Legea nr. 10/2001. Imobil confiscat prin hotarâre penala pronuntata în baza Legii nr. 284/1947. Caracterul abuziv al masurii. Consecinte.

2. Legea nr. 10/2001. Imobil confiscat prin hotarâre penala pronuntata în baza Legii nr. 284/1947. Caracterul abuziv al masurii. Consecinte.

Având în vedere contextul socio-economic în care a fost luata masura condamnarii autorului reclamantului si confiscarea averii acestuia (cota de ½ din imobilul în litigiu), dominat de politica de limitare a proprietatii private si restrângere a drepturilor si a libertatilor persoanelor prin masuri abuzive, inclusiv pe linia dreptului de proprietate, se retine ca masura a fost abuziva.

În consecinta, în conditiile abrogarii recursului în anulare, reglementat de Codul de procedura penala si a calificarii Legii nr.284/1947, ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al statului pentru detinerea bunurilor confiscate în temeiul lui, se retine ca Legea nr. 10/2001 este actul normativ care reglementeaza repararea prejudiciilor cauzate fostilor proprietari prin confiscarea  imobilelor proprietatea lor prin hotarâri penale pronuntate în temeiul Legii nr.284/1947.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia contencios administrativ, sub nr. 373/2005, instanta de fond a retinut ca la data de 28 octombrie 2005, C.I., a chemat în judecata Primarul Municipiului Constanta, solicitând anularea dispozitiei nr. 2044 din 8 iunie 2005, prin care a fost respinsa cererea de restituire a imobilului situat în Constanta, strada G.M. nr.33 si restituirea platii facuta catre stat pentru cumpararea a jumatate din propria locuinta.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca numitii D.D. si M. au dobândit cu contractul de vânzare-cumparare nr. 2695 din 22 noiembrie 1946 un teren în suprafata de 397,22 m.p., situat pe strada G.M. nr.33. Pe acest teren au construit un imobil cu parter si etaj conform autorizatiei nr. 6994/1947.

În anul 1960 a fost confiscata jumatate din avere printr-o hotarâre penala, respectiv 198 m.p. teren si jumatate din constructie. În anul 1963 se construieste pe o parte din terenul confiscat (98 m.p.) un bloc de locuinte.

În anul 1975, proprietarii cumpara de la stat jumatatea de constructie confiscata (suprafata 59 m.p.).

Reclamantul mai arata ca este mostenitorul sotilor D. împreuna cu sotia sa, iar motivarea dispozitiei de respingere  nu poate fi primita (imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001), întrucât confiscarea a fost urmarea condamnarii lui D.D. pentru detinerea a 40 de monede din aur, în cauza fiind aplicabile prevederile art. 2 lit.”b” din Legea nr. 10/2001.

În aparare, reclamantul mai invoca nerespectarea termenului de 60 de zile prevazut de lege pentru solutionarea notificarii si faptul ca unul din membrii comisiei ce au analizat cererea nu semneaza referatul, nefiind astfel de acord cu ce au semnat ceilalti membrii ai comisiei.

În sustinerea celor afirmate s-au depus înscrisuri.

La actiune reclamantul formuleaza completare, în sensul ca solicita daune morale pentru solutionarea cu întârziere a notificarii.

În aparare, pârâta Primaria Municipiului Constanta a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii sale de folosinta si exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive. Totodata, pârâta a apreciat ca solutionarea cauzei revine sectiei civile a Tribunalului.

La actiune s-au depus noi precizari, reclamantul aratând ca întelege sa se judece cu Primarul Municipiului Constanta si nu cu Primaria Municipiului Constanta, iar actiunea a fost îndreptata catre sectia civila a Tribunalului.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2005 s-a constatat natura civila a cauzei, actiunea fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, Sectia Civila, sub nr. 3399/2005.

Actiunea este înca o data precizata, reclamantul aratând ca solicita despagubiri de 100.000 lei pentru terenul de 98 m.p. ce nu poate fi restituit în natura, 50.000 lei pentru imobilul cumparat a doua oara, 10.000 lei – contravaloarea chiriei platita pentru propriul imobil între anii 1960-1974.

În drept, actiunea este întemeiata pe prevederile art. 2 lit.”b” din Legea nr. 10/2001 si pe art. 998 Cod civil.

Reclamantul a aratat înca o data ca întelege sa se judece în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanta, precizarile au fost extinse prin înscrisul aflat la fila 7.

