Chemare in judecata

JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU

JUDECĂTOR CARMEN ANEMARIA GROAPĂ

DOSAR NR. 7017/260/2011

Sentinţa civilă nr.523/05.03.2012.

Asupra cauzei civile de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul 7017/260/2011, reclamantul P D R a chemat în judecată pârâta P A M, solicitând în contradictoriu cu aceasta desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, încredinţarea minorei din căsătorie, revenirea la numele avut anterior şi cheltuieli de judecată.

Acţiunea este legal timbrată cu 39 lei şi 1,5 lei timbru judiciar, iar în motivare se arată că minora rezultată din căsătorie nu este fiica biologică a reclamantului, însă îi poartă numele întrucât a fost născută în timpul căsătoriei celor două părţi. Pârâta a părăsit domiciliul conjugal şi a plecat la concubinul acesteia, care de altfel este şi tatăl minorei.

Pârâta, deşi legal citată nu s-a prezentat, nu a depus întâmpinare şi nici nu a înţeles să-şi formuleze în altă modalitate apărările.

In cauză s-au depus acte de stare civilă, s-a efectuat anchetă socială, s-a efectuat adresă pentru veniturile pârâtului şi s-a administrat proba cu martori.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 28.10.2009, căsătoria acestora fiind înregistrată în Registrul de stare civilă Primăriei Moineşti sub nr. ..728.10.2009. Din căsătoria acestora a rezultat minora P A D, născută la data de 26.11.2009.

Instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 din Noul Cod Civil, divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Martora H V, mama pârâtei arată că părţile sunt separate în fapt de mai bine de 2 ani pentru că nu s-au putut împăca, din cauza copilului pârâtei dintr-o căsătorie anterioară.

Instanţa apreciază că relaţiile dintre părţi sunt grav şi iremediabil vătămate din culpa ambelor părţi, care au încălcat un principiu fundamental al vieţii de familie, respectiv convieţuirea.

Pentru aceste motive, având în vedere şi dispoziţiile art. 373 lit. b din Noul Cod Civil, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei din culpă comună.

Cu privire la cererea reclamantului de revenire a pârâtei la numele anterior încheierii căsătoriei, instanţa va admite cererea în temeiul art. 383 alin 1 din Noul Cod Civil şi va dispune ca pârâta să revină la numele de H.....

Cu privire la cererea accesorie formulată de reclamantă, de încredinţare a minorei din căsătorie instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 397 din Noul Cod Civil: „ După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel".

Conform art. 400 (1) „în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic."

Dispoziţiile Noului Cod Civil sunt de imediată aplicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin 6 din Noul Cod Civil care stipulează că : „Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi."

Principiile instituite de Noul Cod civil în privinţa raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori sunt aplicabile în prezenta speţă, judecată după intrarea în vigoare a noului Cod Civil.

Astfel, ca principiu de bază, de la care se derogă doar în cazurile excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, iar stabilirea locuinţei minorului, la unul dintre părinţi, se face pe baza acordului părţilor, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, instanţa stabilind domiciliul minorului la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 400 alin 3 este reglementată situaţia de excepţie când locuinţa minorului poate fi stabilită de instanţă la bunici, sau rude, cu consimţământul acestora.

Instanţa nu mai dispune astfel încredinţarea minorului unuia dintre părinţi ci, grevat pe principiul exercitării de ambii părinţi a autorităţii părinteşti, dispune doar cu privire la locuinţa stabilă a minorului.

.A

In cazul de faţă, instanţa reţine că bunica maternă a minorei şi-a dat acordul cu privire la stabilirea domiciliului minorei la ea, astfel că va dispune în consecinţă.

In cauză, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv temeinic pentru care vreuna dintre părţi să fie decăzută din dreptul de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorilor rezultaţi din căsătorie, astfel că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinţi, iar domiciliul va fi stabilit la mamă.

Cu privire la obligaţia de întreţinere a minorei, după data pronunţării divorţului, instanţa retine următoarele:

Potrivit art. 499 din Noul Cod Civil, (l)Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(4) In caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială".

Din aceste dispoziţii legale, rezultă că obligaţia de întreţinere a minomlui, prin asigurarea tuturor celor necesare creşterii şi educării acestuia revine ambilor părinţi şi se execută pe baza acordului părţilor, atât cu privire la întinderea ei cât şi la felul şi modalităţile de executare.

Dispoziţiile art. 499 C.civil, trebuie interpretate în corelaţie cu dispoziţiile art. 530 din Noul Cod civil în care se reglementează atât în ce constă obligaţia de întreţinere cât şi felul şi modalităţile în care se poate executa. Astfel, ca principiu de bază de la care se poate deroga doar prin acordul părţilor, când acesta este conform cu interesul superior al minomlui : "Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională". Legiuitoml nu a stabilit limite stricte cu privire la obligaţia de întreţinere de către părinţi a copilului lor, stabilind doar criteriul conform cu care, aceasta este datorată în raport cu starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere. Astfel, părinţii sunt îndatoraţi să presteze întreţinere în favoarea

copilului lor minor, prin asigurarea tuturor celor necesare acestuia, în limita posibilităţilor fiecăruia dintre părinţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei decât în cazul în care această obligaţie nu este îndeplinită de bunăvoie în natură.

In acest ultim caz, instanţa de tutelă va dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani, conform art. 530 alin 3 din Noul Cod Civil.

Instanţa reţine că va admite şi capătul de cerere privind obligaţia de întreţinere şi raportat la dispoziţiile art. 530 alin. 23 Noul Cod Civil, va stabili pensia în bani, raportat la nevoile minorei şi venitul reclamantei şi pârâtului.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare