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 48, alin. 1 Cod penal rap. la art.9, alin. 1, lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi spălare de bani prev. de art. 29, alin. 1, lit. a şi c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35, alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod penal.

A fost reţinută ca situaţie de fapt generală situaţia de fapt expusă în actul de sesizare nr.454/P/2011 prin care a fost trimis în judecată inculpatul A.M: şi care a fost  detaliată în cele ce preced.

Cu privire la acuzaţiile aduse celor doi inculpaţi s-a reţinut că inculpatul T.I., în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. „D. T. M.” S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – octombrie 2011 şi în virtutea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, luate împreună cu numitul A.M., a emis un număr de 8 facturi fiscale care reprezintă cheltuieli fictive de consultanţă în valoare totală de 4.154.000 lei care ulterior au fost înregistrate în evidenţa contabilă a S.C. „R. C. ” S.R.L., administrată de A.M., în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a sumei totale de 1.340.000 lei, din care suma de 804.000 reprezintă TVA, iar suma de 536.000 reprezintă diferenţă impozit pe profit.

În sarcina inculpatei T.D. s-a reţinut că în calitate de asociat şi împuternicit pe conturile bancare ale S.C. „D. T. M.” S.R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie – octombrie 2011, i-a ajutat pe inculpaţii T.I. si A.M. să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală prin aceea că a ridicat din conturile S.C. „D. T. M.” S.R.L. sumele de bani virate în contul S.C. „R. C.” S.R.L. reprezentând contravaloarea celor 8 facturi fictive emise de inculpatul T.I. în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. „D. T. M.” S.R.L., facturi care au fost înregistrate pe cheltuieli în evidenţa contabilă a S.C. „R. C.” S.R.L..

De asemenea, s-a reţinut în sarcina ambilor inculpaţi şi faptul dobândirii, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sumei totale de 3.035.013,65 lei prin retragerea din conturile S.C. „D. T. M.” S.R.L., ştiind că respectiva sumă provine din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, bani sustraşi de la plata obligaţiilor fiscale către stat odată cu crearea circuitului fictiv de activităţi de consultanţă între S.C. ”R. C.” S.R.L. Slobozia – S.C. S.C. „D. T. M.” S.R.L. B. – S.C. „S.” S.R.L. şi S.C. „S.” S.R.L., ambele din B., în scopul disimulării originii ilicite a respectivei sume de bani.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

Astfel, s-a reţinut de către această instanţă că din motive care ţin exclusiv de procedură (cauza a fost disjunsă în privinţa inculpaţilor T.I. şi T.D., datorită faptului că apărătorul ales al acestora s-a aflat imobilizat la pat şi, deci, în imposibilitate fizică de a acorda asistenţă juridică clienţilor săi, pagina 34 rechizitoriu nr.454/P/2011), inculpaţii A.M., T.I. şi T.D., au fost trimişi în judecată prin rechizitorii diferite, care au făcut obiectul unor dosare penale distincte, deşi situaţia de fapt premisă, este unică, probele sunt aceleaşi, iar între acuzaţiile penale aduse celor trei inculpaţi există o strânsă legătură.

În opinia Ministerului Public la baza acuzaţiilor aduse celor trei inculpaţi stă înţelegerea infracţională stabilită între aceştia în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale pe care S.C. „R. C.” S.R.L. Slobozia le datora bugetului de stat.

În baza acestei înţelegeri infracţionale cei trei inculpaţi au convenit un plan în care au atras patru societăţi comerciale, una controlată de A.M. (S.C. „ R.C.” S.R.L. ) şi trei controlate de inculpaţii T.I. şi T.D. (.C. „D.T.M.” S.R.L. Bucureşti, S.C. „S. G.” S.R.L. Bucureşti şi S.C. „S”. S.R.L. ”) şi au încheiat între acestea contracte fictive de prestări servicii, pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunilor prin care s-a preconizat sustragerea unor sume de bani de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

În acest sens în cele două rechizitorii se face trimitere la contractele de consultanţă şi marketing încheiate între S.C. „ R. C. ” S.R.L. (beneficiar ) şi S.C. „D. T. M.” S.R.L. B. (prestator) pe de o parte şi între S.C. „D. T. M.” S.R.L. B. (beneficiar) şi S.C. „S.” S.R.L. (prestator) de pe altă parte.

