Contopire

Hotărâre 1315 din 28.09.2010


Dosar nr. 14693/302/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREŞTI

SECTIA I PENALA

Sentinţă penală nr. 1315

Şedinţa publică de la 28 septembrie 2010

Instanta constituita din:

PREŞEDINTE – MCA

GREFIER -CC

Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror  IP .

Pe rol,  pronunţarea asupra cauzei penale privind pe petentul M GA, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.)

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21.09.2010 şi au fost consemnate în  încheierea de şedinţă de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa,  având nevoie de timp pentru a  delibera, a amânat pronunţarea la data de 28.09.2010, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, la data de 18.08.2010, sub nr. 14693/302/2010, petentul MGA, deţinut în PR, a solicitat  contopirea pedepselor.

În motivarea cererii, petentul a arătat că mandatele pe care le execută sunt concurente.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: copii ale mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 2835/2007 din 6.03.2008 şi nr. 96/2008 emise de Judecătoria sectorului 2, fişa de cazier judiciar, sentinţele penale nr. 48/2008 şi 834/2007, pronunţate de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

1.Prin sentinţa penală nr.834/11.10.2007 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.301/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I, s-a dispus condamnarea inculpatului, astfel:

În baza art. 211 al. 1, 2 lit. c C. p. cu aplic. art. 37 lit. a C. p. condamnă pe inculpatul MGA,  la o pedeapsă de 7 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 71 şi art. 3 din Primul Protocol adiţional, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b C.p.

În baza art. 61 C.p. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 106 zile închisoare, aplicată prin S.p. nr. 1124/07.07.2004 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin D.p. nr. 2279/8.12.2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi contopeşte restul de 633 de zile neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

În baza art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991 republ., cu aplic. art. 37 lit. a C.p., condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port nelegal de cuţit.

În baza art. 71 şi art. 3 din Primul Protocol adiţional, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b C.p.

În baza art. 61 C.p. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 106 zile închisoare, aplicată prin S.p. nr. 1124/07.07.2004 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin D.p. nr. 2279/8.12.2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi contopeşte restul de 633 de zile neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 633 de zile de închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C. p., contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu un an, în final 8 ani închisoare.

În baza art. 71 şi art. 3 din Primul Protocol adiţional, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b C.p.

În baza art. 88 C.p. deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 14.06.2007 la zi.

În baza art. 350 al. 1 C. p. p. menţine starea de arest a inculpatului.

În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2835/2007/6.03.2008, executarea pedepsei considerându-se a fi început  la data de 14.06.2007.

2.Prin sentinţa penală nr.48/22.01.2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.715/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, s-a dispus condamnarea inculpatului, astfel:

În temeiul art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i C.p., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cp., condamnă pe inculpatul MGA, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul alt. 61 Cp., revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 106 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1124/07.07.2004, pronunţată în dosarul penal nr. 6500/2004 al Judecătoriei sector 3 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2279/08.12.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, şi contopeşte restul de pedeapsă rămas neexecutat de 633 zile închisoare cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii, astfel încât inculpatul va executa în final o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al.1 lit.a teza a II a şi b C.pen., pe durata executării principale.

În temeiul art. 88 C.pen., deduce din pedeapsă ziua reţinerii de o zi din data de 14.10.2006.

Constată că Inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.96/5.06.2008.

Analizând datele comiterii faptelor pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale analizate supra, prin raportare la momentul rămânerii definitive al celor două hotărâri de condamnare, instanţa constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat sunt concurente, fiind îndeplinită condiţia prev. de art.33 lit.a C.pen., fiecare dintre cele trei infracţiuni fiind săvârşită de către petent înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

În concluzie, instanţa va admite cererea de contopire formulată de petentul MGA, fiind îndeplinite condiţiile concursului real de infracţiuni cu privire la faptele sancţionate prin hotărârile indicate la punctele 1-2 - concurs descoperit după rămânerea definitivă a mai multor hotărâri penale – în conformitate cu disp. art.449 alin.1 lit.a Cod proc.pen.  rap. la art.36 alin. 2 Cod pen.

