Societăţi comerciale - procedura insolvenţei. Anulare plăţi frauduloase efectuate de debitoarea

Sentinţă civilă 49 din 21.02.2013


Societăţi comerciale  - procedura insolvenţei

Anulare plăţi frauduloase efectuate de debitoarea

Art.46 din Lg.85/2006

Prin sentinţa civilă 49/ 21 Februarie 2013 pronunţată în dosarul nr. …/116/2012  Tribunalul  Călăraşi a admis acţiunea formulată de reclamanta TI SPRL împotriva pârâţilor S.C.TF SRL reprezentată prin curator special BA şi S.C.M C&C P SRL şi a dispus anularea plăţilor în sumă totală de 14.000 lei efectuate de debitoarea pârâtă S.C.TF SRL în datele de 19.09.2012, 20.09.2012, 21.09.2012 şi 22.09.2012 către pârâta S.C.M C&C P SRL şi o obligă pe aceasta din urmă să restituie averii debitoarei suma menţionată şi să o vireze în contul său unic de lichidare deschis la Banca T.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Prin cererea înregistrată la 27…..2012 în dosarul nr. …./116/2012 al Tribunalului Călăraşi privind procedura insolvenţei debitoarei S.C.TF SRL, Cabinetul Individual de Insolvenţă FA în calitate de administrator judiciar al debitoarei a formulat cerere în anulare a plăţii frauduloase efectuate de debitoarea S.C.TF SRL către creditoarea S.C.M C&C P SRL în valoare de 13.400 lei conform contractului de tranzacţie autentificat de BNPA DC şi DC sub nr.14…/19.09.2012 întrucât această plată a fost efectuată ulterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

În motivarea cererii administratorul judiciar arată că la data de 04.07.2012 prin sentinţa civilă nr.174 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr…./116/2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S.C.TF SRL formulată la cererea creditoarei S.C.M C&C P SRL, acţiunea fiind promovată de creditoare la data de 11.06.2012 iar debitul restant invocat în susţinerea acţiunii era în valoare de 41.362,81 lei.

La data de 24.09.2012 prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr…./116/2012, la cererea creditorului majoritar S.C.F SA Cabinetul Individual de Insolvenţă FA a fost desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C.TF SRL.

Mai arată că potrivit dispoziţiilor instanţei de la termenul din data de 04.07.2012 s-a ridicat debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, drept care urma să-l exercite administratorul judiciar în condiţiile prevăzute de  legea insolvenţei. Precizează că administratorul statutar al debitoarei S.C.TF SRL d-na BA nu a fost desemnat administrator special al acestei societăţi.

De asemenea arată că la data de 08.08.2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat recursul promovat de debitoarea S.C.TFSRL împotriva sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, recurs despre care se face vorbire în cuprinsul contractului de tranzacţie, recurs care a fost respins ca nefondat, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti fiind irevocabilă.

Învederează că la data de 17.09.2012, după mai bine de două luni de la deschiderea procedurii insolvenţei, între debitoarea S.C.TF SRL reprezentată prin administrator statutar BA, deşi dreptul de administrare îi fusese ridicat de judecătorul sindic şi nici nu fusese desemnat administrator special şi creditoarea S.C.M C&C P SRL s-a încheiat contractul de tranzacţiei autentificat la BNPA DC şi DC sub nr.14…/19.09.2012 având ca obiect:

- recunoaşterea de către debitoarea S.C.TF SRL a debitului în valoare de 41.362,81 lei datorat creditoarei S.C.M C&C P SRL în baza unor facturi fiscale emise în perioada 07.03.2011-22.11.2011;

- convenirea şi recunoaşterea faptului că „[…] din debitul total datorat la momentul demarării demersului judiciar privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea debitoare, în cuantum de 41.362,81 lei S.C.TF SRL a înţeles să achite creditoarei S.C.M C&C P SRL suma de 13.400 lei rămânând un rest de plată în cuantum de 27.962,81 lei […]”.

- plata diferenţei din suma datorată în două tranşe […].

- renunţarea creditoarei S.C.M C&C P SRL la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva S.C.TF SRL[…].

