Prin sentinţa civilă nr.223715.03.2006 a judecătoriei Panciu s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Tănase Vasile în contradictoriu cu pârâta Tănase Daniela . S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 31.10.1992 din vina acesteia ,s-a dispus revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei acela de „Trofin” şi a fost încredinţat reclamantului minorul spre creştere şi educare ,iar pârâta a fost obligată la o pensie de întreţinere de 600.000 lei lunar
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că părţile s-au căsătorit la 31.10.1992 şi s-au despărţit în fapt din cauza comportamentului pârâtei,care a părăsit domiciliul conjugal, nu se ocupa de gospodărie,consuma băuturi alcoolice şi lipsea în mod nejustificat din domiciliul conjugal.
Pârâta a formulat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând repunerea în termen întrucât s-a aflat în imposibilitate să se prezinte la termenele de judecată iar procedura de citare nu a fost îndeplinită
Prin decizia civilă nr.284/15.09.2006 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată cererea de repunere în termen şi ca tardiv apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel Tribunalul a apreciat că apelanta nu a făcut dovada că reclamantul cu rea credinţă nu a indicat adresa la care aceasta locuia la momentul judecăţii. De asemenea apelanta nu a făcut dovada că a locuit la o altă adresă cunoscută de reclamant.
În aceste condiţii au devenit aplicabile dispoziţiile art.87 pct.8 Cod procedură civilă potrivit cu care , dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu sunt cunoscute,citarea se va face prin publicitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta pe care l-a motivat în drept pe dispoz. art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.
În motivarea în fapt recurenta a susţinut că reaua credinţă a reclamantului rezultă din faptul că acesta cunoştea adresa sa din străinătate pentru că i-a trimis bani chiar în timpul divorţului
Totodată instanţa nu a ţinut seama că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii pârâta luând act de aceasta în momentul în care s-a întors în ţară.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi citată în mod legal.
Prin decizia civilă nr. 100/R din 14.02.2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis apelul pârâtei, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza la Tribunalul Vrancea pentru rejudecarea apelului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut faptul că, decăderea din dreptul de a exercita o cale de atac nu operează atunci când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de propria voinţă să atace cu apel hotărârea pronunţată de instanţa de fond.
În speţă, recurenta a făcut dovada că a fost plecată în străinătate şi a aflat de existenţa procesului de divorţ atunci când s-a reîntors în ţară.
Fiind îndeplinite dispoziţiile art.103 alin.1 cod procedură civilă în sensul că recursul a fost declarat înăuntrul termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării, Curtea a dispus casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Tribunalul București
Neprezentarea materialului de urmărire penală. Trimitere în judecată în lipsă. Arestarea inculpatului la data întocmirii rechizitoriului. Consecinţe
Tribunalul Botoșani
Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Neverificarea susţinerilor petentului
Curtea de Apel Brașov
Sancţiunea nulităţii absolute a unei clauze contractuale pentru încălcarea unor dispoziţii imperative impuse de ordinea juridică internaţională.
Curtea de Apel Bacău
CALEA DE ATAC ÎMPOTRIVA DECLINĂRII DE COMPETENŢĂ A UNUI CAPĂT DE CERERE ÎN TIMPUL JUDECĂŢII
Curtea de Apel Iași
Competență materială și teritorială. Recunoaștere incidentală și modificare pedepse. Instanța competentă