Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare pentru eroare-obstacol. Condiţiile intervenirii acestei cauze de nulitate. Mijloace de probă.

Nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare pentru eroare-obstacol. Conditiile intervenirii acestei cauze de nulitate. Mijloace de proba.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.09.2005 sub nr. 9122/2005, reclamantul MN a solicitat instantei ca, în contradictoriu cu pârâti SN si SA sa constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1043/05.07.2000 pentru eroare obstacol,  cu cheltuieli de judecata.

În motivarea în fapt a cererii,  reclamantul a aratat ca i-a cunoscut pe pârâti în urma cu 6 ani, în conditiile în care pe pârâtul SN l-a cunoscut în urma cu mai multi ani, fiind coleg de serviciu cu acesta. A mai aratat reclamantul ca, dupa moartea sotiei sale, pârâtii s-au apropiat foarte mult de el, aducându-i alimente, facându-i menajul si ajutându-l la treburile gospodaresti, astfel ca, pe fondul bunelor relatii, au hotarât ca, daca pârâtii vor avea grija în continuare în acelasi fel de reclamant, acesta sa le dea casa în proprietate. Astfel, la data de 05.07.2000, în prezenta a doi martori, s-au deplasat la notariat, în conditiile în care înaintea acestei deplasari a mai discutat o data cu pârâtii ce urma sa faca, pârâtii confirmând scopul si obiectul contractului. Reclamantul a mai aratat ca la notar a semnat actele fara a mai citi sau verifica continutul conventiei, însa, dupa aproximativ 2-3 ani de la semnarea actelor, a constatat ca relatiile dintre parti se raceau de la o zi la alta, în conditiile în care si dupa încheierea contractului, pârâtii au continuat sa-l întretina. În consecinta, reclamantul a aratat ca consimtamântul pe care l-a dat la încheierea actului juridic, nu a fost valabil, vointa sa fiind aceea de a încheia un contract de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 948 alin. 2, art. 953, art. 954 Cod procedura civila, art. 112 si art. 274 Cod procedura civila.

La  data de 04.10.2005, pârâtii au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata. Au mai aratat ca au înmânat reclamantului întreaga suma de bani în fata notarului, fiind de acord ca reclamantul sa foloseasca întregul imobil pe perioada vietii. Pârâtii au mai aratat ca l-au vizitat pe reclamant în repetate rânduri, i-au dat alimente si l-au dus la medic.

Prin sentinta civila nr. 7412/15.11.2005 instanta a admis cererea formulata de reclamant si a constat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1043/05.07.2000 de pentru eroare-obstacol. Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a avut în vedere ca, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1043/05.07.2000 reclamantul a vândut pârâtilor nuda proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, sector 6, rezervându-si dreptul  de uzufruct viager, pretul vânzarii fiind de 170 milioane lei. Din probele administrate, respectiv raspunsurile la interogatoriu si declaratiile martorilor, instanta a retinut ca reclamantul si pârâtul SN au fost colegi de serviciu, iar, dupa decesul sotiei reclamantului, au devenit prieteni de familie. În acest context, relatiile dintre parti au devenit foarte apropriate, pârâtii manifestând atentie si grija fata de reclamant, venind deseori în vizita la acesta cu alimente si medicamente si ajutându-l la treburile gospodaresti.Instanta a mai retinut ca, în ziua încheierii contractului de vânzare-cumparare, partile au fost însotite la sediul Notarului public de martorii DV si UC, audiati si in prezenta cauza. Astfel, martorul DV, vecin cu reclamantul de aproximativ 40 de ani a aratat ca stie de la reclamant ca acesta dorea sa-si „înstraineze locuinta cu conditia ca pârâtii sa-l îngrijeasca pâna la sfârsitul vietii”, acelasi martor mai aratand si ca nu a asistat la nici o discutie în biroul notarului, întrucât a stat in sala de asteptare. Din declaratia martorei UC, instanta a retinut, ca „a discutat cu reclamantul si a înteles de la acesta ca doreste sa vânda locuinta sa pârâtilor, pentru ca atunci când o sa fie batrân sa aiba pe cineva care sa îl îngrjeasca”. Martora PS a declarat ca a asistat la unele discutii ce se purtau intre reclamant si alti vecini, ocazii cu care reclamantul spunea ca “urmeaza sa faca pârâtilor acte, pentru ca acestia sa aiba grija de el”. Iar, martorul DN a aratat ca „a auzit înca înainte de anul 2000 de intentia reclamantului de a-si vinde locuinta pârâtilor în schimbul îngrijirii acestuia de catre pârâti si primirii unei sume de bani.” Acelasi martor a mai aratat ca a avut o discutie cu reclamantul care i-a spus ca a primit drept pret suma de 170 milioane lei, precum si faptul ca „înainte de anul 2000 a înteles, atât de la reclamant, cât si de la pârâti, ca conditia pentru a-si vinde locuinta era ca pârâtii sa plateasca o suma de bani si sa aiba grja de acesta”.Din raspunsul pârâtului SN instanta a retinut recunoasterea acestuia în sensul ca hotararea comuna a partilor a constat in înstrainarea locuintei de catre reclamant în schimbul ingrijirii pe care pârâtii urmau sa i-o acorde, însa la sediul notarului public, reclamantul si-a manifestat dorinta de a „ramâne stapân în casa panâ moare”, sens în care notarul public a întocmit contractul de vânzare-cumparare cu clauza de uzufruct viager. În plus, din întregul material probator administrat, instanta a retinut ca atât înainte, cât si ulterior încheierii contractului autentic de vânzare-cumparare, pârâtii au acordat întretinere reclamantului. Astfel, prin raspunsurile la interogatorii atat reclamantul, cat si pârâtii au aratat ca în nenumarate rânduri reclamantul a fost dus la spital si internat de catre pârâti, care veneau saptamânal si îi aduceau alimente si strictul necesar unei vieti civilizate  si ca pârâtii au prestat întretinere reclamantului atât înainte de încheierea contractului, cât si dupa acest moment, pe baza unei decizii comune a partilor. Aceleasi aspecte rezulta si din declaratiile de martori.

