Șantaj. luare de mită. provocarea acuzatului de organele judiciare. art.19 din oug nr.43/2002

ȘANTAJ. LUARE DE MITĂ. PROVOCAREA ACUZATULUI DE ORGANELE JUDICIARE. ART.19 DIN OUG NR.43/2002

(decizia penală nr. 614/A/07.04.2016, dosar nr. 34396/3/2015)

Prin sentinţa penală nr.2163 din data de 14.12.2015, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în baza art. 386 C.p.p., a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare de încadrare juridică.

În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. 1, alin. 3 N.C.p., cu aplic. art. 5 N.C.p. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a condamnat pe inc. B.M.O., la pedeapsa închisorii de 2 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 N.C.p., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 4 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. 1 N.C.p., art. 67 alin. 2 N.C.p. rap. la art. 289 alin. 1 N.C.p., a interzis inculpatului drepturile prev. art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k N.C.p., pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 N.C.p., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k N.C.p., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

A constatat că cele două infracţiuni deduse judecăţii sunt concurente.

În baza art. 38 alin. 2 NC.p. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b N.C.p., a contopit cele două pedepse aplicate, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa cea grea de 2 ani şi 4 luni, la care s-a adăugat un spor de 8 luni, astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. 1 N.C.p., a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k N.C.p., pe o perioadă de 4 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. c N.C.p.

În baza art. 45 alin. 5 N.C.p. rap. la art. 45 alin. 1 N.C.p., a aplicat pedeapsa accesorie prev. de art. art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k N.C.p., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 01.09.2015 la zi.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în valoare 7.500 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 121/P/2014 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DNA, înregistrat pe rolul acestei instanţe în data de 23.09.2015, sub nr. 34396/3/2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inc. B.M.O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 207 alin. 1 şi 3 din Codul penal, şi luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele în concurs real, cu aplic. art. 38 al. 1 din Codul penal.

În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, s-au reţinut următoarele:

Inc. B.M.O., directorul C. S. N. – Sala Polivalentă din Bucureşti din subordinea Ministerul Tineretului şi Sportului, în luna aprilie 2013, în timp ce se afla la Restaurantul T. A., în spaţiul comercial construit pe terenuri ale C. S.N. – Sala Polivalentă, terenuri situate în faţa Sălii Polivalente, închiriate de S.R. prin firma sa SC R. C. SRL, a ameninţat-o pe aceasta că-i vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunţa la contractul de închiriere a construcţiei ce aparţine firmei SC R. C. SRL, către SC T. A., pentru închirierea construcţiei către firmă indicată de el, şi care în săptămâna ulterioară primei ameninţări şi în luna mai 2013, în Bucureşti, a reiterat ameninţările şi a înştiinţat-o pe S.R. că, dacă nu este de acord cu propunerile lui de renunţare la chiriaşul de atunci al clădirii şi pentru atribuirea acesteia unei firme desemnate de directorul Sălii Polivalente care administra terenurile pe care se află construcţia, va determina rezilierea contractului de închiriere a terenurilor pe care S.R., prin firma sa, a construit clădirea.

Aceleaşi inculpat, în perioada 22.04.2015 – 01.09.2015, a pretins suma de 10.000 euro şi nişte foloase materiale constând în cedarea construcţiei deţinute de SC R.C. SRL către o firmă la care asociat, cu o cotă de 50%, să fie o persoană apropiată lui B.M.O., iar celălalt asociat – S.H., în vederea valorificării construcţiei în activităţi comerciale şi primirea de către B.M.O. de la S.H. a sumei de 10.000 euro, în autoturismul pe care-l folosea, marca Audi A 7 cu nr. de înmatriculare, comise în B.

În cursul judecăţii, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate, cerere admisă de către instanţă.

În drept, s-au constatat următoarele:

Fapta inc. B.M.O., care, în perioada aprilie-mai 2013, în calitate de director al C. S. N. – Sala Polivalentă din Bucureşti, instituţie aflată în subordinea Ministerul Tineretului şi Sportului, a exercitat acte de violenţă psihică asupra martorei denunţătoare S.R., constând în ameninţări repetate privind rezilierea contractelor de închiriere a două terenuri, încheiat între Complexul Sportiv Naţional  – Sala Polivalentă, în calitate de proprietar, şi S.C. R.C..S.R.L., în calitate de chiriaş, cu scopul de a o determina pe aceasta să rezilieze contractul de închiriere al unui spaţiu comercial (situat pe cele două terenuri de mai sus), încheiat între S.C. R. C. S.R.L., în calitate de proprietar, şi S.C. T. A. S.R.L., în calitate de chiriaş, întrucât inculpatul dorea să intre în posesia clădirii, prin persoane interpuse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 207 alin 1, alin. 3 C.p., cu aplic. art. 5 N.C.p.