Fata de precizarea cadrului procesual pasiv, instanta a constatat ca au ramas fara obiect exceptiile invocate de catre Primaria Municipiului Constanta.

Pronuntând sentinta civila nr. 215 din 31 ianuarie 2006, instanta a disjuns capetele de cerere având ca obiect pretentii si a declinat solutionarea acestora Judecatoriei Constanta, ramânând sesizata cu cererea de anulare a dispozitiei nr. 2044 din 08 iunie 2005 si plata de daune morale pentru solutionarea cu întârziere a notificarii. Recursul declarat împotriva hotarârii de declinare a fost respins ca nefondat.

Prin sentinta civila nr.2026/24.10.2006 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea reclamantului, motivat de faptul ca imobilul nu se încadra în categoria bunurilor preluate abuziv, pentru care se acorda reparatii conform Legii nr.10/2001.

Prin decizia civila nr.94/C/14.03.2007, Curtea de Apel Constanta a admis apelul formulat de reclamantul C.I. si a desfiintat sentinta civila nr.2026/24.10.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta, trimitând cauza spre rejudecare aceleasi instante.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut în esenta ca reclamantul are calitate de persoana îndreptatita, conform art.3 din Legea nr.10/2001, pentru a solicita despagubiri pentru imobilul preluat abuziv de catre stat, acesta încadrându-se în categoria imobilelor vizate de art.2 lit.”h” din Legea nr.10/2001.

S-a mai retinut ca prima instanta, apreciind gresit ca reclamantul nu are calitate de persoana îndreptatita la acordarea de masuri reparatorii conform Legii nr.10/2001, nu a  intrat în cercetarea fondului cererii, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art.297 Cod pr.civila.

Recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanta a fost admis de Înalta Curte de Casatie si Justitie, iar prin decizia civila nr.5910/20.09.2007, s-a casat hotarârea recurata si s-a trimis cauza aceleasi curti de apel pentru rejudecarea apelului.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie, a retinut ca instanta de apel a facut o gresita aplicare în cauza a dispozitiilor art.297 cod pr.civila, în sensul ca a desfiintat hotarârea apelata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanta, desi aceasta instanta nu solutionase cauza pe exceptia lipsei calitatii reclamantului de persoana îndreptatita la acordarea masurilor reparatorii conform  Legii nr.10/2001, ci pe fond, respingând contestatia formulata împotriva Dispozitiei nr.2044/8.06.2005 emisa de Primarul Municipiului Constanta, ca nefondata.

Dupa casarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrata pe rolul Curtii de Apel Constanta sub nr.2927/36/2007.

Analizând legalitatea hotarârii apelate, în raport cu criticile reclamantului, se constata apelul este fondat si urmeaza a fi admis pentru urmatoarele m considerente:

1. Critica ce vizeaza calitatea reclamantului de persoana îndreptatita la acordarea de masuri reparatorii conform Legii nr.10/2001 si încadrarea imobilului confiscat în categoria imobilelor reglementate de art.2 din Legea nr. 10/2001, este fondata.

Spre deosebire de Legea nr.112/1995, care ni se înfatiseaza doar partial ca o lege de reparatie, întrucât viza numai restituirea imobilelor cu destinatia de locuinta trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, cu titlu, Legea nr.10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa masuri reparatorii cât mai complete si mai adecvate proprietarilor, fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, deposedati abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Legiuitorul a fost preocupat sa acopere, pe cât posibil, toate situatiile de preluare a imobilelor de catre stat în perioada 1945 – 1989 si, astfel, sa repare prejudiciile cauzate proprietarilor privati, prin restituirea tuturor categoriilor de imobile preluate abuziv, dând astfel curs Rezolutiei nr. 1123/1997 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.

Prin Rezolutia nr. 1123/1997 Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a recomandat României sa îsi modifice legislatia în materie de bunuri confiscate si expropriere si, în special, Legile nr. 18/1991 si nr. 112/1995, în sensul de a prevedea posibilitatea restituirii acestor bunuri in integrum, în masura în care este cu putinta, iar în caz contrar, prin acordarea unor despagubiri echitabile.

În acest sens, art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacra cu titlu de regula guvernatoare faptul ca „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se afla în prezent, se restituie în natura în starea în care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini”, iar în masura în care restituirea în natura nu este posibila, se vor acorda despagubiri în conditiile reglementate de acelasi act normativ.

