Contestaţie la executare. Inadmisibilitatea formulării unor aparari pe fondul cauzei raportat la prev. art. 399 al 3 Cod proc.civ coroborat cu prev. art 10 al. 2 din og nr. 5/2001.

Sentinţă civilă 341 din 05.02.2009


Prin cererea înregistrată sub nr. 3529/866/2008 pe rolul Judecătoriei Paşcani, contestatoarea [  ] a formulat în contradictoriu cu intimata [  ] contestaţie împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr. [  ] al Biroului Executorului Judecătoresc [  ].

Cererea a fost legal taxată.

Motivând-o  în fapt contestatoarea arată că prin sentinţa civilă [  ] dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost obligată să-i plătească intimatei suma de 3362,62 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 1,98 lei, instanţa de fond admiţând în mod greşit această cerere întrucât intimata ce avusese calitatea de reclamantă nu făcuse dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzute de art. 720, ind. 1 c. pr. civ. în condiţiile în care era vorba de un litigiu comercial. Cererea creditoarei [  ] era neîntemeiată întrucât doi reprezentanţi ai acesteia s-au prezentat la sediul [  ] cu o ofertă de anunţuri de publicitate, la acel moment un angajat al primăriei a studiat acea ofertă şi a apreciat-o avantajoasă, s-a semnat ulterior un contract cu societatea creditoare, însă la scurt timp analizând prevederile contractuale au realizat că oferta societăţii nu corespundea cerinţelor primăriei de la acea dată. A fost contactată societatea prestatoare şi i s-a comunicat solicitarea de reziliere a contractului, intimata comunicându-le că renunţarea s-a făcut in timp util şi va duce la nepublicarea anunţului comandat.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Intimata [  ] a depus  întâmpinare prin a solicitat respingerea contestaţiei promovate de contestatoarea Comuna Butea, jud. Iaşi, arătând că sentinţa civilă [  ] dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este temeinică şi legală, fiind admisă în condiţiile în care contestatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată asumată prin contractul de publicitate [  ] , că contestaţia este inadmisibilă în raport de disp. art. 399, al. 1, teza II c. pr. civ., în condiţiile în care sentinţa menţionată nu necesită absolut nici o lămurire cu privire la elementele cuprinse în dispozitiv iar potrivit disp. art. 10, al. 2 din OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată numai debitorul poate invoca pe calea contestaţiei la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a atacat ordonanţa de admitere a cererii creditorului cu acţiune in anulare, or contestatoarea din cauza de faţă a formulat o astfel de cerere ce a fost respinsă. 

Se mai arată de către intimată că singurul motiv invocat de contestatoare în susţinerea contestaţiei este acela că instanţa de judecată a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a nesocotit prevederile legale privitoare la dovada îndeplinirii prealabile a procedurii concilierii directe prev. de art. 720, ind. 1 c. pr. civ. dar că fiind vorba de procedura prealabilă a somaţiei de plată prev. de OG nr. 5/2001, nu se aflau sub incidenţa art. 720, ind. 1 c. pr. civ.

Contestatoarea a răspuns la precizările intimatei din întâmpinare, arătând că a formulat într-adevăr acţiune în anulare împotriva ordonanţei ce constituie titlu executoriu, însă această cerere a fost anulată ca fiind insuficient timbrată şi astfel nu au fost în măsură să-şi formuleze apărări pe această cale.

A fost ataşat, în copie, dosarul  de executare  silită nr. [  ] .

Coroborând susţinerile părţilor cu probatoriul dosarului, prin prisma normelor legale  în materie , instanţa  constată neîntemeiată contestaţia la executare pentru  cele  ce succed :

 Titlul executoriu  în baza  căruia  s-a  pornit  urmărirea silită  îl constituie sentinţa civilă [  ] dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 12112/299/2007, irevocabilă, prin care s-a dispus somarea contestatoarei-debitoare [  ] să plătească intimatei-creditoare [  ] suma de 1987,30 lei reprezentând contravaloare servicii, suma de 1186,02 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi penalităţi de 1,98 lei/zi calculate în funcţie de debitul principal, începând cu data de 01.06.2007 şi până la achitarea efectivă.

Împotriva acestei sentinţe întemeiată pe dispoziţiile OG nr. 5/2001 contestatoarea a promovat cerere în anulare, ce a fost anulată ca fiind insuficient timbrată.

 Executarea silită a fost pornită la cerea intimatei,  formând obiectul dosarului de executare [  ] al Biroului Executorului Judecătoresc [  ].

La data de 15 septembrie 2008 executorul judecătoresc a emis somaţie către debitoare.

Susţinerile contestatoarei în sensul că la pronunţarea sentinţei civile nr. [  ] dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost nesocotite dispoziţiile art. 720, ind. 1 c. pr. civ., în sensul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe şi că nu datorează sumele de bani prevăzute în dispozitivul hotărârii, constituie apărări  de fond şi nu privesc executarea în fapt, apărări ce sunt inadmisibile în raport de disp. art. 399 al. 3 C. pr. civ., potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executor care nu este emis de o instanţă judecătorească aşa, se pot invoca în cadrul contestaţiei la executare apărări de fond şi de disp. art. 10, al. 2 din OG nr. 5/2001 potrivit cărora prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului, or în situaţia de faţă, contestatoarea a formulat o astfel de cerere. Dacă s-ar admite o alt ipoteză, s-ar ajunge la o posibilă desfiinţare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile în cadrul contestaţiei la executare, încălcându-se autoritatea de lucru judecat.

Faţă de cele expuse, apreciind  neîntemeiată  contestaţia la  executare promovată de contestatoarea [  ] instanţa  urmează a dispune  respingerea acesteia ca atare.