Fapta aceluiaşi inculpat, care, în perioada mai – septembrie 2015, a pretins şi a primit de la martorul denunţător suma de 10.000 euro, precum şi a pretins cedarea clădirii aparţinând S.C. Ruho Caffe S.R.L.(persoană juridică administrată de soţia martorului denunţător), către o firmă la care să fie asociat cu o cotă de 50% soţia inculpatului, iar cu 50% martorul denunţător, pentru a stinge litigiul civil dintre S.C. R.C. S.R.L. şi Complexul Sportiv Naţional Sala Polivalentă (în dosar nr. 266/4/2014, soluţionat în primă instanţă de către Judecătoria Sector 4 Bucureşti), precum şi pentru a prelungi contractul de închiriere încheiat între S.C. R. C.S.R.L. şi C. S.N. Sala P., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. 1 N.C.p.

Cele două infracţiuni deduse judecăţii sunt infracţiuni de corupţie, fiind incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2000, întrucât inculpatul face parte din categoria expres prev. de art. 1 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000 – persoană care îndeplineşte permanent o funcţie, ce presupune luarea deciziilor în cadrul serviciilor publice. Astfel, Complexul Sportiv Naţional – Sala Polivalentă a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 1240/1996. Potrivit art. 1 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Complexului Sportiv Naţional Sala Polivalentă, regulament emis de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Sala Polivalentă este o instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. La data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, inc. B.M.O. avea calitatea de director al acestei instituţii, fiind numit prin ordinul nr. 505/12.04.2013 şi ordinul nr. 870/10.07.2013, ambele emise de către Ministrul Tineretului şi Sportului. Prin urmare, inc. B.M.O. are calitatea de funcţionar public în cadrul instituţiei publice Sala P., din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Funcţia deţinută de către inculpat îi permitea acestuia să ia decizii în numele instituţiei pe care o reprezenta, deoarece potrivit art. 131 lit. c din H.G nr. 1240/1996, directorul Complexului Sportiv Naţional Sala Polivalentă reprezintă instituţia în relaţia cu agenţii economici. Printre aceşti agenţi economici se regăseşte şi S.C. R. C. S.R.L., persoană juridică care avea încheiat două contracte de închiriere cu Complexul Sportiv Naţional Sala Polivalentă, vizând două terenuri aflate în proprietatea instituţiei publice. Pentru aceste motive, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită sunt incidente dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul nu deţine niciuna dintre calităţile expres şi limitativ prev. de art. 7 din Legea nr. 78/2000), iar în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj sunt incidente dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În prezentul dosar, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi luare de mită, atât sub aspectul laturii subiective, cât şi sub aspectul laturii obiective.

În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că această infracţiune presupune o constrângere exercitată asupra unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, de natură să producă celui împotriva căruia se exercită, o stare de temere. În prezentul dosar, inculpatul a exercitat asupra martorei denunţătoare S.R. acte de violenţă psihică, deoarece, în mod repetat, a ameninţat-o pe aceasta că va rezilia contractele de închiriere a celor două terenuri, dacă această persoană juridică nu va rezilia contractul de închiriere a clădirii pe care îl avea cu SC T. A., deşi, potrivit sentinţei civile nr. 6452/19.05.2015, pronunţată de către Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosar nr. 266/4/2014, în cuprinsul lunii aprilie 2013, S.C. R. C. S.R.L. nu mai avea nicio datorie restantă derivată din chirii. Mai mult, pentru a spori tensiunea martorei denunţătoare, ca să o determine pe aceasta să dea curs solicitărilor sale, inculpatul a invocat numele unor oameni politici, precum fostul Ministru al Sănătăţii, N.B., şi deputatul D.B., ca fiind un sprijin în demersurile sale de a evacua S.C. R. C. S.R.L. de pe terenurile închiriate. Presiunea psihică la care a fost supusă victima, este evidenţiată de declaraţiile martorei R.S., precum şi de insistenţa cu care inculpatul a reinterat aceleaşi ameninţări pe o perioadă destul de lungă (aproximativ 2 luni).

Chiar dacă potrivit sentinţei civile pronunţată de către Judecătoria Sector 4 Bucureşti în primă instanţă, în dosar nr. 266/4/2014, începând cu data de 30.04.2013, S.C. R. C. S.R.L. avea datorii restante, totuşi, acest fapt nu exclude existenţa infracţiunii de şantaj, pentru actele de ameninţare exercitate în cursul lunii mai 2013, întrucât, inculpatul nu a exercitat drepturile instituţiei pe care o reprezenta în scopul pentru care acele drepturi au fost prevăzute în cele două contracte încheiate între părţi (potrivit clauzelor contractuale, neplata chiriei de către locatar, atrage incidenţa pactului comisoriu expres de gradul IV), ci, pentru a o şicana pe martora denunţătoare, pentru a-şi satisface el nişte interese personale. Practic, este vorba despre deturnarea unei prevederi contractuale, de la finalitatea pentru care a fost instituită în acordul părţilor, şi anume aceea de a garanta executarea obligaţiilor asumate. De aceea, inculpatul nici nu s-a grăbit să introducă acţiune la instanţa civilă, pentru neplata chiriei (a recurs la remediul legal de-abia în data de 07.01.2014, când s-a înregistrat acţiunea civilă la Judecătoria Sector 4 Bucureşti), ci a conservat această stare, pentru a o vulnerabiliza pe martora denunţătoare, prin ameninţări succesive cu rezilierea contractelor.

Scopul pentru care inculpatul a exercitat acte de violenţă psihică asupra victimei a fost acela de a intra în posesia clădirii aparţinând S.C. R. C. S.R.L., prin persoane interpuse, pentru a o exploata în scopuri comerciale, motiv pentru care instanţa va reţine  dispoziţiile art. 207 alin. 3 N.C.p.

În legătură cu această infracţiune se impun a fi făcute anumite menţiuni. Fapta a fost săvârşită în perioada aprilie-mai 2013, deci înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod penal. Chiar dacă cea de-a doua infracţiune dedusă judecăţii a fost săvârşită în perioada mai – septembrie 2015, deci după intrarea în vigoare a noii legislaţii penale, totuşi nu echivalează cu crearea unei lex tertia dacă în raport de infracţiunea de şantaj se va face aplicarea art. 5 N.C.p. Altminteri, înseamnă să nu i se aplice inculpatului principiul prev. de art. 15 alin. 2 Constituţia României, privind legea penală mai favorabilă. Dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, care interzic crearea unui melanj între Vechiul Cod Penal şi Noul Cod Penal, se aplică doar în cazul infracţiunilor care cad sub incidenţa art. 5 N.C.p., interzicând ca pentru unele fapte să se aplice dispoziţiile Vechiului Cod Penal, iar pentru altele să se aplice dispoziţiile Noului Cod Penal. Or, în prezentul dosar această decizie de neconstituţionalitate nu-şi găseşte aplicabilitatea, în sensul că infracţiunea de luare de mită este guvernată de dispoziţiile art. 3 N.C.p, privind activitatea legii penale, deoarece a fost săvârşită sub imperiul Noului Cod penal. Prin urmare, din punctul de vedere al instanţei nu există situaţia premisă avută în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 – existenţa mai multor infracţiuni sub imperiul Vechiului Cod penal, pentru a se putea aprecia că s-ar aduce atingere acestei decizii, dacă instanţa ar analiza prima infracţiune dedusă judecăţii din perspectiva art. 5 N.C.p. Oricum în curând se va lămuri acest aspect, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei este învestită cu dezlegarea unei probleme de drept de către Curtea de Apel Bacău, tocmai pe această chestiune. Efectuând o analiză comparativă între vechea şi noua legislaţie penală, instanţa constată că, în concret, legea penală mai favorabilă o reprezintă tot Noul Cod penal. Astfel, infracţiunea de şantaj săvârşită de inculpat era incriminată, la data săvârşirii, potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 187/2012, deoarece inculpatul face parte din categoria subiecţilor activi prev. de art. 1 alin. 1 lit. b din acelaşi act normativ (persoană care îndeplineşte o funcţie de decizie în cadrul unui serviciu public). În aceste condiţii limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 7-12 ani. Potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000, după modificarea intervenită prin Legea nr. 187/2012 (în vigoare de la 01.02.2014), limitele speciale ale pedepselor prev. de art. 207 C.p. se majorează cu 1/3, urmând ca individualizarea pedepsei să se realizeze în limite cuprinse între 2 ani, 8 luni – 9 ani, 4 luni. Prin urmare, s-a apreciat din perspectiva art. 5 N.C.p., că legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă Legea nr. 78/2000 în vigoare la acest moment. De aceea, instanţa nu a procedat la schimbarea încadrării juridice.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, instanţa a constatat că inculpatul a săvârşit această infracţiune prin două dintre modalităţile alternative sub care este incriminată, şi anume fapta de a pretinde şi fapta de a primi. Astfel, inculpatul a pretins şi ulterior a primit suma de 10.000 euro de la martorul denunţător S.H., potrivit flagrantului organizat. De asemenea, acesta a pretins de la martorul denunţător cedarea clădirii aparţinând S.C. R. C. S.R.L. (persoană juridică administrată de soţia martorului denunţător), către o firmă la care să fie asociat cu o cotă de 50% un apropiat al său. Scopul pentru care inculpatul a pretins foloase şi a primit bani, a fost acela de îndeplini un act care intră în atribuţiile sale de serviciu – prelungirea contractului de închiriere a celor două terenuri, încheiat între S.C. R. C. S.R.L. şi C.S. N. Sala P., pe de o parte, şi stingerea litigiului civil din dosarul nr. 266/4/2014, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, pe de altă parte. Conform dispoziţiilor art. 26 din HG nr. 11/09.01.2003, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, unităţile subordonate ministerului pot închiria imobile agenţilor economici. Potrivit Ordinului privind organizarea şi funcţionarea C. S. N. Sala P., coroborat cu prevederile HG nr. 1240/1996, art. 131 lit. c, directorul Complexului Sportiv Naţional Sala Polivalentă reprezintă instituţia în relaţia cu agenţii economici, având personalitate juridică proprie. Prin urmare, din moment ce funcţia deţinută îi conferă inculpatului atribuţii de încheiere a contractelor de închiriere privind imobile, atunci, implicit, are şi atribuţii de a prelungi contractele respective. De asemenea, inculpatul, în calitate de director al C. S. N. Sala P., are, prin prisma atribuţiilor de serviciu, şi dreptul de a renunţa la acţiunea civilă formulată de către instituţia pe care o conduce împotriva S.C. R. C. S.R.L., având ca obiect pretenţii/reziliere contract de închiriere.