S-a susţinut, pe baza probelor existente la dosarul cauzei, că nici S.C. „D. T. M.” S.R.L. B. şi nici celelalte două societăţi subcontractoare nu aveau nici management şi nici resursele necesare (personal specializat, sediu, mijloace materiale, etc. ) pentru a se achita de obligaţiile asumate în calitate de prestator servicii, fapt care a condus acuzarea la concluzia că respectivele servicii nu au fost prestate şi că, deci, plata făcută de S.C. „R.C.” S.R.L. era una nedatorată, iar scopul era acela de a majora în mod fictiv cheltuielile acestei din urmă societăţi cu consecinţa diminuării obligaţiilor sale fiscale.

În susţinerea acestei teze Ministerul Public a înlăturat ca nesincere declaraţiile celor trei inculpaţi ( care au negat în mod constant acuzaţiile care le-au fost aduse) şi nu a luat în calcul concluziile rapoartelor de expertiză financiar – contabilă care, în mod unanim, au constatat legalitatea întocmirii celor 8 facturi şi îndeplinirea condiţiilor ca aceste documente să fie luate în calcul la deducerea cheltuielilor şi, de asemenea, realitatea şi necesitatea încheierii contractului de consultanţă între S.C. „R. C.” S.R.L. şi S.C. „D. T. M.” S.R.L. B..

Sub acest din urmă aspect expertizele au arătat că efectele contractului de consultanţă şi marketing s-au răsfrânt asupra rezultatelor financiare ale S.C. „R.C. ” S.R.L. şi că suma plătită de aceasta pentru serviciile prestate de S.C. „D. T. M.” S.R.L. B. este justificată, respectă termenii contractului şi, prin cuantum, respectă dispoziţiile legale şi cutumă în materie.

Prin sentinţa penală nr. 31/F/25.02.2015, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosar nr. 1207/98/2014, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 987/A/06.07.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a –II-a penală, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că situaţia premisă avută în vedere de Ministerul Public la formularea acuzaţiilor împotriva inculpatului A.M. nu există şi că activitatea desfăşurată de către acesta în relaţiile pe care societatea administrată de el (S.C. „ R. C.” S.R.L.) le-a avut cu societatea administrată de soţii T.I. şi D., nu are conotaţie penală.

A stabilit instanţa de judecată, ca fiind cert dovedit, că obligaţiile asumate de către prestatorul de servicii prin contractul nr. 1 bis/05.01.2011 au fost în mod efectiv îndeplinite, ceea ce a avut ca rezultat direct şi imediat creşterea substanţială a cifrei de afaceri a S.C. „R. C.” S.R.L. într-un domeniu în care nu mai acţionase până atunci.

A mai reţinut instanţa de judecată, pe baza probatoriilor concordante, că pretinsa activitate infracţională a lui A.M., referitoare la infracţiunea de evaziune fiscală, nu este prevăzută de legea penală şi că nu s-a creat nici un circuit  fictiv prin care sume de bani să fie sustrase de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

Analiza considerentelor şi dispozitivului deciziei penale nr. 987/A/06.07.2015 a Curţii de Apel Bucureşti conduce această instanţă la concluzia că, implicit, aceasta s-a pronunţat şi asupra acuzaţiilor aduse inculpaţilor trimişi în judecată în prezenta cauză,  în sensul că activităţile pe care şi le-au asumat prin semnarea contractului cu nr. 1 bis/05.01.2011 au fost efective, au fost utile şi necesare activităţii economice efectuate de către S.C. „R. C.” S.R.L., iar plăţile făcute de această societate, în calitate de beneficiar, au fost reale şi datorate.

S-a arătat că analiza aceleiaşi hotărâri judecătoreşti prilejuieşte acestei instanţe ocazia să constate că dacă în cazul inculpatului A.M., sub aspectul infracţiunii de spălare de bani, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că situaţia premisă a respectivei infracţiuni nu este îndeplinită, neexistând o infracţiune interioară ca sursă a unor sume cu provenienţă ilicită, acelaşi raţionament juridic se impune cu necesitate a fi aplicat şi inculpaţilor T.I. şi T.D. în legătură cu infracţiunea de spălare de bani.

Potrivit opiniilor exprimate în doctrină, prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti se încheie activitatea procesuală ordinară a judecării conflictului de drept.

Soluţia cuprinsă în hotărârea definitivă este considerată ca exprimând adevărul asupra faptelor şi împrejurărilor deduse judecăţii.

Această considerare este necesară pentru a statornicii prestigiul justiţiei şi stabilitatea activităţii jurisdicţionale, fiind consacrată direct sau indirect în toate legislaţiile, constituind o prezumţie legală care nu poate fi înlăturată decât prin intermediul căilor extraordinare de atac sau prin alte instituţii procesuale excepţionale.

Autoritatea de lucru judecat se ataşează în mod indestructibil, dispozitivului hotărârii şi soluţiilor exprese conţinute de acesta.

