Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale – distincţie între situaţiile de aplicare a prevederilor art. 300 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 332 C.proc.pen. Caracterul sancţiunii prevăzute de lege pentru nerespectarea de către proc...

Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale – distincţie între situaţiile de aplicare a prevederilor art. 300 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 332 C.proc.pen.

Caracterul sancţiunii prevăzute de lege pentru nerespectarea de către procuror a obligaţiei de prezentare din nou a materialului de urmărire penală învinuitului, în situaţia efectuării unor noi acte de urmărire penală după prezentarea iniţială a materialului de urmărire penală.

Prin sentinţa penală nr. 3821/10.12.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 13130/245/209 s-au dispus următoarele:

 În temeiul prevederilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, prin raportare la dispoziţiile art. 257, 250 alin. 1, 253 şi 254 alin. 1 Cod procedură penală, constată că actul de sesizare, respectiv rechizitoriul din data de 27.05.2009 întocmit în dosarul cu nr. 2418/P/2008, nu a fost întocmit potrivit dispoziţiilor legale şi dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în vederea refacerii actului de sesizare.

 În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

 Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:

 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din data de 27.05.2009, întocmit în dosarul cu nr. 2418/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor L.A.C. şi L.I.F., acesta din urmă minor, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal pentru primul şi a art. 99 alin. 3 Cod penal pentru cel de-al doilea. În sarcina inculpaţilor s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

 La data de 22.01.2008, în jurul orelor 15,00, pe drumul comunal din satul B., în staţia rezervată mijloacelor de transport în comun, în urma unor discuţii în contradictoriu, cei doi inculpaţi au început să o lovească pe partea vătămată U.I., luând din căruţa acestuia câte o bucată de lemn cu care i-au aplicat lovituri peste corp şi cap, după care au fugit, partea vătămată necesitând, potrivit certificatului medical-constatator nr. 6477/2008, 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

 La termenul de judecată din data de 27.11.2009, cu procedura de citare legal îndeplinită, instanţa a invocat din oficiu excepţia neregularităţii sesizării prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, raportat la concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorilor părţilor asupra excepţiei, instanţa de fond a constatat următoarele:

 Punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la inculpaţii L.A.C. şi L.I.F. s-a dispus în cuprinsul rechizitoriului. Potrivit art. 257 Cod procedură penală, atunci când urmărirea penală s-a desfăşurat fără punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod corespunzător.

 Acest text are în vedere o obligaţie pentru procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de a chema pe învinuit în vederea prezentării materialului de urmărire penală, un moment procesual esenţial anterior sesizării instanţei prin rechizitoriu. Prezentarea materialului de urmărire penală este o garanţie a dreptului la apărare de care trebuie să beneficieze învinuitul, care îi permite să ia cunoştinţă de lucrările dosarului, de probele care susţin învinuirea ce i se aduce, şi care îi conferă posibilitatea de a solicita în cunoştinţă de cauză administrarea altor probe, precum şi de a face orice precizări în apărarea sa, înainte de a se dispune trimiterea sa în judecată.

 Cu toate acestea, obligaţia prezentării materialului de urmărire penală nu există, pentru organul de urmărire penală, în cazurile avute în vedere de art. 254 alin. 1 Cod procedură penală, în care efectuarea acestei proceduri esenţiale din punct de vedere al respectării dreptului la apărare şi al garantării unui proces echitabil nu este posibilă, şi anume dacă cel vizat este dispărut sau se sustrage de la chemarea ce i s-a făcut. Caracterul imperativ al dispoziţiilor referitoare la efectuarea prezentării materialului de urmărire penală este pus în evidenţă de alin. 2 al art. 254 Cod procedură penală, potrivit căruia, dacă totuşi inculpatul ori învinuitul se prezintă de bunăvoie, este prins de organele abilitate sau este adus, trebuie să se procedeze la prezentarea către acesta a materialului de urmărire penală, pentru a lua cunoştinţă de probele care susţin învinuirea şi a-şi putea face apărările în consecinţă, cunoscând poziţia acuzării.

 Astfel cum rezultă din procesul-verbal de la fila 27 din dosarul de urmărire penală, inculpatului L.A.C. i-a fost prezentat materialul de urmărire penală la data de 4.07.2008. La acea dată inculpatul L.I.F. fusese audiat, la datele de 19.02.2008 şi 3.07.2008. Ulterior, acest din urmă inculpat a fost audiat din nou, la data de 21.11.2008, şi i-a fost prezentat materialul de urmărire penală la aceeaşi dată, astfel cum rezultă din procesul-verbal de la fila 108 din dosarul de urmărire penală. Ulterior acestei audieri, care a reprezentat un act de procedură cu implicaţii asupra răspunderii penale a ambilor inculpaţi, lui L.A.C. nu i-a fost prezentat din nou materialul de urmărire penală, fiind încălcate dispoziţiile art. 253 Cod procedură penală.

