Drept administrativ. Achiziţii publice. Drept procesual civil

Decizie 395 din 25.06.2019


Drept administrativ. Achiziţii publice. Drept procesual civil

Prescripţia dreptului material la acţiune în cazul pretenţiilor izvorâte din executarea contractelor de achiziţie publică. Valoare document constatator în privinţa modului  de executare şi finalizare a contractului.

-Legea nr. 554/2004, Art. 7 alin. (6), art. 11 alin. (1)

-C.pr.civ., art. 193

-H.G. nr. 925/2006, art. 971 alin. (1) lit. b)

-Codul de procedură civilă,

-Legea nr. 101/2016

…Astfel cu referire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, se reţine că în mod judicios prima instanţă a constatat prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. 6 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, dar şi prin luarea în considerare a obiectul cauzei că se impunea respingerea excepţiei ca neîntemeiată, nefiind aplicabile dispoziţiile privind incidenţa termenului general de trei ani din dreptul comune, în condiţiile în care legea nr. 101/2016 în forma în vigoare la data introducerii acţiunii nu prevedea incidenţa acestui termen de prescripţie extinctivă acţiunilor având ca obiect pretenţii rezultate din executarea contractelor de achiziţie publică, iar în această situaţie deveneau aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, inclusiv din perspectiva exigenţelor respectării termenelor pentru formularea procedurii prealabile şi prescripţia extinctivă…

….deşi prin răspunsul la întâmpinare formulată în recurs, recurenta-pârâtă a susţinut tardivitatea parcurgerii procedurii prealabile, totuşi se reţine că aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care în mod judicios astfel cum a reţinut prima instanţă prin încheierea de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei, conform art. 193 C.pr.civ. aceste aspecte de fapt şi de drept nu au fost invocate prin raportarea la invocarea eventual a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, însă excepţia procesuală având caracter relativ, nu putea fi analizată în considerente şi nici invocată din oficiu în condiţiile în care însăşi recurenta-pârâtă nu a înţeles conform dispoziţiilor legale menţionate, să o invoce ca atare….

Curtea constată că în mod judicios prima instanţă a înlăturat argumentele invocate de recurenta-pârâtă cu referire la înlăturarea răspunderii contractuale în condiţiile invocării existenţei unui document constatator emis de intimata-reclamantă în calitatea de autoritatea contractantă în condiţiile prevederilor art. 971 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006 anterior declanşării prezentului litigiu, având în vedere că potrivit dispoziţiile art. 6.9 din contractul încheiat între părţi acestea au stabilit că dacă în urma controalelor efectuate de organele abilitate se constată că prestatorul a încasat sume necuvenite de la achizitor, prestatorul are obligaţia de a restitui aceste sume, inclusiv penalităţile aferente stabilite prin actele de control, emiterea documentului constatator având rolul unui document cu valoare de prezumţie relativ asupra modului corespunzător de executare şi finalizare a contractului, prezumţie care însă poate fi înlăturată prin constatarea unor împrejurări noi în urma verificării documentelor pe baza cărora au fost achitate facturile aferente prestaţiilor care au constituit obiectul contractului.

(Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

decizia civilă nr. 395 din data de 25 iunie 2019)

Prin sentinţa civilă nr. 6907/30.10.2018 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal  a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.N.A.I.R. prin D.D.P.I., în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 268.127,80 lei reprezentând daune interese în temeiul contractului nr. ..19.11.2013.

A fost admisă în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi obligată pârâta la plata sumei de 2618,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2017, reclamanta C.N.A.I.R.SA prin D.R.D.P. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 268.127,80 lei reprezentând daune interese potrivit clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

Între reclamanta C.N.A.I.R.SA prin D.R.D.P. I., în calitate de achizitor şi asocierea SC F. SRL S. si SC T. SRL, reprezentata prin lider de asociere SC F. SRL, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de prestări servicii,având ca obiect prestarea serviciilor de întreţinere curentă pe timp de iarna 2013-2014 a drumurilor naţionale din administrarea D.R.D.P. I. - Lot I. 3 - SDN G.

În temeiul contractului, reclamanta a emis mai multe ordine de intrare în baze a utilajelor, respectiv comanda nr. .. din data de 23.01.2014 - dosar iniţial.

S-a solicitat prin comanda din 20.11.2013 prezenţa utilajelor începând cu data de 21.11.2013, ora 08:00, prin comanda nr. 2/20454 din 29.11.2013 prezenţa utilajelor începând cu 30.11.2013, ora 08:00, prin comanda nr. 2/21189 din data de 10.12.2013 prezenţa utilajelor începând cu data de 11.12.2013, ora 08:00 şi prin comanda nr. 2/2154 din 23.01.2014 prezenţa utilajelor începând cu data de 24.01.2014.

Contrar susținerilor pârâtei din cuprinsul întâmpinării şi a notelor scrise ulterior depuse, comenzile emise de către reclamantă sunt clare şi complete, menționând datele de începere a prezentării utilajelor în bază.

Aceste comenzi trebuiau respectate de către pârâtă, în sensul că avea obligația conform art. 11.10 din contractul încheiat să prezinte la secții sau în bazele de deszăpezire utilajele, cu respectarea unui termen de maxim 24 de ore de la emiterea comenzii și până la intrarea în bază.

Pârâta nu contestă faptul că nu a prezentat utilajele solicitate prin comenzile anterior menţionate, în termenul contractual, exprimând opinia, nebazată pe dispozițiile asumate ale contractului, în sensul că în lipsa indicării în comandă a unui termen limită de prezentare a utilajelor în bază, acesta nu există.

Prezentarea cu întârziere a utilajelor în bază reiese și din procesele verbale încheiate cu ocazia intrării în bază a utilajelor, cât și din centralizatoarele aferente.

