Anulare act vanzare cumparare

Dosar nr. XXXX/193/2009 Anulare act

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 564 R

Şedinţa publică din 07 iunie 2011

La ordine pronunţarea asupra recursului civil formulat de pârâţii M. A. G., M. M., M. S. C., M. MX., în contradictoriu cu reclamanta intimată J. M., împotriva sentinţei civile nr. 5642 din 16 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. XXXX/193/2009 al Judecătoriei Botoşani, având ca obiect anulare act.

 Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din 25 mai 2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie şi când, pentru a da posibilitatea recurenţilor – prin apărător – de a formula şi depune la dosar concluzii scrise, instanţa a amânat pronunţarea pentru 31 mai 2011, dată la care întrucât unul din membrii completului de judecată a fost convocat la C.S.M. Bucureşti, în vederea ocupării unei funcţii de conducere, s-a amânat din nou pronunţarea pentru astăzi.

T R I B U N A L U L,

Asupra recursului civil, de faţă;

Prin acţiunea civilă introdusă la Judecătoria Botoşani la data de 12 iunie 2009, reclamanta J. M. a chemat în judecată pe pârâţii M. A. G., M. M., M. S. C.şi M. MX., pentru ca în contradictoriu cu aceştia să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare încheiat astăzi, 18 noiembrie 1995”, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii sale, reclamanta a învederat că are calitatea de creditor al pârâtului M. A. G., că valoarea la zi a creanţei este de 76.326.875 lei, că daunele provin din executarea defectuoasă a unui contract de arendă pentru o suprafaţă de 150 ha teren agricol, că s-a adresat unui executor judecătoresc în vederea executării acestei creanţe, că iniţial s-a constatat că pârâtul debitor nu posedă bunuri mobile sau imobile pe raza comunei Coţuşca, judeţul Botoşani, unde domiciliază, că ulterior a aflat că pârâtul deţine un apartament situat în Botoşani, B-dul X, fost Y, bl. Z, sc. T, ap. U, compus din 3 camere şi dependinţe, actualmente nr. YY, sc. T, et. V, ap. U, că a solicitat partajul judiciar al acestui apartament în vederea executării creanţei dar că, după promovarea acţiunii şi formularea unei cereri de sechestru judiciar, i s-a adus la cunoştinţă că apartamentul a fost înstrăinat în baza unui înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1995 şi a unei hotărâri judecătoreşti constitutive de drepturi prin care acea operaţiune juridică a fost validată şi autentificată.

În acest context, a mai învederat reclamanta, actul juridic iniţial este lovit de nulitate, fiind întocmit în mod expres pentru a o prejudicia prin crearea stării de insolvabilitate, în condiţiile în care cumpărătorii sunt fiul şi nora debitorului şi în condiţiile în care toţi cei din familie cunoşteau pe deplin situaţia de fapt.

În dovedirea acţiunii sale, reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Pârâţii au depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea acţiunii, atât pe considerente formale, respectiv prin admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea ei, deoarece reclamanta este un terţ în raport cu înscrisul atacat şi raportul juridic născut în baza lui, cât şi pe fond, în sensul că acel contract a fost validat prin hotărâre judecătorească şi este perfect valabil, atât timp cât el a fost întocmit în anul 1995, iar părţile şi-au executat obligaţiile aferente – plata preţului şi predarea posesiei. În plus, s-a mai arătat, contractul s-a încheiat mai înainte de naşterea creanţei.

Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa civilă nr. 5642 din 16 septembrie 2010, a respins excepţiile referitoare la lipsa de interes juridic a reclamantei şi la inadmisibilitatea acţiunii şi a admis acţiunea, caracterizată ca o acţiune revocatorie (pauliană), revocând contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 18 noiembrie 1995, cu privire la apartamentul situat în Botoşani, B-dul X nr. YY, sc. Z, et. T, ap. U, care va reveni în patrimoniul vânzătorilor.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta este creditoarea pârâtului, iar convenţia sub semnătură privată este nulă, fiind făcută cu intenţia frauduloasă de a se crea o stare de insolvabilitate pentru debitor, concluzie rezultată din următoarele aspecte: actul juridic a creat prejudiciu pentru creditoare deoarece a pus-o în situaţia de a nu-şi mai putea executa creanţa; există fraudă din partea pârâtului debitor care a cunoscut că s-a declanşat o executare silită pentru creanţa consfinţită prin hotărârea judecătorească; creditoarea posedă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă; există complicitate de fraudă din partea terţilor dobânditori care au cunoscut despre existenţa raportului juridic obligaţional, pârâtul cumpărător M. S. C.fiind administrator al fermei X, comuna Coţuşca în care s-a regăsit şi terenul proprietatea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin aceea că în mod eronat s-a respins excepţia lipsei de interes, că actul juridic este perfect valabil, fiind încheiat cu mult înainte de a se naşte creanţa şi că, de altfel, aceasta a fost achitată, cel puţin parţial.

Ulterior, pârâţii şi-au completat şi dezvoltat motivele de recurs – referindu-se de această dată la calea de atac a apelului, pe considerentul că valoarea litigiului este de peste 100.000 lei şi solicitând modificarea naturii căii de atac în acest sens -, respectiv s-a invocat excepţia insuficientei timbrări a acţiunii introductive în raport de obiectul patrimonial şi nu de obiectul cerut de reclamantă şi, în plus, prima instanţă s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere – revenirea bunului vândut în patrimoniul vânzătorilor. – care nu a fost formulat.

De asemenea, examinarea condiţiilor admisibilităţii acţiunii civile revocatorii (pauliene) trebuia făcută în raport cu înscrisul atacat de creditorul chirografar, iar nu de hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi din anul 2009.

Recursul declarat în cauză este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 216 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Darabani (filele 12 – 18 dosar fond), s-a admis acţiunea civilă pentru daune introdusă de reclamanţii J. M. şi P. R., minoră, prin curator C. G., împotriva pârâtului M. A. G., acesta din urmă fiind obligat la plata sumei de 62.921.750 lei ROL reprezentând diferenţă arendă din 1 octombrie 2001 şi penalităţi de 0,5% pe fiecare zi întârziere, calculate de la 1 decembrie 2002 şi până la plata efectivă a diferenţei de arendă, plus 42.810.000 Rol cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a devenit irevocabilă prin decizia nr. 241 R din 20 martie 2008 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă care a modificat doar temeiul respingerii unui capăt de cerere al reclamanţilor – contravaloarea recoltei aferente anului 2000 – 2001 – din nefondat într-un temei formal, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive.

Această hotărâre, definitivă şi irevocabilă, a reprezentat punctul final al unui litigiu declanşat de reclamanţi la data de 23 aprilie 2003 (dosar nr. XXX/2003 al Judecătoriei Darabani) şi în care s-a mai pronunţat o sentinţă – nr. 766 din 7 decembrie 2004 – ce a fost casată prin decizia civilă nr. 488 R din 24 noiembrie 2005 a Tribunalului Botoşani.

Prin urmare, litigiul dintre părţi s-a derulat în intervalul 23 aprilie 2003 -20 martie 2008 şi chiar 26 ianuarie 2009, deoarece pârâtul M. A. G.  a formulat o contestaţie în anulare în raport de decizia civilă nr. 241 R din 20 martie 2008, contestaţie în anulare respinsă, ca nefondată (dosar nr. 4652/40/2008 al Tribunalului Botoşani).

Contractul de arendare a fost înregistrat sub nr. 624 din 20 mai 2002 (filele 19 – 23 dosar fond ataşat) şi în cuprinsul său sunt stipulate o serie de obligaţii în sarcina arendaşului, pârâtul M. A. G., obligaţii care nu au fost îndeplinite astfel încât, în temeiul său, reclamanta a obţinut creanţa nominalizată anterior.

