Prescriptia dreptului de a cere executarea silita in materiea actiunilor reale imobiliare

Sentinţă civilă 1105 din 25.06.2010


R O M A N I A

JUDECATORIA ZARNESTI

JUDETUL BRASOV

Dosar nr. 2132/338/2009

SENTINTA CIVILA NR.1105

Sedinta publica din data de 25.06.2010

Instanta constituita din:

 PRESEDINTE-ANCA CODREANU- judecator

GREFIER  -ELENA CHIRAC

J U D E C A T O R I A

 Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

 Prin actiunea inregistrata sub nr. de mai sus, reclamantele V.M si C.E, au solicitat in contradictoriu cu parata  S.V ca instanta, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna inscrierea in CF nr.XXX Y a dispozitiilor sentintei civile nr.517/30.01.1978, pronuntata in dosarul Judecatoriei Brasov nr.6061/1976, sa oblige parata sa respecte limitele hotarului asa cum a fost determinat  prin procesul verbal de punere in posesie intocmit la data de 20.10.1978 de catre executorul judecatoresc, in dosarul executional  nr.1027/1978 si sa constate  stinsa servitutea de trecere cu piciorul peste lotul proprietatea reclamantelor, ca ramasa fara obiect, cu cheltuieli de judecata.

 In motivare, reclamantele au aratat ca imobilul obiect al litigiului a constituit proprietatea in cote de ½ fiecare a reclamantei C.E si a paratei, iar cu ocazia iesirii din indiviziune solutionata de instanta civila in anul 1978, aceasta a dispus conform sentintei sus mentionate, din care face parte integranta raportul de expertiza nr.414/1977. La data de 20.10.1978 s-a procedat la punerea in executare a sentintei prin determinarea celor doua loturi si marcarea servitutii de trecere cu piciorul, stabilita prin hotarare. Ulterior, parata si membrii familiei sale au inceput sa abuzeze de bunavointa reclamantei C.. In ceea ce priveste existenta servitutii, reclamantele invedereaza ca aceasta a ramas fara obiect intrucat parata are o sursa de apa pe propriul teren, dar ca adevaratul scop al familiei Secarea este trecerea nu doar cu piciorul pe terenul proprietatea reclamantelor, pentru a ajunge la un alt teren proprietatea paratei.

 In drept au fost invocate prev art.616 C.Civ., art.111 C.p.c., Legea 7/1996.

 Parata, legal citata, a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia prescrierii dreptului de a cere executarea silita a sentintei civile nr.517/1978, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei V.M si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei C.E, prima exceptie motivata de faptul ca legea instituie un termen de  prescriptie de 10 ani in materia executarii silite a titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, iar ultimele doua de faptul ca procesul finalizat prin sentinta nr.517/30.01.1978 s-a purtat doar intre C.E si S.V, V.M nefiind parte in acest dosar, iar C.E ne mai fiind proprietara imobilului inscris in CF 355 Y, nu poate solicita inscrierea dispozitiilor sentintei sus mentionate.

 In sustinerea cererii, partile au propus, iar instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.

 Actiunea a fost legal timbrata, dovada achitarii taxei de timbru fiind depusa la filele 5, 37.

Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

 Asa cum rezulta din sentinta civila nr.517/1978, pronuntata de Judecatoria Brasov, instanta a dispus iesirea din indiviziune a numitelor C.E si S.V asupra imobilului inscris in CF nr.XXX a localitatii Y, nr. top 11075, 11076/1 si 11077/1 prin atribuirea cate unui lot fiecarei coproprietare, consemnand totodata crearea unei servituti de trecere constituita prin acordul dat de reclamanta C. ca parata Secarean sa treaca pe lotul proprietatea celei  dintai pentru a accede la sursa de apa.

 Instanta constata ca prin procesul verbal de punere in posesie din data de 20.10.1978 executorul judecatoresc a procedat la delimitarea celor doua loturi, astfel cum au fost atribuite prin hotararea judecatoreasca, parata refuzand sa semneze.

 Asa cum rezulta din cuprinsul extrasului CF depus la fila 6, asupra imobilului obiect al litigiului sunt co-proprietare la momentul introducerii cererii, in cota de ½ fiecare, parata si reclamanta V., ultima dobandind dreptul prin donatie de la autoarea C.E, care, conform sustinerilor partilor, si-a rezervat dreptul de uzufruct asupra cotei de ½ din imobil.

Astfel, intrucat printr-un act cu titlu particular avand ca obiect dobandirea nudei proprietati asupra imobilului reclamanta V. a devenit avand cauza a autoarei sale, C.E, odata cu dreptul transmitandu-se in patrimoniul dobanditorului si toate actiunile ce il insotesc, autoarea ramanand la randul sau titulara unui dezmembramant al dreptului de proprietate, instanta constata ca ambele reclamante au calitate procesuala activa, motiv pentru care va respinge exceptiile  lipsei calitatii procesuale active ca nefondate.

 In ceea ce priveste insa petitele 1 si 2 ale cererii, vizand inscrierea in CF nr.XXX Y a dispozitiilor sentintei civile nr.517/30.01.1978 si obligarea paratei la respectarea limitelor de hotar, asa cum au fost determinate  prin procesul verbal de punere in posesie intocmit la data de 20.10.1978 de catre executorul judecatoresc, instanta constata ca prin dispozitivul hotararii judecatoresti s-a dispus “inscrierea in Cf  a drepturilor partilor conform prezentei hotarari”, sentinta fiind astfel susceptibila de executare silita sub acest aspect.

 Instanta apreciaza ca optiunea partilor de a pune in executare hotararea numai cu privire la linia de demarcatie intre cele doua loturi atribuite in urma partajului, consemnata prin procesul verbal depus la dosar, nu poate extrapola procedura de executare silita si cu privire la celelalte mentiuni din dispozitiv, susceptibile deopotriva de executare silita, dar in privinta carora nu s-a facut nicio dovada ca s-ar fi recurs la vreun demers oarecare in acest sens. Din acest motiv, apararea reclamantelor ca inscrierea in CF a drepturilor dobandite in anul 1978 este o simpla formalitate administrativa, nu poate fi primita, ea constituindu-se ca unul din capetele dispozitivului, si nu ca un simplu corolar de tehnica cadastrala.

 Astfel, avand in vedere dispozitiile art.405 al.1 C.p.c, care statueaza ca termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita este de 10 ani in cazul titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare, vazand de asemenea ca actiunea de partaj a unui bun imobil este o actiune reala, instanta apreciaza ca acest termen este implinit in privinta dispozitiilor sentintei civile nr.517/30.01.1978, reclamantele avand la indemana pentru valorificarea dreptului lor procedura constituirii unui nou titlu executoriu, motiv pentru care va admite exceptia invocata si va respinge primele doua capete de cerere, disjungand capatul vizand constatarea ca ramasa fara obiect a servitutii de trecere cu piciorul peste lotul proprietatea reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

 Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei V.M ca nefondata .

 Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei C.E ca nefondata.

 Admite exceptia prescrierii dreptului de a cere executarea silita a sentintei civile nr.517/1978 invocata de parata.

 Respinge ca prescrise capetele de cerere privind inscrierea in CF nr.XXX Y a dispozitiilor sentintei civile nr.517/30.01.1978, pronuntata in dosarul Judecatoriei Brasov nr.6061/1976 si obligarea paratei la respectarea limitelor de hotar, asa cum au fost determinate  prin procesul verbal de punere in posesie intocmit la data de 20.10.1978 de catre executorul judecatoresc.

 Disjunge capatul vizand constatarea ca ramasa fara obiect a servitutii de trecere cu piciorul peste lotul proprietatea reclamantelor.

 Cu apel in 15 zile de la comunicare.

 Pronunta in sedinta publica, azi, 25.06.2010.