Latura civilă a procesului penal. calitatea în care răspunde civil asociaţia fondul de protecţie a victimelor străzii. garant. asigurător

Decizie 87 din 04.02.2010


LATURA CIVILĂ A PROCESULUI PENAL. CALITATEA ÎN CARE RĂSPUNDE CIVIL ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII. GARANT. ASIGURĂTOR.

Decizia nr. 87/4.02.2010

Prin sentinţa penală nr. 1197/ 9.06.2009 pronunţată de  Judecătoria Bacău în dosarul nr  4020/180/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului I.R. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art 184 alin 1 şi 3 Cp.

Întrucât autovehiculul condus de către inculpat nu avea încheiată poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă, a fost introdusă în cauză Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii.

Pe fond inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către partea civilă B. M. şi s-a constatat că plata despăgubirilor este asigurată de Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii.

 Împotriva sentinţei penale a declarat apel apelanta Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii  şi apelantul inculpat I. R .

În motivele de apel scrise apelanta  Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii a invocat faptul că, potrivit legii răspunde civil doar în calitate de garant al plăţii şi

Prin decizia penală nr. 386/ 27.10.2009 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat, a fost admis apelul declarat de apelanta Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii şi a fost obligată, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire a părţii civile Bucşă Maria.

Împotriva sentinţei a declarat recurs în termen recurentul apelanta Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii  care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei  prin aceea că în mod nelegal instanţele nu au obligat în principal pe inculpat şi pe Asociaţie în calitate de garant.

Examinând cauza de faţă sub aspectul motivelor de recurs invocate şi sub aspectul cazurilor de casare care, potrivit art 385/10 alin 2/1 Cpp se iau în considerare din oficiu Curtea constată că recursul de faţă este nefondat, şi în consecinţă îl va respinge din următoarele considerente.

 Curtea reţine că instanţa de fond, hotărâre modificată în apel ,în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a temeiurilor de drept pe baza cărora  a dispus  obligarea Asociaţiei  Fondul de protecţie a Victimelor Străzii, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire a părţii civile B.M. şi nu pe inculpat .

Potrivit art 61 din Legea 136/1995 Se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule.

Fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.

 În caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva administratorului Fondului de protecţie a victimelor străzii, desemnat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile alin. 5.

În mod temeinic a considerat instanţa de apel calitatea procesuală a Asociaţiei  ca fiind diferită de cea a unui asigurător. Într-adevăr  dacă în cazul unui asigurător de răspundere civilă, obligaţia sa de despăgubire are dublă natură delictuală şi contractuală (după cum reiese şi din considerentele deciziei 1/2005 a ÎCCJ dată în soluţionarea recursului în interesul legii) şi nu există decât limitat un drept de regres faţă de persoana vinovată, în cazul Asociaţiei obligaţia sa de răspundere are natură atât delictuală cât şi legală, izvorând din dispoziţiile Legii 136/1995 mai sus citate şi există posibilitatea de regres a Asociaţiei faţă de persoana vinovată .

Calitatea de garant invocată de recurentă nu rezultă din dispoziţiile legii , care prevede clar că ,,drepturile persoanelor păgubite se exercită …împotriva administratorului Fondului “aşa încât Asociaţia este obligat principal şi nu un fidejusor  aşa cum pretinde. Astfel, cererea sa de obligare a inculpatului în principal nu poate fi primită, nici alături nici în solidar cu recurenta.

Recurenta se poate îndrepta ulterior potrivit ART. 61^1*) din Legea 136/1995, împotriva inculpatului ,pe calea unei acţiuni civile separate: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi administratorul fondului au legitimare procesuală activă, în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu fondurile prevăzute la art. 60 şi 61, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de către fonduri.

În vederea recuperării sumelor cheltuite din fondurile respective, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi administratorul fondurilor au drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul.

Nu se pot reţine susţinerile recurentei că nu poate garanta o obligaţie inexistentă câtă Vreme inculpatul nu a fost obligat, întrucât faţă de cele expuse chiar recurenta este cea obligată prin lege la despăgubirea victimei , dreptul său la regres împotriva inculpatului fiind în acest moment un drept ulterior şi existent doar în măsura în care va plăti.

În baza art art 385 ind 15 pct 1 lit b Cpp recursul declarat de Asociaţia Fondul de protecţie a Victimelor Străzii , a fost respins ca nefondat ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art 192 alin 2Cpp.