În vederea executării silite a creanţei sale – cuantificată de executorul judecătoresc la 76.145.535 lei (fila 19 dosar fond), s-a emis somaţia nr. 399 din 5 septembrie 2008 însă, după ce s-a constatat că pe raza comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, unde locuia efectiv, pârâtul nu poseda bunuri mobile sau imobile urmăribile, a fost identificat apartamentul situat în Botoşani, B-dul X nr. Y, sc.Z, et. T, ap. U (fost nr. Y bl. Z).

La data de 12 noiembrie 2008, când a fost emisă adresa nr. 41475 a Direcţiei Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Botoşani (fila 22 doar fond), acest apartament figura înscris pe numele pârâţilor M. G. si M..

Declanşarea executării silite în raport cu acest imobil nu s-a putut realiza – deşi reclamanta a iniţiat o acţiune judiciară de partaj între pârât şi soţia sa care nu are calitatea de debitor şi a formulat şi o cerere de sechestru judiciar – deoarece, ca efect al actelor juridice încheiate între pârâţii M. A. G. şi M., pe de o parte  şi pârâşii M. S. C. şi MX, pe de altă parte, a operat un transfer de proprietate de la primii la secunzii.

Astfel, pârâţii au opus două înscrisuri:

a) un înscris sub semnătură privată intitulat „contract de vânzare-cumpărare încheiat astăzi, 18 noiembrie 1995”

Prin acest înscris, care are caracterul unei promisiunii de vânzare-cumpărare, pârâţii M. A. G. şi Maria au înstrăinat pârâţilor M. S. C. şi MX, apartamentul situat în Botoşani, B-dul X nr. Y, sc. Z, et. T ap. U la preţul de 22.000.000 lei vechi. S-a convenit ca autentificarea vânzării să se facă ulterior la notariat întrucât, în acel moment, exista o inscripţie ipotecară în favoarea unei bănci.

b) sentinţa civilă nr. 703 din 3 februarie 2009 a Judecătoriei Botoşani (filele 8 - 11 dosar fond), definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac prin care s-a admis acţiunea promitenţilor cumpărători împotriva promitenţilor vânzători şi s-a constatat că între părţi a intervenit o convenţie de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în cauză, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Confruntată cu imposibilitatea realizării creanţei sale, destul de importantă valoric, reclamanta a atacat valabilitatea acestui contract, considerându-l fictiv şi făcut doar cu intenţie frauduloasă în vederea creării stării de insolvabilitate a pârâtului debitor.

Temeiul juridic al acţiunii revocatorii (pauliene) îl constituie art. 975 Cod civil care prevede că „ei (creditorii) pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”. Această acţiune este o derogare legală de la principiul relativităţii convenţiilor care n-au efect decât între părţile contractante (art. 973 Cod civil).

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, practica judiciară, în interpretarea prevederilor art. 975 Cod civil, a statuat că admisibilitatea unei acţiuni civile revocatorii este legată de neîndeplinirea a patru condiţii esenţiale:

1. Actul atacat să fi produs un prejudiciu pentru creditor.

Acest fapt implică fie crearea stării de insolvabilitate totală, fie diminuarea patrimoniului activ până la o valoare care duce la imposibilitatea realizării creanţei, mai ales în ipoteza în care există mai mulţi creditori, eventual cu garanţii reale.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul vânzător nu posedă bunuri mobile sau imobile pe raza comunei Coţuşca, judeţul Botoşani, acolo unde locuieşte efectiv, iar singurul bun imobil identificat după declanşarea procedurii executării silite îl reprezintă tocmai apartamentul ce face obiectul vânzării.

De altfel, pârâtul debitor nu numai că nu a evidenţiat existenţa altor bunuri a căror executare să poată fi efectuată, dar nici nu a formulat contestaţie la executarea pornită de reclamanta creditoare în măsura în care, aşa cum afirmă în întâmpinare, aceasta s-ar fi stins în alt mod.

