Dosar nr. XXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ODORHEIUL SECUIESC
JUDEŢUL HARGHITA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 835
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Completul compus din:
PREŞEDINTE XXXXXXXXX
Grefier XXXXXXXXX
S-a luat spre examinare cauza civilă introdusă de reclamantul K.K. sen., domiciliat în comuna XXXX, sat. XXXX, nr. XXXX, judeţul XXXXX în
contradictoriu cu pârâta F.I., domiciliată în comuna XXXXX, nr. XXXX, judeţul XXXX, având ca obiect majorarea pensiei de întreţinere.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocata reclamantului,av.U.O., lipsind reclamantul şi pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus răspuns din partea Primăriei comunei XXXXX (fila 12). În baza
art.15 lit.c din Legea nr.146/1997 cererea este scutită de taxa de timbru.
Avocata reclamantului declară că nu mai are alte cereri în probaţiune.
Nemaifiind alte probe de administrat, preşedintele completului de judecată declară terminată faza probatorie, trecând la dezbateri şi acordând
cuvântul în fond.
Avocata reclamantului solicită admiterea acţiunii aşa cum s-a formulat în scris, arătând că minorul este crescut de reclamant de la
vârsta de 6 luni, pârâta necontribuind la întreţinerea acestuia.
INSTANŢA
Deliberând constată:
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 25.02.2010 reclamantul K.K. sen. ca reprezentant legal al minorului K.K. jr. în
contradictoriu cu pârâta F.I. a solicitat obligarea pârâtei la majorarea pensiei de întreţinere la suma de 200 lei în favoarea minorului.
În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că nevoile minorului au crescut crescând şi posibilităţile de plată ale pârâtei.
În probaţiune reclamantul a depus copia certificatului de naştere al minorului şi a sentinţei civile 1171/25.06.1997.
În drept a invocat prevederile art.44 şi 94 din Codul familiei.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.1171 pronunţată în dosarul nr. XXXXXXXX al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc pârâta F.I. a fost obligată să
contribuie la creşterea şi educarea minorului K.K. jr., născut la data de 26 februarie 1994, lunar cu 6 lei.
La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere că pârâta nu era încadrată în muncă, instanţa raportându-se la venitul minim pe
economie şi nevoile minorului.
Odată cu vârsta au crescut nevoile minorului şi pârâta nu realizează nici în prezent venituri impozabile.
Ea este însă aptă de muncă şi este obligată să contribuie la întreţinerea copilului său minor în baza art.84 din Codul familiei în
cuantumul prevăzut de art.94 din Codul familiei.
Instanţa raportându-se la venitul minim pe economie de 600 lei va obliga pârâta să plătească în favoarea minorului K.K.,
născut la data de 26.02.1994, pensie de întreţinere majorată, 150 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 25.02.2010, până la
majoratul minorului.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea reclamantului K.K., domiciliat în comuna XXXX, sat. XXXX, nr. XXXX, judeţul XXXXX în contradictoriu cu pârâta F.I.,
domiciliată în comuna XXXXX, nr. XXXX, judeţul XXXXX şi în consecinţă:
Obligă pârâta să plătească în favoarea minorului K.K., născut la data de 26.02.1994, pensie de întreţinere majorată, 150 lei lunar,
începând cu data introducerii acţiunii, 25.02.2010, până la majoratul minorului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de azi, 18 martie 2010.
Preşedinte,Grefier,
XXXXXXXXXXXXXXXXXX
Tribunalul Dolj
Contestatie decizie de pensie
Judecătoria Fetești
Reaprecierea cuantumului pensiei de întreţinere în situaţia în care reclamantul nu mai realizează niciun venit
Curtea de Apel Oradea
Respingerea cererii de anulare a deciziei prin care s-a respins solicitarea de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă, urmare a comunicării de către fostul angajator că nu este emitentul adeverinţelor în baza cărora a fost stabilită
Curtea de Apel Craiova
Procedura administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional prevăzuta de art. 149 din L. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Tribunalul Gorj
Pensie de întreţinere. Veniturile cu caracter permanent ce se iau în consideraţie la stabilirea cuantumului pensiei.