Partaj

Sentinţă civilă 8405 din 13.05.2011


Dosar nr. 8405/271/2008

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 5798/2011

Şedinţa publică de la 06 Mai 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE SC

Grefier CS

 Pe rol pronunţarea cauzei privind pe reclamant DI reprezentant legal MMV, şi pe pârât BP,având ca obiect, partaj bunuri comune

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

 Procedura legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că dezbaterea în fond a avut loc în data de  29.04.2011 zi în care părţile prezente au pus concluzii pe fond, ce au fost consemnate în încheierea din aceiaşi zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunţarea cauzei amânându-se pentru data de 06.05.2011, zi în care s-a pronunţat hotărârea

INSTANŢA

Constată că , prin acţiunea înregistrată la instanţă la data de 11.09.2008 şi timbrată cu 20 lei chitanţă fiscală şi 0,3 lei timbru judiciar, reclamanta DI cheamă în judecată pe pârâtul BP solicitând ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că, părţile, pe durata căsătoriei lor, au dobândit în comun şi cu contribuţie egală imobilul situat în Sântion înscris în CF 1582 Sântion, cadastral 258/1 şi să dispună sistarea comunităţii de bunuri prin atribuirea imobilului în favoarea pârâtului, cu obligarea lui la plata sultei corespunzătoare.

În fapt, se arată că părţile au dobândit cu contribuţie egală pe durata căsătoriei imobilul arătat în petitul acţiunii.

În drept se invocă art.30 şi 36 cod.familie.

Prin acţiune reconvenţională timbrată cu 3 lei timbru judiciar 1471 lei chitanţă fiscală pârâtul solicită a  se constata că contribuţia sa la dobândirea imobilului este de 95%.

Capătul de cerere formulat iniţial privind suma de 13318 Euro nu a mai fost susţinută astfel încât se va lua act la renunţarea la judecată în ceia ce priveşte restituirea acestei sume.

Din probaţiunea administrată în cauză, instanţa urmează a reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit în anul 1983 iar căsătoria  lor s-a desfăcut prin divorţ prin sentinţa civilă 2087 din 22.03.2007. În anul 1996 părţile şi-au intabulat imobilul din litigiu respectiv casă şi teren de 200 mp, în CF 1582 Sântion. Imobilul a fost cumpărat de părţi la 17.04.1996 cu 28 mil RON conform înscrisului de la fila 85 dosar. Conform evaluării făcute de expert ing.Durgheu Adrian valoarea la zi a imobilului este de 205.000 lei. Aceasta este valoarea în funcţie de care se va calcula sulta cuvenită reclamantei ( ca modalitate de partaj părţile au convenit asupra atribuirii imobilului în natură în favoarea pârâtului).

Cu privire la cota contributivă a foştilor soţi la atribuirea imobilului instanţa urmează a avea în vedere aceia că din probaţiunea administrată în cauză a rezultat contribuţia mai mare a

Pârâtului reclamant reconvenţional: Din declaraţiile martorilor Vince Iosif, Szelinschi Adrian şi  Buda Ioan rezultă că din 1991 pârâtul reclamant reconvenţional trăieşte şi munceşte în Austria. Din probaţiunea testimonială administrată reiese aceia că, cea mai mare parte a veniturilor care a stat la baza achiziţiei imobilului ce formează obiectul partajului, are ca sursă veniturile realizate de pârât în străinătate. Se va reţine şi contribuţia materială a reclamantei, care pentru o perioadă scurtă de timp a avut şi ia venituri realizate în străinătate. Se va avea în vedere şi contribuţia acesteia în gospodărie în creşterea şi educarea fiicei deja majore a părţilor dar şi la realizarea efectivă a imobilului. ( filele 23,24 dosar). Se au în vedere şi economiile bancare existente pe numele reclamantei( filele 26-36 dosar) cu toate că, aceasta nu poate justifica provenienţa acestora aşa că se poate presupune că cel puţin o parte din acestea provin din Austria de la reclamantul reconvenţional.  De asemenea instanţa nu va neglija atunci când va aprecia contribuţia reclamantei contractul de vânzare cumpărare  nr 12561 din 21.04.1993 prin care aceasta vinde imobilul din strada Aleea Călinului.

Practic este imposibil de a se stabili cu o lejeră exactitate contribuţia  reală şi efectivă a foştilor soţi la dobândirea imobilului. Nici unul  nu a prezentat instanţei documente( contracte de muncă, cărţi de muncă, adeverinţe de venituri, declaraţii fiscale din care să rezulte veniturile impozabile ş.a.m.d.) din care  să rezulte activitatea concretă desfăşurată de fiecare, meseria din care a câştigat şi suma . De asemenea nici sumele  investite concret de fiecare în imobilul din litigiu nu pot fi stabilite cu ajutorul probaţiunii oferite instanţei de către părţi. Aşa de pildă  confirmările de primire, facturile, pentru un total de 4,7 lei de la filele 74-77 dosar ori notele de  transfer bancar de la o bancă din Austria nu lămuresc în nici într-un fel aspecte ce ţin efectiv de contribuţia părţilor la  cumpărarea şi edificarea imobilului din litigiu.

Singura probă edificatoare în oarecare măsură este scrisoarea olografă de la fila 65 în cuprinsul căreia reclamanta recunoaşte  implicit în favoarea reclamantului  o contribuţie de 60%. Din aceiaşi scrisoare ar rezulta că în  cadrul negocierilor purtate de părţi anterior procesului, reclamantul reconvenţional ar fi recunoscut în favoarea reclamantei o contribuţie între 20 şi 30%. Prin urmare faţă de proba din care rezultă  că de aproximativ 20 de ani  reclamantul reconvenţional realizează venituri din muncă în Austria şi faţă de conţinutul scrisorii mai sus amintite, instanţa urmează a stabili o contribuţie de 65% în favoarea reclamantului reconvenţional şi de 35% în favoarea reclamantei la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei. Raportat la acest procent, în temeiul art.36 cod.fam, 728, 741 cod.civil şi art.673 cod.pr.civilă, instanţa va sista starea de devălmăşie în care subzistă imobilul din CF 50965 Borş în valoare de 205.000 lei, prin atribuirea acestuia reclamantului reconvenţional care va achita reclamantei o sultă corespunzătoare contribuţiei sale de 35% şi anume 71.750 lei.

În temeiul art.246 cod.pr.civilă, reclamanta va plăti pârâtului 300 lei cheltuieli de judecată parţiale ( s-a avut în vedere taxa de timbru plătită de reclamantul reconvenţional care a  obţinut 65% din  95% solicitat precum şi de onorariul expertului achitat de reclamantă).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea reclamantei DI, cu domiciliul procedural ales la av.Florea Alexandra, Loc.Oradea, Jud.Bihor, prin mandatar MA, împotriva pârâtului BP cu domiciliul ales în Oradea la CABINET AVOCAT „ CB”.

 Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun  imobilul înscris în CF 50965 Borş cad.25811 în valoare expertizată de 205.000 lei.

 Constată că, contribuţia reclamantei la dobândirea acestuia este de 35% iar a pârâtului de 65%.

 Sistează coproprietatea devălmaşă prin atribuirea imobilului în natură pârâtului care va plăti reclamantei o sultă de 71.750 lei.

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtului 300 lei cheltuieli de judecată parţiale.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2011

PREŞEDINTE,GREFIER,

RED.SC3 COMUNICĂRI CU:

DACT.CS/11.05.2011DI

EX.4BP

MA

Domenii speta