Ucidere din culpă

Hotărâre 5543/2013 din 03.12.2013


Dosar nr. 10624/280/2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 5543/2013

Şedinţa publică de la 03 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE A.M.D.

Grefier C.S.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin

procuror A.R.P.

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpat M.I. şi pe parte civilă T.N., parte civilă T.F.M., parte civilă T.R.V., parte civilă T.R.A., parte civilă S.M., parte civilă N.L., parte civilă Spitalul Judetean De Urgenta Pitesti, parte civilă Spitalul Clinic De Urgenta Bagdasar Arseni Bucuresti, având ca obiect ucidere din culpă prev. de art.178 alin. 2 C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 19.11.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţa.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă :

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr.4896/P/2011 din data de 14.05.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inc. M.I. pentru săv. infr.prev. şi ped. de art.178 alin.2 C.p, constând în aceea că la data de 24.07.2011, în timp ce conducea autoturismul cu număr X , prin nerespectarea normelor legale de circulaţie, respectiv disp. art. 35 pct.1 din OUG nr.195/2002 R a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul numitei T.M..

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.I., cercetat sub aspectul săv. infr. prev. şi ped. de art.184 alin.1 şi 3 C.p., întrucât lipseşte plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate C.V.

Prin cererea depusă la dosar la termenul de judecată din data de 25.06.2013 părţile vătămate T.N., T.F.M., T.R.V., T.R.A., T.M. şi N.L. au învederat instanţei constituirea ca părţi civile cu următoarele sume de bani : - câte 200.000 euro în echivalent lei la data plăţii pentru numiţii T.N., T.F.M., T.M. şi N.L. , reprezentând daune morale; - câte 100.000 euro echivalent lei la data plăţii pentru numiţii T.R.V. şi T.R.A., reprezentând daune morale ; - 20.000 lei pentru numiţii T.N., T.F.M., T.R.V., N.L., T.M., reprezentând prejudiciu material, câte 4000 lei fiecare; - penalităţi în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii  şi până la efectuarea plăţii – f.20 dosar.

Totodată, prin adresa nr. 21174/21.10.2013 partea civilă Spitalul Judetean De Urgenta Pitesti a învederat constituirea ca parte civilă cu suma de 248,73 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată numitei T.M. – f.44 dosar.

Se reţine de asemenea constituirea de parte civilă în cauză a Spitalului Clinic De Urgenta Bagdasar Arseni Bucuresti cu suma de 479 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată numitei T.M. – adresa nr. 23666/10.10.2013 -f.45-47 dosar.

In şedinţa publică din data de 24.09.2013 inculpatul , prin apărător, a solicitat aplicarea în ceea ce îl priveşte a dispoziţiilor art.3201 C.p.p., precizând că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei aşa cum este reţinută în actul de sesizare al instanţei, nefiind de acord cu pretenţiile formulate de părţile civile, pe care le apreciază ca fiind nejustificat de mari, arătând totodată că a ajutat părţile civile la înmormântare – declaraţie fila 32 dosar.

La acelaşi termen de judecată instanţa a încuviinţat probatoriul solicitat de apărătorul părţilor civile –pe latură civilă – constând în înscrisuri şi proba testimonială cu doi martori în persoana numitelor T.D. şi T.L., dispunându-se totodată ataşarea fişei de cazier judiciar a inculpatului.

Examinând probatoriul administrat în cauză constând în : proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto şi schiţa, raport de necropsie , raport de expertiză tehnică auto, depoziţii martori, declaraţii părţi civile, declaraţii inculpat, fişă de cazier judiciar, precum şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

In data de 24.07.2011 inculpatul M.I.conducea autoturismul cu numărul X pe raza localităţii Piscani, jud. Argeş şi datorită oboselii acesta aţipeşte la volan, moment în care autoturismul scăpat de sub acţiunea comenzilor de conducere, părăseşte partea carosabilă, şi îşi continuă deplasarea în decorul lateral al drumului, intrând în impact frontal cu două persoane de sex feminin.

In urma accidentului rutier a rezultat decesul numitei T.M care, în urma raportului medico-legal de autopsie, reţinându-se că moartea acesteia a fost violentă, ea fiind produsă prin şoc traumatic şi hemoragic, consecinţa unui politraumatism cu multiple fracturi, iar între leziunile traumatice şi deces există o legătură directă de cauzalitate şi vătămarea corporală a numitei C.V..

Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele s-a efectuat o expertiză tehnică auto în care s-a concluzionat că starea de pericol a fost generată de către inculpatul M.I. şi este consecinţa manevrelor de conducere efectuate de acesta şi anume a conducerii în stare avansată de oboseală , stare în care a pierdut controlul asupra traiectoriei autoturismului,  inculpatul dispunea de posibilităţi de evitare a accidentului dacă urmărea cu atenţie drumul şi traiectoria urmată de autovehiculul condus.