În acelaşi timp însă, pentru că autoritatea de lucru judecat este legată de verificarea jurisdicţională realizată de instanţă, trebuie recunoscut acest atribut şi motivelor necesare care explică dispozitivul, făcându-l comprehensibil.

Tot doctrinar s-a statuat, în materie penală, că dacă achitarea s-a pronunţat pe considerentele determinate de o  motivare în rem, aceasta are consecinţe mai largi, producând efecte ergo omnes. Concret, dacă într-o cauză penală s-a stabilit definitiv că fapta nu există sau că nu este prevăzută de legea penală, inculpatul poate invoca hotărârea împotriva oricărei părţi vătămate care s-ar plânge ulterior pentru aceeaşi faptă.

De asemenea, în această situaţie, excepţia poate fi invocată de orice persoană care ar fi acţionată în calitate de coautor sau complice la respectiva infracţiune.

Examinând actele dosarului şi prin prisma acestor consideraţiuni teoretice această instanţă a apreciat că apărarea referitoare la autoritatea  de lucru judecat în privinţa stabilirii situaţiei de fapt invocată de inculpaţi este întemeiată.

S-a constatat de către Tribunal că prin sentinţa penală nr. 31/F/25.02.2015, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, aşa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 987/06.07.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia A II-a penală s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat pentru motivele acolo arătate, că fapta de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor T.I. şi T.D. nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, aşa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, prin sentinţa penală menţionată, aşa cum a fost modificată, s-a stabilit în mod definitiv că între inculpaţii din prezenta cauză şi inculpatul A.M. nu a existat nicio înţelegere infracţională, că serviciile de consultanţă şi marketing au fost prestate, că plăţile efectuate au fost reale şi datorate şi că nu s-a creat nici un circuit fictiv prin care sume de bani să fie sustrase de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

S-a mai reţinut cu aceeaşi autoritate a lucrului judecat, că nici infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpaţilor A.M: şi implicit a inculpaţilor T.I. şi T.D. nu este prevăzută de legea penală.

Cât priveşte acţiunea civilă:

În cauza penală de faţă, inculpaţii T.I. şi T.D. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, autor al infracţiunii fiind A.M., iar partea responsabilă civilmente S.C. „R. C. ” S.R.L. S..

Prin sentinţa penală nr. 31/F/25.02.2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 987/A/06.07.2015, s-a constatat stinsă prin plată acţiunea civilă formulată de Statul Român şi s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 454/P/15 mai 2013 a parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Pe baza acestei situaţii de fapt, la termenul din 03.04.2015, instanţa a dispus scoaterea din cauză a părţii responsabilă civilmente S.C. „R.C.” S.R.L. S..

În aceste circumstanţe această instanţă a constatat că acţiunea civilă formulată în cauză a fost soluţionată definitiv în dosarul nr. 1888/98/2014 a Tribunalului Ialomiţa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, arătând că apelul său vizează netemeinicia hotărârii instanţei de fond ca urmare a greşitei achitări a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând, în acest sens, că la momentul pronunţării soluţiei de achitare, instanţa de fond a avut în vedere exclusiv decizia penală nr. 987/A/06.07.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus achitarea inculpatului A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Totodată, a susţinut că achitarea inculpatului A.M. s-a bazat în principal pe activităţile desfăşurate de acesta în cadrul SC R. C. SRL, pe creşterea cifrei de afaceri a acestei firme dar şi pe declaraţiile lui T.I., audiat în acea cauză în calitate de martor, în condiţiile în care în cauza disjunsă şi nesoluţionată avea calitatea de inculpat.

Aceste aspecte au fost considerate de către instanţa de fond ca fiind definitorii pentru soluţionarea prezentei cauze şi astfel nu a mai făcut un examen propriu al probelor administrate, apreciind că există autoritate de lucru judecat şi se impunea achitarea inculpaţilor.

De asemenea, a susţinut că ajutorul dat de inculpaţii T.I. şi T.D. s-a realizat prin intermediul activităţilor desfăşurate de aceşti în cadrul societăţilor D. T. M., S. şi S., activităţi pe care Curtea de Apel Bucureşti nu le-a analizat, ci s-a axat doar pe activitatea comercială derulată de SC R.C. SRL.

A considerat că obiectul cercetării penale a fost reprezentat doar de stabilirea caracterului fictiv al operaţiunilor înregistrate în contabilitatea SC R. C. SRL, ci nu modalitatea în care au fost obţinute veniturile de această societate.

A apreciat că în cauză nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat faţă de inculpaţii T.I. şi T.D. întrucât între cele două cauze nu există identitate de persoane şi de obiect.