Prin urmare, pârâta se află în culpă contractuală, încălcând dispoziţiile art. 13.2 din contract ce prevăd că pentru neprezentarea autoutilajelor în bazele de deszăpezire conform ordinului de intrare dat de achizitor, prestatorul are obligaţia de a plăti achizitorului, cu titlu de daune interese o sumă în cuantum de 0,1%/zi din valoarea totală a contractului.

Astfel, reclamanta a emis iniţial factura fiscală în valoare de 363.563,57 lei reprezentând daune interese, rectificată ulterior în urma corespondenţei purtate între părţi la suma de 268.127,80 lei.

Lipsa documentului constatator menționat de dispozițiile art. 97 1 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 și plata de către reclamantă a serviciilor prestate nu poate constitui un impediment în emiterea de pretenții de către reclamantă asupra daunelor produse prin nerespectarea de către pârâtă a unor dispoziții contractuale.

Susţinerile pârâtei în sensul că au fost calculate greşit penalităţile la valoarea contractului şi nu la valoarea comenzii sunt neîntemeiate faţă de dispoziţiile foarte clare ale art. 13.2 din contractul nr. 147/19.11.2013 ce prevăd că pentru neprezentarea autoutilajelor în bazele de deszăpezire conform ordinului de intrare dat de achizitor, prestatorul are obligaţia de a plăti achizitorului, cu titlu de daune interese o sumă în cuantum de 0,1%/zi din valoarea totală a contractului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul art. 451-453 C.pr.civ., a fost admisă în parte cererea reclamantei, constatând culpa procesuală a pârâtei, şi s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 2618,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată acordate parţial, reprezentând cazare şi transport. În ceea ce priveşte drepturile salariale ale consilierului juridic solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciază cererea neîntemeiată întrucât aceasta în calitate de angajat al reclamantei ar fi fost plătită indiferent dacă se prezenta sau nu pentru susţinerea apărărilor în această cauză; prin urmare, aceste cheltuieli nu au fost necesare pentru soluţionarea prezentei cauze.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta S.C F. S.R.L., în temeiul art. 55 din Legea nr. 101/2016, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a învederat următoarele:

1. Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de subscrisa prin întâmpinare:

Prin sentinţa recurată instanţa a respins excepţia prescripţiei extinctive ca neîntemeiată. Or, prin raportare la data emiterii documentului constatator, respectiv 14.04.2014, document care marchează momentul de la care intimata-reclamantă ar fi putut solicita daune interese în măsura în care ar fi fost evidenţiate în cuprinsul acestuia şi data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 23.05.2017, face următoarele precizări:

Durata contractului de servicii este de aproximativ 4 luni, contractul de servicii fiind valabil pentru perioada cuprinsă între data de 19.11.2013 -31.03.2014.

Ulterior expirării contractului în data de 31.03.2014, intimata-reclamantă a emis în data de 14.04.2014 un document constatator furnizând astfel informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, chemarea în judecată a recurentei-pârâte la aproximativ 3 ani de la încetarea contractului fiind prescrisă.

În ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către recurenta-pârâtă, din documentul constatator emis la data de 14.04.2014 reiese că aceasta şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile asumate prin contract.

În concluzie, dat fiind faptul că la data de 14.04.2014 intimata-reclamantă a emis la încetarea contractului de servicii, documentul constatator depus la dosarul cauzei şi la data de 23.05.2017 a fost introdusă cererea de chemare în judecată apreciază că acţiunea formulată de intimata-reclamantă este prescrisă.

Totodată, având în vedere că încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Bucureşti în data de 01.10.2018, în dosarul nr. 9350/99/2017, nu a fost comunicată odată cu Sentinţa Civilă nr. 6907/30.10.2018, fiind astfel încălcat accesul liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României, rezervându-şi dreptul de a completa recursul cu privire la excepţia prescripţiei extinctive după ce va lua  cunoştinţă de motivarea instanţei în acest sens.

2. Cu privire la aspectele reţinute de prima instanţă pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a învederat că prima instanţă a emis o sentinţă cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material conform art. 488 alin. (1) punctul 8 C.pr.civ.:

a). Cu privire la finalizarea contractului de servicii nr. ..19.11.2013. îndeplinirea corespunzătoare a clauzelor contractuale si. în consecinţă. emiterea documentului constatator în condiţiile art. 971 alin. (1). lit. b) din H.G. nr. 925/2006:

Prin sentinţa recurată, instanţa reţine că faptul că lipsa documentului constatator menţionat de dispoziţiile art. 971 alin. (1). lit. b) din H.G. nr. 925/2006 şi plata de către reclamantă a serviciilor prestate nu poate constitui un impediment în emiterea de pretenţii de către reclamantă asupra daunelor produse prin nerespectarea de către pârâtă a unor dispoziţii contractuale.

Or, recurenta-pârâtă, prin notele de şedinţă comunicate la dosarul cauzei în data de 20.09.2018, a transmis documentul constatator emis de intimata-reclamantă C.N.A.I.R. S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) în data de 14.04.2014.

Prin documentul constatator comunicat, intimata-reclamantă a furnizat informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale din care reiese cu exactitate: Calitatea serviciilor foarte bună; Respectarea documentaţiei tehnice; Inexistenta prejudiciilor.

Având în vedere menţiunile cuprinse în documentul constatator depus la dosarul cauzei, face precizarea că nu există creanţă pretins datorată de recurenta-pârâtă, aceasta îndeplinindu-şi obligaţiile contractuale asumate, sens în care intimata-reclamantă ar fi putut să solicite penalităţi doar înainte de emiterea documentului constatator dacă ar fi existat încălcări ale obligaţiilor contractuale.

În acest sens, emiterea facturii fiscale seria IS în valoare de 268.127,80 lei, pretinzând o neexecutare a contractului, vine în contradicţie cu documentul constatator emis la data de 14.04.2014 care prevede că prezentul contract a fost îndeplinit în mod corespunzător, sens în care solicitarea eventualelor daune-interese la o distanţă de aproximativ 3 ani de la încetarea efectelor contractului de servicii nu este justificată.

În susţinerea acestui punct de vedere, depune alăturat cu titlu de practică judiciară, sentinţa civilă nr. 6021/17.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin respingerea recursului.

b). Cu privire la prezentarea autoutilajelor în baze:

Prima instanţă reţine cu privire la acest aspect că nu au fost respectate dispoziţiile contractuale şi dispoziţiile comenzii de prestare a serviciilor, comenzile emise de către reclamanta sunt clare şi complete, menţionând datele de începere a prezentării utilajelor în baze.

Or, conform comenzilor emise de C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. laşi a solicitat prestatorului să asigure prezenţa utilajelor specifice conform solicitărilor din comanda menţionată, începând cu o dată menţionată în comandă, aceasta fiind prevăzută în mod expres şi nefiind indicată, în mod expres, o perioadă pe parcursul căreia recurenta-pârâtă avea obligaţia asigurării utilajelor solicitate în bază, în aceste condiţii, utilajele solicitate în bază fiind asigurate în funcţie de necesităţile intervenite începând cu data menţionată în comanda emisă.

Urmare a notelor de comandă emise de intimata-reclamantă, dat fiind faptul că C.N.A.D.N.R. S.A. (actuală C.N.A.I.R. S.A.) - D.R.D.P. laşi a consemnat ca şi dată de intrare în baze, o anumită perioadă nedeterminată, care începe de la o anumită dată indicată în comandă, prin raportare la prevederile contractuale, face precizarea că şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, respectiv a început să asigure prezenţa utilajelor solicitate în termen de 24 de ore de la data de începere a introducerii utilajelor în baze, aceasta fiind o dată de începere iar nu data la care toate utilajele trebuie să intre în baze.

Totodată, intimata-reclamantă nu a probat data la care s-ar fi comunicat efectiv reclamantei ordinul de intrare în bază, aceasta nefăcând dovada comunicării notelor de comandă către recurenta-pârâtă.

Or, având în vedere că şi-a îndeplinit obligaţia de introducere a utilajelor solicitate în conformitate cu nota de comandă emisă începând cu o anumită dată de începere, trecută în comandă (nefiind prevăzută o perioadă expresă de intrare a utilajelor în baza de deszăpezire), apreciază că prevederile articolului 13.2 nu sunt incidente în prezenta cauză.

Mai mult, scopul principal al contractului semnat de părţi îl reprezintă îndeplinirea serviciilor de deszăpezire pe baza comenzii transmise de reclamantă, nicidecum etalarea parcului de utilaje auto. Contractul a fost executat corespunzător, îndeplinirea serviciilor fiind justificată prin aceea că reclamanta nu a identificat nicio situaţie deficitară.

În susţinerea acestui punct de vedere, în cuprinsul caietului de sarcini, reclamanta a prevăzut un număr de autoutilaje necesare pentru desfăşurarea activităţii de întreţinere curentă pe timp de iarnă, număr stabilit prin anexa la caietul de sarcini, urmând ca acestea să fie utilizate în funcţie de necesităţi, pe bază de comanda transmisă de reclamantă.

În susţinerea acestui punct de vedere, art. 1269 C.civ. prevede că în cazul în care daca, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă, în aceste condiţii fiind îndeplinită obligaţia stabilită în sarcina sa cu privire la prezentarea autoutilajelor în baze.

În interpretarea acestei clauze contractuale, în temeiul art. 1268 alin. (3) C.civ. clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul, adică este important ca interpretarea dată clauzelor unui contract să poată conduce la un efect logic, pertinent şi coerent şi nu să genereze anomalii.

Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia de a asigura prezenţa utilajelor specifice conform solicitărilor din notele de comandă, face precizarea că reclamanta nu a menţionat nimic de nerespectarea dispoziţiilor din această comandă, sens în care se poate considera că dispoziţiile din această comandă au fost aduse la îndeplinire în condiţiile impuse de reclamantă, astfel că aplicarea penalităţilor de întârziere în condiţiile art. 13.2 din contract nu se impune în prezenta cauză.

În concluzie, apreciază că nu poate fi obligată la plata penalităţilor de întârziere, acest aspect fiind susţinut de următoarele:

În perioada contractuală, perioadă în care au fost emise mai multe ordine de intrare în baze a utilajelor solicitate, nu există nicio sesizare a D.R.D.P. laşi de neconformare, la dispoziţiile primite, prin neprezentarea utilajelor în baze, deşi controalele privind efectivele de utilaje a bazelor se făceau zilnic;

Facturile şi situaţiile de lucrări emise de către S.C. F. S.R.L. au fost însuşite şi decontate de către Achizitor fără obiecţii: în acest sens, situaţiile de plată au fost însuşite fără obiecţii de către reprezentanţii D.R.D.P. laşi, nu au existat somaţii prin care recurenta-pârâtă să fie avertizată de neprezentarea utilajelor şi nu s-au luat niciun fel de măsuri coercitive legate de neprezentarea în baze a utilajelor (de exemplu: daune-interese), în baza art. 13.2. din contractul subsecvent de servicii nr. 147/19.11.2013, în acest caz, fiind incidente în cauză prevederile art. 13.3:

Art. 13.3 Dacă în urma unor controale efectuate de reprezentanţii Achizitorului, se constată absenţa nejustificată din baza de deszăpezire a unor mijloace de mecanizare prevăzute în contractul de închiriere, se vor aplica următoarele sancţiuni:

- nu se vor plăti prestaţiile efectuate de mijloacele de mecanizare prevăzute în contractul de închiriere, de la începutul lunii în curs si până la data controlului:

- contractul de prestare servicii încheiat cu prestatorul va fi reziliat în cazul unor abateri repetate (o data cu aplicarea celei de a treia sancţiuni penalizatoare)";

- S.C. F. S.R.L. a asigurat necesarul de maşini pentru toate bazele în conformitate cu notele de comandă transmise de reclamantă si condiţiile meteo, fiind necesară asigurarea circulaţiei pe drumurile publice în siguranţă; astfel, prezentarea în baze a utilajelor solicitate prin nota de comandă emisă de reclamantă, s-a făcut ca urmare a deciziilor reprezentanţilor D.R.D.P. laşi, în acest sens nefiind necesar a fi emise somaţii pentru o eventuală lipsă a utilajelor din baze şi nici măsuri de penalizare sau de blocare a plăţilor pentru perioada respectivă, conform prevederilor contractuale.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului formulat de subscrisa, casarea hotărârii şi rejudecarea litigiului în fond de instanţa de recurs.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ale art. 488 alin. (1) punctul 8 C.pr.civ. şi ale contractului de prestări servicii nr.147/19.11.2013.

în temeiul art. 453 alin. (1) C.pr.civ., solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă C.N.A.I.R. S.A. (fosta CNADNR SA) prin DRDPI formulat întâmpinare, solicitând în principal, respingerea recursului ca tardiv si nul, iar in subsidiar respingerea lui ca nefondat şi, pe cale de consecinţa, menţinerea sentinţei civile nr. 6907 din data de 30.10.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ si Fiscal, ca temeinică şi legală, pentru următoarele motive:

1. În primul rând, în conformitate cu art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, invocă excepţia tardivităţii formulării recursului:

Secţiunea a 9-a, art. 286 din acest act normativ, vizează procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică.

Litigiul în cauză vizează executarea unui contract de achiziţie publică, respectiv contractul de servicii nr. ../19.11.2013 având ca obiect prestarea serviciilor de întreţinere curentă pe timp de iarnă 2013-2014 a drumurilor naţionale din administrarea D.R.D.P. Iaşi - Lot Is. 3 SDN Galaţi, încheiat între CNADN din România prin DRDPI, în calitate de achizitor şi asocierea dintre SC F. SRL şi SC TRANSMIR SRL, reprezentată legal prin liderul Asocierii - SC F. SRL, în calitate de prestator.

Având în vedere obiectul contractului si dispoziţiile art. 286 mai sus enunţate (care se referă la executarea unui contract de achiziţie publică), rezultă ca si litigiului in speţă îi sunt aplicabile prevederile cuprinse in secţiunea a 9-a a acestui text de lege.

De altfel, acest aspect a fost tranşat si in fata primei instanţe care a calificat litigiul ca un litigiu vizând executarea unui contract de achiziţie publica.

În acest sens, potrivit art. 28716, hotărârea pronunţată în primă instanţă in litigiile la care se refera art. 286 poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Rezultă aşadar că în speţă termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii recurate şi nu de 10 zile cum a indicat prima instanţă.

Indicarea greşită a termenului în care poate fi declarată calea de atac de către prima instanţă nu înlătură aplicarea dispoziţiilor legale sus menţionate, căile de atac fiind guvernate de principiul legalităţii, in sensul ca legea şi nu instanţa este cea care stabileşte calea de atac aplicabilă, motivele şi termenele în care se poate exercita.

În speţă, având în vedere termenul de recurs prevăzut de art. 28716, rezultă că recursul a fost înregistrat după cele 5 zile, respectiv la data de 03.01.2019. fiind astfel tardiv introdus. Totodată recurentul nu a formulat în speţă o cerere de repunere în termenul de recurs.

2. In temeiul art. 489 alin. (1) C.pr.civ., invocă - pe cale de excepţie - nulitatea recursului ca nemotivat.

Motivarea caii de atac este exclusiv formala deoarece nu cuprinde o dezvoltare reala a motivelor de recurs, ci se reiau „ad literam” susţinerile formulate in cadrul dosarului de fond.

Sub acest aspect, simpla nemulţumire a pârtii in privinţa hotărârii pronunţate nu este suficienta, după cum nu este suficienta nici afirmaţia generala ca hotărârea atacata este nelegala.

Conform art. 487 C.pr.civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs. In atare situaţie, se impune ca fiecare motiv de recurs sa fie arătat si dezvoltat separat, sub sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) - Recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal.

Deci recurentul nu a criticat in mod real soluţia judecătorului fondului sub aspectul temeiurilor juridice aplicabile spetei si care ar fi dus la constatarea caracterului nelegal al hotărârii.

Reproducerea prin recurs a stării de fapt care a condus la convingerea instanţei ca recurentul a încălcat clauzele contractuale si este astfel răspunzător pentru prejudiciul cauzat, nu poate constitui o critica a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, motiv pentru care apreciază ca recursul este nemotivat.

Argumente si consideraţii privind legalitatea si temeinicia sentinţei instanţei de fond:

1.In ceea ce priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, art. 11 alin. (1) din Legea nr.554/2004 (forma in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata) stabileşte faptul ca cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

În temeiul art. 7 alin. (6) din acelaşi act normativ, plângerea prealabila in cazul acţiunilor câre au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzător.

În speţă, data efectuării procedurii concilierii, care reprezintă orice corespondenta intre părţi prin care reclamanta solicita obligarea paratei la achitarea sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, a avut loc prin emiterea de către intimata-reclamantă la 24.02.2017 a adresei prin care a solicitat plata penalităţilor de întârziere, pârâta comunicând refuzul plaţii facturii.

Astfel, de la data concilierii si pana la introducerea cererii de chemare in judecata, respectiv 19.05.2017, nu au trecut mai mult de 6 luni, cererea fiind introdusa in termenul de prescripţie.

2.Potrivit art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege intre părţile contractante, text de lege care dincolo de a fi o metafora incorporează un principiu de baza al materiei contractuale si anume forţa obligatorie a contractelor.

Astfel, în ceea ce priveşte prezenţa autoutilajelor în bazele de deszăpezire, prin ordinele de intrare în baze, respectiv: comenzile emise în baza art. 5.1. alin. (4) din contract şi a Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice, Indicativ AND 525- 2013, Achizitorul a comandat prezenta utilajelor specifice, începând cu data menţionata expres in fiecare ordin.

Acest articol este întărit de dispoziţiile art. 15.1. alin. (1) care stipulează faptul ca prestatorul are obligaţia de a începe prestarea serviciilor, la ordinul scris al achizitorului.

În anexele 1B la contract, care fac parte integranta din acesta, se prevede plata utilajelor pentru toata perioada de desfăşurare a prestaţiilor, estimându-se un număr de ore de acţionare, respectiv staţionare.

Concluzia ca era necesară prezenţa permanentă în bazele stabilite rezultă şi din prevederile art. 11.6-11.11. din contract., unde se face referire la perioadele de aşteptare, obligaţia de a înlocui/repara autoutilajele în termen de 8 ore de la constatarea defecţiunii, etc.

Nu în ultimul rând, art. 17.9 prevede faptul că „în perioadele de timp în care condiţiile meteo-rutiere sunt favorabile, atât personalul deservent, cât şi mijloacele de mecanizare vor rămâne în bazele de deszăpezire”.

Pârâta încearcă sa relativizeze aceasta obligaţie, în sensul că este suficient să asigure prezenta utilajelor, începând cu data menţionată în comanda emisă „în funcţie de necesităţile intervenite”. Aceasta interpretare nu poate fi considerata una valabilă, întrucât ignora natura obligaţiilor izvorâte din contract. Astfel, societăţii prestatoare îi revin obligaţii clare in vederea asigurării unei capacităţi optime de intervenţie în cazul apariţiei unor fenomene meteo nefavorabile. În acest context, interpretarea clauzelor care stabilesc obligaţii in sarcina paratei trebuie sa fie stricta, întrucât valoarea socială aflata in joc este siguranţa publică.

Mai mult decât atât, după cum a reţinut si instanţa de fond, parata nu a contestat faptul ca nu a prezentat utilajele solicitate conform comenzilor, în termenul contractual.

Prezentarea cu întârziere a utilajelor reiese si din procesele verbale încheiate cu ocazia intrării in baze a acestora, cat si din centralizatoarele aferente.

3.Emiterea sau neemiterea documentului constatator menţionat de dispoziţiile art. 971 alin.(1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 nu poate constitui un impediment in emiterea de pretenţii de către subscrisa asupra daunelor produse prin nerespectarea de către parata a clauzelor contractuale asumate, in condiţiile in care, potrivit art. 13.7. Achizitorul va avea dreptul la despăgubiri pentru orice prejudiciu care este descoperit duna finalizarea contractului de serviciu

De asemenea, prin contractul încheiat, părţile au stabilit modalitatea in care penalizările/daunele interese vor fi aplicate. Astfel, art. 13.4. stipulează ca „toate sumele pe care Prestatorul are obligaţia de a le plăti Achizitorului, cu titlu de daune-interese, stabilite conform art.13.1. si 13.2 vor fi facturate de Achizitor. Prestatorul are obligaţia de a achita aceste facturi în termen de 30 de zile de la data primirii acestora.

4.Serviciile care nu au fost executate corespunzător nu au fost niciodată recepţionate de către intimata-reclamantă si nici nu au fost decontate Prestatorului.

În drept, invocă prevederile contractului de servicii, ale O.U.G. nr. 34/2006, ale H.G. nr.925/2006 (aplicabile la momentul încheierii si executării contractului), precum si dispoziţiile Codului de procedură civilă.

In temeiul art. 453 C.pr.civ., solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând a fi respinse excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului şi apărările pe fondul cauzei invocate de intimata-reclamantă C.N.A.I.R. S.A. (fostă C.N.A.D.N.R. S.A.) - prin D.R.D.P. IAŞI prin întâmpinare ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:

1. Cu privire la excepţia tardivităţii:

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă invocă excepţia tardivităţii formulării recursului în temeiul art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006.

Or, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv data de 23.05.2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016 (dată intrare în vigoare: 23.05.2016 aplicabilă în prezenta cauză, din punct de vedere procedural, este Legea nr. 101/2016.

Astfel, având în vedere că se ţine cont de data formulării şi înregistrării acţiunii la instanţa de judecată, textul art. 69 alin. (2) urmează a fi interpretat în corelaţie cu dispoziţiile art. 24 C.pr.civ., potrivit cărora dispoziţiilor legii noi de procedura se aplica numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, prin urmare, procesul de faţă a fost declanşat prin cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă CNAIR S.A., motiv pentru care şi recursul ce formează obiectul cauzei de faţă, urmează a fi soluţionat potrivit legii în vigoare la data formulării acţiunii introductive, respectiv prevederilor Legii nr. 101/2016.

În consecinţă, conform prevederilor art. 55 alin. (3), coroborate cu prevederile art. 69 alin.(2) din Legea nr. 101/2016, termenul de formulare a recursului este de 10 zile de la comunicarea sentinţei nr. 6907 pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 30.10.2018. În speţă, acest termen raportat la data comunicării sentinţei către subscrisa - 14.12.2018 - s-a împlinit la data de 24.12.2018. recursul fiind comunicat în data de 21.12.2018,

Cu privire la excepţia nulităţii recursului ca nemotivat:

Din modul de redactare a motivelor de recurs se poate determina că motivele de nelegalitate invocate de recurenta - S.C. F. S.R.L., se încadrează în art. 488 alin. 1 pct. 8 "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", articol invocat "în drept" de subscrisa şi nu cum în mod eronat reţine intimata prin întâmpinare.

Prin motivele de recurs a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile legale în vigoare, respectiv prevederile art. 971 din H.G. nr. 925/2006 care dau dreptul intimatei la obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor-interese, prevederile legale privind prescripţia dreptului la acţiune şi nici de prevederile contractului subsecvent de servicii nr. ../20.11.2015.