În cauza, se retine ca imobilul ce a facut obiectul notificarii reclamantului a fost proprietatea lui D.D. si M. conform actului autentic mr. 2695/1946 si a autorizatiei de constructie nr. 6994/1947, teren în suprafata de 397,22 m.p. si constructie, situate în Constanta, strada G.M. nr.33.

În urma condamnarii autorului reclamantului, prin sentinta penala nr. 386/1960 a Tribunalului Constanta pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 2-5 si 14 din Legea nr. 284/1947 pentru detinere si operatiuni cu aur, s-a dispus si confiscarea a jumatate din imobilul situat în Constanta, strada G.M. nr.33, ca masura complementara.

Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004, pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor pretioase, aliajelor acestora si pietrelor pretioase în România, a consacrat în art. 26 alin.(1)2 caracterul abuziv al preluarilor de metale pretioase realizate în baza Legii nr. 284/1947, restituirea bunurilor confiscate prin hotarâri penale urmând a fi realizata în temeiul legii, fara a mai fi necesara anularea hotarârilor penale într-o procedura penala.

Prin sentinta civila nr. 10476, pronuntata de Judecatoria Constanta la data de 18 octombrie 2004, în dosarul nr.12718/2003, ramasa definitiva si irevocabila, a fost admisa în parte cererea formulata de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtii Statul Român prin B.N.R. Bucuresti si B.N.R. Bucuresti si a fost obligat pârâtul Statul Român prin B.N.R. Bucuresti la plata catre reclamant a contravalorii a 265,65 grame aur fin continut în 40 de monede din aur, calculata la pretul practicat de B.N.R. la data platii.

Desi legea speciala – Legea nr.10/2001 – nu defineste notiunea de preluare abuziva, în art.2 alin.(1) enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca instanta investita cu solutionarea contestatiei prin care se invoca tocmai inexistenta unui titlu valabil de preluare a cotei de ½ din imobilul situat în Constanta, str. G.M. nr.33, trebuie sa aprecieze daca situatia reclamata se încadra într-unul din cazurile prevazute de lege.

Prin urmare, se impune a se analiza conformitatea masurii confiscarii cotei de ½ din averea autorului reclamantului condamnat în temeiul Legii nr. 284/1947 pentru detinerea de metale pretioase si neînstrainarea lor catre stat în termenul prescris de lege, cu regimul constitutional de la acea vreme si cu tratatele internationale la care România era parte.

În cauza, confiscarea monezilor de aur si a imobilului proprietatea autorilor reclamantului de catre stat a fost justificata de încalcarea de catre acestia a disp.art.1 din Legea nr.284/1947, ce prevedea obligativitatea predarii catre stat, într-un anumit termen, contra unui pret stabilit de lege si inferior valorii reale a bunurilor, a obiectelor din metale pretioase, fapta ce constituia infractiune conform art.38 din aceeasi lege.

Or, în conditiile în care textul Legii nr.284/1947, prevedea în mod imperativ obligatia de înstrainare catre stat, într-un anumit termen si la un pret predeterminat, fara a exista posibilitatea legala de înstrainare catre un tert în urma negocierii pretului, nu se poate sustine ca stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, iar preluarea nu a fost abuziva.

Referitor la preluarea imobilului prin aplicarea masurii complementare a confiscarii averii inculpatului D.D., se retine ca aceasta confiscare dispusa cu respectarea normelor de procedura penala în vigoare la acea data, capata o aparenta de legalitate, fara însa a se înlatura caracterul abuziv al masurii. Aceasta masura nu este conforma cu dispozitiile constitutionale de la acea vreme si nici cu dispozitiile Codului civil, care prevedeau ca proprietatea personala este ocrotita de lege si nimeni nu poate fi obligat sa cedeze proprietatea sa, afara numai pentru o cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.

Având în vedere contextul socio-economic în care a fost luata masura condamnarii autorului reclamantului si confiscarea averii acestuia (cota de ½ din imobilul în litigiu), dominat de politica de limitare a proprietatii private si restrângere a drepturilor si a libertatilor persoanelor prin masuri abuzive, inclusiv pe linia dreptului de proprietate, se retine ca masura a fost abuziva.

De altfel, prin Legea nr.501/2004, s-a statuat în mod expres ca Legea nr.248/1947 a fost un act abuziv, preluarea bunurilor în baza acestei legi având un caracter abuziv.