Chiar dacă ar fi ţinut seama de hotărârea de achitare, instanţa de fond trebuia să facă propria evaluare a probelor administrate în cauză şi să pronunţe propria soluţie în raport de aceste probe.

A considerat că realitatea operaţiunilor trebuia analizată prin raportare la probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că banii viraţi în conturile societăţii D.T. nu au ajuns la societăţile subcontractante pentru că acestea nu au prestat serviciile de consultanţă, banii fiind ridicaţi în numerar de către D.T..

Sumele virate în total de către SC R.C. SRL au avut o valoare de 3 milioane lei şi au fost transferate prin virament către D.T., iar în aceeaşi zi societatea D.T. a fragmentat suma în tranşe mai mici şi a transferat-o în alte conturi ale societăţii deschise la anumite bănci, pentru ca ulterior inculpata T.D. să ridice în numerar câte 10.000 lei de la fiecare bancă.

A considerat că probele administrate fac dovada că în prezenta cauză inculpaţii T.I. şi T.D. au săvârşit infracţiunile de evaziune fiscală şi de spălare de bani.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, a susţinut că este evident că sumele retrase din bancă proveneau din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv din efectuarea unor operaţiuni comerciale ilicite.

Faţă de cele expuse, a apreciat că s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii T.I. şi T.D., din infracţiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 9 lit. c din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 291 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. 1 în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin.2, evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 cu aplic art. 41 alin. 2, toate trei cu aplicarea art. 33 lit. a, cu menţiunea că în cazul infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi evaziune fiscală ar trebui reţinută forma concursului ideal, în sensul că pe aceeaşi situaţie de fapt şi în executarea aceleiaşi activităţi infracţionale s-au realizat elementele constitutive a două infracţiuni.

A apreciat că se impune această schimbare a încadrării juridice a faptelor întrucât prin activitatea descrisă cei doi inculpaţi nu numai că l-au sprijinit pe A.M. să comită infracţiunea de evaziune fiscală prin înregistrarea de operaţiuni nereale în contabilitatea SC R. C. SRL, dar în acelaşi timp au săvârşit ei înşişi infracţiunea de evaziune fiscală în calitate de coautori prin înregistrarea în contabilitatea D.T. de operaţiuni nereale.

Contrat suplimentului de expertiză, potrivit căruia nu există prejudiciu creat bugetului de stat prin înregistrarea facturilor fictive emise de SC S. şi SC S., avându-se în vedere dispoziţiile art. 19 alin. 1 şi 6, art. 21 alin. 4 şi art. 24 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, de unde rezultă că nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu pot fi scăzute din totalul veniturilor de 3.350.000 lei, cheltuielile făcute de SC D.T. cu serviciile de consultanţă prestate de SC S. şi SC S., iar procentul de 16% urmează a se aplica acestei sume.

Aşadar, parchetul a apreciat că prejudiciul produs bugetului de stat este cel reprezentat de impozitul pe profit în valoare de 536.000 lei.

În concluzie, parchetul a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea în totalitate a sentinţei penale atacate, urmând a se dispune condamnarea inculpaţilor T.I. şi T.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin.2 şi art. 5 din Codul Penal, art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin.2, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a şi c din Legea nr. 656/2002 cu aplic art. 41 alin. 2, toate trei cu aplicarea art. 33 lit. a.

Totodată, a solicitat obligarea inculpaţilor la plata prejudiciului creat bugetului de stat, respectiv suma de 536.000 lei reprezentând impozit pe profit şi, de asemenea, obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 396 Cod procedură penală a solicitat anularea celor 8 facturi fiscale pe care Ministerul Public le consideră ca fiind fictive.

Analizând sentinţa penală atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele devoluate, Curtea apreciază că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița este fondat, pentru următoarele motive:

În mod greșit a apreciat instanța de fond incidența în cauză a autorității de lucru judecat cu privire la stabilirea situației de fapt dintr-o altă hotărâre penală definitivă întrucât legea procesual penală nu reglementează aplicabilitatea acestui principiu decât cu privire la dispozitivul unei hotărâri penale și numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 6 C.pr.pen. conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.

În același timp, potrivit art. 16 al. 1 lit. i) C.pr.pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă există autoritate de lucru judecat.

 Pentru a opera autoritatea de lucru judecat în sensul arătat se cere existența a trei condiții: o hotărâre penală definitivă cu privire la acțiunea penală, identitate de persoană și identitate de obiect.

