Obligatia de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 271/R/2012

Şedinţa publică din data de 10 mai 2012

PREŞEDINTE: ……………………

JUDECĂTOR: ………………………..

JUDECĂTOR: ………………………………

GREFIER: ……………

Pe rol fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul G. P. împotriva sentinţei civile nr. 2521 din 28 octombrie 2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 3974/305/2010, având ca obiect obligaţia de a face.

La apelul nominal efectuat, în şedinţa şedinţă publică, părţile sunt lipsă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012, când partea prezentă prin apărătorul ales a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru 26 aprilie 2012, 3 mai 2012, respectiv data de astăzi când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:

T R I B U N A L U L:

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2521 din 28 octombrie 2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 3974/305/2010, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul G. P. în contradictoriu cu pârâta S.C. .... S.R.L., ca fiind rămasă fără obiect.

A compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prima instanţă a reţinut din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copia cărţilor funciare rezultă că imobilul întabulat în Cartea Funciară nr. 23598 Arcuş (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 2423 Arcuş) sub nr. top. 185, 186 compusă din construcţie şi teren în suprafaţă de 1969 este proprietatea reclamantului. Imobilul limitrof, întabulat în Cartea Funciară nr. 23435 Arcuş (provenită din conversia de pe hârtie a Cărţii Funciare nr. 32 Arcuş) sub nr. top. 183 compusă din construcţie – casă de lemn şi teren în suprafaţă de 1242 constituie proprietatea societăţii pârâte.

Având în vedere autorizaţia de construire nr. 63/07.05.2010, precum şi documentaţia tehnică nr. 4/2010, pârâta a efectuat lucrări de extindere şi mansardare la construcţia existentă pe teren.

Astfel, prin cererea care constituie obiectul prezentei cauze reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să ia măsuri şi să efectueze lucrări pentru a împiedica scurgerea zăpezii şi a apelor din precipitaţii de pe acoperişul imobilului proprietatea pârâtei situată în comuna Arcuş nr. … pe acoperişul construcţiei proprietatea reclamantului situată în vecinătatea acestuia în comuna Arcuş nr. ………, sub sancţiunea daunelor cominatorii.

Sub aceste aspecte, prima instanţă a urmat a avea în vedere că din Raportul de expertiză tehnică întocmit de către expert H. P. I. rezultă, pe acoperişul construcţiei pârâtei au fost montate parazăpezi de cca. 70 cm lungime la distanţă de cca. 70 cm şi opritori de zăpadă alternativ, în două rânduri decalate, montate în linie paralelă cu linia picăturii, la distanţă de cca. 40 cm, respectiv 80 cm de acesta.

De asemenea, prin acelaşi raport s-a constatat că în conformitate cu inspecţia de la faţa locului, apele pluviale provenite de pe acoperişul clădirii pârâtei (cu nr. adm. …) nu se pot scurge pe imobilul cu nr. adm. …., lăţimea dintre linia picăturilor fiind considerată de 60 cm, respectiv 50 cm. Aşadar, s-a concluzionat că în cazul clădirii s-au executat soluţii tehnice pentru împiedicarea scurgerii apelor pluviale pe imobilul proprietatea reclamantului, respectiv pentru împiedicarea căderilor masive de zăpadă pe acest imobil prin montarea opritorilor şi spintecătorilor de zăpadă. Aceste concluzii au fost susţinute şi prin Completarea raportului de expertiză întocmit de către acelaşi expert.

În ceea ce priveşte data efectuării lucrărilor se reţine că din planşele foto depuse de către reclamant odată cu cererea de chemare în judecată, nu a rezultat că pe acoperişul construcţiei proprietatea pârâtei ar fi existat dispozitive de protecţie împotriva căderii zăpezii. De asemenea, din Raportul de expertiză a rezultat că opritorii şi parazăpezile au fost montate în cursul lunii decembrie 2010, expertul arătând în raport că „acoperişul la data inspecţiei a fost acoperită cu un strat gros de zăpadă, din care cauză nu s-au putut vizualiza opritorii de zăpadă, care au fost montaţi în decembrie 201, lucru afirmat şi de către reclamant”.

