Viol şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice

Sentinţă penală 237 din 21.11.2012


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Rosiorii de Vede înregistrat la aceasta instanta la nr. 2300/292 din 10 iulie 2012, a fost trimis în judecata, în stare de arest preventiv, inculpatul M.I. T. pentru savârsirea infractiunilor de viol si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, prevazute si pedepsite de art. 197 alin 1 si art.321 alin 1 cod penal, cu aplicarea art. 37 alin 1  lit.a si art. 33 lit.b cod penal.

Din analiza mijloacelor de proba administrate în faza de urmarire penala, coroborate cu declaratia de recunoastere a inculpatului, instanta a retinut ca la data de 15.06.2012 , inculpatul a venit în Gara Rosiori Nord împreuna cu concubina sa, pentru a se întâlni cu fratii acesteia. Inculpatul si concubina sa au ramas în Gara Rosiori Nord pâna a doua zi când, dupa ce a consumat bauturi alcoolice, a plecat în comuna Draganesti de Vede, unde locuieste sora sa, careia i-a cerut sa-l însoteasca la Gara de Nord Rosiorii de Vede pentru a-si lua de la concubina sa telefonul si banii, aceasta acceptând. În momentul în care au ajuns în parcul I.C.M.T Rosiorii de Vede, inculpatul i-a cerut surorii sale sa se aseze pe o banca , aceasta fiind de acord , crezând ca fratele sau doreste sa se odihneasca, data fiind si starea de ebrietate în care se afla, dupa care acesta i-a cerut sa-l lase sa o mângâie si sa o sarute în zona vaginului, fapt cu care aceasta nu a fost de acord. Vazând ca este refuzat, inculpatul a devenit violent, a lovit-o cu pumnii si picioarele, a trântit-o pe banca, apoi pe spatiul verde din spatele acesteia, prin violenta a dezbracat-o si a întretinut cu aceasta un act sexual oral. Partea vatamata a încercat sa se opuna, a strigat dupa ajutor, însa inculpatul a lovit-o din nou cu pumnii si picioarele. Deoarece partea vatamata a continuat sa strige dupa ajutor, strigatele acesteia au fost auzite de 4 martori  ce au fost ulterior audiati în cauza, împrejurare în care inculpatul s-a speriat si a fugit. Din declaratiile martorilor sus mentionati a rezultat faptul ca în momentul în care au auzit strigatele partii vatamate si s-au deplasat la locul unde se auzeau aceste strigate, au observat-o  pe aceasta în timp ce îsi ridica pantalonii, aceasta spunându-le ca a fost victima unei agresiuni sexuale din partea fratelui sau.

Urmare agresiunilor suferite, partea vatamata s-a prezentat la S.M.L. Teleorman, în vederea examinarii, iar în urma constatarilor medico – legale i-a fost eliberat certificatul medico - legal nr. 1066/B/2012 din 18.08.2012, din care rezulta ca aceasta a suferit leziuni care au necesitat 5 -6 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Fata de probele administrate în faza de urmarire penala si fata de pozitia procesuala a inculpatului în fata instantei, s-a apreciat ca s-a facut dovada savârsirii faptelor de catre acesta si ca în drept, acestea întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de viol si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, prevazute si pedepsite de art. 197 alin 1 si art.321 alin 1 cod penal, cu aplicarea art. 37 alin 1  lit.a si art. 33 lit.b cod penal.