Contestatia la executare

Sentinţă civilă 2539 din 01.03.2011


SENTINTA CIVILA nr. 2539

Şedinţa publică de la  01.03.2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 23.11.2010 contestatoarea RR SRL a formulat în contradictoriu cu intimata CLS 3 –DITL contestaţie împotriva titlului executoriu nr. xxx din 05.10.2010 emis de intimată prin care a solicitat să se dispună anularea tuturor acteler de executare realizate în baza acestui titlu şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că prin adresa nr. xxx/02.11.2010 emisa de intimata si receptionata de contestatoare la data de 08.11.2010, aceasta a fost instiintata ca i-au fost poprite conturile pentru recuperarea sumei de 330.098,87 lei, debit rezultand din titlul executoriu nr. 28684479/05.10.2010. Contestatoarea sustine ca nu se intelege modul de calcul si care au fost documentele folosite de DITL pentru a stabili suma de 330.098,87 lei, cu atat mai mult cu in data de 15.04.2009 DITL Sector 3 a emis certificatul de atestare fiscala din care rezulta ca societatea RR SRL nu inregistreaza debite.

Contestatoarea mai arata ca singurul bun aflat in patrimoniul societatii la data respectiva era un autovehicul marca Mercedes, insa in prezent acest bun nu se mai afla in patrimoniul sau intrucat in 24.06.2009 a reziliat contractul de leasing nr. DF xxx/21.03.2007. Mai precizeaza ca intimata refuza in mod nejustificat sa radieze acest autovehicul din evidentele sale.

Contestatoarea sustine ca intimata nu i-a comunicat titlul executoriu, incalcand astfel dispozitiile art. 136.3 din normele metodologice de aplicare a codului de procedura fiscala. Mai mult decat atat, adresa emisa de DITL sector 3 nu are natura unei somatii in acceptiunea art. 145 C.pr.fiscala.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C.pr.civ., 172 şi urm. din Codul de procedură fiscală.

La data de 01.02.2011 intimata a depus la dosar intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, iar pe fond respingerea acesteia ca neintemeiata.

In motivare a aratat ca titlul executoriu nr. 28684479/05.10.2010 si somatia de plata 2868480/05.10.2010 au fost comunicate debitoarei la data de 06.10.2010 la numarul de fax de contact al debitoarei 021-327.25.71. Prin urmare, contestatoarea a formulat prezenta cerere cu depasirea termenului de 15 zile prevazut de art. 173 C.pr.fiscala.

Pe fond arata ca executarea silita se desfasoara in conformitate cu dispozitiile art. 145 C.pr.fiscala coroborat  cu art. 9 alin 1 (2) litera d.

In drept, intimata a invocat dispozitiile art. 115-118 C.pr.civila, OG 92/2003.

La data de 01.03.2011 contestatoarea a depus la dosar raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii ca neintemeiata.

In motivare a aratat ca potrivit art. 141 C.pr.fiscala intimatei ii revenea obligatia de a transmite titlul executoriu prin posta si nu prin alte mijloace de comunicare. Mai arata ca este posibil ca intimata sa-i fi transmis prin fax doar coli albe, iar nu titlul executoriu si somatia de plata.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele asupra exceptiei tardivitatii formularii contestatiei la executare:

In fapt, prin somatia nr. xxx/05.10.2010 (fila 20) contestatoarea a fost  instiintata ca  figureaza in evidentele  fiscale cu suma de 330.098,87 lei obligatii de plata, potrivit titlului executoriu nr. xx/05.10.2010 (fila 21).

Somatia si titlul executoriu mentionate au fost transmise contestatoarei prin fax, la data de 06.10.2010, potrivit confirmarii de primire depuse la fila 22.

Sub acest aspect instanta nu va primi sustinerea contestatoarei in sensul ca intimata nu ar fi facut dovada transmiterii acestor inscrisuri, fiind posibila transmiterea unor alte acte. Astfel, instanta constata ca intimata a depus la dosar confirmarea de transmitere, chiar a doua zi de la data emiterii titlul executoriu si a somatiei, la numarul de fax folosit de debitoare, a 3 pagini (fila 22). Pe de alta parte, daca intimata ar fi transmis alte inscrisuri, contestatoarea avea posibilitatea sa depuna la dosare aceste ”alte documente” comunicate de DITL sector 3, cu confirmarea de primire din data de 06.10.2010. In acest context, instanta apreciaza ca apararea contestatoarei este strict formala, neputand fi avuta in vedere.

In ceea ce priveste comunicarea efectuata prin fax, instanta constata ca dispozitiile at.44 alin 2 lit c C.pr.fiscala permit folosirea acestui mijloc de transmitere a actului administrativ fiscal.

Potrivit art. 173 alin 1 C.pr.fiscala ”contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită…”.

In cauza de fata contestatoarea a formulat cererea de chemare in judecata la data de 23.11.2010 (potrivit datei depunerii cererii la oficiul postal – fila 7), deci cu depasirea termenului de 15 zile de la data la care i-au fost comunicate somatia si titlul executoriu.

Fata de aceasta situatie, vazand dispozitiile art. 173 C.pr.fiscala, instanta va admite exceptia tardivitatii si va respinge contestatia ca tardiv formulata.