În consecinta, în conditiile abrogarii recursului în anulare, reglementat de Codul de procedura penala si a calificarii Legii nr.284/1947, ca fiind un act abuziv, ce nu poate constitui un titlu valabil al statului pentru detinerea bunurilor confiscate în temeiul lui, se retine ca Legea nr. 10/2001 este actul normativ care reglementeaza repararea prejudiciilor cauzate fostilor proprietari prin confiscarea  imobilelor proprietatea lor prin hotarâri penale pronuntate în temeiul Legii nr.284/1947.

Conform disp.art.2 lit.”h” din Legea nr.10/2001, republicata, prin imobile preluate în mod abuziv, în sensul acestei legi se înteleg „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acestuia, cu modificarile si completarile ulterioare”.

Imobilul în litigiu se încadreaza în categoria imobilelor reglementate de art.2 lit.”h” din Legea nr.10/2001,fiind preluat cu titlu – hotarâre judecatoreasca, prin aplicarea masurii confiscarii averii – ca pedeapsa complementara autorului reclamantului într-o procedura judiciara penala, dar aceasta masura are un caracter abuziv, fiind reglementata printr-o lege abuziva ce urmarea restrângerea si eliminarea dreptului de proprietate al persoanelor fizice asupra obiectelor din metale pretioase.

2. Conform disp.art.1 alin.(1), art.7 si art.9 din Legea nr.10/2001, solutionarea notificarilor depuse de persoanele îndreptatite este guvernata de principiul prevalentei restituirii în natura a imobilelor preluate abuziv de catre stat.

Numai în ipoteza în care restituirea în natura nu mai este posibila, întrucât bunul nu mai exista sau a fost legal înstrainat, entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata, conform art.10 si 26 alin.(1) din Legea nr.10/2001 sa acorde persoanei îndreptatite în compensare, alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri, în conditiile legii speciale, privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita.

În cauza se retine din raportul de expertiza realizat la fond, ca dupa confiscarea cotei de ½ din averea autorului reclamantului, terenul în suprafata de 101,64 m.p. a fost afectat de constructia unui bloc de locuinte si de cale de acces la acest bloc, nefiind posibila restituirea lui în natura.

În conditiile în care nu este posibila restituirea în natura a terenului, iar Primarul Municipiului Constanta nu a facut reclamantului o oferta de compensare cu un alt teren, care sa fie acceptata de notificator, se constata ca sunt incidente în cauza disp.art.26 din Legea nr.10/2001, reclamantul fiind îndreptatit pentru terenul în suprafata de 101,64 m.p. preluat abuziv la despagubiri, în conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Referitor la cota de ½ din constructia situata în Constanta, str.G.M. nr.33, ce a facut obiectul confiscarii, se retine ca prin contractul de vânzare-cumparare nr.695/06.03.1975 a fost înstrainata de stat, prin Oficiul judetean pentru constructii si vânzare locuinte Constanta, autorului reclamantului D.D., cu suma de 39.460 lei.

Întrucât, constructia situata în Constanta, str. G.M. nr.33 constituia o singura unitate locativa, sotia autorului reclamantului detinând o cota de ½ din imobil, în coproprietate cu statul, D.D. a rascumparat de la stat cota de ½ ce îi fusese abuziv confiscata, achitând conform procesului verbal nr.20/19.09.1974, precum de 39460 lei.

Se retine în acest context, ca pentru repararea prejudiciului cauzat autorului reclamantului D.D. – prin confiscarea abuziva a cotei de ½ din constructie, conform art.26 din Legea nr.10/2001 reclamantul este îndreptatit la despagubiri conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, despagubirea constând în valoarea actualizata cu indicele de inflatie a sumei 39.460 lei vechi platita de fostul proprietar, statului, în baza contractului de vânzare-cumparare nr.695/1975.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art.296 cod pr.civila, se va admite apelul reclamantului si se va schimba în tot hotarârea apelata, în sensul admiterii contestatiei si anularii Dispozitiei nr.2044/8.06.2005 emisa de Primarul Municipiului Constanta.

În baza art.26 din Legea nr.10/2001 constata ca reclamantul este îndreptatit la masuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul situat în Constanta, str.G.M. nr.33, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Obliga pârâtul sa emita dispozitie motivata cu propunere de despagubiri, în favoarea reclamantului C.I., conform celor mai sus mentionate.

Decizia civila nr. 28/C/01.02.2008

Domenii speta

Spete similare