Minori

Sentinţă civilă 1227 din 22.11.2011


ROMÂNIA

JUDECATORIA MIZIL  Tip: Sentinta Civila

JUDETUL PRAHOVA Nr./Data: 1227/22.11.2011

Autor: Sectia civila

Domenii asociate: minori

PENSIE ÎNTRETINERE - ADMITE CEREREA

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Mizil la data de 19.10.2011 sub numar de dosar 1896/259/2011, repartizat aleatoriu în modalitatea informatica prezentului complet (civil stagiar nr. 8) reclamantul L.G., în contradictoriu cu Autoritatea Tutelara de pe lânga Consiliul Local Fulga si Consiliul Local Colceag, a chemat în judecata pe pârâta B.I.,  solicitând instantei de judecata ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa dispuna reducerea pensiei de întretinere la care a fost obligat prin Sentinta civila nr. 1367 din 13.10.2009 pronuntata de catre Judecatoria Mizil în dosarul cu nr.876/259/2009 în favoarea minorei L.A.A., nascuta la data de 23.07.2002, întrucât în prezent mai are un minor în întretinere, respectiv L.G.A., nascut la data de 3.07.2011.

În motivarea cererii sale, reclamantul a învederat instantei ca  prin Sentinta Civila nr.1367 /13.10.2009 pronuntata de Judecatoria Mizil, în dosar nr.876/259/2009 a fost obligat la plata pensiei de întretinere în favoarea minorei L.A.A., nascuta la data de 23.07.2002, în cuantum de 175 lei lunar.  A aratat ca în prezent din relatia de concubinaj cu numita T.N. mai are în întretinere un copil minor, respectiv L.G.A., nascut la data de 03.07.2011, motiv pentru care solicita reducerea pensiei de întretinere la care a fost obligat. A mai învederat instantei de judecata ca nu mai are serviciu.

În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile  art.531 Codul Familiei.

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru, în temeiul dispozitiilor art.15 lit.d din Legea 146/1997.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului  instanta a constat urmatoarele: 

În fapt, prin sentinta civila 1367/13.10.2009 pronuntata de Judecatoria Mizil în dosar nr.876/259/2009 (fila 6), având ca obiect majorare pensie de întretinere, s-a dispus majorarea pensiei de întretinere la care era obligat reclamantul L.G. în favoarea minorei Lazar A.A., nascuta la data de 23.07.2002 de la suma de 70 lei lunar la suma de 175 lei lunar, începând cu data de 08.05.2009 si pâna la majoratul minorei. Ulterior, la data de 03.07.2011 s-a nascut minorul Lazar Georgian Andrei, aflat în întretinerea reclamantului, astfel cum rezulta din certificatul de nastere depus la dosarul cauzei. (fila5) .

Instanta a mai avut în vedere în solutionarea cauzei, dispozitiile Noului Cod Civil, prin prisma dispozitiilor art. 6 alin.1 N.C.Civ potrivit carora legea civila este aplicabila cât timp este în vigoare care consacra expres principiul activitatii legii civile si a datei introducerii actiunii, respectiv 19.10.2011.

Obligatia de întretinere este reglementata de dispozitiile art.499 din N.C.Civ. care în alin.1 stabileste ca tatal si mama sunt obligati, în solidar, sa dea întretinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare  traiului, precum si educatia, învatatura, si pregatirea profesionala.

A retinut instanta ca potrivit dispozitiilor art. 516 alin.1 N.C.Civ obligatia de întretinere exista între sot si sotie, rudele în linie dreapta, între frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevazute de lege.

În ceea ce priveste conditiile obligatiei de întretinere, instanta a avut în vedere dispozitiile art.524 N.C. Civ, potrivit carora are drept la întretinere numai cel care se afla în nevoie, neputându-se întretine din munca sa sau din bunurile sale, cele ale art.525 alin.1 N.C.Civ potrivit carora minorul care cere întretinere de la parintii sai se afla în nevoie daca nu se poate întretine din munca sa, chiar daca ar avea bunuri. Totodata, potrivit dispozitiilor art.527 alin.1 N.C.Civ poate fi obligat la întretinere numai cel care are mijloacele pentru a o plati sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

În ceea ce priveste posibilitatea instantei de a modifica cuantumul pensiei de întretinere, aceasta  este prevazuta expres de dispozitiile art. 531 alin.1 N.C.Civ potrivit carora daca se iveste  o schimbare în ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza întretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit împrejurarilor, poate mari sau micsora  pensia de întretinere sau poate hotarî încetarea platii ei.

În cauza de fata, instanta a retinut faptul ca introducerea prezentei actiuni a fost determinata de aparitia unei schimbari în privinta mijloacelor celui care presteaza întretinerea, fata de faptul ca mai are un minor în întretinere, nascut la data de 03.07.2011, respectiv ulterior pronuntarii hotarârii prin care a fost obligat la plata pensiei în cuantum de 175 lei în favoarea minorei L.A.A.

În ceea ce priveste cuantumul pensiei de întretinere alin.2 ale aceluiasi articol stabileste ca atunci când întretinerea este datorata de parinte ea se stabileste pâna la  o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 mai multi copii,  instanta a avut în vedere aceste dispozitii, potrivit carora cuantumul pensiei de întretinere se poate stabili pâna la o treime în cazul în care este datorata pentru 2 copii, precum si faptul ca reclamantul sustine ca nu are loc de munca, sustinere care nu a fost infirmata prin proba contrara de catre pârâta B.I., care nu s-a prezentat în instanta. Având în vedere principiul disponibilitatii procesului civil, instanta nu a putut din oficiu sa faca demersuri pentru a afla daca reclamantul obtine venituri, fara o cerere în acest sens.

Asadar, instanta a retinut ca, cuantumul maxim la care poate ajunge nivelul întretinerii stabilita pentru 2 copii este de o treime din venitul minim pe economie, respectiv suma de 223 lei.  Cu toate acestea, instanta a retinut faptul ca la data pronuntarii sentintei civile nr. 1367/13.10.2009 , când s-a majorat pensia de întretinere în favoarea minorei L.A.A. la suma de 175 lei, reclamantul din cauza de fata era angajat astfel ca majorarea s-a raportat la veniturile pe care acesta le obtinea, precum si faptul ca nu mai avea minori în întretinere, situatie care anterior s-a schimbat .

Totodata, în stabilirea pensiei de întretinere instanta are în vedere si dispozitiile Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului care în art. 2 alin. 2 stabileste ca  principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat în mod legal.  Principiul interesului superior al copilului trebuie sa prevaleze în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecatoresti. Având în vedere aceste dispozitii legale, precum si cele ale alin.4 potrivit carora persoanele prevazute la alin. (3) sunt obligate sa implice familia în toate deciziile, actiunile si masurile privitoare la copil si sa sprijine îngrijirea, cresterea si formarea, dezvoltarea si educarea acestuia în cadrul familiei, si în prezenta cauza, având ca obiect majorare pensie de întretinere principiul director al  deciziei instantei va fi interesul superior al minorei L.A.A., nascuta la data de 23.07.2002.

Având în vedere aspectele invocate, precum si faptul ca reclamantul trebuie sa acorde întretinere ambilor minori, fata de suma maxima la care poate fi stabilita pensia de întretinere pentru cei doi minori împreuna, respectiv 223 lei, instanta a redus pensia de întretinere de la suma de 175 lei la suma de 100 lei lunar în favoarea minorei L.A.A., considerând ca raportat la situatia data, având în vedere si faptul ca celalalt minor este în vârsta de 4 luni, precum si faptul ca reclamantul nu obtine venituri, aceasta suma, care se încadreaza în cuantumul maxim al întretinerii la care poate fi obligat reclamantul, este îndestulatoare. Totodata, instanta a avut în vedere ca si mama minorei L.A.A., respectiv pârâta B.I. trebuie sa se îngrijeasca de cresterea si educarea acesteia.

De asemenea, instanta a mai retinut, în ceea ce priveste data de la care se acorda pensia de întretinere, dispozitiile art.532 alin.1 N.C.Civ stabilesc ca pensia de întretinere se datoreaza de la data cererii de chemare în judecata. Astfel, acest moment este prezumat ca fiind cel în care se naste starea de nevoie a creditorului întretinerii. În ceea ce priveste momentul pâna la care se acorda pensie de întretinere, acesta este cel al majoratului minorilor.

Având în vedere dispozitiile legale mentionate, precum si situatia de fapt, astfel cum a fost retinuta de catre instanta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta a admis actiunea formulata de catre reclamantul L.G. si a redus pensia de întretinere stabilita în favoarea minorei L.A.A., nascuta la data de 23.07.2002, prin Sentinta civila nr.1367/13.10.2009 pronuntata de Judecatoria Mizil în dosarul cu nr. 876/259/2009 de la suma de 175 lei lunar la suma de  100 lei lunar, de la data introducerii actiunii, respectiv 19.10.2011 si pâna la majoratul acesteia.

 ÎNTOCMIT,

Judecator Georgeana Viorel