Instanţa va menţine totodată revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru un rest neexecutat de 633 zile, din executarea pedepsei de 5 ani şi 106 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1124/2004 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, astfel cum a fost stabilit prin ambele hotărâri prezentate la punctele 1-2, fără a mai repune în individualitatea sa acest rest de pedeapsă, apreciind că pedepsele de 7 ani, 633 zile, respectiv 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilite ca urmare a aplicării disp. art.61 C.pen. sunt pedepse indivizibile.

Instanţa va contopi  pedepsele repuse în individualitatea lor, după înlăturarea sporului de pedeapsă de 1 an,  pedepse aplicate prin sentinţa penală nr.834/11.10.2007 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi  prin sentinţa penală nr.48/22.01.2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi va da spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 7ani închisoare. În ceea ce priveşte aplicare unui spor de pedeapsă, instanţa constată că menţinerea sporului de un an este obligatorie, dar apreciază că faţă de împrejurarea că la pedeapsa rezultantă anterioară de 8 ani se mai adaugă o altă  pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare închisoare, se impune mărirea acestui spor cu 6 luni  închisoare, pentru a asigura sancţionarea echitabilă a petentului şi reeducarea acestuia. Petentul urmează astfel să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art.35 C.pen., instanţa va cumula şi  cele două măsuri de siguranţă dispuse prin cele două hotărâri judecătoreşti, confiscarea unei genţi şi a unei lame de cuţit.

În temeiul art.36 alin.3 cu ref. la art.88 C.pen., va deduce perioadele deja executate din durata pedepsei rezultante, de la 14.06.2007 la zi şi 24 de ore de reţinere (din data de 14.10.2006).

Instanţa va anula mandatele de executare emise anterior de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân  în sarcina statului, în temeiul art.192 alin.3 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 449 alin.1 lit.a C.proc.pen., admite cererea de contopire formulată de petentul MGA, ( fiul lui I şi F, născut la data ,,,, în Bucureşti,  CNP....., deţinut în PR).

Repune în individualitatea lor pedepsele contopite în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr.834/11.10.2007 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.301/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I, înlăturând sporul de 1 an, astfel:

-7 ani închisoare, aplicată în temeiul art.211 alin.1, 2 lit.c şi art.37 lit.a C.pen., cu aplic. art.61 C.pen.,

-633 zile închisoare, , aplicată în temeiul art.1 ind.a pct.1 din Legea nr.61/1991 şi art.37 lit.a C.pen., cu aplic. art.61 C.pen.

În temeiul art.33 lit.a şi art.36 alin.2 C.pen., cu ref. la art.34 alin.1 lit.b C.pen., constată că infracţiunile sancţionate prin sentinţa penală nr.834/2007 sunt concurente cu infracţiunea prev. de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a, e, I C.pen., cu aplic. art.37 lit.a şi art.61 C.pen., sancţionată cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr.48/22.01.2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr.715/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a. Contopeşte pedepsele, menţinând aplicabilitatea disp. art.61 C.pen. cu privire la revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr.1124/2004 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pentru un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 633 zile, dispusă prin cele două hotărâri definitive. Dă spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, majorând sporul iniţial de la 1 an la 1 an şi 6 luni închisoare, în final, urmând să execute 8 (opt) ani şi 6 (şase)  luni închisoare, cu aplic. art.71 şi art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b C.pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.35 C.pen., cumulează cele două măsuri de siguranţă dispuse prin cele două hotărâri judecătoreşti.

În temeiul art.36 alin.3 C.pen., scade din durata pedepsei rezultante perioadele deja executate, 14.10.2006 (24 de ore) şi de la 14.06.2007 la zi.

Anulează mandatele de executare anterior emise şi dispune emiterea unui nou mandate de executare.

În baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru  petent.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 septembrie 2010.

Preşedinte,Grefier, 

M.A./ 4 ex.

C.C. 01 Octombrie 2010