Or, soluția pronunțată în sentința penală nr. 31/F/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosar nr. 1207/98/2014, def. prin decizia penală nr. 987/06.07.2015 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, se referă la alt inculpat decât cei din prezenta cauză.

Mai mult decât atât, conform art. 28 al. (1) C.pr.pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În aceste condiții, nu se poate reține existența unei autorități de lucru judecat cu privire la situația de fapt reținută chiar și într-o hotărâre penală definitivă (de achitare) într-o altă cauză penală care privește alți inculpați (chiar și complici) cu atât mai mult cu cât numai dispozitivul hotărârii penale definitive are autoritate de lucru judecat.

În același sens, se rețin prevederile art. 453 al. (1) lit. e) C.pr.pen. conform cărora se poate cere revizuirea hotărârilor judecătorești, cu privire la latura penală, când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Art. 460 al. (4) C.pr.pen. stabilește că în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecării, iar dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor privitoare la judecarea în fond a cauzei, care se pot aplica în mod corespunzător.

Or, în situația în care s-ar accepta existența autorității de lucru judecat și în alte cazuri decât cele prev. de art. 6 și 28 C.pr.pen. ar trebui ca soluția ce se poate pronunța în revizuire să fie aceea de a se anula cea de-a doua hotărâri întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat (așa cum de altfel prevede art. 327 al. 1 Cod procedură civilă, însă aceste dispoziții contravin reglementărilor procesual penale menționate anterior și nu pot fi aplicate prin analogie în procesul penal).

În acest context, întrucât în cauza de față instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt întrunite condițiile referitoare la autoritatea de lucru judecat și a preluat situația de fapt reținută într-o altă sentință penală cu privire la un alt inculpat, fără să facă o analiză proprie a vinovăției inculpaților T. prin prisma probatoriului administrat în cauză, iar prin stabilirea situației de fapt și examinarea vinovăției inculpaților direct în apel, urmată de pronunțarea unei hotărâri definitive, s-ar încălca dispozițiile art. 2 paragr. 1 din protocolul 7 CEDO care consacră dreptul persoanei declarate vinovate de o infracțiune de către un tribunal să ceară examinarea ”declarației de vinovăție” sau a condamnării de către o instanță superioară, Curtea urmează să facă aplicarea directă a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și să dispună desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 paragr. 1 din protocolul 7 CEDO se mai reține că acest text acoperă omisiunea art. 6 din Convenția europeană care nu prevede această garanție, impunând un dublu grad de jurisdicție în materie penală, domeniu care, datorită consecințelor grave pe care o condamnare penală le poate produce, necesită o abordare mai prudentă cu scopul de a reduce la maximum posibilitatea intervenirii unor erori judiciare.

Cu alte cuvinte, în cazul în care se formulează o acuzație în materie penală împotriva unei persoane ce conduce la condamnarea acesteia de către o instanță (,,tribunal") pentru o infracțiune, Convenția europeană garantează acesteia dreptul de acces la o instanță superioară care să se pronunțe cu privire la existența infracțiunii (,,declarației de vinovăție"), la individualizarea pedepsei sau la alte dispoziții ale hotărârii de condamnare. Noțiunea de infracțiune penală prevăzută de art.2 parag. I al Protocolului 7 corespunde noțiunii de ,,acuzație în materie penală" stipulată de art. 6 parag. 13). De asemenea, noțiunea de ,,tribunal" are același conținut ca cea prevăzută la art. 6 parag. 1 a).

În același sens, se rețin și considerentele deciziei nr. 70/2007 pronunţată de ICCJ în interesul legii, potrivit căreia curtea de apel nu ar putea proceda la o valabilă contopire direct în calea de atac a apelului (recurs în vechea reglementare), decizie ale cărei efecte își mențin valabilitatea și după intrarea în vigoare a noilor dispoziții procesual penale, și în care s-a arătat că ”a considera altfel ar însemna să nu se respecte o dispoziţie procedurală expresă referitoare la competenţă şi să fie înlăturată fără temei posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operaţiunii de contopire a acestora, ceea ce ar fi inadmisibil. În această privinţă, în raport cu limitele învestirii sale prin căile de atac, instanţa de control judiciar, în cadrul exercitării prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitată să analizeze şi să dea o nouă apreciere chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăţi anterioare, pe fond, pentru că altfel s-ar încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, instituit prin art. 129 din Constituţia României”.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 20 al. 2 din Constituția României conform cărora ”dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile” coroborat cu art. 1 al. 2 C.pr.pen care prevede că ”normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și a celorlalți participanți în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte”, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen. va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi în consecinţă:

Va desfiinţa în integralitate sentinţa penală apelată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării cauzei în fond.

În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare