Contestaţie la executare. Aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin. 7 C.p.p. Admisibilitate

TITLU:

Contestaţie la executare. Aplicarea dispoziţiilor art.320/1 alin. (7) C. proc. pen. Admisibilitate

C. pen., art. 13

C. proc. pen., art. 320/1 alin. (7), 461

REZUMAT:

Nu pot fi considerate „cauză de micşorare a pedepsei”, care să facă admisibilă contestaţia la executare, faţă de dispoziţiile art. art. 461 alin. (1) lit.d) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, nou introduse prin Legea nr.202/2010, intrată în vigoare la 25.11.2010, potrivit cărora instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii., în cazul în care înainte de începerea cercetări judecătoreşti inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia, după o procedură reglementată la alin. precedente ale aceluiaşi articol, iar instanţa îi admite cererea ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale. Declanşarea procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, având drept consecinţă aplicarea dispoziţiilor art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, poate avea loc doar în faţa instanţei de fond şi până la începerea cercetării judecătoreşti.

Intervenirea Legii nr.202/2010 nu poate fi invocată ca fiind, sub aspectul procedurii instituite prin art.3201 din Codul de procedură penală, nici o lege „mai favorabilă”, în înţelesul art.13 Cod penal, astfel că nu pot fi invocate beneficiile acestei legi prin aplicarea art.13 Cod penal inculpaţii aflaţi în curs de judecată la data de 25.11.2010, în măsura în care în cauză s-a intrat în cercetarea judecătorească sau chiar s-a depăşit faza judecăţii în fond, neaflându-ne în faza unei legi penale mai favorabile, iar în privinţa legii procesual penale, aceasta este de imediată aplicare, necunoscând un principiu similar celui instituit de art.13 Cod penal. Cu atât mai puţin, dispoziţiile legale menţionate pot fi invocate şi aplicate în faza executării unei hotărâri judecătoreşti.

(Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, Sentinţa penală nr. 30/F din 11.01.2011, nedefinitivă)

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: TUDOR GEORGIANA

CONSIDERENTE:

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată că la data de 30.11.2010 (data poştei), contestatorul-condamnat T:M.S. a formulat contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr.510 din 6.11.2008 a Tribunalului Prahova, contestaţie înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală sub nr. 59302/3/2010.

Petentul a solicitata aplicarea dispoziţiilor legii penale mai favorabile, respectiv a dispoziţiilor art.3201 C.p.p., nou introduse prin Legea nr.202/2010, întrată în vigoare în noiembrie 2010.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.461 lit.c şi d din Codul de procedură penală.

Contestatorul-condamnat T:M.S. se află în executarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3, 4 şi 5 din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal, fals privind identitatea, prevăzută de art.293 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal, complicitate la fals material în oficiale, prevăzută de art.26 raportat la art.288 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 510 din 6.11.2008 a Tribunalului Prahova, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr.32/4.03.2009 a C.A. Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu minori şi de familie, definitivă prin Decizia nr.2333 din 19.06.2009 a Î.C.C.J. – Secţia Penală.

Potrivit art. 461 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

Contestaţia la executare este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Datorită acestei naturi juridice, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării, dar exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

O contestaţie făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă. Pe această cale nu se pot invoca nevinovăţia, greşita condamnare a contestatorului în lipsa unor probe temeinice, greşita încadrare juridică a faptei sau individualizare a pedepsei, sau alte aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei şi care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Nu pot fi considerate „cauză de micşorare a pedepsei”, care să facă admisibilă contestaţia la executare, faţă de dispoziţiile art. art. 461 alin. (1) lit.d) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, nou introduse prin Legea nr.202/2010, intrată în vigoare la 25.11.2010, potrivit cărora instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii., în cazul în care înainte de începerea cercetări judecătoreşti inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia, după o procedură reglementată la alin. precedente ale aceluiaşi articol, iar instanţa îi admite cererea ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale. Declanşarea procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, având drept consecinţă aplicarea dispoziţiilor art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, poate avea loc doar în faţa instanţei de fond şi până la începerea cercetării judecătoreşti.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art-.458 din Codul de procedură penală, potrivit cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 din Codul penal. Or dispoziţiile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală nu prevăd o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, ci doar posibilitatea aplicării unei asemenea pedepse, în cazul în care instanţa optează, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, pentru procedura „scurtată” descrisă în acelaşi articol, în măsura în care încuviinţează această procedură (care nu este obligatorie însă pentru judecătorul cauzei).

Intervenirea Legii nr.202/2010 nu poate fi invocată ca fiind, sub aspectul procedurii instituite prin art.3201 din Codul de procedură penală, nici o lege „mai favorabilă”, în înţelesul art.13 Cod penal, astfel că nu pot fi invocate beneficiile acestei legi prin aplicarea art.13 Cod penal inculpaţii aflaţi în curs de judecată la data de 25.11.2010, în măsura în care în cauză s-a intrat în cercetarea judecătorească sau chiar s-a depăşit faza judecăţii în fond, neaflându-ne în faza unei legi penale mai favorabile, iar în privinţa legii procesual penale, aceasta este de imediată aplicare, necunoscând un principiu similar celui instituit de art.13 Cod penal. Cu atât mai puţin, dispoziţiile legale menţionate pot fi invocate şi aplicate în faza executării unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, în baza art.461 al.1 Cod de procedură penală, va respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul T:M.S..

În temeiul art.192 al.2 C.p.p., va obliga contestatorul la plata a 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu (de 100 lei) urmând a fi avansat din fondurile MJLC.

DISPOZITIV:

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul T:M.S..

În temeiul art.192 al.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata a 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu (de 100 lei) urmând a fi avansat din fondurile MJLC.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru contestator.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2011.

Domenii speta

Spete similare