2. Frauda pârâtului debitor.

Aceasta presupune că pârâtul debitor cunoaşte că prin actul juridic încheiat îşi creează în mod intenţionat starea de insolvabilitate, tocmai pentru a o prejudicia pe reclamanta creditoare. În condiţiile în care litigiul civil dintre părţi s-a întins pe o perioadă de circa 5 ani, la finele căreia s-a conturat clar întinderea creanţei prin hotărâre definitivă şi irevocabilă şi în condiţiile în care suma de plată, la zi, este de peste 76.000 RON, este evident că un apartament ca cel deţinut de pârâtul debitor şi soţia sa putea fi valorificat în vederea executării creanţei, chiar şi numai în cota de 1/2 ce revenea pârâtului debitor.

În plus, modalitatea în care a acţionat pârâtul debitor denotă aceeaşi intenţie frauduloasă: încheierea total neuzuală a unui antecontract de vânzare-cumpărare în familie, menţinerea în continuare a apartamentului, în evidenţe, pe numele pârâtului debitor şi a soţiei sale, apelarea la instanţa de judecată pentru autentificarea vânzării în locul unei simple şi fireşti proceduri notariale şi, mai ales, promovarea unei acţiuni constitutive de drepturi abia la data de 28 noiembrie 2008, la 13 ani de la întocmirea antecontractului şi, cel mai important, la aproape trei luni de la emiterea somaţiei de plată de către executorul judecătoresc.

3. Creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în principiu anterioară actului atacat.

Sub acest aspect nu există discuţii, creanţa creditoarei fiind consfinţită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, la finele unui litigiu judiciar purtat pe parcursul a circa 5 ani. Singura chestiune care ar opera în favoarea pârâţilor este aceea că actul atacat are ca dată de întocmire 18 noiembrie 1995, deci mai înainte de naşterea creanţei şi mai înainte chiar de naşterea raportului juridic  - contractul de arendare – care a generat creanţa.

Este de observat, în acest sens, că actul este reprezentat de un înscris sub semnătură privată, întocmit în familie, fără o dată certă autentificată. Acesta nu a fost de natură să transfere dreptul de proprietate şi a fost validat abia la 3 februarie 2009 prin hotărâre judecătorească constitutivă de drepturi, într-un cadru participativ redus la părţile din contract, după ce executarea silită a fost declanşată.

Mai mult, după modul în care pârâtul debitor şi-a organizat activităţile, în intenţia clară de a frauda reclamanta creditoare, aşa cum s-a precizat la pct. 2 de mai sus, se poate aprecia că înscrisul sub semnătură privată a fost întocmit, în realitate, mult mai târziu şi pro causa, pentru a fi folosit exclusiv la autentificare prin intermediul instanţei.

4. Complicitatea la fraudă a terţului.

Aceasta este cea mai importantă condiţie care trebuie îndeplinită, având în vedere atât relativitatea efectelor actelor juridice, cât şi împrejurarea că terţul dobânditor, la rândul său, poate fi victima manevrelor frauduloase ale debitorului vânzător.

În cauză însă, este de observat că unul dintre cumpărători este fiul debitorului care a cunoscut îndeaproape relaţiile dintre părţi, întrucât a fost administrator al suprafeţei de teren predate în arendă. Mai mult, între reclamantă şi acest pârât au existat chiar relaţii amicale, în contextul în care el a fost împuternicit cu întocmirea unor documente (filele 115 – 117 dosar fond).

În acest context, terţul dobânditor nu poate opune buna-credinţă la încheierea contractului, el fiind în situaţia de a urmări îndeaproape evoluţia litigiului.

