Fond funciar

Sentinţă civilă 13415/2013 din 02.12.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

JUDEŢUL BIHOR

DOSAR NR. 1277/271/2012

SENTINŢA CIVILĂ NR. 13415/2013

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE:  ….

GREFIER: …….

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamanţii .. în contradictoriu cu pârâţii …….., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în cauză, în şedinţă publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată că prin serviciul registratură reclamanţii au depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile şi concluziile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 25.11.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru azi, 02.12.2013.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.01.2012, scutită de plata taxei de timbru, reclamanţii Cs…..au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii …… junior, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 …..şi Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991 Bihor, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea partiala a titlului de proprietate nr. …….11.02.2009, emis asupra cotei de 402 mp din nr. top. …./1 şi asupra nr. top. …..1, cu suprafaţa de 798 mp, obligarea celor două comisii la întocmirea documentaţiei şi eliberarea titlului de proprietate asupra cotei de 402 mp din nr. top. 90/1 şi asupra nr. top. …..…. cu suprafaţa de 798 mp în favoarea tuturor moştenitorilor lui .., respectiv ….., ….., să se constate nulitatea convenţiei autentificate de BNP … prin care ………. . au transmis dreptul de proprietate dobândit prin titlul de proprietate atacat către ….., să se dispună rectificarea înscrierilor de carte funciară, în sensul anulării încheierii prin care s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea lui ……, respectiv prin care s-a înfiinţat nr. cad. ……, înscris în CF 5……… şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

În motivare, reclamanţii au arătat că, potrivit CF ……, antecesorul lor comun, ….. senior era titularul dreptului de proprietate asupra unei cote din nr. top. 90 şi 91 Ş……. În urma decesului acestuia, ultima sa soţie, ….., a dobândit cu titlu de moştenire suprafaţa de 250 mp aferentă casei de locuit, formându-se nr. top. …./2, iar restul suprafeţei de 12810 mp s-a constituit în nr. top. 90/1 ce a fost trecut la dispoziţia CAP …. Prin titlul de proprietate nr. …...05.1995 s-a reconstituit în favoarea tuturor moştenitorilor lui …… senior suprafaţa de 4770 mp din nr. top. …/2 .. În mod inexplicabil, susţin reclamanţii, prin titlul de proprietate nr. …../11.02.2009  s-a reconstituit numai către comoştenitoarea …… şi soţul acesteia, …, o suprafaţă suplimentară de 402 mp din nr. top. 90/1, precum şi în întregime suprafaţa aferentă nr. top. 91 de 798 mp. Or, asupra celor două nr. top. comoştenitoarea .. nu putea avea vocaţie exclusivă separat de ceilalţi comoştenitori, neavând alt titlu de dobândire asupra acestor parcele decât cel de moştenire după antecesorul comun … senior.

În drept, au fost invocate prevederile art. III din legea nr. 169/1997.

Prin întâmpinare (f.38), pârâta ….. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar, pe fond, respingerea cererii ca nefondată.

În motivare, s-a arătat că, potrivit adeverinţei nr. …2/27.01.2012, emisă de Primăria Nojorid, întreaga suprafaţă de teren este proprietatea exclusivă a lui ….., acesta fiind motivul pentru care suprafaţa de 0,11 ha aferentă nr. top. 90/1 şi 91 ..nu a făcut parte din moştenirea numitului ……. Reclamanţii şi defuncta soţie a lui …., numita ……, au un drept succesoral în ceea ce priveşte proprietatea antecesorului lor …….. senior, ei fiind străini de dreptul de proprietate al numitului …...

Pe fond, s-a arătat că pârâta este dobânditoare de bună-credinţă, în baza unui act perfect legal.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115, 137 C.pr.civ.

La termenul de judecată din 15.04.2013 instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâta ……...

 Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. ….11.02.2009 s-a reconstituit în favoarea pârâtului ….. şi a soţiei sale, …, dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa totală de 12198 mp teren situat in loc. Ş.., din care suprafaţa de 402 mp teren intravilan, identificata prin nr. top. .1 ….. si suprafata de 798 mp teren intravilan, identificata prin nr. top. 91 …. (f.11-12).

