Prin sentinţa civilă nr.324 din 22 septembrie 2005 a Tribunalului Suceava s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect încuviinţarea adopţiei formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâţii C.I., M.V. şi C.I.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada creşterii majorului pe timpul minorităţii pe o perioadă destul de lungă şi cu caracter de continuitate.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr.10 din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Suceava prin care s-a modificat în totalitate sentinţa în sensul că s-a admis cererea, s-a încuviinţat adopţia majorului C.I. de către reclamantă şi s-a stabilit ca adoptatul să poarte numele de familie al adoptatoarei.
S-a dispus de asemenea ca Oficiul de Stare Civilă să elibereze un nou certificat de naştere.
Potrivit art.5 alin.3 din Legea nr.273/2004 persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii.
De regulă adopţia se încheie pentru a crea copilului minor condiţiile asemănătoare cu cele dintr-o familie firească, urmărindu-se aşadar protejarea interesului superior al minorului.
Adopţia majorului este o situaţie de excepţie pentru încuviinţarea căreia se cere doar ca persoana majoră să fi fost crescută în timpul minorităţii de adoptator. Sigur că se impune dovada ca persoana ce urmează a fi adoptată a fost crescută de adoptator.
În speţă, reclamanta a făcut dovada faptului că adoptatul a fost crescut de ea. Astfel, martorii audiaţi au confirmat faptul că nepotul reclamantei a locuit cu ea încă de la naştere, părinţii lui locuind în altă localitate. Adeverinţa emisă de şcoala din localitate şi ancheta socială au făcut dovada faptului că adoptatul a urmat cursurile şcolii din localitate şi a locuit cu reclamanta.
S-a apreciat astfel că sunt întrunite cerinţele art.5 alin.3 din Legea nr.273/2004.
(decizia civilă nr.10 din 26 aprilie 2006)
Tribunalul Olt
Desfiinţarea ordonanţei procurorului în baza art. 2781 alin. 8 lit. b C.pr.pen. şi trimiterea cauzei la acesta în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru clarificarea situaţiei de fapt pe baza constatării unor fapte şi împrejurări
Judecătoria Liești
Penal – Aplicarea pedepsei complementare şi accesorii a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. „c” c. pen
Curtea de Apel Iași
Încheiere de respingere a cererii reclamantei de preschimbare a primului termen de judecată. Inadmisibilitatea căii de atac a recursului promovat de reclamant
Curtea de Apel Ploiești
Respectarea principiilor care guverneaza desfasurarea procesului civil cu ocazia solutionarii pricinii. Consecintele incalcarii acestor principii
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Suspendarea procesului pentru neindicarea în mod neechivoc a temeiului de drept al cererii