Dreptul la deducerea tva. - art. 146 alin.1 şi art. 155 Cod fiscal

În aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 1 şi art. 155 Cod fiscal nu se poate refuza dreptul la deducerea TVA  atunci când din împrejurările cauzei nu rezultă că societatea  reclamantă ar fi trebuit să ştie că ia parte la o tranzacţie care presupune frauda.

Prin sentinţa civilă nr. 912 din 26.11.2015, pronunţată de Tribunalul Covasna - secţia civilă  în dosarul nr. xx2/119/2015 a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea S.C. A  S.R.L. în contradictoriu cu intimata D.R.F.P. B..

A fost anulată Decizia nr. xx68/26.09.2014 emisa de pârâtă.

A fost anulate parţial - în ceea ce priveşte TVA-ul - raportul de inspecţie fiscala nr. F-CV  x5/16.03.2012 şi Decizia de impunere nr. F CV xx3/16.03.2012 emise de pârâta D.G.F.P. C. şi

A fost înlăturată obligaţia de plată a sumei de 14.452 lei stabilită în sarcina contestatoarei cu titlu de TVA şi  sumei de 4.672 lei majorări de întârziere.

S-a dispus restituirea sumei achitate în cuantum de 19.124 lei, sumă la care se va calcula dobândă fiscală de la data achitării şi până la data restituirii efective.

Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 2.995 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta A.J.F.P. C. în nume propriu şi pentru D.G.R.F.P.B. solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi în rejudecarea respingerea acţiunii.

Ca un prim motiv de recurs, recurenta învederează că în dispozitivul hotărârii primei instanţe au fost însumate aritmetic dobânzile şi penalităţile anulate, fără a fi menţionate distinct, ceea ce lasă loc de interpretare cu privire la corecta punere în executare a hotărârii pronunţate.

Mai arată recurenta că  deşi a formulat obiecţiuni cu privire la acest aspect, nici expertul contabil, nici instanţa de fond nu au analizat temeinic şi nu au prezentat de ce în prezenta cauză nu se poate avea în vedere că şi combaterea fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri sunt obiective recunoscute şi încurajate prin Directiva 2006/112 - Hotărârea Halifax şi alţii, pct. 71, Hotărârea din 7 decembrie 2010, R., C285/09, nepublicată încă în Repertoriu, pct. 36 precum şi Hotărârea din 27 octombrie 2011, Tanoarch, C 504/10, nepublicată încă în Repertoriu, pct. 50 sau că există jurisprudenţa comunitară şi în această privinţă. Nu rezultă din hotărârea recurată că atunci când s-a analizat jurisprudenţa comunitară incidentă în cauză Curtea Europeană a statuat pe lângă cele prezentate pe larg în sentinţă şi că justiţiabilii nu pot să se prevaleze în mod fraudulos sau abuziv de normele de drept ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2005, Fini H., C/32/03, Rec, p. I 1599,. Pct.32, precum şi Hotărârile citate anterior Helifax şi alţii, pct. 68 şi Kittel şi Recolta Recycling, pct. 54).

Nu s-a arătat nici de ce nu poate fi avută în vedere în prezenta cauză Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5679/11 iunie 2014 pronunţată în cauza dosar nr. xx942/2011 prin care s-a respins acţiunea reclamantei din acel dosar pentru considerentul că în urma controlului încrucişat s-a constat că cei trei furnizori ai săi nu au declarat operaţiunile, nu au depus deconturi de TVA şi respectiv această taxă nu a fost colectată la bugetul de stat.

Totodată, se mai arată că la momentul reţinerii împrejurării că facturile înregistrate în contabilitatea S.C. A S.R.L. cuprind toate elementele prevăzut de Codul fiscal nu s-a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr.82/1991 a contabilităţii, potrivit cărora "documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz" deci se instituie o responsabilizare a ambelor părţi implicate într-o tranzacţie, dispoziţii care se coroborează cu cele ale art. 21 alin. (4) lit. f). din Codul Fiscal "următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor". Consideră recurenta că, urmare a parcurgerii acestui şir logic al dispoziţiilor legale în materie urmează a se analiza şi aplica în mod corect prevederile art. 146 alin.(1) lit. a). Cod fiscal: pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei (pe valoarea adăugată), persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau  achitată  aferentă  bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. 5.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

În cauză a formulat întâmpinare reclamanta intimată solicitând respingerea recursului declarat.

În motivare au fost reluate în mod identic argumentele expuse în cuprinsul acţiunii introductive.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 498 Cod procedură civilă şi recursul declarat de pârâta A.J.F.P. C. în nume propriu şi pentru D.G.R.F.P.B., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.

Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă  – greşita interpretare a normelor de  drept material – se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Astfel, prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea unei decizii de impunere prin care organul fiscal a stabilit obligaţii de plată suplimentare cu titlu de TVA ca efect al recalculării TVA–ului deductibil în privinţa mărfurilor achiziţionate de la societăţi comerciale declarate inactive.

Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art. 146 alin.1 Cod fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere este necesară prezentarea unei facturi fiscale care să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 155 Cod fiscal, iar livrările de bunuri să provină de la o persoană impozabilă. În cauză, organul fiscal a reţinut ca nefiind îndeplinită această condiţie, întrucât societăţile de la care reclamanta intimată a achiziţionat marfa nu mai erau persoane impozabile, fiind declarate inactive.

Contrar susţinerilor recurentei, Curtea constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente speţei, inclusiv a dispoziţiilor comunitare.

Astfel, faţă de împrejurarea dovedită în cauză că reclamanta intimată a achiziţionat mărfurile din facturile în litigiu de la societăţile comerciale de la care achiziţiona marfă în mod obişnuit, societăţi care îşi desfăşurau activitatea într-un centru comercial în mod corect a concluzionat prima instanţă, în aplicarea principiilor din jurisprudenţa CJUE (Hotărârea pronunţată în cauza C-439/04 şi C-440/04 Axel kittel and Racolta Recicling) că este interzisă o normă de drept intern conform căreia faptul că actul de vânzare-cumpărare este nul ar avea drept consecinţă aceea că persoana impozabilă pierde dreptul de deducere a TVA pe care a plătit-o, nefiind relevant dacă nulitatea se datorează evaziunii fiscale sau altei fraude.

Reţinând principiul desprins din aceeaşi hotărâre, potrivit căruia, când rezultă din factură că obiectiv beneficiarul ar fi ştiut sau ar fi trebuit să ştie că ia parte la o tranzacţie ce presupune frauda, se poate refuza dreptul la deducerea TVA, în mod corect a reţinut prima instanţă că în cazul reclamantei intimate nu se poate refuza dreptul la deducerea TVA, din împrejurările cauzei nerezultând că reclamanta ar fi trebuit să ştie că ia parte la o tranzacţie care presupune frauda.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând neindicarea de către prima instanţă în mod distinct a sumelor reprezentând penalităţi şi dobânzi, faţă de soluţia de anulare integrală a acestor obligaţii, indicarea lor globală nefiind de natură să creeze vreun impediment la executare.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta A.J.F.P.C. în nume propriu şi pentru D.G.R.F.P.B. împotriva sentinţei civile nr. 912/26.11.2015 pronunţată de Tribunalul Covasna.

Domenii speta

Spete similare