Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare

Prin sentinţa penală nr. 276/05.10.2010 a Judecătoriei Paşcani pronunţată în dosarul nr. 4647/866/2009 s-a dispus:

„Condamnă inculpatul C.D., la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2151 alin.1 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

În baza art. 71 alin.2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a doua şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi executarea pedepsei aplicate prin aceasta.

În baza art. 81 alin.1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii şi stabileşte un termen de încercare de patru ani, calculat conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.

În baza art. 346 Cod procedură penală şi art. 998-999 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea vătămată şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 9.600 de lei.

În baza art. 353 raportat la art. 163 Cod procedură penală instituie măsura asiguratorie a sechestrului imobiliar asupra bunurilor imobiliare proprietatea inculpatului, până la concurenţa valorii de 9.600 de lei.”

Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 271/866/2009 din 04.12.2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, înregistrat la data de 11.12.2009 sub nr. 4647/866/2009 pe rolul Judecătoriei Paşcani, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus şi scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de învinuiţii: P.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2151 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal; B.P., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi A.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin.1 Cod penal.

  În motivarea actului de sesizare al instanţei se arată că organele de cercetare penală au fost sesizate de către conducerea … cu faptul că în perioada 2004-2008 s-au decontat ilegal de către unii funcţionari angajaţi sume de bani pe care aceştia le-au folosit în interes personal.

Din cercetările penale efectuate a rezultat că în acea perioadă gestionarea fondurilor din cadrul regiei se efectua de către învinuiţii S.M.- director general, C.D. – director economic, P.E. – director tehnic, A.A. – contabil şi B. P. – casier.

La data de 5 martie 2009 s-au ridicat de la sediul părţii vătămate înscrisurile necesare pentru verificarea sesizării. Imediat după acest moment, inculpatul a solicitat organelor de cercetare penală efectuarea unei expertize contabile judiciare, probă admisă de organele de urmărire.

La expertiza efectuată în cauză s-au formulat două seturi de obiecţiuni, expertul judiciar răspunzând detaliat la fiecare dintre ele.

Din probatoriul administrat în cauză Parchetul concluzionează că C.D., în calitate de director economic în cadrul …, în perioada 2005-2008 a efectuat o serie de deconturi fără respectarea procedurii legale, sumele astfel decontate însuşindu-şi-le pe nedrept.

Inculpatul şi-a decontat o serie de taxe aferente cursurilor de calificare în vederea obţinerii autorizaţiei de auditor financiar, expert contabil sau evaluator, fără a avea aprobarea Consiliului de Administraţie. Prin acest mod de operare, directorul economic a încălcat prevederile Regulamentului operaţiilor de casă aprobat prin Decretul nr. 209/1976 şi ale art. 189 şi următoarele din Legea 53/2003.

Tot fără a respecta procedura de decontare prevăzută de lege, inculpatul a mai ridicat din casierie, pe baza de bonuri fiscale aferente consumului de carburanţi ale autoturismului proprietate personală. Inculpatul nu a făcut dovada anterior sau ulterior încasării sumelor aferente consumului de carburant că deplasările au fost efectuate în interesul părţii vătămate. Prin aceste fapte au fost încălcate prevederile Hotărârii nr.24/2006 a Consiliului de Administraţie, OUG 28/1999, H.G.R. nr. 831/1997 şi Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1714/2005, modificat prin ordinul nr. 293/2006. Nu s-a dovedit astfel, prin referate de necesitate şi ordin de deplasare, că deplasările efectuate cu autoturismele personale în care a fost încărcat combustibilul au fost efectuate în interes de serviciu.

Prin fapta sa, inculpatul a prejudiciat partea vătămată cu suma de 2.166,12 lei reprezentând contravaloare cotizaţii şi taxe participare la cursurile de calificare la care nu fusese trimis de angajator, iar prin decontarea nelegală a bonurilor de combustibil (în număr de 240) prejudiciul s-a ridicat la suma de 17.086,11 lei.

Inculpatul nu a fost singurul care a prejudiciat partea vătămată prin decontări ilegale, ceilalţi învinuiţi având şi ei partea lor de contribuţie, reţinându-se şi în sarcina lor încălcarea  normelor legale în materie.

Din expertiza financiar contabilă rezultă că prejudiciul total cauzat de către cei 5 învinuţi, printre care şi inculpatul a fost de 20.277,23 lei, partea corespunzătoare activităţii inculpatului fiind de 9.600,07 de lei.

Având în vedere poziţia de recunoaştere şi cooperare cu organele de poliţie, precum şi achitarea integrală sau parţială a prejudiciului de către învinuiţii P.E., S.M., A.A. şi B.P., Parchetul a dispus scoaterea lor de sub urmărire penală şi aplicarea unui sancţiuni cu caracter administrativ.

Inculpatul a recunoscut faptele comise însă şi-a declinat răspunderea penală.

În faza de cercetare penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: sesizarea …, proces verbal de constatare din 05.03.2009 întocmit cu ocazia ridicării înscrisurilor, Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 24/ 11.10.2006, declaraţia părţii vătămate prin reprezentant legal, hotărârea nr. 10/ 12.04.2006 a Consiliului de Administraţie, fişa postului de director economic, raport expertiză contabilă, înscrisuri avute în vedere de expertul tehnic judiciar, regulament de organizare şi funcţionare, regulament de ordine interioară, servicii de audit prestate de SC … SA Iaşi, contabilitate efectuată de …, declaraţii martori, constituirea de parte civilă, dovezi recuperare prejudiciu parţial, declaraţii.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie inculpat, declaraţii martori, constituire parte civilă, înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin sesizarea părţii vătămate adresată organelor de cercetare penală, … a solicitat anchetarea provenienţei unui prejudiciu produs regiei de funcţionarii săi angajaţi.

Din probatoriul administrat reiese că în perioada 2005-2008 diverşi angajaţi ai regiei şi-au însuşit diverse sume de bani, prin decontarea nefondată a unor bonuri de combustibil folosit la autoturismele personale, precum şi prin decontarea unor cursuri de calificare neaprobate şi nedispuse conform normelor legale de către angajator în beneficiul angajaţilor.

Prejudiciul total suferit de către partea vătămată prin uzarea de aceste deconturi nefondate de către cinci dintre angajaţii săi s-a ridicat la suma de 20.277,23 lei, din care a fost recuperată doar suma de 4013 lei de la învinuiţii A.A., B.P. şi S.M..

De cauzarea prejudiciului au fost găsiţi răspunzători inculpatul C.D. şi învinuiţii P.E., S.M., A.A. şi B.P.. Faţă de ultimii patru s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, pentru o parte din ei faţă de săvârşirea infracţiunii de delapidare, iar  faţă de alţii pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Din probele administrate în cauză rezultă că atât inculpatul cât şi alţi angajaţi ai regiei obişnuiau să încaseze din casieria unităţii cheltuielile suportate de ei cu drumurile în interiorul municipiului Paşcani sau în alte localităţi, sub pretextul că respectivele călătorii au fost efectuate în interesul regiei angajatoare, precum şi cheltuielile suportate de angajaţi cu ocazia participării unor cursuri de calificare, la care însă nu fuseseră înscrişi de angajator.

1. Decontarea cheltuielilor cu combustibilul se făcea doar pe baza bonului fiscal prezentat de angajat, fără ca acesta să fie însoţit de fişă de parcurs, de ordin de deplasare sau orice alt document din care să rezulte că deplasarea s-a făcut în interes de serviciu.

Faţă de acest aspect, instanţa observă prevederile art. 1 alin.2 din Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 293 / 22.02.2006 care a modificat şi completat Ordinul MF nr. 1714 / 2005, conform cărora bonurile fiscale pot fi decontate, respectiv înregistrate ca documente de justificare a plăţilor din casieria regiei, însă numai în condiţiile în care „bonurile fiscale (…)ale carburanţilor auto achiziţionaţi în vederea desfăşurării activităţii, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al vehiculului”.

Din înscrisurile aflate la filele 1-587 din volumul III al dosarului de urmărire penală, instanţa observă că bonurile fiscale pe baza cărora inculpatul a ridicat bani din casierie nu poartă nici ştampila cumpărătorului, nici denumirea acestuia şi nici numărul de înmatriculare al vehiculului în care a fost încărcat respectivul combustibil.

Singurele menţiuni aplicate pe bonurile fiscale respective se identifică cu simplă semnătură, fără numele aferent, pentru a putea fi măcar în fapt identificat plătitorul bonului fiscal respectiv.

Partea vătămată recunoaşte că, datorită faptului că regia nu dispunea de suficiente autovehicule de serviciu, deplasările în interes de serviciu se mai făceau de către angajaţi cu maşinile proprietate personală.

Pentru a nu pune angajaţii în postura de a suporta din veniturile proprii cheltuielile aferente deplasărilor în interes de serviciu, … a adoptat Hotărîrea nr. 24/2006 prin care se prevedea posibilitatea decontării cheltuielilor cu combustibilul în interes de serviciu, de către angajaţii care efectuau aceste deplasări cu autoturismele personale, însă decontarea era limitată la o anumită cantitate de combustibil (140 de litri  lunar pentru inculpat) şi era prevăzută şi obligativitatea însoţirii bonului fiscal emis spre decontare de un ordin de deplasare semnat de directorul general al regiei, cu respectarea HG nr. 543 / 1995 (art. 2 din Hotărîrea Consiliului de Administraţie nr.24 din 2006)

În faţa acestor prevederi legale (Ordinul Ministerului de Finanţe şi Hotărârile Consiliului de Administraţie), decontarea bonurilor fiscale evidenţiate la filele 1-587 vol.III din dosarul de urmărire penală, apare evident a fi făcută fără respectarea procedurii arătate.

Cele 240 de bonuri fiscale a căror decontare a prejudiciat partea vătămată nu poartă decât semnătura persoanei care le-a prezentat spre decontare, fără a purta ştampila şi  înscrierea denumirii cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al vehiculului (art. 1 alin.2 lit.a din Ordinul M.F. nr. 293/2006) şi  nici nu erau însoţite de vreun ordin de deplasare semnat de directorul general al regiei, aşa cum prevede Hotărârea nr. 24/2006 a Consiliului de Administraţie.

Totalul prejudiciului suferit de partea vătămată prin decontarea acestor bonuri de benzină cu nerespectarea procedurii arătate mai sus, a fost cuantificat la suma de 17.086,11 lei, pentru perioada 2006-2008, persoanele indicate drept responsabile de cauzarea sa fiind inculpatul şi ceilalţi patru învinuiţi faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală (raportul de expertiză judiciară filele f. 1-38 vol.II, 174-204 vol.II).

2. În ceea ce priveşte decontarea cursurilor de calificare / pregătire profesională efectuate de către inculpat, instanţa constată că acestea au fost organizate de către asociaţii profesionale libere (CECCAR, ANEVAR, CAFR), iar participarea inculpatului la aceste cursuri a avut ca obiectiv îmbogăţirea cunoştinţelor personale în materie de contabilitate, precum şi obţinerea unei calificări superioare (expert contabil, expert auditor).

În materie de calificare profesională, instanţa constată că există două modalităţi de calificare a unei persoane angajate: din iniţiativă proprie şi pe cont propriu (caz în care cheltuielile aferente vor fi suportate din veniturile proprii), sau, conform prevederilor Codului Muncii, în cadrul programului de formare profesională desfăşurat de angajator (caz în care cheltuielile aferente şcolarizării vor fi suportate de către angajator).

Conform art. 193 din Codul Muncii : „Participarea la formare profesionala poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau la iniţiativa salariatului.  (2) Modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile şi obligaţiile parţilor, durata formarii profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul parţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de munca.”

Instanţa mai observă că în perioada 2005-2008 …a dispus formarea profesională a unor angajaţi, emiţând în aceste sens Hotărâri ale Consiliului de Administraţie în care s-au prevăzut expres salariaţii care vor urma cursurile respective şi decontarea cheltuielilor aferente acestor cursuri.

Numele inculpatului nu apare în niciuna din Hotărârile Consiliului de Administraţie prin care se aproba efectuarea cursurilor de formare profesională şi decontarea cheltuielilor aferente, astfel încât nu se poate trage decât concluzia că C.D. a participat la cursurile şi examenele CECCAR şi ANEVAR din proprie iniţiativă, fără împuternicire din partea angajatorului, şi pe cale de consecinţă trebuia să suporte singur cheltuielile aferente.

În contextual arătat mai sus, instanţa constată că nici decontarea cheltuielilor cu formarea profesională nu a fost făcută cu respectarea normelor interne de activitate ale … şi nici cu respectarea prevederilor codului muncii, astfel încât sumele încasate cu aceste titlu de către inculpat din casieria regiei apar fără suport legal.

Totalul prejudiciului cauzat de inculpat prin decontarea cursurilor de formare profesională a fost evaluat în cadrul expertizei judiciare de la filele 16 vol.II dosar u.p. la suma de 2.166,12 lei, pe baza înscrisurilor aflate la filele 330-353 vol.II dosar urmărire penală.

3. Din probele administrate în cursul urmăririi penale instanţa observă că inculpatul a încălcat şi alte norme de drept ce intrau în sfera sa de atribuţii de serviciu în cadrul regiei.

