Inculpaţii, condamnaţi prin s.p. nr.1181/1.11.2005 a Judecătoriei Rădăuţi, pentru infracţiunea de instigarea la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 25 rap. la art.288 alin.1 Cod penal, şi uz de fals prev. de art.291 Cod penal, au declarat recurs împotriva d.p. nr.37/16.01.2006 a Tribunalului Suceava, prin care le-a fost respins apelul, invocând, printre altele, încălcarea dreptului la apărare prevăzut şi garantat de art.6 Cod procedură penală.
Au susţinut inculpaţii că în faza de urmărire penală nu li s-a adus la cunoştinţă prevederile art.70 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că au dreptul de a nu face nici o declaraţie şi de a li se atrage atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor, fapt ce reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi care atrage nulitatea absolută a actelor de urmărire penală.
Recursul a fost respins prin decizia penală nr.223 din 5.04.2006 a Curţii de Apel Suceava.
Din actele dosarului rezultă că procurorii au adus la cunoştinţa inculpaţilor prevederile art.6 alin.5 Cod procedură penală, însă în declaraţii aceştia au menţionat că nu solicită apărător ales sau din oficiu la momentul respectiv.
Art. 197 alin.2 Cod procedură penală enumeră dispoziţiile legale a căror nerespectare atrage nulitatea absolută, printre acestea înscriindu-se şi cele referitoare la asistarea de către apărător.
Potrivit dispoziţiilor art. 171 alin.3 Cod procedură penală asistarea de către apărător este obligatorie doar în cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, însă, dat fiind că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, asistenţa juridică nu era obligatorie.
Ca urmare, omisiunea de a aduce la cunoştinţă inculpaţilor dreptul de a nu da declaraţii nu se încadrează în dispoziţiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, nefiind sancţionată cu nulitatea absolută.
Judecătoria Iași
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna. Reducerea cuantumului despagubirilor civile si a cheltuielilor de judecata proportional cu gradul de culpa retinut in sarcina inculpatului si a partii vatamate .
Curtea de Apel Suceava
STARE DE NECESITATE. CONDIŢII DE EXISTENŢĂ
Curtea de Apel Alba Iulia
Infracţiunea de evadare. Stabilirea pedepsei. Nelegalitate
Judecătoria Moinești
Infractiune
Tribunalul București
Consumul ilicit de droguri – amendă penală