Interpretarea dispoziţiilor art. 117 alin 7 din Legea nr. 311990

Interpretarea dispoziţiilor art. 117 alin 7 din Legea nr. 31/1990 privind menţionarea în cuprinsul convocării a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor.

Publicarea ordinii de zi este menită să ofere acţionarilor posibilitatea să se pregătească şi să se documenteze pentru a fi în deplină cunoştinţă cu problemele ce urmează să se discute şi, astfel, să-şi aducă contribuţia la formarea voinţei sociale.

În speţă, comparând conţinutul convocatorului cu conţintul hotărârii adoptate, aşa cum a fost ea publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, se constată că hotărârea privind vânzarea unor active imobile şi dobândirea calităţii de acţionar la o altă societate au figurat întocmai pe ordinea de zi, cu singura diferenţă că în conţinutul hotărârii apare cuprins şi se reflectă conţinutul dezbaterilor adunării, concluzionându-se că ar fi vorba de un teren de aproximativ 10 ha, care nu este însă la acest moment identificat în parametrii săi care să permită vânzarea efectivă şi, cât priveşte dobândirea calităţii de acţionar, se arată care este societatea ale cărei acţiuni se doreşte a fi cumpărate, ce procent de participare va avea pârâta şi se arată modalitatea de plată dorită – un credit ce va fi contractat în viitor.

Aceste chestiuni n-au fost dezbătute, deci, la rubrica „Diverse”, ci s-au făcut publice prin convocator, ceea ce nu demonstrează încălcarea art. 117 alin 7 din Legea nr. 31/1990.

Sentinţa nr. 17/CC/2007 a tribunalului Comercial Argeş, definitivă prin decizia comercială nr. 95/AC/2007 a Curţii de Apel Piteşti

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.10.2006, reclamantul DL M,  a chemat în judecată pe pârâta S.C. M CF S.A., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa  să se dispună, în principal, anularea în totalitate a Hotărârii nr.4/01.09.2006 adoptată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor acestei societăţi comerciale, iar în subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că nu există motive care să conducă la anularea integrală a hotărârii, să fie anulate în parte această hotărâre, în măsura în care deciziile adoptate contravin dispoziţiilor imperative ale Legii nr.31/1990.

Prin aceeaşi cerere s-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii, în esenţă, reclamantul a arătat că AGEA convocată pentru data de 01.09.2006 a avut următoarea ordine de zi cuprinsă în convocator:

1. Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S.S.A. privind terenul situat în str. S;

2. Prezentarea raportului consiliului de administraţie cu privire la eficientizarea activităţii societăţii şi la oportunitatea învestirii în piaţa de capital;

3. Vânzarea unor active imobile ale societăţii;

4. Oportunitatea dobândirii calităţii de acţionar la o altă societate pe acţiuni;

5. Alegerea unei persoane care să îndeplinească toate actele juridice necesare efectuării operaţiunilor la punctele 1, 3 şi 4 şi

6. Diverse.

Motivele invocate de reclamant care, în opinia sa, ar conduce la anularea integrală a hotărârii adoptate de AGEA la data de 01.09.2006 sunt legate atât de legalitatea convocării, cât şi de legalitatea adoptării acestei hotărâri şi vizează, în principal următoarele:

În primul rând, ca motiv de nulitate a hotărârii ce are ca efect anularea în întregime a acesteia, reclamantul a arătat că potrivit dispoziţiilor art.14 alin.3 din contractul de societate şi statut, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr.3119/11.10.1999, adunarea generală a acţionarilor putea fi convocată de Consiliul de administraţie fie la cererea acţionarilor care deţin acţiuni reprezentând cel puţin 10% din capitalul social total, fie la cererea lichidatorilor numiţi în cazul declanşării procedurii lichidării judiciare şi a falimentului.

Or, a arătat reclamantul, în situaţia dedusă judecăţii a lipsit cererea expresă a oricăreia din persoanele autorizate să solicite convocarea adunării iar doctrina a arătat că sunt lovite de nulitate relativă hotărârile care au fost luate cu încălcarea  dispoziţiilor actului constitutiv.

În al doilea rând, motivele care conduc la anularea parţială a hotărârii atacate, în măsura în care – a arătat reclamantul – acesta contravine dispoziţiilor imperative ale legii, sunt acelea că:

Art.1 din hotărâre, prin care s-a aprobat rezoluţiunea (de fapt încetarea prin acord) a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S. S.A. privind terenul situat în str.S., a fost adoptat pentru acoperirea unor ilegalităţi săvârşite de reprezentanţii societăţii pârâte şi pentru a stinge un alt litigiu al cărui obiect este acţiunea în anularea acestui contract.

În dezvoltarea acestui subpunct s-a arătat că au existat legături de rudenie şi interese între semnatarii acestui contract, iar adoptarea măsurii rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare ar fi avut ca scop principal acoperirea ilegalităţilor săvârşite de reprezentanţii societăţii pârâte şi este, practic, o descărcare de răspundere a administratorilor, punct ce nu a fost pe ordinea de zi.

De asemenea, a mai arătat reclamantul, au fost încălcate prevederile art.117 alin.7 din Legea 31/1990 întrucât convocatorul menţionează de o manieră foarte generală punctul de pe ordinea de zi în care s-a aprobat vânzarea unui teren în suprafaţă de 10 ha proprietatea M.CF S.A., fără menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii, putându-se considera că această neinformare i-a privat pe acţionari de posibilitatea de a se documenta şi de a reflecta asupra însemnătăţii vânzării unor active importante pentru desfăşurarea activităţii societăţii.

S-au încălcat şi prevederile art.121 din Legea 31/1990, a mai arătat reclamantul, căci adunarea generală nu poate decide decât asupra chestiunilor menţionate pe ordinea de zi, or în cazul de faţă, deşi convocatorul se referă la „vânzarea unor active-imobile ale societăţii”, adunarea generală a aprobat „vânzarea unor active-imobile ale societăţii, respectiv aproximativ 10 ha teren proprietatea societăţii, situat în Piteşti”.

Un alt motiv de nulitate absolută a art.4 din Hotărârea atacată, prin care s-a aprobat dobândirea unui număr de 3.674.943 de acţiuni la S.C. A T S.A., reprezentând  33,33% din capitalul social al acesteia, este acela că prin adoptarea unei astfel măsuri s-au încălcat alte dispoziţii imperative ale Legii 31/1990, a arătat reclamantul în motivarea cererii introductive.

Astfel, s-au încălcat prevederile art.147 alin.2, a căror trimitere la dispoziţiile art.38 şi 39 semnifică obligativitatea pentru adunarea generală să fi solicitat înainte judecătorului delegat numirea unui expert pentru evaluarea valorii acestor acţiuni, a modului de evaluare sau a posibilităţii legale şi practice de dobândire, dar s-au încălcat şi dispoziţiile art.127 potrivit cărora acţionarul care, într-o anumită operaţie are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind această operaţiune.

În cauză, a arătat reclamantul, AT S.A. este acţionarul majoritar al pârâtei M CF S.A., cu peste 62% din acţiunile acesteia, iar art.4 din hotărâre aprobă tocmai cumpărarea de către pârâtă la un preţ de 14 ori mai mare decât preţul real, a unui procent de 33% din acţiunile AT S.A. 

Întrucât hotărârea nu putea fi adoptată fără votul acţionarului majoritar, acesta ar fi trebui să se abţină de la vot, cu atât mai mult cu cât nu este o operaţiune profitabilă pentru societate, deoarece valoarea tranzacţiei ar urma să fie de aproximativ 4 milioane EURO, în condiţiile în care profitul pârâtei la finele anului 2005 este de sub un milon EURO şi o mare parte din sumă urmează să fie achitată prin credit bancar garantat cu activele societăţii.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.132 alin.2 din Legea 31/1990, precum şi pe toate celelalte dispoziţii legale amintite în cuprinsul cererii.

În dovedirea cererii, s-a depus, în copie, la dosar  extras de pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice privind situaţia economică  a S.C. AL T S.A. şi S.C. M CF S.A..

Legal citată, pârâta S.C. M CF S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând să se respingă acţiunea formulată de reclamant, în esenţă, pentru următoarele considerente:

În primul rând, a arătat pârâta, actul constitutiv după care îşi desfăşoară activitatea nu este cel menţionat de reclamant, fiind actualizat în sensul că se dă consiliului de administraţie posibilitatea să convoace adunarea generală „ori de câte ori este nevoie”, aprecierea nevoii de a convoca AGA fiind lăsată la latitudinea Consiliului de Administraţie, fiind o chestiune de oportunitate, ci nu de legalitate.

În plus, a susţinut pârâta în apărare, pentru a se cere nulitatea relativă a hotărârii trebuie să se facă dovada unui prejudiciu, or reclamantul nu a arătat ce prejudiciu a suferit.

Cât priveşte faptul că s-ar fi încălcat prevederile art.117 (7) din Legea 31/1990, s-a susţinut în apărare că în şedinţa AGA din 01.09.2006 nu s-au luat în discuţie alte probleme decât cele înscrise pe ordinea de zi şi faptul că un anumit punct de pe ordinea de zi avea o formulare generală nu contravine legii şi nici actului constitutiv, iar aprobarea acestor puncte înscrise în convocator s-a făcut în urma dezbaterilor ce au avut loc, acţionarii fiind cei care au decis ce să vândă şi ce să cumpere.

În fine, a mai arătat pârâta, nu s-a introdus nici un punct pe ordinea de zi care să nu fi fost cuprins în convocator, astfel că acţiunea se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri .

Prin încheierea de şedinţă din 16.04.2007 instanţa a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului invocată de pârâtă, cu motivarea  succint arătată prin încheierea de la acea dată, la care se adaugă următoarele precizări:

Se înţelege prin interes (ca fiind una din cele patru condiţii ce se cer întrunite pentru a fi parte în proces)  folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare şi el trebuie cercetat în persoana reclamantului. Interesul trebuie sa fie legitim, născut, actual şi personal.

În cazul acţiunii în anulare a unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, Legea 31 /1990 stabileşte expres persoanele care au interes să promoveze o astfel de cerere

Astfel, potrivit art.132 alin.2 şi 3 din Legea 31 /1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei, iar când se invocă motive de nulitate absolută, cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Ceea ce interesează este calitatea de acţionar şi interesul la momentul adoptării hotărârii (01.09.2006), fiind indiferent un moment ulterior sau anterior.

Or, după cum rezultă din Situaţia acţionarilor la SC M CF SA  la data de 01.09.2006 , depusă chiar de către pârâtă, în conformitate cu art.98 din Legea 31/1990 şi art.65 din Normele Metodologice nr.608/1998, rezultă că, la data de 29.09.2005, reclamantul D LM  era acţionar . Din lista prezenţei la  AGEA din 01.09.2006, depusă de către pârâtă rezultă că acesta nu a fost prezent la Adunare, având prin urmare şi calitate procesuală activă şi interes în a se supune hotărârii adoptate sau a o contesta în măsura în care ceea ce s-a hotărât ar putea să influenţeze negativ drepturile pe care le are ca asociat cu o anumită participare la capitalul social, indiferent cât este ea de redusă.

Au fost respinse susţinerile pârâtei care a invocat această excepţie, în sensul că reclamantul  nu ar mai avea interes la momentul actual întrucât acesta avea calitatea de acţionar la momentul adoptării hotărârii şi nu a fost prezent la Adunare, iar, pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că executarea silită invocată de pârâtă ar fi fost finalizată, astfel încât reclamantul să fi pierdut proprietatea asupra acţiunilor sale. 

În consecinţă, instanţa, în baza art.132 alin.2 şi 3 din Legea 31 /1990,  s-a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă.

Cât priveşte fondul cauzei, instanţa, analizând cererea formulată în raport de motivele arătate, de apărările invocate, precum şi de probatoriul administrat, constată şi reţine următoarele:

Nu este întemeiat capătul de cerere principal prin care se solicită anularea în totalitate a Hotărârii nr.4/01.09.2006  cu invocarea faptului  că s-a adoptat această hotărâre cu încălcarea formalităţilor de convocare prevăzute în actul constitutiv al societăţii pârâte.

Textul art.14 alin.3 din actul constitutiv al societăţii invocat de reclamant în susţinerea acestui punct de vedere este prezentat de acesta în forma sa aflată în vigoare la data de 11.10.1999, când s-a prevăzut că adunarea generală poate fi convocată de Consiliul de administraţie la cererea acţionarilor care deţin acţiuni reprezentând cel puţin 10% din capitalul social total.