În urma administrării probei cu interogatoriu, prin răspunsurile depuse de către societate la data de 19.10.2011, aceasta a arătat că „grilajul metalic a fost montat în plus faţă de sistemul existent la prima constatare a expertului. Grilajul s-a montat în locul parazăpezilor din tablă montate iniţial, din care au fost lăsate doar două bucăţi”.

Or, din coroborarea acestor probe a rezultat că lucrările privind montarea opritorilor şi parazăpezilor în scopul prevenirii căderii zăpezii pe proprietatea reclamantului au fost realizate ulterior sesizării instanţei cu prezenta cerere de chemare în judecată.

Aşadar, având în vedere că ulterior formulării acţiunii, pârâta şi-a executat obligaţia care a constituit obiectul cererii, ţinând seama şi de susţinerile părţilor, prima instanţă a constatat că cererea principală a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv cererea acesteia din urmă de compensare a cheltuielilor de judecată, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, art. 276 Cod procedură civilă prevăzând când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată putând face compensarea lor.

Rezultă aşadar că sarcina suportării cheltuielilor de judecată a revenit aceleia dintre părţi căreia îi aparţine culpa procesuală în demararea litigiului şi efectuarea cheltuielilor incidente pe parcursul soluţionării acesteia.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către reclamant, prima instanţă a constatat că acestea se compun din contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariu avocaţial conform chitanţei nr. 68845214/21.07.2010 şi onorariu expert, în sumă totală de 1.004,30 lei.

Partea pârâtă a înaintat cheltuieli în sumă totală de 1.996 lei, compusă din onorariu expert şi onorariu avocaţial conform chitanţei nr. 1977060/19.10.2010, solicitând prin concluziile pe fond compensarea.

Însă, urmează a se avea în vedere, astfel cum s-a arătat în precedente că prima instanţă a urmat să respingă cererea ca fiind rămasă fără obiect, constatându-se că pe parcursul procesului au fost realizate obligaţiile pentru îndeplinirea cărora reclamantul s-a adresat instanţei. Or, în aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că în principiu partea reclamantă este îndreptăţită la restituirea sumelor avansate pentru declanşarea litigiului, pretenţiile, la data respectivă fiind întemeiate, îndeplinirea obligaţiilor realizându-se după acest moment.

Cu toate acestea, prima instanţă a reţinut că prin Raportul de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că la data deplasării pe teren a expertului, pe acoperişul construcţiei aparţinând societăţii pârâte au fost montate opritori de zăpadă, precum şi faptul că apele pluviale nu se pot scurge pe imobilul proprietatea reclamantului. Astfel, ţinând seama de faptul că obligaţia corelativă pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată fiind îndeplinite anterior administrării probei cu expertiză tehnică, prima instanţă a apreciat că sub aspectul cheltuielilor implicate de această probă nu se poate reţine o culpă a pârâtei, suma acestora neputând fi imputată în totalitate în sarcina acesteia.

Faţă de aceste considerente, luând în considerare şi solicitarea părţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, a sumelor avansate de către aceştia, precum şi soluţia ce a fost pronunţată cu privire la cererea principală, prima instanţă a urmat să dispună compensarea cheltuielilor de judecată.

În consecinţă, prima instanţă a urmat să respingă cererea ca fiind rămasă fără obiect şi a dispus compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul G. P. solicitând modificarea hotărârii primei instanţe în sensul de a se dispune obligarea pârâte la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 1007,70 lei precum şi să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului se arată că, în primă instanţă, a fost efectuată o expertiză tehnică în vederea soluţionării cauzei, iar cu ocazia primei deplasări la faţa locului la data de 24.01.2011 expertul a constatat că, în pofida amplasării anterioare a opritorilor şi a spintecătorilor de către pârâtă pe acoperiş, totuşi pot cădea bucăţi mari de zăpadă de pe acoperişul imobilului pârâtei, ceea ce înseamnă că aceste dispozitive, deşi erau montate, ele erau ineficiente, subliniindu-se şi faptul că expertul nu a vizualizat aceste dispozitive, ci le-a apreciat pe baza unor fotografii executate ulterior deoarece erau acoperite de zăpadă, iar pârâta nici nu a făcut dovada că aceste dispozitive au fost montate anterior procesului.

