Efectele aplicării oug 146/2007 sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune vizând primele de concediu aferente anilor 2001 – 2002.

Prin sentinţa civilă nr. 2878 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pretenţiile privind primele de vacanţă pe anii 2001 şi 2002, acţiunea fiind admisă doar cu privire la primele de vacanţă aferente anului 2006.

Admiterea parţială a acţiunii s-a motivat cu aceea că potrivit art. 3 din decretul nr. 167/1958 pretenţiile pentru anii 2001 şi 2002 sunt prescrise, în timp ce pentru anul 2006 prima de vacanţă trebuie acordată ca un drept de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns  în  mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică.

Sentinţa a fost recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie de către ambele părţi.

Sindicatul C.A.S. Harghita consideră că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru anii 2001 şi 2002 este în contradicţie cu O.U.G. nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, în timp ce intimata recurentă Casa de Asigurări de Sănătate Harghita apreciază că nici pentru anul 2006 acţiunea nu trebuia admisă, întrucât se încalcă dispoziţiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 privind legea bugetului de stat pe anul 2006 şi care suspendă până la 31 decembrie 2006 plata primelor de concediu şi că intimata nu poate face plăţi decât în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate.

Cât priveşte recursul pârâtei, curtea apreciază că acesta este nefondat din următoarele considerente:

Chiar dacă la data pronunţării sentinţei  recurate O.U.G. nr. 146/2007 nu era în vigoare, s-a statuat corect că suspendarea acordării dreptului prin Legea nr. 379/2005 nu echivalează cu desfiinţarea dreptului şi că respectarea principiului încrederii în statul de drept implică şi asigurarea aplicării legilor adoptate concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive privitoare la drepturi ce nu pot fi restrânse sau îngrădite într-o societate democratică.

Pe de altă parte, intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 146/2007 confirmă soluţia de admitere adoptată de prima instanţă, astfel încât recursul pârâtei urmează a se respinge ca nefondat.

Cât priveşte recursul reclamanţilor, curtea a apreciat că admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada de vacanţă aferentă anilor 2001 şi 2002, este greşită, întrucât potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 „prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită”.

Fiind necontestat că prin legile bugetare anuale, acordarea drepturilor băneşti reprezentând primele de vacanţă a fost în mod succesiv suspendată inclusiv pentru anul 2006, introducerea acţiunii la 21 septembrie 2007  trebuie socotită în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958, aceasta întrucât dreptul la acţiune s-a născut după încetarea suspendării dispuse prin legile bugetare.

Soluţia este confirmată şi de O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006, întreruperea prescripţiei putând fi asimilată cazului prevăzut de art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, o atare recunoaştere fiind cea din ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus.

Având în  vedere că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei (soluţia vizând doar excepţia prescripţiei dreptului la acţiune), curtea a casat sentinţa în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, trimiţând cauza pentru rejudecare numai cu privire la pretenţiile formulate pentru anii 2001 şi 2002.

Domenii speta

Spete similare