Pe de altă parte, aşa cum s-a precizat, este împotriva firii încheierea unor antecontracte materializate într-un înscris sub semnătură privată între părinţi şi copii şi, mai ales, apelarea la instanţă pentru validarea convenţiei, în condiţiile în care această cale este, în principiu, legată de refuzul uneia dintre părţile din antecontract de a finaliza vânzarea prin contract autentic notarial. Nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că pârâtul debitor ar fi refuzat îndeplinirea obligaţiilor asumate prin antecontract, care să genereze dreptul dobânditorului de a formula acţiunea civilă în temeiul art. 1073 şi 1077 Cod civil.

În plus, apelarea la instanţă s-a făcut abia după 13 ani de la încheierea antecontractului şi la puţin timp de la emiterea somaţiei de plată în cadrul executării silite, ceea ce denotă, o dată în plus, convenienţa pârâţilor la finalizarea unui plan care avea ca scop evident prejudicierea  reclamantei creditoare.

Prezenta hotărâre a fost dacă cu majoritate de voturi, unul dintre judecători făcând opinie separată, în sensul admiterii recursului şi modificării sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii.

În esenţă, motivaţia opiniei separate se leagă de neîndeplinirea celei de-a patra condiţii a admisibilităţii acţiunii civile revocatorii (pauliene) – frauda terţului – pe considerentul că înscrisul sub semnătură privată depus la dosar este real şi cuprinsul lui este atestat de semnăturile a doi martori care au dat declaraţii şi în instanţă în acelaşi sens.

Ori, exceptând argumentele expuse pe larg anterior, este de observat că cei doi martori, C. E. şi C. D., sunt vecini de apartament şi este evident că de-a lungul timpului s-au creat relaţii de amiciţie între ei şi pârâţii recurenţi.

De altfel, o atestare a cuprinsului înscrisului, indiferent când a fost întocmit acesta, putea fi considerat de martori un fapt derizoriu, fără a se gândi la eventualele efecte juridice, mai ales că este vorba despre un act conceput în familie, fără implicarea unor terţe persoane.

În plus, înscrisul încriminat nu poate duce decât cel mult la naşterea unor obligaţii viitoare pentru părţi, iar apelarea la instanţă pentru materializarea lui, fără a se face minime verificări în legătură cu scopul unui atare demers în lipsa unui refuz de autentificare, normală, la notar, nu face altceva decât să păstreze caracterul ocult al operaţiunii juridice. Aceasta deoarece, apelarea la notarul public ar fi antrenat obligativitatea depunerii unor acte eliberate de diverse instituţii – serviciul de impozite şi taxe, cartea funciară  etc. – care ar fi putut genera o oarecare publicitate cu riscul de a fi încunoştinţată reclamanta, ceea ce pârâţii recurenţi au încercat să evite.

În ceea ce priveşte excepţiile ridicate de recurenţi, acestea sunt nefondate.

Astfel, este surprinzătoare ridicarea excepţiei lipsei de interes a reclamantei, cât timp acţiunea ei este întemeiată tocmai pe dreptul creditorului chirografar de a ataca actele juridice viclene făcute de debitor pentru prejudicierea  sa. Aşa cum s-a precizat, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 975 Cod civil constituie o excepţie de la regula relativităţii actelor juridice. De altfel, aceeaşi excepţie a fost invocată şi în faţa primei instanţe care a respins-o în mod corect, în baza unei motivări convingătoare.

Referitor la împrejurarea că reclamanta şi-ar fi executat creanţa în alt mod, prin poprire şi respectiv executarea unor bunuri mobile, nu s-au făcut dovezi în acest sens şi, în plus, pârâtul debitor avea deschisă calea unei contestaţii la executare din momentul somării sale în care să invoce stingerea creanţei.