Totodată, s-a reţinut că inc. M.I a încălcat norme legale privind conducerea unui autovehicul , respectiv art.35 pct.1 din OUG nr.195/2002 .

Audiat fiind în cursul urmăririi penale –filele 112-120 d.u.p., inculpatul M.I. a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că în noaptea de 23/24.07.2011 a participat la botezul nepotului său, desfăşurat în incinta unui restaurant din oraşul Mioveni, plecând de la petrecere în jurul orelor 07.00, la volanul autoturismului proprietate personală marca Dacia Solenza. Inculpatul s-a deplasat în comuna Corbi, unde a lăsat la domiciliile lor nişte rude, după care şi-a continuat drumul , din direcţia Domneşti spre Piteşti, cu intenţia de a ajunge la domiciliul său din oraş Mioveni, însă o dată ajuns pe raza satului Piscani, într-o curbă uşoară la stânga, probabil datorită oboselii acumulate, a adormit la volan, părăsind partea carosabilă.

Şi în faţa instanţei de judecată, cu prilejul audierii în şedinţa publică din data de  24.09.2013, inculpatul M.I. a manifestat aceeaşi atitudine sinceră, materializată în recunoaştere şi regret, solicitând aplicarea-în ceea ce-l priveşte a disp. art. 320/1 c.p.p.-declaraţie fila 32 dosar.

Dată fiind situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată,  instanţa reţine că fapta inculpatului M.I., care la data de 24.07.2011, în timp ce conducea autoturismul cu număr AG -20- NMV , prin nerespectarea normelor legale de circulaţie, respectiv disp. art. 35 pct.1 din OUG nr.195/2002 R a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul numitei T.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art.178 alin.2 C.p.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. şi ped. de art. 72 C.p. respectiv gradul de pericol social concret al faptei apreciat ca fiind ridicat , mai ales faţă de urmarea produsă – decesul victimei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului Penal , împrejurările şi urmările faptei comise, atitudinea sinceră manifestată de inculpat  pe parcursul procesului penal – materializată în recunoaşterea şi regretarea faptei comise, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la fila 48 dosar, este o persoană ce manifestă un comportament exemplar în comunitatea în care locuieşte – conform caracterizării aflată la fila 74 dosar, considerente în baza cărora se va orienta la pedeapsa îndreptată spre minimum special prevăzut de lege, urmând a da eficienţă în cauză disp. art. 3201 alin.7 C.p.p., pedeapsă care să fie de natură a atrage inculpatului atenţia asupra caracterului antisocial al faptei sale şi a-l determina ca pe viitor să se abţină de la astfel de gesturi.

Ca modalitate de individualizare a executării,  se apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei, aşa cum este reglementat de disp.art.52 Cod penal poate fi atins şi fără executare în condiţii de privare de libertate, respectiv prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în temeiul art.86/1 Cp, urmând a se fixa termen de încercare corespunzător conform art.86/2 Cp.

Va  atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.86/4 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p.

Având în vedere gravitatea faptei săvârşite, împrejurările în care s-a produs această faptă, încălcarea unor norme fundamentale, principiale şi în acelaşi timp minimale ce trebuie respectate de orice conducător auto pentru a nu periclita viaţa / integritatea corporală a altor participanţi la trafic-prin urcarea la volan în aceste condiţii, dar şi lipsa totală de respect, nepăsarea manifestată în raport cu viaţa /integritatea fizică a participanţilor la trafic, instanţa apreciază că impunerea în sarcina inculpatului a respectării obligaţiei prev. de art. 86/3 alin. 3 lit. e –respectiv obligaţiei de a nu conduce nici un autoturism pe durata termenului de încercare este pe deplin justificată şi de natură a preîntâmpina alte eventuale evenimente de genul celui mai sus relatat.

Instanţa mai are în vedere şi faptul că în cazul neaplicării dispoziţiilor sus-menţionate-art. 86/3 alin. 3 c.p. inculpatul se poate prevala de art. 116 din OUG nr. 195/2002 şi, în contextul reliefat- vizând maniera neglijentă de conducere, având posibilitatea prezentării la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere la interval de doar un an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa reţine că prin cererea depusă în şedinţa publică din data de 25.06.2013 numiţii T.N., fiul victimei T.M., T.F.M., - fiul victimei T.M.,  T.R.V., nora victimei - T.R.A., nepotul victimei, T.M., fiica victimei  şi N.L., fiica victimei au învederat instanţei constituirea ca părţi civile cu următoarele sume de bani : - câte 200.000 euro în echivalent lei la data plăţii pentru numiţii T.N., T.F.M., T.M. şi N.L. , reprezentând daune morale; - câte 100.000 euro echivalent lei la data plăţii pentru numiţii T.R.V. şi T.R.A., reprezentând daune morale ; - 20.000 lei pentru numiţii T.N., T.F.M., T.R.V., N.L., T.M., reprezentând prejudiciu material, câte 4000 lei fiecare; - penalităţi în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii  şi până la efectuarea plăţii – f.20 dosar.