Ulterior, acest titlu de proprietate a fost întabulat, în privinţa acestor parcele in CF ……, sub B….(f.13-15), apoi din aceste parcele s-a constituit nr. cad. ……., care s-a transcris în CF ……. în favoarea pârâtului …… şi a soţiei sale …. (f.6). Ulterior, acest imobil a fost înstrăinat în favoarea pârâtei . ……..a, în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. …/29.09.2009 de BNP …..

În favoarea def. …. şi a numiţilor ……, toţi în calitate de moştenitori ai def. ….., a fost emis titlul de proprietate nr. …../03.05.1995 cu privire la suprafaţa totală de 43470 mp teren, situat în loc. …..u (f.10).

Urmărind reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor intrate in patrimoniul fostelor cooperative agricole de producţie, art. 8 din Legea fondului funciar prevede ca de dispoziţiile sale beneficiază foştii cooperatori, persoanele care au avut teren in cooperativa precum si moştenitorii acestora. Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa se facă, în măsura în care este posibil, asupra tuturor bunurilor aflate in patrimoniul persoanei fizice anterior cooperativizării.

Esenţial este aşadar că persoana care solicită atribuirea să fi avut calitatea de proprietar asupra acestuia anterior anului 1964 sau moştenitor al fostului proprietar. În măsura în care nu întruneşte vreuna din cele două calităţi nu poate invoca, în principiu, beneficiul Legii fondului funciar întrucât aceasta numai în mod excepţional poate conduce la constituirea dreptului de proprietate.

Examinând actele care au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate (f.43-55), instanţa constată că la baza emiterii titlului de proprietate nr. …………/03.05.1995 au stat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de moştenitorii def. ……… senior, cu privire la suprafaţa de 6,75 ha, cu care acesta din urmă a intrat în GAC.

La baza emiterii titlului de proprietate nr. ………….56/11.02.2009 a stat doar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de pârâtul ……. cu privire la suprafaţa de 1,25 ha, suprafaţă cu care figura înscris în Registrul Agricol din anii 1959-1961 (f.64).

Din depoziţia martorului …… (f.113) reiese că din suprafaţa de teren care a aparţinut def. …. senior, pârâtul …. şi soţia sa ….Elena,………. născută …..i, au primit suprafaţa de 800 mp în vederea edificării unei locuinţe, diferenţa de teren fiind folosită de către …… până la cooperativizare. După cooperativizare, pârâtul …….. a folosit o suprafaţă de 15-20 de arii, pe care a îngrădit-o.

Având în vedere că pârâtul …. şi soţia sa au primit suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate contestat de la antecesorul …… senior, suprafaţă cu care aceştia apar înscrişi în Registrul Agricol din anii 1959-1961 şi cu care au intrat în CAP, instanţa apreciază că aceştia sunt îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren. De altfel, în privinţa terenului din litigiu a fost formulată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate doar de către pârâtul ….., în nume propriu, şi nu în calitate de moştenitor al def. ………, nu şi de ceilalţi moştenitori ai def. ….. senior, aceştia solicitând atribuirea altor suprafeţe de teren.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge ca nefondată cererea.

Deoarece pârâţii nu au căzut în pretenţii, în baza art. 274 C.pr.civ. va respinge cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanţii ……, cu domiciliul procesual ales în Oradea, str. R. ……, jud. Bihor, şi …., cu domiciliul în Oradea, str. …., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâţii ….., ambii cu domiciliul în loc. .. jud. Bihor, …., cu domiciliul în Oradea, str. ……. jud. Bihor, …., cu domiciliul în Ungaria, loc. …, …, toate cu domiciliul în Ungaria, …., cu domiciliul în Oradea, str. .., COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 …., cu sediul în loc. …. şi COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 BIHOR, cu sediul în Oradea, jud. Bihor.

Respinge cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 decembrie 2013.

PREŞEDINTE, GREFIER,