1. Decizia civilă nr. 326/R/14 aprilie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1016/44/2006
Prin încheierea din 19.01.2006, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 30/F/2004 al Tribunalului Vrancea, s-au respins, ca fiind tardiv formulate, cererile creditoarelor Primăria Municipiului Focşani şi A.V.A.S. Bucureşti de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei S.C. „Desarova 200” S.R.L. Focşani.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că cele două declaraţii de creanţă au fost depuse la dosarul cauzei după expirarea termenului prevăzut de art. 76 alin. 1 lit. b din Legea nr. 64/1995 republicată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea A.V.A.S. Bucureşti, susţinând că nu a fost notificat cu respectarea disp. art. 7 şi art. 75 din Legea nr. 64/1995 republicată.
Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. Bucureşti, a casat încheierea recurată, în parte, numai în ceea ce priveşte cererea de admitere a creanţei formulată de A.V.A.S. Bucureşti şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, „În urma deschiderii procedurii, administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, după caz, întocmită în condiţiile art. 40”.
Notificarea prevăzută la alin. 1 art. 75, se publică totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie conform art. 75 alin. 3 din lege.
Comunicarea sau notificarea oricărui act de procedură se fac, de regulă, în condiţiile prevăzute de art. 85 – 94 C.proc.civ., aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. 1 din lege.
Din adresa nr. 157/06.04.2006, emisă de lichidatorul judiciar al societăţii debitoare, rezultă că administratorul societăţii a predat lichidatorului judiciar documentele contabile ale S.C. Desarova 2000 S.R.L.
În atare condiţii, lichidatorul judiciar avea obligaţia de a trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor sau, după caz, întocmită în condiţiile art. 40 care să conţină toate termenele prev. la art. 76 alin. 1 din lege, printre care şi termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului.
Publicarea notificării în două ziare de largă circulaţie nu poate acoperi lipsa comunicării notificării către recurenta – creditoare.
În cauză, lichidatorul judiciar a recunoscut implicit prin adresa nr. 118/13.03.2006, aflată la dosar, că nu a notificat fiecare creditor în condiţiile art. 75 alin. 1 din lege, arătând că notificarea creditorilor s-a făcut prin publicitate lărgită în două ziare şi în Monitorul Oficial.
În atare situaţie, în mod greşit s-a considerat că cererea creditoarei este tardiv formulată, câtă vreme prin disp. art. 90 alin. 1 teza I sunt exceptate de la aplicarea sancţiunii decăderii cazurile în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea disp. art. 7.
Cum creditoarea nu a fost notificată cu respectarea disp. art. 7, respectiv în condiţiile prev. de art. 85 – 94 C.pr.civ., în mod greşit s-a considerat că este decăzută din dreptul de a mai solicita înregistrarea cererii de admitere a creanţei asupra averii debitoarei.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Anulare înstiintare de plata emisa de Primarie
Curtea de Apel Timișoara
Răspunderea patrimonială a primarului. Prescripţia dreptului material la acţiune. Conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a noului cod civil din perspectiva regimului juridic aplicabil prescripţiei extinctive. Suspendarea cursu
Curtea de Apel Constanța
Anulare acte administrative fiscale. Încheiere contract de asociere în participatiune cu Serviciul Public ADPP. Exercitarea exclusivă de către reclamantă a dreptului de folosintă asupra terenului adus în asociere de către autoritatea publică locală.
Curtea de Apel Timișoara
Acţiune în contencios administrativ. Primar. Calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Iași
Primari. Sporul de vechime în muncă şi premiul anual prevăzute de art. 18 alin. 1 din Legea nr. 14/1991. Inaplicabilitatea acestor dispoziţii legale, în raport de prevederile art. 57 alin. 5 şi 6 din Legea nr.215/2001 republicată