In dovedirea laturii civile a cauzei, părţile civile au solicitat , prin apărător, proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea a doi martori – T.D. şi T.L. , cerere de probatoriu încuviinţată de instanţă în şedinţa publică din data de  24.09.2013.

In cauză însă, condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art.998 – 999 Cod civil sunt întrunite doar în parte şi anume în ceea ce priveşte suma totală de 13.500 lei – reprezentând cheltuieli materiale efectuate în comun de părţile civile pentru înmormântarea defunctei şi celelalte obiceiuri creştineşti -  sumă ce urmează a fi împărţită în mod egal între cei 5 titulari ai acţiunii civile vizând daunele materiale , precum şi suma de câte 10.000 euro – echivalent în lei la cursul BNR la data efectuării plăţii , reprezentând daune morale, sumă acordată fiecăruia dintre copiii victimei T.M..

Astfel, în ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de părţile civile prin cererea aflată la fila 20 dosar instanţa – prin coroborarea depoziţiilor celor două martore audiate în cauză T.D. şi T.L.N. f.77-78 dosar, (martore care evidenţiază cheltuielile cu înmormântarea defunctei şi celelalte obiceiuri creştineşti , parastase, pomeni) , precum şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acestor pretenţii materiale respectiv : factura 7 /2011 , bonuri fiscale (f.59-72) , factura privind achiziţionarea unui monument funerar în valoare de 1240 lei – fila 71 dosar – a stabilit cuantumul total al acestora ridicându-se la suma de 20.000 lei, cuantum din care urmează a se reţine – în conformitate cu însăşi declaraţia inculpatului, solicitarea apărătorului părţii civile exprimată cu ocazia punerii concluziilor asupra fondului cauzei în şedinţa publică din data de 19.11.2013 precum şi conţinutul notelor scrise depuse de inculpat la fila 33 dosar – sumele de 1000 euro -  echivalent în lei – şi respectiv 2000 lei, sume de bani cu care inculpatul a contribuit la cheltuielile cu înmormântarea şi obiceiurile creştineşti ulterioare acesteia  şi care sunt recunoscute şi de către cei doi martori audiaţi în cauză (f.77-78 dosar).

In lipsa unor criterii expres prevăzute de lege pentru cuantificarea daunelor morale instanţa va avea în vedere vârsta defunctei, calitatea părţilor civile şi relaţiile acestora cu defuncta respectiv faptul că este vorba despre copiii numitei T.M., cu care aceasta era în relaţii foarte apropiate şi care reprezenta un sprijin din punct de vedere afectiv, sens în care instanţa reţine depoziţiile martorilor audiaţi în cauză - care menţionează faptul că victima locuia cu unul dintre fii respectiv T.F. şi soţia acestuia , gospodărindu-se şi ajutându-se reciproc, aceasta participând activ la creşterea şi educarea nepotului; mai învederează totodată martorii faptul că victima a fost o persoană cunoscută şi apreciată în comunitate atât membrii familiei cât şi consătenii păstrând o amintire vie a acesteia şi vorbind în permanenţă despre ea , lipsa victimei T.M. fiind resimţită profund de către membrii familiei, aceştia reunindu-se în fiecare duminică şi deplasându-se împreună la cimitir.

In stabilirea cuantumului despăgubirilor morale destinate reparării prejudiciului moral reliefat în speţă prin suferinţa cauzată membrilor familiei victimei ca urmare a unui accident rutier în care şi-a pierdut viaţa mama acestora, instanţa va avea în vedere atât gravitatea prejudiciului astfel cum a fost sus reliefat , cât şi criteriul echităţii potrivit căruia indemnizaţia acordată drept despăgubire să fie justă, raţională, echitabilă şi în aşa fel stabilită încât să reprezinte o compensare suficientă a prejudiciului. Având în vedere relaţiile foarte strânse apropiate, armonioase, de afecţiune existente între victimă T.M. şi copiii acesteia, trauma evidentă generată de acest eveniment nefericit, instanţa apreciază că suma de câte 10.000 euro – echivalent în lei la cursul BNR la data efectuării plăţii acordată cu titlu de daune morale fiecăruia dintre copiii victimei este necesară şi totodată suficientă pentru a oferi o compensare adecvată; instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale formulată de părţile civile T.R.V.- nora victimei şi T.R.A. –nepotul victimei , aceştia neavând calitatea de moştenitori ai defunctei, din moment ce fiul acesteia, T.F.M.- moştenitorul defunctei -, soţul, respectiv tatăl părţilor civile sus menţionate - este în viaţă , iar instanţa a admis capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