Se arată că ulterior expertul s-a prezentat din nou la faţa locului la data de 15.06.2011 şi a constatat că dispozitivele iniţiale au fost înlocuite de la data inspecţiei din ianuarie, acestea fiind eficiente, concluzia fiind aceea că pârâta a dat satisfacţie reclamantului doar în cursul procesului după o perioadă de 1 an de la data introducerii acţiunii, motivele faţă de care culpa procesuală a acesteia subzistă, impunându-se obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată, considerente faţă de care rezultă că soluţia de compensare a cheltuielilor de judecată la fond este greşită, pe această linie de gândire rezultând practic că reclamanta ar datora cheltuieli de judecată pârâtei, ceea ce este de neacceptat.

În drept se invocă dispoziţiile art. 299, 304 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.

Intimata S.C. .... S.R.L. a depus în apărare la dosar la data de 19.03.2011 întâmpinare (fila 9) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării se arată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, reclamantul fiind în realitate cel care datorează cheltuieli de judecată pârâtei, care însă, fiind de bună credinţă, nu a atacat sentinţa sub acest aspect.

Se arată că dispozitivele în discuţie au fost montate pe acoperiş încă din faza de construire a imobilului, expertul stabilind clar că precipitaţiile nu pot afecta proprietatea reclamantului, iar în privinţa zăpezii, s-a stabilit că bucăţi de zăpadă pot cădea cel mult între clădiri şi doar în mod excepţional pe acoperişul gardului vecin, motivul pentru care pârâta a efectuat cheltuieli suplimentare şi a înlocuit grilajele parazăpadă cu altele noi constituindu-l doar dorinţa de a avea o relaţie de bună vecinătate cu reclamantul, care însă a ocupat în mod abuziv o porţiune din proprietatea acesteia.

În drept se invoca dispoziţiile art. 115 Cod procedură civilă.

Părţile nu au depus înscrisuri în recurs.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurent, motive care potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă nu sunt limitate la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă în condiţiile în care sentinţa nu este susceptibilă de apel, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele de mai jos.

Astfel, obiectul cauzei a vizat obligarea pârâtei să ia măsuri într-un dublu scop: pe de  o parte pentru a împiedica scurgerea zăpezii şi a apelor din precipitaţii, iar pe de altă parte pentru a opri scurgerea zăpezii, ambele părţi solicitând cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, astfel cum s-a constatat de către expert în cadrul raportului de expertiză (fila 77 dosar de fond), nu poate fi reţinută nerespectarea vreunei obligaţii legale de către pârâtă, având în vedere că apele pluviale nu se puteau scurge anterior procesului pe proprietatea reclamantului, astfel nu poate fi reţinută nicio culpă procesuală în sarcina pârâtei, sub acest aspect culpa procesuală revenind reclamantei, considerente faţă de care aceasta datorează cheltuieli de judecată pârâtei conform art. 274 Cod procedură civilă.

În ceea ce zăpada tribunalul constată că în raportul de expertiză (fila 78) s-a constatat că, panta fiind 100%, ”pot cădea bucăţi mai mari de zăpadă  …. În cel mai defavorabil caz în proporţie mai mică pe acoperişul grajdului vecin”, împrejurare faţă de care există o culpă procesuală în sarcina pârâtei, care însă şi-a îndeplinit obligaţia legală în cursul procesului, înlocuind dispozitivele montate iniţial cu altele mai eficiente, concluzia fiind aceea că pentru acest petit pârâta este cea care datorează cheltuieli de judecată reclamantei.

Prin prisma celor de mai sus, având în vedere că ambele părţi se află reciproc în culpă procesuală, reclamanta privind petitul referitor la scurgerea apelor pluviale, iar pârâta privind petitul referitor la căderea zăpezii, se constată că în mod legal a procedat prima instanţă la compensarea cheltuielilor de judecată în conformitate cu art. 276 Cod procedură civilă.

În consecinţa, tribunalul constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, având suport în probele administrate, sens în care, văzând art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. P. împotriva sentinţei civile nr. 2521 din 28 octombrie 2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2012.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Domenii speta

Spete similare