Potrivit art. 948 Cod civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partilor ce se oblige, un obiect determinat si o cauza licita.

Punctul de pornire in formarea vointei juridice il reprezinta nevoia simtita de om, nevoie pe care vrea sa o satisfaca, iar, pe masura ce reprezentarea scopului devine tot mai puternica se trece de la tendinta la dorinta de satisfacere a nevoii. In acest context incepe procesul psihologic al deliberarii si, ca urmare a aparitiei unui motiv determinant se trece la hotararea de a incheia actul juridic, act care apare ca un mijloc de realizare a scopului propus. Vointa juridica reprezinta un element fundamental al actului juridic,  fiind guvernata de doua principii si anume cel al libertatii actelor juridice si cel al vointei reale. Codul civil român a consacrat conceptia subiectiva privind raportul dintre vointa interna, reala a partilor si vointa declarata, exteriorizata, acordând prioritate vointei interne, putându-se pune în discutie valabilitatea actului juridic prin care s-a transmis dreptul subiectiv civil pe motiv de neconcordanta între vointa interna si cea exprimata.

Art. 953 Cod civil dispune ca „consimtamântul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol”, manifestarea de vointa a partilor fiind producatoare de efecte juridice numai daca a fost libera si constienta. In consecinta, pentru a fi valabil exprimat, consimtamântul trebuie sa îndeplineasca urmatoarele cerinte, în mod cumulativ: sa provina de la o persoana cu discernamânt, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat si sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamânt.

Art. 954 Cod civil, consacrat erorii ca viciu de consimtamânt, stabileste ca eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substantei obiectului conventiei. Deci, în functie de consecintele care intervin, cea mai grava forma a erorii este eroarea-obstacol, atunci când falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie, fie asupra identitatii fizice a obiectului, reprezentând mai mult decât un viciu de consimtamânt, deoarece, practic, partea nu si-a dat consimtamântul pentru încheierea actului în cauza.

Eroarea-obstacol antreneaza, asadar, nulitatea absoluta a actului juridic, întrucât consimtamântul partilor contractante la încheierea actului juridic a lipsit.

În cauza, instanta a apreciat, atât din declaratiile martorilor, cât si din raspunsurile la interogatoriu, ca întelegerea partilor a fost în sensul ca dreptul de proprietate asupra imobilului reclamantului sa fie transmis în proprietate pârâtilor în schimbul obligatiei de întretinere pe care acestia urmau sa o presteze reclamantului.Martorii, inclusiv cei propusi de pârâti, unii dintre ei prezenti chiar la discutiile dintre parti, au învederat cu evidenta continutul si clauzele conventiei ce urma sa se încheie între parti. In plus, din raspunsurile la interogatorii, coroborate cu declaratiile extrajudiciare date de vecinii reclamantului în fata notarului public, cu privire la care urmeaza a se aplica regulile din materia înscrisurilor ca mijloace de dovada, instanta a retinut ca probele administrate au fost concludente în dovedirea situatiei de fapt de la data încheierii actului. Relevant în conturarea adevarului întelegerii partilor este raspunsul pârâtului la interogatoriu, potrivit cu care, într-adevar, întelegerea partilor pâna la notariat a fost aceea de a se încheia un contract de întretinere.

