Contestaţie la executare. Aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin. 7 C.p.p. Admisibilitate

TITLU:

Contestaţie la executare. Aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin. (7) C. proc. pen. Admisibilitate

C. pen., art. 13

C. proc. pen., art. 320/1 alin. (7), 461

REZUMAT:

Art.320/1 C.proc.pen. nu reprezintă o normă de drept material, ci doar o normă de procedură penală cu efecte în planul dreptului material, distincţie care se reflectă şi asupra contestaţiei la executare de faţă, bazată pe art.461 alin.1 lit.d C.proc.pen. (- cauză de micşorare a pedepsei).

Pentru ca petentul, condamnat definitiv, să poată beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, ar fi trebuit ca judecarea respectivei cauze să se fi făcut sub imperiul noii legi, ceea ce este, practic, imposibil.

Legiuitorul a condiţionat reducerea de pedeapsă de momentul la care trebuie să intervină manifestarea expresă de voinţă a celui trimis în judecată, şi anume, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, iar - în privinţa cauzelor în care s-a depăşit acest moment, sau chiar au fost definitiv soluţionate - legiuitorul a înţeles să păstreze tăcerea. A considera că şi o speţă cum este speţa în dezbatere se circumscrie Legii nr. 202/2010, ar însemna nu numai a adăuga la lege (ceea ce nu este permis), dar şi a încălca principiul conform căruia normele de drept procesual penal sunt de imediată aplicare, fără a le fi permis însă a retroactiva.

Nu poate fi primită opinia apărării, cum că a intervenit o lege penală mai favorabilă - limitele de pedeapsă ale infracţiunii în discuţie nu s-au modificat.

(Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, Decizia nr. 101/R din 24.01.2011, definitivă)

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: CIPARIU MONICA-CLAUDIA

JUDECĂTOR: COLŢAN LOREDANA

JUDECĂTOR: NENIŢĂ SIMONA CRISTINA

CONSIDERENTE:

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2515/09.12.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia Penală în dosarul nr. 24195/4/2010:

În baza art.461 alin.1 lit.d C.proc.pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat N.M.

În baza art.192 alin.2 C.proc.pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 de lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti,  sub nr. 24195/4/2010, petentul-condamnat N.M., deţinut în Penitenciarul Bucureşti - Jilava, a formulat contestaţie la executarea sentinţei penale nr. 26/14.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, solicitând să i se aplice dispoziţiile Legii nr. 202/2010, în sensul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, întrucât a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

La solicitarea instanţei, au fost ataşate la dosar M.E.P.Î. nr. 68/2010/ 01.02.2010 emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, fişa de cazier judiciar a petentului şi sentinţa penală nr. 26/14.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că:

Prin sentinţa penală nr. 26/14.01.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 29.01.2010, s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f C.pen., cu aplic. art.37 lit.a şi b C.pen., în baza art.61 C.pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 6 ani, 5 luni şi 5 zile închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 4434/23.11.2005 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de 1344 de zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, dându-i-se petentului spre executare pedeapsa cea mai grea, de 1344 zile închisoare.

Totodată, din cuprinsul sentinţei penale menţionate, rezultă faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii de furt calificat în faţa instanţei de judecată, aspect care a fost avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate.

Raportând situaţia prezentată la motivele invocate de petent în contestaţia la executare, instanţa de fond a constatat faptul că prin Legea nr. 202/2010, în vigoare cu începere de la data de 25.11.2010, a fost introdus în Codul de procedură penală art.320/1, care prevede posibilitatea soluţionării cauzei în  baza acordului inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei, intervenit înainte de începerea cercetării judecătoreşti, caz în care limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii.

Instanţa de fond a apreciat că norma menţionată este o normă de procedură cu consecinţe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condiţiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecinţele în planul dreptului material sunt condiţionate de aplicarea procedurii prevăzute de art.320/1 C.proc.pen., condiţie care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluţionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Mai trebuie precizat faptul că dreptul procesual penal este guvernat de principiul imediatei aplicabilităţi a normelor de procedură, fără ca aceste norme să poată retroactiva, adică să se aplice unor acte şi raporturi trecute, în această materie neavând incidenţă principiul „legii penale mai favorabile”, care se referă doar la normele de drept material.

Totodată, chiar în ipoteza în care s-ar considera că dispoziţiile art.320/1 C.proc.pen. reprezintă o normă de drept material, susceptibilă de a fi considerată o lege penală mai favorabilă, datorită prevederii unei cauze de reducere a pedepsei, instanţa de fond a constatat că prevederile menţionate nu atrag aplicarea dispoziţiilor art.14 - 15 C.pen..

Astfel, dacă art.13 C.pen., aplicabil în cazul unei succesiuni de legi intervenite înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze penale, face referire la noţiunea de „lege penală mai favorabilă” - noţiune care include şi intervenţia unor cauze de reducere a pedepsei, art.14 şi art.15 C.pen., aplicabile în cazul pedepselor definitive, fac referire doar la intervenţia unei legi penale care prevede o pedeapsă mai uşoară.

Or, prin introducerea art.320/1 C.proc.pen., nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în sensul prevederii unor pedepse mai uşoare, pedeapsa pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea de la 3 la 15 ani, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.14 sau 15 C.pen..

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte cauza de faţă, instanţa de fond a constatat faptul că petentul nu execută pedeapsa pentru infracţiunea de furt a cărei săvârşire a recunoscut-o, ci restul de 1344 zile rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 6 ani, 5 luni şi 5 zile închisoare din care s-a dispus liberarea sa condiţionată, condiţii în care recunoaşterea săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare nu este de natură a produce efecte cu privire la pedeapsa finală pe care acesta o execută.

Faţă de cele arătate, în final, instanţa de fond a apreciat că - prin introducerea art.320/1 C.proc.pen. - nu a intervenit nicio cauză de micşorare a pedepsei în sensul art.461 alin.1 lit.d C.proc.pen..

Împotriva acestei sentinţe penale, a declarat recurs, în termen legal, petentul N.M. (la data de 21.12.2010, filele 3-4), fără a-l motiva în scris, în fapt şi în drept.

La primul şi singurul termen de judecată acordat în cauză, din data de 24.01.2011, prin apărător din oficiu şi personal, recurentul-petent a solicitat instanţei admiterea recursului său, casarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând pe fond, admiterea contestaţiei la executare pe care a formulat-o, învederând incidenţa art.458 C.proc.pen. rap. la art.15 alin.1 C.pen. - dată fiind introducerea art.320/1 C.proc.pen. prin Legea nr. 202/2010 (aşa cum s-a consemnat pe larg în partea introductivă a prezentei decizii penale).

Analizând actele şi lucrările cauzei, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu  art.385/6 alin.3 C.proc.pen., Tribunalul consideră recursul ca nefondat, reţinând cele ce urmează:

Potrivit art.320/1 C.proc.pen., introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (publicată în Monitorul Oficial nr. 714/26.10.2010 şi în vigoare începând cu data de 25.11.2010), până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (alin.1), iar instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (alin.7 teza I).

Potrivit art.458 alin.1 teza a II-a C.proc.pen. privind intervenirea unei legi penale noi, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art.14 sau 15 din Codul penal.

*  *  *

În lumina normelor de procedură penală expuse, în acord cu instanţa de fond, Tribunalul reţine că solicitarea recurentului-petent N.M. este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art.320/1 C.proc.pen. nu îi sunt aplicabile.

Ab initio, se impune a sublinia că art.320/1 C.proc.pen. nu reprezintă o normă de drept material, ci doar o normă de procedură penală cu efecte în planul dreptului material, distincţie care se reflectă şi asupra contestaţiei la executare de faţă, bazată pe art.461 alin.1 lit.d C.proc.pen. (- cauză de micşorare a pedepsei).

Pentru a putea beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii de 3 ani şi 3 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 26/14.01.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 23763/300/2009 (definitivă - prin neapelare - la data de 29.01.2010), în baza căreia s-a emis M.E.P.Î. nr. 68/2010 din data de 01.02.2010, ar fi trebuit ca judecarea respectivei cauze să se fi făcut sub imperiul noii legi, ceea ce este, practic, imposibil.

Astfel, este esenţial de reţinut că legiuitorul a condiţionat reducerea de pedeapsă de momentul la care trebuie să intervină manifestarea expresă de voinţă a celui trimis în judecată, şi anume, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, iar - în privinţa cauzelor în care s-a depăşit acest moment, sau chiar au fost definitiv soluţionate - legiuitorul a înţeles să păstreze tăcerea.

A considera că şi o speţă cum este speţa în dezbatere se circumscrie Legii nr. 202/2010, ar însemna nu numai a adăuga la lege (ceea ce nu este permis), dar şi a încălca principiul conform căruia normele de drept procesual penal sunt de imediată aplicare, fără a le fi permis însă a retroactiva.

În orice caz, Tribunalul remarcă şi faptul că recurentul-petent N.M. se află în executarea unei pedepse rezultante de 1344 de zile închisoare, care „înglobează”, prin contopirea realizată potrivit art.61 C.pen., şi pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f C.pen., cu aplic. art.37 lit.a şi b C.pen., raţiune pentru care - dacă ar fi fost judecat chiar sub imperiul legii noi - starea sa, sub aspect sancţionator, finalmente, nu ar fi avut cum să fie una mai uşoară.

Nu poate fi primită opinia apărării, cum că a intervenit o lege penală mai favorabilă - limitele de pedeapsă ale infracţiunii în discuţie nu s-au modificat.

În consecinţă, Tribunalul,

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen. şi art.192 alin.2 C.proc.pen.,

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.M..

Va obliga pe recurentul-petent la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei - onorariu apărător din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

DISPOZITIV:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.M. împotriva sentinţei penale nr. 2515/09.12.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia Penală în dosarul nr. 24195/4/2010.

Obligă pe recurentul-petent la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei - onorariu apărător din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.01.2011.

Domenii speta

Spete similare