Instanţa mai reţine că la data producerii accidentului rutier autoturismul condus de către inculpat având numărul de înmatriculare X era asigurat, conform contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie încheiat cu SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA , dovedit prin  poliţa nr. 006361231 emisă la data de 27.06.2011 (f.106 d.u.p.).

Ca atare, în speţă sunt aplicabile disp. art. 49 – 57 din Legea nr.136/1995 privind asigurările , cu modificările ulterioare, care prevăd răspunderea asigurătorului pentru pagubele cauzate terţilor de conducătorul auto al autoturismului asigurat atât în ceea ce priveşte pagubele materiale cât şi prejudiciul moral, dispoziţii în baza cărora societatea de asigurare urmează a fi obligată în solidar cu inculpatul la acoperirea prejudiciului produs părţilor civile şi stabilit conform celor ce preced.

Examinând acţiunile civile formulate în cauză de către cele două unităţi spitaliceşti, precum şi înscrisurile depuse în dovedirea pretenţiilor civile instanţa apreciază că acestea sunt întemeiate urmând în consecinţă a fi admise în temeiul disp. art.14 şi 346 C.p.p. coroborat cu art.998 – 999 Cod civil şi art.313 din Legea nr.95/2006 ; - în acest sens,  va obliga inculpatul în solidar cu asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA SUC. PITESTI - Sucursala Piteşti la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a sumei de 248,73 lei, reprezentând  despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei T.M. în data de 24.07.2011, dată la care aceasta a fost internată  în cadrul Secţiei UPU a acestei unităţi – înscrisuri (f.44 dosar) ; va admite acţiunea civilă  formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi va obliga  inculpatul în  solidar cu asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA SUC. PITESTI.- Sucursala Piteşti la plata către această partea civilă a sumei de 479,00 lei, reprezentând  despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei T.M. care a fost consultată în Camera de Gardă a acestei unităţi în ziua de 24.07.2011 conform înscrisurilor aflate la fila 45,46 dosar.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen.  va obliga  inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând  suma de 200 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă  inculpatul M.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 C.pen. cu aplic. art.320/1 alin. 7 c.p.p..

În baza  art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, calculat conform art. 86/2 Cod penal.

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 Cod penal.

În baza art. 86 indice 3  Cp obligă  inculpatul  ca pe durata termenului de încercare  să se supună măsurilor  de supraveghere  prevăzute de art. 86 indice 3  alin 1 lit b-d Cp, iar în baza art. 86 indice 3 alin 1 lit a Cp  îl obligă să se prezinte  lunar la sediul Serviciului de Probaţiune  de pe lângă  Tribunalul Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune.

În baza art. 86/3 alin. 3 c.p. impune condamnatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un autoturism pe durata termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil si art. 313 din Legea nr.95/2006 admite acţiunea civilă  formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi obligă  inculpatul în  solidar cu asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA SUC. PITESTI - Sucursala Piteşti la plata către această partea civilă a sumei de 248,73 lei, reprezentând  despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare; admite acţiunea civilă  formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi obligă  inculpatul în  solidar cu asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA SUC. PITESTI.- Sucursala Piteşti la plata către această partea civilă a sumei de 479,00 lei, reprezentând  despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile T.N., T.F.M. , N.L., T.M. , T.R.V. obligă inculpatul în  solidar cu asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA SUC. PITESTI - SUCURSALA PITEŞTI la plata către fiecare dintre aceste părţi civile a sumei de 2700 lei reprezentând daune materiale;

- obligă inculpatul în  solidar cu asigurătorul SC ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA SUC. PITESTI.- Sucursala Piteşti la plata către fiecare dintre părţile civile T.N. , T.F.M.., N.L. şi T.M. la plata sumei de câte 10.000 euro- echivalent în lei la cursul BNR la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale;

- respinge cererea privind acordarea daunelor morale formulată de părţile civile T.R.V. şi T.R.A.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen.  obligă  inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Cu  drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente la  dezbateri şi de la comunicare pentru părţile care au lipsit.

Pronunţată în şedinţa publică de la 03 decembrie 2013.

Preşedinte,

A.M.D.

Grefier,

C.S.

RED.A.M.D.

TEHN.MN/4 EX/08.01.2014