Contestaţie la executare; opoziţie împotriva titlului executoriu ( bilet la ordin), termenul de introducere al cererilor

Sentinţă civilă 1535 din 02.10.2012


Prin contestatia înregistrata sub nr.1697/329/2012 din data de 02 iulie 2012, contestatoarea-debitoare SC A. B. E. SRL, reprezentata prin C. M. A., în calitate de administrator, cu domiciliul ales în contradictoriu cu intimata-creditoare  SC C. E. SRL, au solicitat instantei ca, prin hotarârea ce va pronunta, sa dispuna anularea popririlor înfiintate, a procesului verbal de cheltuieli, a tuturor formelor de executare efectuate, precum si a titlurilor executorii ce stau la baza dosarului de executare nr.644/2012, al BEJ T. F., executare începuta la cererea creditoarei SC C. E. SRL; suspendarea executarii silite, pâna la solutionarea contestatiei la executare.

A solicitat si obligarea intimatei-creditoare la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii, contestatoarea – debitoare a aratat ca, la data de 15.06.2012, a primit de la executorul judecatoresc o adresa de înfiintare a popririi asupra sumelor de bani si asupra altor valori pe care ea le detine la unitatile bancare, procesul verbal de cheltuieli de executare partiala, din 19.06.2012, prin care a fost înstiintata ca s-a pornit executarea silita, în baza titlului executoriu, constând în biletul la ordin seria BRDE 3AA nr.0229864/27.04.2010, pentru suma de 11066,84 lei, si pentru suma de 1924,04 lei reprezentând onorariu si cheltuieli de executare.

Contestatoarea debitoare a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active, pe motiv ca  SC C. E. SRL nu are nicio creanta împotriva sa.

A invocat si exceptiile inadmisibilitatii si a lipsei de interes a executarii silite, prin prisma inexistentei creantei.

În motivarea actiunii, contestatoarea-debitoare a aratat ca a emis în alb biletul la ordin seria BRDE 3AA nr.0229864/27.04.2010, în favoarea SC P. R. SA.

În mod abuziv, aceasta a completat biletul la ordin cu suma de 11066,84 lei.

Contestatoarea-debitoare a sustinut ca între ea si SC P. R. SA au existat relatii comerciale si ca, la încheierea acestora, toate obligatiile reciproce de plata erau stinse.

Contestatoarea-debitoare a solicitat instantei sa dispuna suspendarea executarii silite pâna la solutionarii contestatiei pe motiv ca executarea silita îi pericliteaza iremediabil drepturile si obligatiile pe care ea le are.

În drept si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art.399-404 Cod procedura civila.

A anexat actiunii: împuternicire avocatiala si (în copii certificate) comunicare, adresa din 13.06.2012, proces verbal din 06.06.2012 si bilet la ordin.

În cauza, SC P. R. SA,  a formulat întâmpinare (file 16-17), prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare si mentinerea, ca legale, a tuturor actelor de executare, efectuate de BEJ T. F., în dosarul de executare nr.644/2012.

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesule active a SC C. E. SRL,  SC P. R. SA a aratat ca ea a facut cererea de executare silita prin cabinet de Avocat C. R. A., cu sediul ale la  SC C. E. SRL, iar executorul, dintr-o greseala de redactare, a specificat ca numele creditorului este SC C. E. SRL, în loc de SC P. R. SA.

Pentru acest motiv, a solicitat respingerea exceptiei.

Cât priveste exceptia inadmisibilitatii si a lipsei de interes a executarii silite, a aratat ca, întradevar, biletul la ordin seria BRDE 3AA nr.0229864 a fost emis în favoarea sa, în alb de catre SC A. B. E. SRL, conform anexei la contractul nr.C375/18.06.2009, drept garantie si ca dovada de buna credinta în îndeplinirea obligatiilor ce îi revin.

Una dintre obligatiile acesteia era sa colecteze si sa depuna banii obtinuti din vânzarea efectuata pe terminalele aflate în administrarea sa, în cel mult 4 zile de la data emiterii facturilor catre agenti.

Întrucât SC A. B. E. SRL a refuzat virarea sumelor încasate, SC P. R. SA s-a vazut nevoita sa completeze biletul la ordin cu suma restanta, în vederea recuperarii acesteia.

În prezent, debitoarea figureaza, în evidentele contabile ale  SC P. R. SA, cu un debit în cuantum de 11066,84 lei, motiv pentru care a solicitat respingerea exceptiilor invocate.

Cât priveste cererea de suspendare a executarii silite, SC P. R. SA, a solicitat ca debitoarea sa depuna o cautiune, în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii.

A anexat cererii (în copii certificate): cerere de executare silita, notificare, contract servicii nr.C375/18.06.2009 si anexe la contract.

Din oficiu, instanta a solicitat BEJ T. F. sa comunice dosarul de executare nr.644/2012.

Fata de actele din dosarul de executare, în sedinta publica din data de 17 iulie 2012, instanta a pus în vedere contestatoarei-debitoare sa-si precizeze actiunea, respectiv sa fixeze cadrul procesual al pricinii.

La solicitarea instantei, contestatoarea-debitoare, prin avocat, a precizat ca actiunea sa reprezinta atât o contestatie la executare propriu –zisa, cât si o contestatie la titlu.

La data de 11.09.2012, contestatoarea-debitoare a depus o cerere precizatoare, prin care si-a modificat actiunea introductiva, în sensul ca aceasta este formulata în contradictoriu cu creditoarea SC P. R. SA si nu cu SC C. E. SRL, motiv pentru care a solicitat scoaterea acesteia din urma, din cauza.

Contestatoarea-debitoare a solicitat constatarea nulitatii absolute a formelor de executare silita, pe motiv ca aceasta nu a fost pornita prin emiterea unei somatii care sa contina termenul pâna la care sa se efectueze plata debitului si indicarea contului deschis pe numele executorului judecatoresc.

Pentru acest motiv, a solicitat anularea tuturor formelor de executare.

A invocat si exceptiile inadmisibilitatii si a lipsei de interes a executarii silite, pe motiv ca nu exista o creanta.

În motivarea cererii, a aratat ca a emis în alb biletul la ordin seria BRDE 3ASA nr.0229864/27.04.2010, în favoarea SC P. R. SA.

În mod abuziv, aceasta a completat biletul la ordin cu suma de 11066,84 lei.

Contestatoarea-debitoare a sustinut ca între ea si SC P. R. SA, au existat relatii comerciale si ca la încheierea acestora, toate obligatiile reciproce de plata erau stinse.

A sustinut ca SC P. R. SA nu a anuntat-o ca a completat biletul la ordin emis în alb si lasat drept garantie si, mai ales, ca aceasta urma sa-l introduca la plata.

Procedând în acest mod, SC  P. R. SA nu a respectat prevederile legale, privind completarea si introducerea, la plata a biletelor la ordin si a cec-urilor în alb, si înmânate drept garantie.

A precizat ca, pentru a fi valabil, biletele la ordin si cec-urile lasate drept garantie si completate de un creditor trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

1. dupa completare creditorul trebuie sa comunice acest aspect debitorului;

2. anterior introducerii la plata, creditorul trebuie sa aduca la cunostinta debitorului ca urmeaza sa le introduca la plata si sa precizeze eventualul termen scadent, trecut de el, pe instrumentul de plata.

Pentru aceste motive, contestatoarea debitoare a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a titlului executoriu, respectiv biletul la ordin BRDE 3AA nr.0229864/27.04.2010; anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare nr.644/2012 al BEJ T. F..

În drept si-a întemeiat cerere pe dispozitiile art.132 Cod procedura civila.

Fata de cererea contestatoarei-debitoare, potrivit careia aceasta întelege sa-si modifice actiunea, în sensul ca este formulata în contradictoriu cu intimata-creditoare SC P. R. SA si nu cu  SC C. E. SRL, prin încheierea de sedinta din data de 11 septembrie 2012, instanta a dispus introducerea în cauza a SC P. R. SA, în calitate de intimata-creditoare, si scoaterea din cauza a SC C. E. SRL.

Intimata-creditoare a depus o cerere calificata de instanta ca fiind întâmpinare (fila 75), prin care aceasta a solicitat respingerea contestatiei la executare si mentinerea, ca legale, a tuturor actelor de executare.

Cât priveste exceptiile inadmisibilitatii si a lipsei de interes a executarii silite, intimata-creditoare a aratat ca biletul la ordin a fost emis în alb în favoarea sa de catre SC A. B. E. SRL, conform anexei la contractul nr.C375/18.06.2009, drept garantie si ca dovada a bunei credinte în îndeplinirea obligatiilor ce îi revin.

Una din obligatiile SC A. B. E. SRL era sa colecteze si sa depuna banii obtinuti din vânzarea efectuata pe terminalele aflate în administrarea acesteia, în cel mult 4 zile de la data emiterii facturilor catre agenti.

Pentru ca aceasta a refuzat virarea sumelor încasate, SC P. R. SA s-a vazut nevoita sa completeze biletul la ordin cu suma restanta, în vederea recuperarii acesteia.

În prezent, debitoarea figureaza, în evidentele contabile ale SC P. R. SA, cu un debit în suma de 11066,84 lei.

În aparare intimata-creditoare a invocat dispozitiile art.12 si 35 din Legea nr.58/1934.

Cât priveste sustinerea contestatoarei-debitoare privind obligatia anuntarii debitorului de catre creditor, cu privire la introducerea la plata a biletului la ordin, intimata creditoare a aratat ca nu exista un temei legal în acest sens.

În cazul în care instanta va trece peste aceasta motivare si va hotarî suspendarea executarii, intimata creditoare a solicitat obligarea contestatoarei-debitoare la depunerea unei cautiuni, în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii.

Contestatoarea-debitoare a mai depus, la dosar, informatii privind dosarul nr.1931/329/2012, al Judecatoriei Turnu Magurele.

În sedinta publica din data de 25 septembrie 2012, din oficiu, fata de continutul actiunii, contestatoarei-debitoare, prin care aceasta a aratat ca întelege sa conteste atât executare silita cât si titlul executoriu, respectiv biletul la ordin seria BRDE 3AA nr.0229864/27.04.2010, instanta a calificat actiunea ca fiind atât contestatie la executare propriu zisa cât si opozitie împotriva titlului executoriu.

Cât priveste opozitia împotriva titlului executoriu (bilet la ordin), instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art.62 alin.1 din Legea nr.58/1934, privind cambia si biletul la ordin, debitorul care a primit somatia poate face opozitie în termen de 5 zile de la  primire.

Asa cum si-a motivat actiunea contestatoare-debitoare si cum reiese si din dosarul de executare nr.644/2012, al BEJ T. F., în cauza nu s-a emis o astfel de somatie de catre executorul judecatoresc.

Având în vedere ca opozitia a fost formulata înainte de emiterea somatiei, instanta va admite exceptia prematuritatii opozitiei formulate de contestatoarea-debitoare, împotriva biletului la ordin seria BRDE 3AA nr.0229864/27.04.2012, emis la ordinul creditoarei SC P. R. SA, exceptie invocata de instanta, din oficiu, si va respinge acest capat de cerere, ca prematur introdus.

În ceea ce priveste capatul de cerere având ca obiect contestatie la executare propriu zisa, instanta constata ca aceasta a fost formulata în termenul prevazut de art.401 alin.1 lit. b Cod procedura civila, respectiv în termenul de 15 zile de la data când contestatoarea debitoare a primit înstiintarea privind înfiintarea popririi.

Instanta va respinge, ca neîntemeiata exceptia inadmisibilitatii si a lipsei de interes a executarii silite, pe motiv ca nu exista o creanta, exceptii invocate de contestatoarea-debitoare.

Astfel, din dosarul de executare nr.644/2012, comunicat de BEJ T.F., instanta retine ca, prin încheierea nr.310/31 mai 2012, data de Judecatoria Turnu Magurele, a fost admisa cererea BEJ T. F. si-a fost încuviintata executarea silita, sub toate formele prevazute de lege, împotriva debitoarei SC A. B. E. SRL, în baza titlului executoriu, reprezentat de biletul la ordin seria BRDE nr.0229864/27.04.2010, emis de debitoare în favoarea creditoarei SC P. R. SA, pentru o creanta în suma de 11066,84 lei, cu scadenta la data de 06.12.2010.

Conform dispozitiilor art.61 din Legea nr.58/1934, biletul la ordin are valoare de titlu executoriu pentru capital si accesorii.

În cauza, executarea silita are la baza biletul la ordin seria BRDE nr.0229864/27.04.2010, ce constata o creanta în suma de 11066,84 lei.

Legea nr.58/1934, privind cambia si biletul la ordin reglementeaza si executarea silita a acestor titluri.

Ca lege speciala, aceasta deroga de la dispozitiile de drept comun, respectiv de la dispozitiile art.454 alin.(1) Cod procedura civila, conform carora poprirea se înfiinteaza fara somatie, prin adresa însotita de o copie certificata de pe titlul executoriu.

Art.54 si 56 din Legea nr.58/1934, reglementeaza necesitatea emiterii somatiei.

Astfel, creditorul trebuie sa ceara executorului judecatoresc sa emita o somatie debitorului.

În conformitatea cu dispozitiile art.61 alin.3 din lege, somatia de executare trebuie sa cuprinda transcrierea exacta a cambiei (biletul la ordin) sau a protestului, precum si  celorlalte acte din care rezulta suma datorata.

Scopul acestor cerinte este de ai da posibilitatea debitorului sa cunoasca actele în baza carora se exercita urmarirea îndreptata împotriva sa si ca acesta sa-si poata pregati apararile.

Rezulta ca neconformarea la aceste cerinte atrage sanctiunea nulitatii, în conditiile art.105 alin.2 Cod procedura civila, daca debitorul dovedeste producerea unei vatamari ce nu se poate astfel înlatura.

Contestatoarea-debitoare a invocat nulitatea actelor de executare silita (nulitate relativa  pe motiv ca nu a fost emisa o somatie ) iar instanta apreciaza ca aceasta a fost vatamata ca urmare a neemiterii somatii, conform dispozitiilor legale, pentru ca acest fapt a fost de natura sa o împiedice pe contestatoarea-debitoare sa conteste titlul executoriu, respectiv biletul la ordin seria BRDE 3AA nr.0229864/27.04.2010, prin formularea unei opozitii împotriva acestuia.

Pentru aceste considerente, instanta va admite capatul de cerere, având ca obiect contestatie la executare propriu –zisa si, ca efect, va dispune anularea actelor de executare din dosarul de executare nr.644/2012, al Biroului Executorului Judecatoresc „T. F.”.

Instanta va respinge, ca neîntemeiat, capatul de cerere, având ca obiect suspendarea executarii silite, motivat de faptul ca nu a fost depusa de catre contestatoarea-debitoare cautiunea fixata în suma de 2000 lei, conform dispozitiilor art.403 alin.(1) Cod procedura civila.

În baza art.274 Cod procedura civila, instanta va obliga intimata-creditoare SC Payup România SA sa plateasca SC A. B. E. SRL suma de 1819 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (taxa timbru, onorariu avocat si cheltuieli transport).