Actul constitutiv al societăţii a suferit însă modificări, aşa cum rezultă din forma sa valabilă în august 2006 or, potrivit clauzelor care se referă la convocarea adunărilor generale rezultă din conţinutul art.18 că „convocarea Adunărilor Generale ale Acţionarilor, Ordinară şi Extraordinară,  se realizează în condiţiile Legii societăţilor comerciale, republicată şi în vigoare la data prezentului act, dispoziţii care se vor prelua şi aplica în mod corespunzător”.

Trimiterea la norma generală de sub art.117 alin.1 anulează în mod corespunzător cerinţa existenţei unui număr de acţionari reprezentanţi ai unei câtimi determinate de capital social care să solicite convocarea adunărilor generale, lăsând acest atribut consiliului de administraţie „ori de câte ori va fi nevoie”.

Dar, chiar în ipoteza că textul invocat ar fi impus cerinţa potrivit căreia convocarea trebuie să se facă „la cererea acţionarilor care deţin acţiuni reprezentând cel puţin 10% din capitalul social total”, acest motiv de anulare tot n-ar fi subzistat, câtă vreme acţionarii prezenţi în sală şi care au adoptat hotărârea atacată depăşeau 10% din capitalul social  total, reprezentând  67,62%  din acesta.

Dispoziţiile art.117 din Legea 31/1990 reprezintă norme cu caracter imperativ sub aspectul respectării termenului legal de convocare de minim 15 zile şi cât priveşte modalităţile de convocare de natură să asigure înştiinţarea tuturor acţionarilor despre data, locul şi ordinea de zi aflată în dezbatere, ci nu cât priveşte pe iniţiatorii convocării, în măsura în care dispoziţiile actului constitutiv nu sunt încălcate.

Or, aşa cum s-a arătat, convocarea făcută nu contravine conţinutului actului constitutiv al S.C. M CF S.A. cât priveşte regula convocării adunărilor generale, în reglementarea sa aflată în vigoare la data când s-a făcut convocarea pentru AGA din 01.09.2006 iar susţinerea reclamantului conduce către un formalism excesiv în această privinţă.

Nu este întemeiată nici cererea subsidiară formulată de reclamant prin care s-a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr.4/01.09.2006, pentru motivele care, în ordinea invocată de reclamant, urmează să fie analizate:

Cât priveşte art.1 din Hotărâre prin care a fost aprobată rezoluţiunea  contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu S S.A. privind terenul situat în str. Stadionului, a afirmat reclamantul că această rezoluţiune reprezintă de fapt un acord intervenit între părţi care ar fi menit să acopere aşa-zise ilegalităţi săvârşite de reprezentanţi ai societăţii pârâte.

Instanţa  va reţine în primul rând faptul că ceea ce se cercetează în cadrul acţiunilor în anularea hotărârilor adoptate de adunarea generală a acţionarilor este legalitatea adoptării hotărârii şi nu oportunitatea acesteia, că principiul libertăţii contractuale ce guvernează în materie comercială dă dreptul părţilor să încheie un contract, dar şi să-i pună capăt prin acordul comun intervenit, fără ingerinţă din partea oricui, câtă vreme nu s-au încălcat norme cu caracter imperativ prevăzute de lege.

Nu poate fi constatată nulitatea absolută a dispoziţiilor cuprinse în art.1, căci nu s-a invocat încălcarea nici unei norme de ordine publică, şi nici despre nulitate relativă nu poate fi vorba câtă vreme această hotărâre nu a produs nici un efect, iar reclamantul nu a pretins şi nici dovedit că ar fi fost în vreun fel vătămat prin rezolutarea acestui contract..

Numai printr-o interpretare excesiv de largă şi fără temei legal ar putea fi privit textul art.1 din Hotărârea nr.4/01.09.2006 ca fiind de fapt o descărcare de răspundere a administratorilor şi, mergând pe tărâmul supoziţiilor şi al prezumţiilor, el ar putea fi tot atât de bine  privit şi ca o revenire a unui bun imobil în patrimoniul societăţii, de vreme ce se afirmă că actul de vânzare a acestui teren ar fi fost atacat în instanţă.