Pentru a deveni incidenta în cauza eroarea-obstacol este nevoie sa se probeze împrejurarea ca vointa reclamantului a fost alterata de o falsa reprezentare asupra naturii juridice a actului ce s-a încheiat, în sensul ca a crezut ca încheie un anumit act juridic, în vreme ce în realitate s-a încheiat un cu totul alt act juridic, in conditiile in care scopul, obiectivul esential urmarit de reclamant la incheierea acestuia a constat in continuarea acordarii intretinerii de catre parati.

În cauza, fata de probele administrate instanta a apreciat ca rezulta cu claritate continutul real al întelegerii partilor, care nu se suprapune, insa, continutului actului juridic autentificat la notariat. Toate împrejurarile de fapt dovedite în cauza, alaturi de recunoasterea pârâtilor, in sensul ca au prestat întretinere atât înainte cât si dupa încheierea contractului autentic, sustin pretentia reclamantului ca a semnat un alt act decât acela la care a convenit cu pârâtii, intelegere care a constituit elementul determinant si hotarator pentru reclamant la incheierea operatiunii juridice.

Întrucât în cauza este admisibila si prezumtia simpla a judecatorului, potrivit art. 1203 Cod civil, instanta apreciaza ca vârsta înaintata, starea de sanatate precara si singuratatea reclamantului dovedite si recunoscute de pârâti, pledeaza ele însele pentru sustinerea ideii ca numai întretinerea ar fi putut determina pe reclamant sa-si înstraineze locuinta.

Împrejurarea ca, în fata notarului public, reclamantul si-a manifestat dorinta de a-si rezerva si dreptul de uzufruct viager nu schimba natura juridica a actului ce urma a se încheia, întrucât ceea ce intereseaza este scopul contractului, neconcretizat, însa, în actul autentic. In plus, instanta mai retine ca nimic nu ar fi împiedicat partile sa încheie un contract in care sa fi fost concretizata intelegerea partilor si, totodata, reclamantul sa-si rezerve si dreptul de uzufruct viager.

Instanta a retinut ca, fata de cauza actului juridic urmarita de reclamant, acesta nu si-a manifestat un consimtamânt perfect valabil, caracterul real si constient al actului juridic fiind reprezentat într-un mod fals, neexistând, asadar deplina concordanta între vointa interna a partilor si vointa exteriorizata, împiedicând, în consecinta, formarea actului juridic. Având în vedere aceste considerente, instanta a apreciat ca întemeiata cererea reclamantului, consimtamântul sau fiind afectat de o eroare distructiva de vointa,  motiv pentru care a admis cererea si a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1043/05.07.2000 pentru eroare-obstacol.

Împotriva acestei sentinte au promovat apel pârâtii, criticând solutia instantei de fond, care a facut o interpretare gresita a dispozitiilor legale – art. 948, art. 953, art. 954 cod civil – în sensul ca a apreciat ca la încheierea contractului  nr. 1043/5.07.2000 consimtamântul vânzatorului nu a fost valabil, neputându-se retine ca acesta a avut o alta reprezentare asupra naturii actului ce s-a încheiat. Prin decizia civila nr. 601/24.03.2006 pronuntata în dosar nr. 46858/3/2005 al Tribunalului Bucuresti Sectia a IV a Civila s-a respins ca nefondat apelul promovat de catre pârâti, retinându-se ca, instanta de fond, în mod temeinic si legal, pe baza probatoriului administrat, a constatat ca reclamantul s-a aflat în eroare asupra naturii juridice a actului care a fost încheiat în fata notarului public, intentia sa fiind de a încheia un contract de vânzare cumparare cu clauza de întretinere. Recursul promovat împotriva acestei decizii de catre pârâti a fost constatat nul, prin decizia nr.  976/14.05.2007 a Cutii de Apel Bucuresti pronuntata în dosarul nr. 46858/3/2005, retinându-se ca motivele invocate nu mai pot face obiectul controlului judiciar în recurs, dupa abrogarea art. 304 pct. 10 c.p.civ.

Domenii speta

Spete similare