Faţă de afirmaţiile din textul recursului, consideră că normele de drept material încălcate de către instanţă sunt următoarele:

-prevederile legale privind prescripţia dreptului la acţiune;

-art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 care prevede obligativitatea emiterii unui document constatator în termen de 14 zile de la finalizarea contractului, document necesar pentru evaluarea prejudiciului/daunelor-interese solicitat/e de intimată;

-prevederile contractului subsecvent de servicii nr. ../20.11.2015 incidente în cauză, invocate prin recursul declarat.

În susţinerea punctului de vedere exprimat prin prezentul, invocă practică judiciară decizia nr. 2895/10.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. În această speţă instanţa „examinând recursul, sub aspectul motivelor de critică formulate ce fac trimitere la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., constată că este întemeiat, excepţia nulităţii recursului fiind respinsă de instanţă".

Pe fondul cauzei

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, în ceea ce priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, arată că îşi menţine apărările formulate prin recursul declarat.

Faţă de motivele invocate de intimata-reclamantă, face următoarele precizări:

În temeiul art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabila în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile C.pr.civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. în acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă: (...) c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului.

Art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 prevede că termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

Art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 prevede că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii conciliere, în cazul contractelor administrative.

Astfel, din interpretarea logico-sistematică a normelor anterior redate rezultă următoarele:

-plângerea prealabilă are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale;

-plângerea prealabilă sau declanşarea procedurii concilierii trebuie făcută în termen de 6 luni de la data încălcării obligaţiilor contractuale;

-acţiunea trebuie introdusă în termen de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii conciliere.

În aceste condiţii, reclamanta ar fi trebuit să formuleze plângere prealabilă sau să demareze procedura concilierii în termenul de prescripţie de 6 luni de la data încălcării obligaţiilor contractuale, respectiv de la data emiterii notelor de comandă (nr...).

În susţinerea acestui punct de vedere, durata desfăşurării procedurii prealabile/procedurii concilierii prevăzută de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu se socoteşte în cursul prescripţiei dacă şi numai dacă procedura în discuţie a fost declanşată înainte de împlinirea prescripţiei.

În concluzie, punctul de plecare în calculul prescripţiei dreptului la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor pretinse este marcat de datele calendaristice în care s-a împlinit termenul suspensiv maxim de 24 de ore de la emiterea de către reclamantă a comenzii de începere a prestării serviciilor prin raportare la notele de comandă emise în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014. note care marchează începutul prescripţiei.

Or, prin raportare la aceste repere temporale, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2017, apare ca fiind introdusă după împlinirea termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut pentru formularea plângerii prealabile/demarării procedurii conciliere, termen prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa prescrierii dreptului la acţiune.

În concluzie, atât comunicarea facturii fiscale seria IS din 23.02.2017, declanşarea procedurii prealabile, cât şi înregistrarea acţiunii pe rolul instanţei de judecată au avut loc după mult timp de la îndeplinirea prescripţiei.

Cu privire la îndeplinirea obligaţiilor contractuale si emiterii documentului constatator în temeiul art. 971 alin. (1). lit. b) din H:G. nr. 925 din 19 iulie 2006 a arătat următoarele:

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă invocă prevederile art. 13.7 ca temei de drept în emiterea de pretenţii asupra presupuselor daune produse de recurenta-pârâtă prin nerespectarea de către aceasta a clauzelor contractuale asumate.

Or, conform art. 971 alin. (1) lit. b) din H:G. nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie public din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie public, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii "autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă e cazul, la eventualele prejudicii, în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract".

În data de 14.04.2014, după încetarea contractului de servicii nr. ..19.11.2013, intimata-reclamantă a încheiat un document constatator cu informaţiile referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale din care reiese cu exactitate:Calitatea serviciilor: foarte bună; Respectarea documentaţiei tehnice;Inexistenta prejudiciilor.

Având în vedere menţiunile cuprinse în documentul constatator anexat, face precizarea că nu există creanţă pretins datorată, S.C. F. S.R.L. îndeplinindu-şi obligaţiile contractuale asumate, sens în care reclamanta ar fi putut să solicite penalităţi doar înainte de emiterea documentului constatator dacă ar fi existat încălcări ale obligaţiilor contractuale.

Emiterea facturii fiscale seria IS din 23.02.2017 în valoare de 268.127,80 lei, pretinzând o neexecutare a contractului, vine în contradicţie cu documentul constatator emis la data de 14.04.2014 care prevede că prezentul contract a fost îndeplinit în mod corespunzător, sens în care solicitarea eventualelor daune-interese la o distanţă de aproximativ 3 ani de la încetarea efectelor contractului de servicii nu este justificată.

Faptul că ar fi întârziat cu prezentarea utilajelor în bază reprezintă un aspect ce ar fi trebuit să fie cunoscut şi invocat de beneficiar dinainte de emiterea documentului constatator, neputând fi considerat un viciu ascuns al serviciului prestat care să fie descoperit ulterior, pentru ca achizitorul să aibă dreptul la despăgubiri în temeiul prevederilor contractuale.

Astfel, în cazul în care intimata-reclamantă ar fi identificat eventuale penalităţi, aceasta ar fi trebuit să emită un document constatator cu privire la modalitatea de îndeplinire a contractului subsecvent de servicii nr. ..19.11.2013 în aceleaşi condiţii cu documentul constatator emis de intimata-reclamantă pentru contractul subsecvent de servicii nr. ../20.10.2016, punctul 8 lit. b), document care se emite în termen de 14 zile de la finalizarea contractului.

În dovedire a ataşat în fotocopie înscrisuri:documentul constatator emis de intimata-reclamantă la data de 14.04.2014, la încetarea contractului de servicii nr. ..19.11.2013; decizia nr.2895/10.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava; documentul constatator emis de intimata-reclamantă pentru contractul subsecvent de servicii nr. ../20.10.2016.

Deliberând asupra excepţiilor tardivităţii şi nulităţii recursului, Curtea constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, cu referire la excepţia tardivităţii recursului, se reţine că acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la data de 23.05.2017, respectiv pe rolul Tribunalului Bucureşti, SCAF, astfel încât în raport de dispoziţiile art. 24 C.pr.civ. şi art. 69 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, sunt aplicabile prevederile acestui din urmă act normativ, iar potrivit dispoziţiile art. 55 alin. 3 din Legea nr. 101/2016, „Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice.”

Prin urmare, având în vedere data comunicării sentinţei recurate către recurenta-pârâtă(14.12.2018) şi data expedierii prin poştă a cererii de recurs(21.12.2018, fila 14 verso din dosarul de recurs), Curtea constată că este neîntemeiată excepţia tardivităţii şi va fi respinsă ca atare.

Asupra excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia, Curtea apreciază de asemenea că este neîntemeiată având în vedere că din cuprinsul recursului rezultă că în susţinerea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ. recurenta-pârâtă a invocat greşita aplicare a normelor de drept material privind prescripţia extinctivă şi prevederile art. 971 alin. (1). lit. b) din H:G. nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie public din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie public, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu referire la condiţiile în care putea fi angajată răspunderea contractuală a recurentei-pârâte, urmând a fi respinsă excepţia ca neîntemeiată.

Asupra fondului recursului, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel cu referire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, se reţine că în mod judicios prima instanţă a constatat prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. 6 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, dar şi prin luarea în considerare a obiectul cauzei că se impunea respingerea excepţiei ca neîntemeiată, nefiind aplicabile dispoziţiile privind incidenţa termenului general de trei ani din dreptul comune, în condiţiile în care Legea nr.101/2016 în forma în vigoare la data introducerii acţiunii nu prevedea incidenţa acestui termen de prescripţie extinctivă acţiunilor având ca obiect pretenţii rezultate din executarea contractelor de achiziţie publică, iar în această situaţie deveneau aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, inclusiv din perspectiva exigenţelor respectării termenelor pentru formularea procedurii prealabile şi prescripţia extinctivă, neavând relevanţă momentul emiterii documentului constatator sau expirării duratei contractului încheiat între părţi, ci exclusiv împrejurarea derulării între părţi, prealabil declanşării prezentului demers procesual a procedurii de conciliere directă cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, prin emiterea adresei din 24.02.2017, răspunsul recurentei-pârâte din 06.03.2017 şi din 17.03.2017, acţiunea fiind expediată prin poştă la data de 23.05.2017, prin urmare cu respectarea termenului de 6 luni de prescripţie extinctivă prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, deşi prin răspunsul la întâmpinare formulată în recurs, recurenta-pârâtă a susţinut tardivitatea parcurgerii procedurii prealabile, totuşi se reţine că aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care în mod judicios astfel cum a reţinut prima instanţă prin încheierea de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei, conform art. 193 C.pr.civ. aceste aspecte de fapt şi de drept nu au fost invocate prin raportarea la invocarea eventual a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, însă excepţia procesuală având caracter relativ, nu putea fi analizată în considerente şi nici invocată din oficiu în condiţiile în care însăşi recurenta-pârâtă nu a înţeles conform dispoziţiilor legale menţionate, să o invoce ca atare, urmând a fi menţinută soluţia primei instanţe asupra excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.

Nefondate sunt şi criticile îndreptate împotriva sentinţei recurate pe fondul cauzei.

Astfel, Curtea constată că în mod judicios prima instanţă a înlăturat argumentele invocate de recurenta-pârâtă cu referire la înlăturarea răspunderii contractuale în condiţiile invocării existenţei unui document constatator emis de intimata-reclamantă în calitatea de autoritatea contractantă în condiţiile prevederilor art. 971 alin. (1). lit. b) din H:G. nr. 925 din 19 iulie 2006 anterior declanşării prezentului litigiu, având în vedere că potrivit dispoziţiile art. 6.9 din contractul încheiat între părţi acestea au stabilit că dacă în urma controalelor efectuate de organele abilitate se constată că prestatorul a încasat sume necuvenite de la achizitor, prestatorul are obligaţia de a restitui aceste sume, inclusiv penalităţile aferente stabilite prin actele de control, emiterea documentului constatator având rolul unui document cu valoare de prezumţie relativ asupra modului corespunzător de executare şi finalizare a contractului, prezumţie care însă poate fi înlăturată prin constatarea unor împrejurări noi în urma verificării documentelor pe baza cărora au fost achitate facturile aferente prestaţiilor care au constituit obiectul contractului.

În aceste condiţii nu poate fi reţinută susţinerea potrivit căreia aceste pretenţii privind penalităţile de întârziere puteau fi valorificate anterior emiterii documentului constatator, practica judiciară invocată neavând natura uneia constante şi unitare care să justifice adoptarea unei soluţii similare în prezenta cauză.

Nefondate sunt şi criticile privind interpretarea clauzelor contractuale vizând prezentarea utilajelor în baze.

Astfel, potrivit dispoziţiile art. 11.8 alin. (2) din contract prestatorul avea obligaţia prezentării acestor utilaje în bazele de deszăpezire ale achizitorului în termen de maxim 8 ore de la primirea comenzii emisă de conducerea SDN, iar potrivit prevederilor art. 11.10 prestatorul avea obligaţia de a respecta cu stricteţe comenzile emise de către achizitor, privind numărul de auto-utilaje, datei şi ora intrării în baze, cu menţiunea că se va respecta un interval de maxim 24 ore de la emiterea comenzii şi până la intrarea în bază, la intrarea în bază întocmindu-se un proces-verbal între reprezentantul prestatorului şi şeful de district în care se va consemna starea autoutilajului şi a echipamentelor la intrarea în bază(corespunde/nu corespunde).

În acest context, în mod corect prima instanţă a constatat că intimata-reclamantă a depus la dosar dovezi în acest sens-comenzile privind intrarea în bazele de deszăpezire a utilajelor prevăzute în anexele contractului, ordinele şi procesele-verbale prin care se constată data intrării în baze a utilajelor, recurenta-pârâtă susţinând doar că nu se poate reţine existenţa obligaţiei de despăgubire având în vedere că îi revenea prezentării tuturor utilajelor în termenul de maxim 24 de ore în bază, acesta fiind doar momentul de începere a intrării în bază a utilajelor, însă o astfel de interpretare nu poate fi reţinută în condiţiile în care dispoziţiile contractuale analizate în mod sistematic conduceau la concluzia că revenea prestatorului de a respecta întocmai comenzile de prezentare a autoutilajelor în bazele de deszăpezire, în numărul şi configuraţia asumată prin oferta sa, conform anexelor la contractul încheiat între părţi, în termenul maxim prevăzut de contract, sub sancţiunea suportării clauzei penale constând în plata penalităţilor de întârziere care constituie obiectul prezentului litigiu.

Din aceeaşi perspectivă, interpretarea dispoziţiilor contractuale privind obligaţia de prezentare a utilajelor în bazele de deszăpezire prevăzută de dispoziţiile art. 31.2 nu conduce o altă concluzie decât aceea reţinută în mod judicios prin sentinţa recurată având în vedere că neprezentarea tuturor utilajelor impuse prin contract în bazele de deszăpezire conform ordinului de intrare dat de achizitor viza inclusiv situaţia absenţei unuia/unora dintre utilaje din bazele de deszăpezire în limita termenului maxim de 24 de ore de la data emiterii comenzii şi până la intrarea în baza de deszăpezire, neavând relevanţă împrejurarea că în fapt necesarul de autoutilaje nu ar fi impus în concret numărul solicitat conform contractului sau că prestaţiile realizate în temeiul contractului cu aceste autoutilaje ar fi beneficiat de calitatea corespunzătoare, respectiv că autoritatea contractantă nu ar fi impus anterior anumite sancţiuni contractuale sau nu ar fi emis notificări în acest sens.

Pe de altă parte, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia penalităţile solicitate în prezenta cauză nu puteau viza valoarea contractului, ci exclusiv contravaloarea prestaţiilor în privinţa cărora s-a constatat existenţa unora dintre autoutilajele prevăzute în anexele contractului încheiat între părţi, având în vedere că scopul încheierii contractului, cu referire la normativele expres prevăzute în cuprinsul acestuia, era asigurarea pentru achizitor, autoritatea contractantă, a tuturor garanţiilor ca în cazul existenţei unor situaţii de risc, să poată evita orice situaţii de întrerupere a circulaţiei pe drumurile publice, obligaţia asumată de către recurenta-pârâtă fiind una de rezultat, în considerarea căreia a fost încheiat acest contract.

De asemenea, nu poate fi relevantă împrejurarea că prin comenzile emise autoritatea contractantă nu ar fi menţionat despre dispoziţiile contractuale privind plata penalităţilor în cazul neprezentării tuturor utilajelor prevăzute în contract în bazele de deszăpezire în limita termenului maxim de 24 de ore de la emiterea comenzii şi până la intrarea în baze, clauza contractuală fiind una clară, neimpunându-se interpretarea în conformitate cu dispoziţiile art. 1268 alin. (3) şi art. 1269 C.civ., neavând relevanţă nici împrejurarea că autoritatea contractantă şi-ar fi însuşit situaţiile de plată în condiţiile în care aceasta a acceptat exclusiv contravaloarea prestaţiilor de care a beneficiat(împrejurare susţinută de aceasta şi necontestată de către recurenta-pârâtă).

Cu privire la critica conform căreia intimata-reclamantă nu ar fi probat data la care s-ar fi comunicat efectiv recurentei-pârâte ordinul de intrare în bază, respectiva  dovezii comunicării notelor de comandă, Curtea constată că nu poate fi analizată ca şi critică de legalitate în considerarea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.pr.civ., fiind vorba despre o chestiune de temeinicie, vizând modul de interpretare a probatoriului care nu poate fi cenzurată în temeiul acestui caz de casare în recurs, iar pe de altă parte, din analiza corespondenţei anterioare litigiului, ca de altfel şi a apărărilor invocate până în faza recursului de către recurenta-pârâtă, aceasta nu a susţinut că aceste comenzi emise de autoritatea contractantă în calitate de achizitor nu i-ar fi fost efectiv comunicate, în condiţiile în care chiar recurenta-pârâtă în cuprinsul adresei emisă la data de 17.03.2017 către intimata-reclamantă a făcut referire la primirea comenzilor de prezentare a autoutilajelor care au determinat naşterea prezentului litigiu.

În plus, din analiza notelor de comandă ataşate dosarului rezultă că achizitorul a solicitat conform contractului ca prestatorul să prezinte utilajele menţionate în anexa contractului încheiat între părţi, conform caietului de sarcini, fără a face referire la necesităţile efective ale autorităţii sau la amânarea prezentării unora dintre utilaje, în cuprinsul notelor fiind menţionată şi ora de la care se calculează termenul maxim de 24 de ore în interiorul căruia prestatorul avea obligaţia de a prezenta toate utilajele care constituie obiectul contractului.

Prin urmare, având în vedere clauzele contractului încheiat între părţi, nerespectarea obligaţiei asumată de prestator de a prezenta toate utilajele prevăzute în anexele contractului în termenul maxim de 24 de ore în bazele de deszăpezire a determinat prejudicierea autorităţii contractante, fiind întrunite elementele răspunderii contractuale, prejudiciul fiind evaluat în mod anticipat de către părţi, prin acordul exprimat la încheierea contractului, în modalitatea prevăzută de art. 13.2 din contract, considerente faţă de care în temeiul dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 101/2016 şi art. 496 C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.