Mai arată că la data de 05.12.2012, prin adresa nr.5982 actualul administrator judiciar al debitoarei a notificat creditoarea S.C.M C&C P SRL pentru a obţine dovada plăţii sumei de 13.4000 lei efectuată de debitoare prin administratorul statutar BA şi deşi notificarea a fost primită de creditoare la data de 07.12.2012 nici până la data formulării prezentei acţiunii nu i s-a pus la dispoziţiei dovada plăţii. Având în vedere cuprinsul contractului de tranzacţie  rezultă în mod clar că plata în sumă de 13.400 lei efectuată de debitoarea S.C.TF SRL către creditoarea S.C.M C&C P SRL a fost ulterioară deschierii procedurii insolvenţei, plata fiind făcută în detrimentul celorlalţi creditori şi pe cale de consecinţă este lovită de nulitate, Mai mult administratorul statutar era în imposibilitatea legală de a reprezenta societatea şi de a semna acte de dispoziţie întrucât prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei i s-a ridicat administratorului statutar dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea drept care a fost şi este exercitat de administratorul judiciar în condiţiile prevăzute de legea insolvenţei şi nici nu fusese desemnată administrator special al debitoarei S.C.TF SRL.

Totodată precizează că din analiza contractului de tranzacţie  nr.14…/17.09.2012 rezultă în mod clar că la semnarea acestuia societatea debitoare S.C.TF SRL a fost reprezentată de administratorul statutar BA şi nicidecum de administratorul judiciar C.I.I. FA, plata efectuată către creditoarea S.C.M C&C P SRL nu a fost autorizată de către judecătorul sindic iar plata efectuată a fost ulterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C.TF SRL astfel că plata în valoare de 13.400 lei  efectuată preferenţial către creditoarea S.C.M C&C P SRL şi în detrimentul celorlalţi creditori înscrişi în tabelul de creanţe al debitoarei este lovită de nulitate.

Plata efectuată către creditoarea S.C.M C&C P SRL, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, reprezintă fără îndoială un act fraudulos făcut în dauna celorlalţi creditori înscrişi în tabelul definitiv al debitoarei precum şi un act încheiat cu intenţia tuturor părţilor de a leza drepturile creditorilor.

Pentru cele menţionate solicită admiterea acţiunii, anularea plăţii în cuantum de 13.400 lei efectuate în mod fraudulos de către administratorul statutar BA în numele societăţii debitoare, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei cum şi obligarea creditoarei-pârâte S.C.M C&C P SRL să restituie în averea debitoarei S.C.TF SRL suma de 13.400 lei prin vărsarea în contul unic de lichidare deschis la Banca T.

În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar: copie de pe contractul de tranzacţie autentificat la BNPA DC şi DC sub nr.14../19.09.2012, notificarea nr.59../05.12.2012 emisă către S.C.M C&C P SRL şi dovada de primire a acesteia şi estras de pe portalul Curţii de Apel Bucureşti privind dosarul nr.1…/116/2012, declaraţii extrajudiciare date de curatorul special al debitoarei BA şi copii de pe chitanţele eliberate de S.C.TF SRL.

La data de 07.02.2012 creditoarea – pârâtă S.C.M C&C P SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantul C.I.I. FA ca nefondată deoarece plăţile arătat de reclamant în cuprinsul cererii introductive nu se încadrează în categoria actelor juridice prevăzute de dispoziţiile art.46 din Lg.85/2006 în condiţiile în care aceste plăţi au fost efectuate de BA în numele şi pe seama societăţii debitoare  S.C.TF SRL, deci actul juridic efectuat în mod voluntar de către BA, din fondurile băneşti proprii, în interesul societăţii debitoare reprezintă o veritabilă gestiune de afaceri, astfel cum aceasta este reglementată de art.1130-1340 din noul Cod civil.

În acest context solicită a se observa că, în doctrină, s-a statuat că gestiune de afaceri reprezintă o operaţiune ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a primi mandat din partea acesteia din urmă şi pentru a exista gestiunea de afaceri trebuie întrunite următoarele condiţii şi anume ca: actul să fie săvârşit din proprie iniţiativă, fără ştirea proprietarului sau fără ca acesta să poată desemna un mandatar ori să-şi poată gestiona în alt mod afacerile, actul de gestiune să fie util geratului, actele şi faptele juridice să fie făcute cu intenţia de a gera interesele altuia.

Mai arată că în cauza de faţă sunt întrunite condiţiile în care BA  a efectuat, din proprie iniţiativă, plăţile arătate de către reclamant în cuprinsul cererii deduse judecăţii, fără a avea un mandat în acest sens din partea persoanei juridice (debitoarei), din fonduri băneşti propriii, în scopul acoperii creanţelor debitoarei, faptul juridic săvârşit de BA este unul licit, util, benefic societăţii debitoare, câtă vreme prin plata astfel efectuată au fost stinse parte din creanţele acesteia şi nu se poate reţine lezarea interesului vreunui creditor în condiţiile în care plăţile nu au fost efectuate din fondurile băneşti ale societăţii debitoare.

