Primar. Drepturi salariale. Instanţă competentă.

Decizie 636 din 14.03.2006


Primar. Drepturi salariale. Instanţă competentă.

Legea nr. 154/1998 – art. 20 alin. 1

Legea nr. 168/1999 – art. 5

C. pr. civ. – art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. c

Drepturile băneşti – spor de vechime, premiu lunar şi premiu anual – pretinse ca urmare a exercitării mandatului de primar sunt derivate din indemnizaţia cuvenită persoanelor ce îndeplinesc funcţii de demnitate publică, constituind, conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 154/1998 baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Ca atare, instanţa fiind investită cu soluţionarea unui conflict de drepturi, în sensul art. 5 din Legea nr. 168/1999, competenţa de atribuţiune revine, ca instanţă de fond tribunalului, conform art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. c C. pr. civ.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 636 din 14 martie 2006

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. 385/C/2006, reclamantul V.C.F., în calitate de primar al localităţii V., a  chemat în judecată pârâtele Primăria V., solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale neîncasate în perioada ianuarie 2002 – decembrie 2004, reprezentând spor de vechime, premiu lunar de 2% şi premiu anual, indexate la zi în funcţie de rata inflaţiei.

Prin sentinţă civilă Tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâţii C.L. V. şi Primăria V. în favoarea Judecătoriei Reşiţa.

A dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Reşiţa pentru competentă soluţionare.

S-a reţinut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 393/07.10.2004 privind statutul aleşilor locali „prin aleşi locali se înţelege consilierii locali şi consilierii judeţeni, primarii, primarul general al municipiului Bucureşti, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene”, iar în conformitate cu prevederile art. 4 „în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, aleşii locali îndeplinesc o funcţie de autoritate publică şi sunt ocrotiţi de lege”.

Rezultă deci din interpretarea  Legii nr. 393/07.10.2004 şi Legea nr. 215/2001 (art. 24 şi 61) că primarii exercită un mandat obţinut prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al cetăţenilor cu drept de vot din unitatea administrativ teritorială (art. 2 alin. 2 şi art. 13).

Astfel fiind, nu s-a putut reţine că primarul este parte a unui raport juridic de muncă în sensul art. 10 din Codul muncii şi al art. 1 din Legea nr. 168/1999.

Nu s-a putut reţine nici că instituţiei primarului i-ar fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/08.12.1999 privind statutul funcţionarilor publici (art.3 alin. 1 şi 2) pentru după care se putea califica cererea ce a făcut obiectul dosarului ca fiind de contencios administrativ.

Faţă de aceste considerente, competenţa de soluţionare nu îi revenea tribunalului în condiţiile art. 2 pct. 1 lit. b C. pr. civ. sau art. 2 pct. 1 lit. c C. pr. civ., ci judecătoriei, în baza art. 1 pct. 1 C. pr. civ..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul V.C.F. criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul declinării competenţei materiale în favoarea Judecătoriei Reşiţa.

Recursul este fondat.

În mod nelegal Tribunalul Caraş-Severin a statuat că în cauză competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de reclamant revine Judecătoriei Reşiţa apreciind că reclamantul îndeplinind mandatul de Primar al comunei  V., judeţul Caraş-Severin, nu a avut încheiate raporturi de muncă şi nici raporturi de serviciu cu această comună. Tribunalul a aplicat greşit legea întrucât a identificat izvorul juridic al obligaţiilor dintre părţi în cadrul normativ prevăzut de Legea nr. 393/2004 or, această lege se referă la regimul juridic al exercitării mandatului de primar sau consilier local respectiv de preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Remunerarea acestor persoane nu este reglementată de acest act normativ ci cu titlu de principiu de Codul muncii (art. 295 şi 157) şi cu normă specială de Legea nr. 154/1998 care se preocupă de sistemul de stabilire a salariilor din sectorul bugetar.

Drepturile salariale solicitate prin acţiune de către reclamant (spor vechime, premiu lunar de 2%, premiu anual) sunt derivate din indemnizaţia ce se cuvine persoanelor îndeplinind funcţii de demnitate publică de natura celor mai sus menţionate, indemnizaţie care constituie conform art. 20 alin. 1 din Legea nr. 154/1998, forma de remunerare a activităţii  corespunzătoare desfăşurată potrivit funcţiei de demnitate publică şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor având caracter salarial.

Rezultă aşadar că obiectul acţiunii formulate de reclamant evocă un conflict de drepturi conform art. 5 din Legea nr. 168/1999, care este supus conform art. 69 – 71 din aceeaşi lege şi art. 281 – 284 din Codul muncii, art. 2, pct. 1, lit. c C. pr. civ., competenţei materiale de soluţionare a tribunalului.