Contrar punctului de vedere emis de către apărare, instanţa nu a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de şantaj, deoarece în raport de martorul denunţător S.H. nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 207 N.C.p. Astfel, de esenţa infracţiunii de şantaj este exercitarea unor acte de violenţă fizică/psihică, acţiune la care nu a fost supus martorul denunţător S.H., spre deosebire de soţia acestuia, S.R.. Probele administrate nu atestă că martorul denunţător S.H. s-a aflat într-o stare de temere.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul B.M.O.

Analizând sentinţa atacată pe baza motivelor invocate, cât şi din oficiu, Curtea apreciază că apelurile formulate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea constata, din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale si in prima instanţa, că situaţia de fapt ce a fost reţinută de către judecătorul fondului este una corectă, încadrarea juridica a faptelor deduse judecaţii fiind conforma cu cele prevăzute de dispoziţiile legale incidente.

Curtea retine ca judecătorul fondului a făcut o analiza justa si completa a materialului probator administrat in cauza, indicând mijloacele probatorii care au determinat reţinerea situaţiei de fapt descrise mai sus dar si vinovăţia inculpatului pentru faptele ce au condus la pronunţarea unei soluţii de condamnare, instanța de control judiciar însuşindu-şi în totalitate argumentele prezentate de prima instanța pe aspectele prezentate şi considerând că nu se mai impun aprecieri suplimentare.

Se mai constata ca, ascultat fiind in cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurate în faţa instantei de fond, inculpatul a recunoscut savarsirea infractiunii ce i se imputa si a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate reglementate de disp.art.375 C.pr.pen., solicitare admisa de instanta, prezentul apel vizând numai modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate.

In concret, prin apelul formulat, inculpatul a invederat ca prima instanta i-a respins in mod greşit cererea de schimbare a incadrarii juridice în sensul reţinerii în sarcina sa a unei singure infracţiuni de şantaj in raport de martorul denunţător S.H., nu i-au fost retinute dispoziţiile art.19 din OUG nr.43/2002 in contextul in care legea nu condiţionează beneficiul reducerii pedepsei de începerea urmăririi penale „in personam” de o eventuală trimitere în judecată sau de o condamnare a persoanei ce face obiectul denunţului, totodată instanţa de fond a retinut o situatie de fapt diferita de cea descrisă de organul de urmărire penală în cuprinsul rechizitoriului si nu a dat o mai mare eficienta circumstanţelor sale personale de natura sa-i fie favorabile, care in opinia sa ar fi justificat retinerea disp.art.75 alin.2 lit.b Cod penal si aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

Referitor la omisiunea reţinerii de către prima instanta a disp. art.19 din O.U.G. nr.43/2002, se constata ca, potrivit textului de lege enuntat, „persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

In speta, dispozitiile de mai sus nu sunt aplicabile din moment ce, dupa cum rezuta din cuprinsul adresei nr.4472/23.11.2015 a P.I.C.C.J. – Direcția Naționala Anticorupție (fila 58 dos.fond), denunţul formulat de apelantul-inculpat nu a condus la identificarea si tragerea la raspundere penala a unei alte persoane care a comis infractiuni prevazute de actul normativ in discutie, urmarirea penala fiind inceputa „in rem” pentru faptele de coruptie sesizate, prezumtivii autori nefiind cunoscuti, astfel incat criticile inculpatului sub aspectul prezentat nu sunt fondate.

In plus, prin adresa nr.4472/04.04.2016 emisa de aceeasi unitate de parchet la solicitarea prezentei instanțe (fila 25 dosar apel), s-a precizat ca nu sunt aplicabile dispoziţiile legale care sa atraga vreo reducere de pedeapsa pentru inculpatul B.M.O. întrucât denunţul formulat de acesta nu a contribuit, pana la data emiterii respectivului inscris, la dovedirea unor infractiuni.

 Legat de gresita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile de luare de mită si respectiv santaj, intr-o singura infractiune de santaj in care subiect pasiv sa fie S.C. R. C. S.R.L., Curtea retine ca nici aceste critici nu pot fi primite din moment ce probele administrate in cauza releva comiterea de catre inculpat a unor acte materiale distincte, unele specifice infracțiunii prevăzute de art.207 Cod penal in ceea ce o priveste pe S.R., iar altele specifice infracțiunii prevazute de art.6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal in ce-l priveşte pe martorul S.H.

Din actele dosarului reiese astfel ca inculpatul a exercitat acte de amenintare numai fata de martora S.R., în scopul de a o determina sa rezilieze contractul de închiriere al unui spaţiu comercial încheiat între S.C. R. C.S.R.L şi S.C. T. A.S.R.L., întrucât inculpatul dorea să valorifice pentru sine spatiul comercial construit de firma S.C. R.C. S.R.L.

In continuare, data fiind nereusita in obţinerea acestui deziderat in urma actelor de santaj comise fata de S.R., inculpatul a luat o rezolutie infractionala distincta orientându-si diligentele fata de S.H., in cadrul unei luări de mita, pentru obtinerea constructiei prin prevalarea de atribuţiile sale de serviciu, facand promisiuni referitoare la modalitatea acestora de indeplinire, in viitor, astfel incat si el sa obtina foloase din exploatarea cladirii.

Astfel, din moment ce nu exista nici un fel de date privind exercitarea de catre inculpat a unor acte de violenţă fizică sau psihică asupra martorului pentru a-l determina sa-i remita vreo suma de bani (conditie esentiala pentru retinerea infractiunii prevazute de art.207 Cod penal), dimpotriva, actiunea inculpatului a constat in „pretinderea” de la martorul-denuntator a unor sume de bani/alte foloase care nu i se cuvin, se constata ca intrunite elementele constitutive ale infractiunii de luare de mita prevazute de 6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Cod penal, iar nu cele ale infractiunii de santaj – dupa cum in mod corect a observat instanța de fond.

De altfel, in fata primei instanțe, inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor de care este acuzat in modalitatea descrisa prin actul de sesizare (trimiterea in judecata fiind dispusa pentru savarsirea unei infractiuni de dare de mita in raport de martorul S.H.), atitudine care vine sa completeze concluzia de mai sus, care se desprinde de altfel din ansamblul materialului probator existent la dosar.