În sfârşit, în cauză prima instanţă a examinat realitatea contractului de vânzare-cumpărare în întregul său deoarece, în cauză, înstrăinarea apartamentului nu s-a făcut printr-un act unic – de vânzare, donaţie etc. – ci într-o formă juridică mai complexă, respectiv prin încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare care a fost valorificat ulterior, în procedura reglementată de art. 1073 şi 1077 Cod civil de către instanţa de judecată. Nefiind parte în litigiul respectiv, reclamanta nu avea căi legale de a ataca hotărârea constitutivă de drepturi, dar putea cere revocarea înstrăinării efective pe cale distinctă, în temeiul art. 975 Cod civil, lucru pe care l-a şi făcut.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii M. A. G., M. M. ambii din comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, M. S. C., M. MX. ambii din Botoşani, B-dul X nr. Y, sc.Z, et. T, ap. U, judeţul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 5642 din 16 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. XXXX/193/2009 al Judecătoriei Botoşani, în contradictoriu cu reclamanta intimată J. M. din Bucureşti, sector X, str. Y nr. Z, ap. T.

Obligă pârâţii recurenţi să plătească reclamantei intimate suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică din 7 iunie 2011.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

Cu opinia separată a jud. X, în sensul admiterii recursului şi respingerii acţiunii ca nefondată cât şi a menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

Potrivit opiniei rămase în minoritate, s-a apreciat că recursul declarat de pârâţii M. A. G. şi M. M. este întemeiat.

În susţinerea acestei opinii s-a avut în vedere faptul că în cauză nu există dovezi concludente care să ateste pretinsa înţelegere frauduloasă dintre pârâţii M. A. G., M. M. şi M. S. C. şi  M. MX., cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 18.11.1995.

În acest sens, este de observat în primul rând faptul că acest act a fost încheiat mult înainte de momentul în care se pretinde că pârâţii au încercat a-şi provoca starea de insolvabilitate sau cel al exigibilităţii datoriei pe care o aveau faţă de reclamantă. Desigur, şi acest aspect ar fi lipsit de relevanţă dacă la dosarul cauzei pârâţii nu ar fi administrat dovezi din care să rezulte realitatea celor menţionate în actul sub semnătură privată, sens în care au fost audiaţi martorii C. E. şi C. D., persoane străine de pârâţi, vecini de bloc cu vânzătorii şi care au confirmat atât existenţa înţelegerii intervenite atunci, cât şi plata efectivă a preţului pentru bunul promis (filele 92,93 dosar de fond), aceştia din urmă intrând efectiv în stăpânirea imobilului ce a făcut obiectul tranzacţiei. Faptul că pârâtul M. S. C. a locuit în imobil efectiv după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare se impune a fi interpretat în favoarea acestuia în calitate de cumpărător şi nicidecum în defavoarea sa, aşa cum a apreciat prima instanţă. Mai mult, prima instanţă nu a făcut referire nici un moment la declaraţiile martorilor audiaţi în măsură să confirme aspecte de fapt cu relevanţă în soluţionarea justă a cauzei.

În opinia rămasă în minoritate, acest fapt este cu deosebită relevanţă sub aspectul identificării vreunei intenţii de fraudare a creditoarei reclamante,  din partea pârâţilor neputându-se prezuma această intenţie de fraudă în raport cu dovezile testimoniale faţă de care nu s-a făcut nici o dovadă contrară, care să releve suspiciuni legate de realitatea afirmaţiilor făcute şi care astfel devin credibile şi se impun a fi analizate în context.

Momentul în raport de care se stabileşte şi intenţia de fraudă a pârâţilor, este, în opinia minoritară, cel al încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 1995 şi aceasta, dat fiind faptul că la acest moment s-au conturat adevăratele raporturi dintre părţi, cu influenţă din punct de vedere juridic şi asupra actului autentic încheiat mult ulterior de pârâţi.

De aceea, potrivit acestei opinii, nu se poate pretinde existenţa anticipată a unei convenţii frauduloase între vânzători şi cumpărători, în raport de momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, motive pentru care apreciază că acţiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată şi se impune a fi respinsă.

În ce priveşte excepţiile invocate, se apreciază c acestea au fost corect analizate de către prima instanţă încât sub acest aspect criticile formulate sunt neîntemeiate.

Judecător

Domenii speta

Spete similare