Astfel, conform art. 2 lit.m) din Ordonanţa nr. 119/1999, … este o entitate publică în care statul este acţionar majoritar, entitate care administrează fonduri publice şi un patrimoniu public.

Printre obligaţiile conducătorului instituţiei – în speţă Consiliul de Administraţie -, sunt şi cele prevăzute de art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat în anul 2002, din care rezultă că directorul economic (funcţie ocupată de inculpatul) are următoarele atribuţii: asigură controlul activităţii economico-financiare, gestionarea fondurilor regiei şi exercită controlul financiar preventiv.

Coroborând prevederile art. 27 din Regulament cu cele ale art. 4 (b) alin.4 din Ordonanţa nr.119 / 1999, în sarcina inculpatului, ca director economic al … au revenit şi atribuţiile de verificare a delegaţiilor, consumului de carburanţi, alte costuri de materiale, pentru care trebuia să acorde viză de control  preventiv asupra acestora, asumându-şi astfel responsabilitatea legalităţii şi oportunităţii acestor operaţiuni.

Atribuţiile arătate în paragraful precedent revin directorului economic –inculpatul– de drept, în virtutea calităţii de conducător al activităţii financiar contabile.

În principiu aceste atribuţii puteau fi delegate unei alte persoane, însă C.D. nu a făcut acest lucru, neexistând în acest sens vreun document din care să reiasă preluarea atribuţiilor arătate mai sus de către o altă persoană, C.D. rămânând astfel răspunzător de orice nereguli constatate cu privire la actele ce intrau în sfera sa de control.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile şi faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, instanţa constată următoarele:

În drept, fapta inculpatului care, în calitate de angajat al … în funcţia de director economic, cu atribuţii de gestionare a fondurilor regiei, a decontat fără respectarea procedurilor prevăzute de lege bonuri de combustibil încărcat în autoturismul proprietate personală, precum şi cursuri de calificare profesională fără a exista Hotărîrea Consiliului de Administraţie în acest sens, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin.1 Cod penal.

În cauză sunt aplicabile şi prevederile art.41 alin.2 Cod penal, întrucât decontarea bonurilor de benzină (număr de 240) şi a cursurilor de formare profesională a fost efectuată în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale dar la date diferite, pe parcursul perioadei anilor 2005-2008.

Latura obiectivă a infracţiunii constă în elementul material al însuşirii  de către inculpat a sumelor  de bani ridicate din casierie în urma decontării bonurilor de combustibil şi a cursurilor de formare profesională.

Nelegalitatea ridicării acestor sume de bani rezidă din faptul că:

-bonurile de combustibil nu întruneau condiţiile de formă prevăzute de art. 1 alin.2 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 293/2006, şi nici condiţiile de însoţire a bonului cu un ordin de deplasare semnat de Directorul General, aşa cum prevede Hotărîrea nr. 24/2006 a Consiliului de Administraţie;

-costurile aferente cursurilor de formare profesionale nu au fost aprobate prin vreo Hotărâre a Consiliului de Administraţie şi nici nu au fost efectuate în baza art. 188 şi următoarele din Codul Muncii.

Atâta timp cât nu a fost respectată întru-totul procedura prevăzută de textele de lege invocate mai sus, apare ca irelevantă situaţia de fapt invocată de inculpat în apărarea sa conform căreia cheltuielile respective ar fi fost făcute în interesul regiei şi că toţi angajaţii procedau în acelaşi mod ca şi el.

Cutuma nu este izvor de drept în dreptul românesc, astfel încât nu poate fi invocată ca şi suport legal de natură a da legitimitate unor activităţi contrare unor norme exprese de drept.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa urmează a constata întrunită în totalitate latura obiectivă a infracţiunii de delapidare, însuşirea fără respectarea condiţiilor de procedură a decontărilor fiind la fel ilegală ca şi cea a însuşirii simple, fără drept, a unor sume din gestiunea regiei.

Din probele administrate rezultă faptul că inculpatul şi-a însuşit sumele ridicate de la casierie în urma decontărilor nelegale, neexistând indicii că aceste sume s-ar fi întors în gestiunea regiei în vreun mod,  astfel încât şi din acest punct de vedere sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Cu privire la calităţile speciale cerute de lege pentru subiectul activ al infracţiunii de delapidare, instanţa constată că în perioada 2005-2008 inculpatul avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin.2 Cod penal şi avea în sarcină atribuţii de gestionare a fondurilor regiei, conform prevederilor art.2 lit. m) şi art.4 (b) alin.4 din Ordonanţa 119/1999 coroborate şi cu art.27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al … din 2002, astfel încât instanţa observă întrunite şi aceste condiţii vizate de art. 2151 alin.1 Cod penal.

Urmarea imediată a activităţii inculpatului descrisă mai sus se identifică cu producerea unui prejudiciu părţii vătămate, în cuantum total de 19.252,23 lei ( bonuri de combustibil :17.086,11 lei, cursuri calificare: 2.166,12 lei) .

Legătura de cauzalitate dintre actele materiale săvârşite de inculpat în perioada 2005 – 2008 şi prejudiciul suferit de partea vătămată a fost dovedit prin mijlocul de probă – expertiză judiciară – de la filele 1-38 vol.II, 174-204 vol.II dosar de urmărire penală.

Infracţiunea a fost săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, aşa cum este ea descrisă în prevederile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod penal. În acest sens instanţa observă că inculpatul avea cunoştinţele legale necesare pentru a realiza faptul că procedura uzată pentru decontare încalcă normele în domeniu, acesta având deja dobândită calitatea de expert contabil. Mai mult, nimeni nu poate invoca necunoaşterii legii pentru a se sustrage de la răspunderea încălcării ei.

Având in vedere ca fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, in baza art. 345 alin.2 Cod procedură penală, instanţa îl va condamna pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută şi pedepsită de art. 2151 alin.1 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei, vor fi avute in vedere criteriile prevăzute art. 72 Cod penal : limitele de pedeapsă intre 1 an şi 15 ani, gradul de pericol social ridicat (nenumărate acte materiale desfăşurate de-a lungul unei perioade mari de timp), persoana infractorului (fără antecedente penale) dar şi starea de agravare constând în forma continuată de săvârşire a infracţiunii, instanţa urmând a aplica o pedeapsa orientată spre minim, dar fără atingerea acestuia, având în vedere şi prevederile art.42 Cod penal.

Faţă de criteriile analizate mai sus, instanţa urmează a aplica  pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.

În privinţa pedepsei accesorie, instanţa reţine că prin hotărârea pronunţată în cauza Hirst contra Marii Britanii, 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea generală şi nediferenţiată a dreptului de vot al deţinuţilor, indiferent de durata pedepsei principale şi independent de natura şi gravitatea infracţiunii pe care a comis-o şi de situaţia lor personală, este incompatibilă cu art. 3 din protocolul 1 la convenţie şi prin urmare, nu va interzice inculpatului decât dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., reţinând că faţă de natura infracţiunii nu se impune şi interzicerea dreptului de a alege, prev. de art.64 lit.a teza I C.pen.

Prin urmare, în temeiul art.71 C. pen., va interzice inculpatului doar drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen pe durata executării pedepsei.

Având în vedere faptul că pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului este de 2 ani închisoare şi că inculpatul nu a mai suferit anterior nicio condamnare, atitudinea de recunoaştere a faptelor, chiar cu declinarea răspunderii penale, instanţa apreciază că reeducarea acestuia poate fi realizată şi prin executarea pedepsei în stare de libertate.

Constatând că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit potrivit art. 82 Cod Penal.

În baza art.359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, instanţa va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Alăturat laturii penale a cauzei, litigiul presupune şi o latură civilă.

Astfel, partea vătămată s-a constituit parte civilă în dosarul penal, conform cererii aflată la fila 407 vol.I dosar urmărire penală.

Conform cererii de constituire de parte civilă se arată că prejudiciul suferit de partea vătămată este în sumă totală de 20.277,22 lei, din care a fost recuperată suma de 4013,87 lei, restul sumelor repartizându-le la modul următor : în sarcina inculpatului– 9.600,07 lei; A.A. 866,65 lei; B.P. 1.272,11 lei şi P.E. 4.504,53 lei.

În faţa instanţei de judecată partea vătămată a reiterat cererea de constituire civilă (f.39) cu privire la aceleaşi persoane, în privinţa inculpatului fiind solicitată aceeaşi sumă de 9.600,07 lei.

În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil, instanţa constată acţiunea civilă întemeiată urmând a o admite în totalitate, pentru considerentele care urmează:

Conform art. 14 alin.3 Cod procedură penală, repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, iar conform legii civile, pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii răspunderea este angajată chiar şi pentru cea mai uşoară formă de culpă.

În acest sens instanţa observă că inculpatul a prejudiciat partea civilă nu doar prin acţiunea sa directă de decontare a bonurilor de combustibil folosiţi pentru propriu-i autoturism şi a cursurilor de formare profesională la care a participat în nume propriu, ci şi prin inacţiunea decurgând din neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de director economic al regiei.

Astfel, dacă asupra cuantumul exact al sumelor din bonurile de combustibil decontate personal de inculpat ar mai putea exista discuţii, în privinţa decontării cursurilor de formare profesională, sumele ridicate din casierie sunt lichide.

Totalul prejudiciului cauzat de inculpat prin decontarea cursurilor de formare profesională a fost evaluat în cadrul expertizei judiciare de la filele 16 vol.II dosar u.p. la suma de 2.166,12 lei, pe baza înscrisurilor aflate la filele 330-353 vol.II dosar urmărire penală.

Însă, conform prevederilor art. 27 din Regulament cu cele ale art. 4 (b) alin.4 din Ordonanţa nr.119 / 1999, în sarcina inculpatului, ca director economic au revenit şi atribuţiile de verificare a delegaţiilor, consumului de carburanţi, alte costuri de materiale, faţă de care trebuia să acorde viză de control  preventiv  asupra , asumându-şi astfel responsabilitatea legalităţii şi oportunităţii acestor operaţiuni.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală a inculpatului pentru suma aferentă decontării tuturor celor 240 de bonuri de combustibil, de către el şi alţi angajaţi, instanţa urmează a reţine că aceasta decurge nu neapărat din prevederile codului muncii indicate de către expertul judiciar la stabilirea părţii datorate de fiecare dintre cei 5 învinuiţi iniţiali (f.183 vol.II dosar urmărire penală), ci mai ales în baza atribuţiilor prevăzute de art. 27 din Regulament şi ale ordonanţei nr. 119/1999 arătate mai sus.

Atâta timp cât inculpatul avea atribuţii de verificare a legalităţii şi oportunităţii decontărilor consumului de carburanţi, atât cele aparţinând lui cât şi cele provenind de la ceilalţi angajaţi, răspunderea sa va fi antrenată pe teren delictual pentru întreaga sumă cu care a fost prejudiciată partea vătămată prin decontarea nelegală a bonurilor de combustibil.

În acest sens instanţa observă că suma totală a prejudiciului adus părţii vătămate este de 20.277,23 lei din care a fost recuperată suma de 4013,87 lei, rămânând astfel neachitată suma  de 16.263,36 lei.

Din această sumă, valoarea de 2.166,12 lei, reprezintă decontarea nelegală a cursurilor de formare profesională efectuate de către inculpat, conform înscrisurilor aflate la filele 330-353 vol.II dosar urmărire penală.

Din totalul prejudiciului, scăzându-se suma de 2.166,12 lei datorată de inculpat pentru formarea profesională, rămâne suma de 14.097,24 lei aferentă deconturilor nelegale de combustibilul.

Având în vedere că, potrivit legii civile, a regulamentului de organizare şi funcţionare a regiei şi a ordonanţei nr. 119/1999, răspunderea pentru legalitatea şi oportunitatea deconturilor de combustibil cade în sarcina inculpatului în calitate de director economic, instanţa constată ca aceasta din urmă (14.097,24 lei) este suma aferentă bonurilor fiscale de combustibil pentru care trebuie să răspundă pe latură civilă inculpatul.

Faţă de constituirea civilă, prin care se solicită obligarea inculpatului doar la plata sumei de 9.600,07 lei, şi faţă de principiul de drept al disponibilităţii părţilor în materie civilă, instanţa urmează a admite acţiunea civilă în cuantumul solicitat de partea vătămată.

Pentru asigurarea executării laturii civile a cauzei partea civilă a solicitat instanţei şi luarea măsurii asiguratorii a sechestrului imobiliar asupra bunurilor proprietatea inculpatului, până la concurenţa valorii de 9.600,07  lei.

Văzând prevederile art. 353 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 163 Cod procedură penală, şi soluţia pe care urmează a o primi latura civilă, instanţa constată întemeiată solicitarea instituirii  sechestrului imobiliar în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.

Conform înscrisului depus la dosarul cauzei la fila 200 de către partea civilă, rezultă că inculpatul este proprietar al mai multor bunuri imobile cu valori suficiente de piaţă pentru acoperirea prejudiciului pus în sarcina sa.

Pe cale de consecinţă, instanţa va institui măsura asiguratorie a sechestrului imobiliar asupra bunurilor imobiliare proprietatea inculpatului, până la concurenţa valorii de 9.600 de lei.

Domenii speta

Spete similare