Precizează că în cuprinsul cererii introductive se precizează faptul că reclamantul nu se afla în posesia unei dovezi cu privire la efectuarea plăţilor însă în contextul în care aceste plăţi ar fi fost efectuate din fondurile băneşti ale societăţii debitoare, această operaţiune s-ar fi regăsit înregistrată în evidenţele financiar contabile al debitoarei S.C.TF SRL însă atâta timp cât operaţiunile de plată nu au reprezentat acte juridice efectuate de către debitoare din fondurile băneşti ale acesteia apreciază că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art.46 alin1 din Lg.85/2006 astfel că se impune respingerea cererii formulate de Cabinet Individual de Insolvenţă FA în calitate de administrator al S.C.TF SRL, ca nefondată. 

Judecătorul sindic analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.174/4.07.2012 pronunţată în dosarul nr.1…/116/2012 s-a admis deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S.C.TF SRL la cererea creditoarei S.C.M C&C P SRL pentru un debit restant de 41.362,81 lei, ulterior desemnându-se la cererea creditoarei majoritare  ca administrator judiciar al debitoarei Cabinet Individual de Insolvenţă FA, prin încheierea Tribunalului Călăraşi pronunţată la 24.09.2012.

Prin încheierea pronunţată în acelaşi dosar la 31.01.2013 s-a luat act de transferul către TI SPRL a portofoliului de societăţi debitoare ce a aparţinut Cabinetului Individual de Insolvenţă FA ca urmare a radierii acestui cabinet din  Registrul Formelor de Organizare şi Tabelul UNPIR, iar prin acţiunea de formează obiectul litigiului de faţă administratorul judiciar a solicitat în conformitate cu art.46 din Lg.85/2006 anularea plăţilor efectuate de debitoarea S.C.TF SRL reprezentată prin administrator statutar BA în baza contractului de tranzacţie autentificat sub nr.1481/7.09.2012 de B.N.P. DC şi DC contract prin care debitoarea a convenit să achite creditoarei S.C.M C&C P SRL suma de 13.400 lei în două tranşe, în schimbul renunţării creditoarei la cererea de deschidere a procedurii formulată împotriva debitoarei.

Debitoarea reprezentată prin asociatul unic şi administratorul BA a achitat creditoarei prin chitanţele nr.37561/19.09.2012, nr.37569/20.09.2012, nr.37577/21.09.2012 şi nr.37584/22.09.2012 suma totală de 14.000 lei, însă cu toate acestea recursul declarat de debitoare împotriva sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei nr.174/2012 a fost respins ca nefondat la 4.10.2012  prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr.1849/04.10.2012.

Potrivit art.46 alin1 din Lg.85/2006 „în afara actelor prevăzute de art.49 sau autorizate de judecătorul sindic toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule” iar această sancţiune a nulităţii operează şi în cazul plăţilor efectuate de debitoare în 19.09.2012, 20.09.2012, 21.09.2012 şi 22.09.2012, acestea nefiind autorizate de judecătorul sindic şi nefăcând parte nici din categoria plăţilor pentru activităţile curente, ele nefiind efectuate sub conducerea administratorului judiciar mai ales că debitoarei îi fusese ridicat dreptul de administrare încă de la data deschiderii procedurii din data de 4.07.2012.

Apărările pârâtei-creditoare S.C.M C&C P SRL în sensul că plăţile au fost făcute de administratorul al debitoarei BA din fonduri băneşti proprii însă în interesul societăţii debitoare nu sunt susţinute probator întrucât aceasta din urmă, în calitate de curator special al debitoarei, prin declaraţia olografă din 13.02.2013 a recunoscut că plăţile respective în cuantum total de 14.000 lei s-au făcut din fondurile băneşti ale debitoarei S.C.TF SRL şi nu din fonduri proprii, situaţie în care  invocarea gestiunii de afaceri nu-şi găseşte corespondenţă în cauză.

Având în vedere situaţia reţinută tribunalul urmează să constate incidenţa art.46 din Lg.85/2006 cu privire la plăţile efectuate de debitoare prin chitanţele  nr.37561/19.09.2012, nr.37569/20.09.2012, nr.37577/21.09.2012 şi nr.37584/22.09.2012 în sumă totală de 14.000 lei astfel încât acţiunea formulată de administratorul judiciar al debitoarei fiind întemeiată urmează a fi admisă.

Urmează a dispune anularea plăţilor în sumă totală de 14.000 lei efectuate de debitoarea pârâtă S.C.TF SRL în datele de 19.09.2012, 20.09.2012, 21.09.2012 şi 22.09.2012 către pârâta S.C.M C&C P SRL şi o obliga pe aceasta din urmă să restituie averii debitoarei suma menţionată şi să o vireze în contul său unic de lichidare deschis la Banca T.