In cadrul concluziilor in dezbateri, aparatorul ales al inculpatului a criticat solutia primei instante si pe considerentul ca s-a retinut o situatie de fapt diferită de cea descrisă de organul de urmărire penală în cuprinsul rechizitoriului, si anume ca în perioada martie - aprilie 2013 S.C. Ruho Caffe S.R.L. nu mai avea vreo datorie restantă la Sala Polivalentă, situatie in care inculpatul nu mai avea nici un motiv sa insiste în rezilierea contractului de închiriere.

Intr-adevăr, Curtea retine ca, dupa cum rezulta din inscrisul depus la fila 181, vol.2 D.u.p., la sfârşitul lunii aprilie 2013 firma S.C. R. C.S.R.L. figura cu un debit cu titlu de chirie in valoare de 11.171,62 lei fata de C. S. N. Sala P., însă aceasta împrejurare nu este de natura sa atragă netemeinicia hotărârii de condamnare in sensul dorit de inculpat, existenta unor datorii ale societatii neputand justifica in nici un fel conduita adoptata de inculpat, aceea de a persista in exercitarea de ameninţări faţă de martora S.R. in scopul de a obtine in mod injust un folos, ori de a minimaliza in vreun gradul de pericol social al faptei savarsite astfel incat sa justifice redozarea pedepsei aplicate sau a modalitatii de executare a acesteia.

S-a mai aratat si faptul ca martorii denunţători, după ce au sesizat organele de urmărire penală, l-au încurajat pe inculpat în mod repetat să săvârşească infracţiunea de luare de mita, creându-i toate premisele de a nu refuza oferta de bani.

Curtea observa insa pe de o parte ca astfel de sustineri vin in contradictie cu pozitia procesuala adoptata de inculpat in cadrul cercetarii judecatoresti in prima instanța, cand a recunoscut in totalitate invinuirea care i se aduce – inclusiv infractiunea de luare de mita in modalitatea descrisa in actul de sesizare, fara a invoca vreo atitudine posibil provocatoare a martorilor denuntatori  –, optând pentru judecarea cauzei conform procedurii reglementate de disp.art.375 C.pr.pen.

Pe de alta parte se constata ca, in conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor persoane care acţionează pentru organul judiciar, aşa cum este martorul denunţător, respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi norma internă menţionată, neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activităţii infracţionale şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Constantin şi Stoian împotriva României).

În jurisprudenţa sa recentă, instanța de contencios european a stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională era deja luată, existând predispoziţia făptuitorului de a comite infracţiunea (şi nu creată prin acţiunea organului judiciar), iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei respective.

In speța de fata, in ceea ce priveşte prima condiţie în raport cu care instanţele naţionale apreciază asupra existenţei provocării în lumina jurisprudenţei C.E.D.O., referitoare la probarea situaţiei infracţionale prin existenţa unei invitaţii exprese la comiterea faptei din partea martorilor denutatori, se constată, din probele administrate în cauză în ambele faze procesuale, că, dimpotrivă, inculpatului B.M.O. i-a aparţinut iniţiativa comiterii faptelor penale de care este acuzat.

Nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie a provocării, respectiv existenţa unor indicii că fapta nu ar fi fost săvârşită fără intervenţia martorilor denunţători, deoarece din materialul probator administrat in cauza rezulta că activitatea infracţională a inculpatului a fost anterioară momentului la care martorii denunţători au sesizat organele judiciare.

Prin urmare, din momentul în care acuzatul şi-a dat seama că îndeplineşte un act ce cade sub incidenţa legii penale, şi-a asumat riscul de a întâlni un funcţionar al poliţiei infiltrat şi care încearcă în realitate să-l demaşte (cauza Ludi c. Elveţiei) sau de a fi informate organele judiciare de către persoana căreia acesta intenţionează să-i dea mită sau care a cumpărat influenţă (a se vedea si Decizia ICCJ, Secţia penală, nr. 404/A din 27 noiembrie 2014).

Pentru aceste considerente, Curtea, văzând ca probele administrate in cauza au demonstrat fără dubiu vinovăţia inculpatului in raport de infractiunile care i se imputa, după cum s-a detaliat anterior, iar pedepsele au fost in mod corect individualizate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Direcţia Naţionala Anticorupţie si inculpatul B.M.O. şi, în baza art.72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata reţinerii si arestării preventive, de la data de 01.09.2015 la zi.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va obliga apelantul-inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat in apelul parchetului vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare