Valoare probatorie factură fiscală neacceptată de profesionistul căruia i se opune.Simpla menţiune de pe factura fiscală cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale

Prin DECIZIA CIVILĂ NR. 611/A din 30.4.2015, Tribunalul Braşov a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. ERMD S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. C S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 12403/12.11.2014 a Judecătoriei Braşov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. ERMD S.R.L.

În acest sens, tribunalul a reţinut următoarele:

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 479 Cod procedură civilă şi motivelor de apel invocate de apelanta-pârâtă, Tribunalul constată că apelul acesteia este întemeiat, pentru următoarele motive:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. C S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. E R M D S.R.L. are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 514,35 lei cu titlu de debit principal, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, calculate de la scadenţă şi până la achitarea integrală a debitului, debitul principal şi penalităţile de întârziere fiind solicitate de reclamantă în baza facturii fiscale seria CER nr. 3243/10.12.2013.

Or, din proba cu înscrisuri administrată în cauză, nu rezultă existenţa între reclamanta S.C. C S.R.L. şi pârâta, a unui raport juridic în baza căruia pârâta să îşi fi asumat obligaţia de a achita reclamantei suma de 514,35 lei reprezentând contravaloare produse livrate, precum şi penalităţi de întârziere.

Factura fiscală nr. 3243 din data de 10.12.2013 emisă de intimata-reclamantă S.C. C S.R.L. poartă doar ştampila societăţii emitente şi semnătura reprezentantului său, nefiind acceptată expres de către beneficiarul S.C. E R M D S.R.L.

Astfel, factura fiscală menţionată nu poartă semnătura reprezentantului societăţii apelante, iar semnarea confirmării de primire a facturii fiscale respective, trimisă societăţii S.C. E S.R.L. (denumire eronată a societăţii apelante), a fost realizată de către delegatul unei alte societăţi, S.C. M T S.R.L., a cărei ştampilă a fost aplicată pe confirmarea de primire.

În aceste condiţii, factura fiscală nr. 3243 din data de 10.12.2013 face dovadă doar împotriva emitentei S.C. C S.R.L., ea neputând face dovadă împotriva destinatarului care nu a semnat-o decât în condiţiile art. 277 alin. 2 Cod procedură civilă, adică în condiţiile în care intimata-reclamantă ar fi dovedit că destinatarul facturii îşi organizează activitatea specifică în acest fel (pe baza facturilor recepţionate odată cu marfa sau serviciul contractat) sau dovedind existenţa unui raport juridic stabil şi constant cu emitentul (de exemplu, emitentul a efectuat plăţi anterioare în aceleaşi condiţii sau şi-a executat prestaţiile corelative în mod necontestat, ceea ce este denumit în doctrină şi practică „acceptarea tacită” a facturii).

Or, în speţă, emiterea facturii fiscale nr. 3243 din data de 10.12.2013 nu a avut la bază existenţa unor comenzi ale apelantei-pârâte a căror executare să poată fi considerată ca fiind realizată prin emiterea facturii, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada împrejurărilor menţionate de art. 277 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel că factura fiscală amintită nu poate face dovadă împotriva apelantei-pârâte.

În apel, iar nu şi în faţa primei instanţe, intimata-reclamantă a susţinut că apelanta-pârâtă a acceptat tacit factura fiscală menţionată, prin plata acesteia, însă nu a depus la dosar în acest sens decât fişa analitică partener emisă tot de reclamanta S.C. C S.R.L. şi un istoric al tranzacţiilor S.C. C S.R.L., emis de Banca CR, fără a depune la dosar, însă, ordine de plată emise de apelanta-pârâtă din care să rezulte că aceasta a efectuat plăţile respective chiar în considerarea facturii fiscale nr. 3243 din data de 10.12.2013, astfel că nu se poate reţine nici acceptarea tacită de către apelanta-pârâtă a facturii fiscale menţionate.

De remarcat, de altfel că, în cuprinsul întâmpinării formulate în apel, intimata a arătat că la data de 26.11.2014 apelanta a achitat integral debitul restant potrivit facturii fiscale amintite, astfel că instanţa nu mai poate dispune în nicio situaţie obligarea intimatei-pârâte la plata debitului restant.

În privinţa penalităţilor de întârziere solicitate, Tribunalul reţine, în concordanţă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acest sens, că simpla menţiune de pe factura fiscală cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului consacrat în prezent de dispoziţiile art. 1270 Cod civil, întrucât factura fiscală respectivă reprezintă un act unilateral de voinţă al intimatei-reclamante, neasumat în mod expres de către apelanta-pârâtă.

Penalitatea reprezintă o sancţiune contractuală prestabilită ceea ce înseamnă că este rezultatul exclusiv al manifestării de voinţă a părţilor contractante, iar pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în practica sa, că nici semnarea facturilor nu înseamnă automat şi acceptarea unui procent de penalitate nemenţionat pe aceasta decât în cazul asumării acestora prin contract, prin acord de voinţă.

Domenii speta

Spete similare