Declanşarea procedurii de executare silită aparţine creditorului, în speţă reclamantei, instanţa neavând atribuţia de a exercita drepturi în numele vreunei părţi

Sentinţă civilă 4231/F/2010 din 09.07.2010


Executare silită

Exequatur. Executarea silită a hotărârii din oficiu de tribunal.

Declanşarea procedurii de executare silită aparţine creditorului, în speţă reclamantei, instanţa neavând atribuţia de a exercita drepturi în numele vreunei părţi.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 4231/F/26 mai 2010)

Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub nr. de mai sus (f. 9) reclamanta PAM a solicitat în contradictoriu cu pârâtul PNS încuviinţarea executării pe teritoriul României a hotărârii pronunţate la data de 21 decembrie 2007 de Judecătoria Raională din Minsk Mazowiecki în dosarul nr. III RC 272/07 prin care pârâtul a fost obligat la plata în favoarea minorei AMP, născută la 23.10.1991 în Braşov a unei pensii de întreţinere în cuantum de 400 zloţi, cu începere din data de 4.09.2007.

În baza art. 50 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 raportat la art. 15 din Legea nr. 146/1997, cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Conform art. 50 din regulament, reclamantul care în statul de origine a beneficiat în întregime sau în parte de asistenţă judiciară sau scutire de cheltuieli de procedură şi taxe are dreptul să beneficieze de asistenţa judiciară cea mai favorabilă sau de scutirea de taxa ori cheltuieli de procedură cea mai amplă prevăzută în legislaţia statului membru solicitat.

Aşa cum rezultă din cuprinsul hotărârii a cărei executare se solicită a fi încuviinţată, toate cheltuielile de procedură şi de altă natură efectuate au fost suportate de stat,

Conform legislaţiei române, art. 15 alin. 1 lit. c din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxă judiciară de timbru orice cereri privitoare la obligaţiile legale de întreţinere.

Totodată, potrivit art. 1 alin. 3 din OG nr. 32/1995, timbrul judiciar se datorează numai atunci când se datorează şi taxa de timbru.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine faptul că prin hotărârea pronunţată de Judecătoria Raională din Minsk Mazowiecki la data de 21 decembrie 2007 în dosarul nr. III RC 272/07, secţia a III-a pentru familie şi copii, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta BAP, formulată în numele fiicei AMP împotriva pârâtului şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei, pentru fiica sa minoră, suma de 400 zloţi lunar până la data de 10 a lunii, cu începere din 4 septembrie 2007, cu o dobândă de 11,5% pe an în caz de neplată lunară a sumei.

Conform menţiunilor din cuprinsul hotărârii, tradusă în limba română, hotărârea a devenit definitivă la data de 8 februarie 2008, neputând fi atacată prin intermediul căilor de atac.

În acelaşi timp, aşa cum rezultă din hotărârea a cărei executare se solicită a fi încuviinţată (pct. III) hotărârea judecătorească este executorie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, o hotărâre pronunţată într-un stat membru şi care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părţile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv.

Hotărârea a cărei executare se solicită a fi încuviinţată, pronunţată la data de 21 decembrie 2007, îndeplineşte cerinţele art. 38 alin. 1, fiind o hotărâre pronunţată de statul polonez, membru al Uniunii Europene, este executorie pe teritoriul Poloniei potrivit pct. III al hotărârii şi a fost declarată executorie în Polonia la cererea reclamantei, în dosarul nr. OZ-72/09 de Tribunalul de Primă Instanţă din Siedlce, secţia administrativă (f. 2, 20).

În baza art. 40 alin. 2 al Regulamentului reclamanta a desemnat ca mandatar ad litem Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Textul art. 40 alin. 3 al Regulamentului prevede depunere actelor prevăzute la art. 53, adică o copie a hotărârii a cărei executare se solicită şi certificatul prevăzut de art. 54 conform modelului prevăzut în anexa V.

 Toate aceste cerinţe au fost îndeplinite de reclamantă.

Astfel, la dosarul cauzei există hotărârea a cărei încuviinţare se solicită, care îndeplineşte toate cerinţele legale necesare pentru stabilirea autenticităţii acesteia şi anume: poartă ştampila Judecătoriei Raionale din Minsk Mazowiecki cu stema Poloniei, este certificată pentru conformitate cu originalul de grefierul adjunct Anna Zboina, poartă semnătura judecătorului PB, aspecte ce rezultă din traducerea în limba română a conţinutului hotărârii.

Totodată, s-a prezentat certificatul conform modelului prevăzut în anexa V a Regulamentului.

În condiţiile depunerii actelor cerute de art. 40 alin. 1 din Regulament,  potrivit dispoziţiilor art. 41 din Regulament, hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităţilor prevăzute la art. 53, fără nicio examinare în temeiul art. 34 şi 35. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări. 

Dat fiind faptul că cerinţele art. 38 alin. 1, 40 alin. 2 şi 3, art. 53 din Regulament sunt îndeplinite, tribunalul făcând aplicarea dispoziţiilor art. 41 va admite în parte cererea formulată şi în consecinţă va încuviinţa executarea pe teritoriul României a hotărârii pronunţată de Judecătoria Raională din Minsk Mazowiecki la data de 21 decembrie 2007 în dosarul nr. III RC 272/07, secţia a III-a pentru familie şi copii.

În ceea ce priveşte executarea efectivă a hotărârii pe teritoriul României prin intermediul executorului judecătoresc, spre deosebire de legislaţia poloneză care reglementează executarea automată la cererea unei instanţe de fond sau a unui organ autorizat, care poate fi şi o instanţă de judecată (conform procedurii de executare a sentinţelor publicată pe site-ul comisiei europene -

http://ec.europa.eu/civiljustice/enforce_judgement/enforce_judgement_pol_ro.htm) legislaţia română nu are o asemenea reglementare, ci potrivit Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi Codului de procedură civilă în cazul în care executarea hotărârii nu se realizează de bunăvoie, executarea silită poate fi declanşată la cererea celui interesat pe calea unei cereri adresată executorului judecătoresc.

Ca atare, în România instanţa numai hotărăşte executarea, iar executarea propriu-zisă are loc în baza cererii creditorului.

Prin excepţie de la regula potrivit căreia executarea silită se declanşează la cererea creditorului, conform art. 453 alin. 2 C.proc.civ., pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, executarea silită prin poprire se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii.

Însă, pentru ca instanţa să poată înfiinţa poprirea era necesar ca reclamanta, în calitate de creditor, să indice terţul poprit.

Prin urmare, în situaţiile, cum este cea din speţă, în care creditorul nu indică terţul poprit, fapt ce împiedică executarea silită prin poprire, tribunalul reţine că atribuţia instanţei este aceea de a soluţiona conflictul juridic dintre părţi, prin pronunţarea unei hotărâri care în principal se aduce la îndeplinire de bunăvoie şi numai dacă o asemenea executare benevolă nu poate avea loc se recurge la executarea silită.

Însă, declanşarea procedurii de executare silită aparţine creditorului, în speţă reclamantei, instanţa neavând atribuţia de a exercita drepturi în numele vreunei părţi.

Ca atare, reclamanta este cea căreia îi revine obligaţia de a sesiza executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită a hotărârii a cărei executare a fost încuviinţată prin prezenta sentinţă.

Instanţa, care trebuie să fie imparţială, nu poate interveni în sprijinul unei părţi, astfel că nu poate acţiona în numele creditorului în vederea obţinerii executării.

În baza acestor considerente, cererea reclamantei de transmitere a hotărârii executorului judecătoresc în vederea executării, cu consecinţa recuperării cheltuielilor de executare din veniturile debitorului sau din vânzarea bunurilor sale mobile şi imobile urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.