 Ori, procurorul avea obligaţia de a-l chema pe L.A.C. în vederea efectuării din nou a prezentării materialului de urmărire penală, iar în cazul în care acesta nu se prezenta de bună-voie la chemarea sa, avea nu numai posibilitatea, conform art. 183 alin. 1 Cod procedură penală, dar şi obligaţia, astfel cum reiese din art. 254 alin. 2 din acelaşi act normativ, să dispună aducerea cu mandat a învinuitului, fiind greşit a se considera că putea lăsa la aprecierea acesteia prezentarea sau nu în vederea efectuării acestei proceduri.

 Nici din dosarul de urmărire penală, nici din actul de sesizare nu rezultă nici un fel de date cu privire la împrejurările care au împiedicat prezentarea din nou a materialului de urmărire penală, şi nici nu există dovada unor demersuri pentru chemarea lui L.A.C. în acest sens la sediul organului de urmărire.

 Neîndeplinirea obligaţiei de a dispune aducerea învinuitului în vederea efectuării prezentării materialului de urmărire penală a fost de natură a leza posibilitatea învinuitului de a-şi exercita efectiv şi eficient dreptul la apărare, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă de conţinutul celei mai recente declaraţii a coinculpatului său, dacă acesta şi-a schimbat ori nu poziţia procesuală, neputând aprecia astfel dacă se impune a-şi modifica apărările ori a propune noi probe. Pe de altă parte, procurorul trebuie să urmărească aflarea adevărului, prin administrarea de probe atât în apărare, cât şi în acuzare, precum şi respectarea caracterului echitabil al procedurii.

 Această omisiune are semnificaţia încălcării unor dispoziţii legale a căror verificare trebuia efectuată de procuror înainte de a finaliza urmărirea penală prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei. Ori, potrivit art. 197 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, dispoziţiile relative la sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, care poate fi invocată şi din oficiu, în categoria acestor dispoziţii înscriindu-se şi cele referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală. Din acest punct de vedere, instanţa a constatat că nu a fost regulat sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din data de 27.05.2009, urmând a dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii actului de sesizare.

 Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru următoarele considerente:

 Inculpatului L.A.C. i-a fost prezentat de către procuror materialul de urmărire penală la data de 04.07.2008.

 În faza de urmărire penală învinuitului L.I.F. i-a fost luată o declaraţie pe formular tipizat la data de 21.11.2008, iar materialul de urmărire penală i-a fost prezentat de către procuror în aceeaşi zi. Pe parcursul cercetărilor învinuitul L.I.F. a dat două declaraţii, una olograf la data de 19.08.2008 şi una pe formular tipizat la data de 03.07.2008, deci anterior datei de 04.07.2008 la care i s-a prezentat inculpatului L.I.F. materialul de urmărire penală. În cele două declaraţii date inculpatul a relatat o situaţie de fapt identică cu cea prezentată în declaraţia dată pe formularul tipizat din data de 21.11.2008. Prin urmare, la momentul prezentării materialului de urmărire penală inculpatul L.A.C. a cunoscut poziţia procesuală a inculpatului L.I.F. şi a avut posibilitatea de a-şi formula apărarea şi de a solicita administrarea de probe în raport cu aceasta.

 Având în vedere aspectele mai sus menţionate este evident că inculpatului L.A.C. nu i s-a încălcat dreptul la apărare şi nu i s-a creat o situaţie mai grea, având în vedere declaraţiile similare ale coinculpaţilor şi faptul că acesta este fratele inculpatului L.I.F., fiindu-i astfel mai uşor să cunoască poziţia procesuală a acestuia. Pe parcursul cercetărilor coinculpaţii au fost constanţi în declaraţiile lor, amândoi încercând să-şi justifice fapta comisă prin existenţa unei presupuse legitime apărări faţă de agresiunea iniţiată de către partea vătămată U.I. În aceste condiţii, faptul că inculpatului L.I.F. i-a fost luată o declaraţie pe formular tipizat ulterior datei la care i s-a prezentat inculpatului L.A.C. materialul de urmărire penală nu trage nulitatea absolută a actelor de urmărire penală.

 Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, încălcarea acestor prevederi atrăgând potrivit art. 197 alin.1 Cod procedură penală, sancţiunea nulităţii numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului şi a fost invocată în termenele legale. În cazul de faţă, prin neprezentarea din nou a materialului de urmărire penală inculpatului L.A.C. după reaudierea în calitate de învinuiţi a inculpatului L.I.F., nu i-a fost produs nici o vătămare procesuală, nefiindu-i lezat dreptul de a-şi exercita efectiv şi eficient dreptul la apărare.

 Pe de altă parte, în baza art. 197 alin.2 Cod procedură penală, sunt precizate fără echivoc încălcările care atrag nulitatea absolută a actelor de urmărire penală. Motivul în baza căruia instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi nu se încadrează în dispoziţiile textului de lege anterior menţionat, în acest sens pronunţându-se şi practica judiciară ( decizia penală nr. 782/29.10.2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi).

 Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele şi condiţiile prevăzute de art. 385 indice 6 alin 3 Cod procedură penală, tribunalul constată că recursul de faţă este fondat şi urmează să-l admită ca atare pentru următoarele considerente:

 Potrivit art. 252 Cod procedură penală, dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea penală, organul de cercetare penală le examinează de îndată şi dispune prin ordonanţă admiterea sau respingerea lor, precum şi completarea cercetării penale, atunci când din declaraţiile suplimentare sau din răspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completării. Potrivit art. 253 Cod procedură penală, organul de cercetare penală este obligat să procedeze din nou la prezentarea materialului dacă a efectuat noi acte de cercetare penală, sau dacă constată că trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei.

 Or, în speţă, Tribunalul nu poate reţine nici una dintre aceste împrejurări, pentru următoarele considerente:

 La data de 4.07.2008, inculpatului L.A.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 Cod penal, constând în aceea că în ziua de 22.01.2008, aflându-se împreună cu fratele său, coinculpatul L.I.F., pe drumul comunal din satul B., în urma unor discuţii în contradictoriu cu partea vătămată U.I., au aplicat lovituri cu corpuri contondente peste cap şi corp, cauzându-i leziuni vindecabile în 30 de zile, i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

 La data de 19.02.2008 şi 3.07.2008, inculpatului minor L.I.F. i-au fost luate declaraţii de învinuit în care acesta a susţinut versiunea coinculpatului L.A.C.

 Ulterior, inculpatul minor s-a sustras urmăririi penale, în cauză emiţându-se de către organul de urmărire penală mai multe mandate de aducere.

 După identificarea inculpatului L.I.F. la data de 21.11.2008, i-a fost luată a nouă declaraţie inculpatului, având în esenţă acelaşi conţinut cu cele date anterior în cauză, la data de 21.11.2008, prezentându-i-se de asemenea, materialul de urmărire penală.

 Tribunalul apreciază că în speţă, împrejurarea neprezentării din nou a materialului de urmărire penală inculpatului L.A.C. nu atrage nulitatea absolută prev. de art. 197 alin.2 Cod procedură penală, neîncadrându-se în dispoziţiile relative la sesizarea instanţei.

 Neprezentarea din nou a materialului de urmărire penală poate atrage, de principiu, sancţiunea nulităţii relative în condiţiile art. 197 alin.1 Cod procedură penală, dacă prezentarea este obligatorie potrivit legii şi numai dacă a cauzat învinuitului sau inculpatului o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Doar în mod excepţional, ea este de natură să atragă sancţiunea nulităţii absolute, atunci când priveşte un inculpat, aflat într-una din situaţiile prev. de art. 171 alin.2 Cod penal, privind asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale.

 În consecinţă, Tribunalul reţine că, criticile Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi sunt întemeiate.

 Mai mult, în cauză, parchetul ar fi putut dispune, disjungerea cauzei în ce-l priveşte pe inculpatul minor L.I.F. ( având în vedere că acesta se sustrăgea urmăririi penale) dispunând trimiterea în judecată doar a inculpatului major L.A.C.

 În cauză, nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală, care să îl privească direct pe acesta din urmă, ci doar acte de urmărire penală referitoare la inculpatul minor căruia i s-a prezentat ulterior materialul de urmărire penală.

 Mai mult, Tribunalul apreciază că în mod greşit, Judecătoria Iaşi a restituit cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în temeiul disp. art. 300 alin.2 Cod procedură penală, textul de lege invocat referindu-se la neregularitatea actului de sesizare al instanţei, restituirea având ca scop refacerea actului de sesizare, pe când în speţă, motivarea instanţei de fond se referă la refacerea urmăririi penale, care ar fi trebuit să presupună o nouă prezentare a materialului de urmărire penală şi abia apoi, întocmirea rechizitoriului.

 Or, aşa cum s-a precizat motivul de nulitate absolută indicat de prima instanţă ( respectiv nerespectarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei), ar fi atras, în condiţiile în care ar fi fost incident în cauză, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în condiţiile art. 332 alin.2 Cod procedură penal şi nu restituirea în vederea refacerii actului de sesizare, care îndeplineşte din punct de vedere formal, toate cerinţele impuse de lege.

Faţă de cele mai sus expuse, constatând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii criticate, în baza art. 385 indice 15 pct. 2 Cod procedură penală, tribunalul va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, împotriva sentinţei penale nr.3821/11.12.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 13130/245/2009, încheiere pe care o va casa integral, trimiţând cauza Judecătoriei Iaşi.

Domenii speta

Spete similare