De vreme ce reclamantul s-a opus acelei vânzări în momentul când s-a întocmit actul (iar opoziţia sa a luat forma unei acţiuni promovată în instanţă), el nu se poate opune în acelaşi timp şi desfiinţării acelui act, pe care l-a considerat dăunător interesului social.

Cât priveşte motivele invocate pentru anularea dispoziţiilor art.3 şi 4 din Hotărârea atacată, ele sunt aceleaşi pentru fiecare din cele două dispoziţii, astfel că instanţa le va analiza grupat:

Plecând de la conţinutul lor, instanţa va reţine că la art.3 „Se aprobă vânzarea  unor active imobile ale societăţii, respectiv aproximativ 10 ha teren proprietatea societăţii, situat în Piteşti”, iar la art.4 „Se aprobă dobândirea unui număr de 3.674.943 de acţiuni la S.C. A T S.A., reprezentând 33,33% din capitalul social al acesteia, valoarea totală a tranzacţiei fiind de circa 4 milioane de euro în echivalent lei, iar o parte din această sumă va fi procurată prin credit bancar garantat cu o parte din activele societăţii”.

În primul rând, analiza oportunităţii  încheierii unor astfel de acte nu este atributul instanţei de judecată care, aşa cum şi anterior s-a arătat, nu are a verifica decât legalitatea adoptării unor astfel de decizii.

În al doilea rând, cele două hotărâri (de a vinde un teren şi de a dobândi un număr de acţiuni) au un caracter  pronunţat de generalitate, nu reprezintă o punere în operă, ci doar o intenţie ce urmează a fi ulterior detaliată şi aprobată în consecinţă.

Nu se arată despre teren decât că este în suprafaţă de aproximativ 10 ha şi că este situat în Piteşti, fără identificarea lui şi fără date care să-l individualizeze.

Tot astfel, dobândirea acţiunilor este tratată tot la modul general, cu titlu de aprobare dată în principiu unei astfel de operaţiuni ca fiind benefică pentru societate, nefiind stabilită nici valoarea exactă a unei astfel de tranzacţii şi nefiind întocmite documentele privind obţinerea creditului bancar scontat, acte în lipsa cărora un astfel de credit nici nu s-ar putea obţine.

În ceea ce priveşte primul motiv, referitor la încălcarea art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 prin nemenţionarea explicită în cuprinsul convocării a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor, instanţa reţine că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Publicarea ordinii de zi este menită să ofere acţionarilor posibilitatea să se pregătească şi să se documenteze pentru a fi în deplină cunoştinţă cu problemele ce urmează să se discute şi, astfel, să-şi aducă contribuţia la formarea voinţei sociale.

În lumina acestor considerente şi având în vedere şi precizarea expresă a legiuitorului conform căreia convocarea se face „cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbareii adunării”, s-a adoptat în unanimitate opinia potrivit căreia menţiunile trebuie să fie clare şi nu de genul anunţurilor vagi „probleme diverse” sau „diverse” sau „chestiuni variate”, acestea fiind formulele care sunt menite, aşa cum afirmă reclamantul, să adoarmă conştiinţa acţionarilor.

În speţă, comparând conţinutul convocatorului pe care însuşi reclamantul îl menţionează în cererea sa cu conţintul hotărârii adoptate, aşa cum a fost ea publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, se constată că hotărârea privind vânzarea unor active imobile şi dobândirea calităţii de acţionar la o altă societate au figurat întocmai pe ordinea de zi, cu singura diferenţă că în conţinutul hotărârii apare cuprins şi se reflectă conţinutul dezbaterilor adunării, concluzionându-se că ar fi vorba de un teren de aproximativ 10 ha, care nu este însă la acest moment identificat în parametrii săi care să permită vânzarea efectivă şi, cât priveşte dobândirea calităţii de acţionar, se arată care este societatea ale cărei acţiuni se doreşte a fi cumpărate, ce procent de participare va avea pârâta şi se arată modalitatea de plată dorită – un credit ce va fi contractat în viitor.

Aceste chestiuni n-au fost dezbătute, deci, la rubrica „Diverse”, ci s-au făcut publice prin convocator, ceea ce nu demonstrează încălcarea textului citat.

Faptul că hotărârea adoptată reflectă dezbaterile cuprinse în procesul-verbal întocmit de secretariatul adunării nu contravine nici dispoziţiilor art.121 din Legea 31/1990, căci nu reprezintă un punct nou pe ordinea de zi, ci doar expresia concretizării voinţei acţionarilor prezenţi faţă de ordinea de zi supusă dezbaterii.

Nici nu ar fi posibilă o identitate deplină între conţinutul ordinii de zi şi conţinutul hotărârii adoptate atunci când problemele care se ridică sunt de analiză a oportunităţii unor operaţiuni financiare, căci nu s-ar putea cunoaşte dinainte dacă o anumită problemă supusă dezbaterii întruneşte sau nu voinţa acţionariatului.

În fine, instanţa apreciază că nu este întemeiată nici susţinerea tezei interesului abuziv pe care acţionarul majoritar AT S.A. l-ar avea, argumentată de reclamant pe textul art. 127 şi al art.147 alin.2 din Legea 31/1990.

Dispoziţia art.127  constituie o cerinţă deontologică esenţială (este o normă de bune moravuri în accepţiunea art.5 C.civ.), iar obligaţia acţionarului este de urmărire a interesului societăţii şi reprezintă, în fapt, o obligaţie de fidelitate deosebit de importantă pentru societate, motiv pentru care legea sancţionează încălcarea ei.

Acţionarii, asemeni administratorilor, trebuie să urmărească interesul social, abţinându-se de la operaţiunile sau acţiunile care ar putea duce  la prejudicierea acestui interes.

Potrivit dispoziţiilor alin.2 al art.127 invocat de reclamant, „acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.

Sancţiunea nerespectării obligaţiei de fidelitate înscrisă în art.127 din Legea 31/1990 R, nu este aşadar nulitatea absolută a hotărârii adoptate, ci răspunderea personală a acţionarului culpabil, răspundere la rândul ei condiţionată de dovedirea unor daune produse societăţii.

Cât despre încălcarea dispoziţiilor art.147 alin.2, potrivit cărora dobândirea de către societate a unui bun de la un acţionar, contra unei sume sau altei contravalori ce reprezintă cel puţin o zecime din capitalul social trebuie „supusă aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acţionarilor, precum şi prevederilor art.38 şi 39”, instanţa reţine că o astfel de încălcare nu este dovedită câtă vreme, aşa cum s-a arătat, hotărârea adoptată privind dobândirea de acţiuni a  avut un caracter de generalitate, a fost adoptată numai în principiu, fără întocmirea şi prezentarea unei documentaţii în acest sens, fără de care societatea nu ar putea obţine nici creditul de care s-a discutat.

Din modul de formulare a acestui punct al hotărârii atacate rezultă că ceea ce s-a discutat a fost doar oportunitatea, în principiu, a  unei asemenea investiţii, nu şi concretizarea operaţiunii în sine, care ar fi trebuit supusă controlului legalităţii judecătorului delegat înainte de înregistrarea la registrul comerţului.

Chiar textul invocat de reclamant, când vorbeşte despre dobândirea de către societate a unui bun de la un acţionar fixează două condiţii: aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare „precum şi” prevederile art.38 şi 39 din LSC, fără a distinge dacă mai întâi se aprobă şi apoi se solicită judecătorului delegat numirea unui expert care să întocmească raportul de evaluare sau invers.

Or, unde legea nu distinge nici instanţa nu trebuie să distingă şi nici să dea eficienţă prezumţiei de vinovăţie invocată de reclamant, câtă vreme nu s-a făcut dovada că faptul s-ar fi petrecut şi că societatea pârâtă ar fi dobândit un număr de acţiuni de la o altă societate comercială la care A T S.A., acţionarul majoritar, ar avea un interes, fără să solicite mai întâi judecătorului delegat la registrul comerţului numirea unui expert în condiţiile art.38 şi 39 la care textul face trimitere.

Pentru aceste motive, constatând netemeinicia motivelor invocate de reclamant, în raport de dispoziţiile art.132 alin.1 din  Legea 31/1990, potrivit căruia  hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra, şi reţinând că rolul judecătorului învestit cu o acţiune în anularea AGA este acela de a verifica legalitatea hotărârii adoptate în raport de aceste dispoziţii, iar nu  de a se pronunţa asupra oportunităţii unei astfel de hotărâri pentru interesele societăţii sau ale acţionarilor, instanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare