Cerere de restituire taxă poluare. aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar. legalitatea cererii

La data de …, prin cererea înregistrata sub nr… NE  a chemat în judecata civila pe pârâtii ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ROŞIORII DE VEDE şi ADMINISTRAATIA FONDULUI PENTRU MEDIU şi a solicitat instanţei ca prin sentinta ce va pronunţa sa dispuna anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. …, emisa de ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE ROŞIORII DE VEDE şi obligarea pârâtilor  la plata sumei de 3222 lei actualizata cu dobânda legala calculata potrivit art 120 din OG nr. 92/2003,  reprezentând timbru de mediu  pentru autovehicule, achitată conform chitanţei seria … nr ….

În susţinerea cererii formulate, a motivat:

A achizitionat autoturismului marca AUDI, tipul 80 cu număr de identificare …, serie motor …, cilindree … cmc, nr. de înmatriculare … numărul cârtii de identificare a vehiculului …, prin act  de vinzare-cumparare încheiat la data de ….

Pentru a înmatricula vehiculul a fost obligat sa plăteasca  o taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 3222 lei.

Taxa a fost perceputa şi achitata in temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, conform  chitanţei  seria … nr. …. din …, deşi  autoturismul Audi 80 a fost înmatriculat în anul 1983.

A susţinut că taxa de poluare este nelegala fiind perceputa in baza unor texte legale inaplicabile in dreptul intern,  contrare prevederilor de la art. 148 alin. (2) din Constituţie, unde este instituita obligaţia de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, in speţa art.90 paragraful 1 din Tratatul CE.

In baza acestor considerente, a solicitat restituirea sumei de 3222 lei ce a fost plătită cu titlu de taxa de poluare si a dobânzi legale  începând cu data de 27.03.2013 si pana la achitarea integrala a sumei.

In drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.1092, art.992-997 Cod civil, , art.90 din Tratatul CE, art. 148 din Constituţia României, art.124 Cod procedura fiscal şi  O.G. 9/2000.

In dovedirea cereri formulate a depus la dosar înscrisuri(filele 5-11)

La data de …, pârâtul  ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANA A FINANŢELRO PUBLICE TELEORMAN  a formulat intâmpinare pentru pârâtul ADMINISTRATIA FINANŢELOR PUBLICE ROŞIORII DE VEDE(în prezent Serviciul Fiscal Municipal Roşiorii de Vede, filele 23-25) şi a invocat excepţia tardivitaţii acţiunii iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acesteia.

În susţinerea excepţiei tardivitaţii acţiunii a  motivat că decizia nr. … privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu nu a fost contestata potrivit dipoziţiilor legislaţiei in vigoare motiv pentru care acţiunea intemeiata pe prevederile  art. 117 alin. 1, lit d din Codul de procedura fiscala, este inadmisibila.

Pe fondul cauzei a motivat că reclamantul nu face dovada achitarii taxei autovehiculului intr-o tara a Uniunii Europene .

Pe fond, solicităm respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, pentru următoarele considerente:

Reclamantul nu face dovada achitării dintr-o tara a Uniunii Europene a autovehiculului respectiv , precizând faptul ca l-a achiziţionat, prin contract de vanzare-cumparare, de la KS din localitatea Cehu- Silvaniei, …, judeţul Sălaj.

Potrivit legislaţiei cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României şi a fost considerată o alternativă de tranziţie, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre, România a renunţat la actele normative care restricţionau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menţionăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro şi Euro 1, iar de la 1.01.2002 şi a celor cu Euro 2).

Conformându-se acestei cerinţe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Astfel, prin O.U.G. 9/2013 legiuitorul a inlaturat diferenţa de tratament fiscal fata de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulaţie in România si produsele naţionale, stabilind faptul ca timbrul de mediu se va datora si pentru produsele naţionale cu privire la care s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare [art. 4, alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 9/20131, precum si pentru acele autovehicule pentru care chiar daca aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natura fiscala au obţinut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare fart. 4, alin. (1) lit. d) din OUG 9/20131 .

La articolul 4, alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013 s-a prevăzut ca timbrul de mediu se datorează si cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau inmatricularea fara plata a taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

In cauza nu sunt incidente prevederile art. 110 din TFUE, precum si considerentele expuse de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din cauza Nisipeanu contra României, intrucat prin OUG nr. 9/2013 nu a mai fost menţinută discriminarea data de diferenţa de tratament in favoarea produselor naţionale- care nu erau supuse sarcinilor fiscale- si cele importate- care erau supuse acestor sarcini.

Astfel, prin O.U.G. nr. 9/2013 legiuitorul a inlaturat diferentele de tratament fiscal fata de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulaţie in România si produsele naţionale, prin stabilirea faptului ca timbrul de mediu se va datora si pentru produsele naţionale cu ocazia înscrierii in evidentele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numărului de inmatriculare.

În drept, şi a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art 205 Cod proc civ

Pârâtul Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare la data de …(filele 34-38), prin care a invocat excepţia  inadmisibilitaţii acţiunii, iar pe fondul cauzei  a solicitat instanţei să respinga ca neîntemieiata cererearea reclamantului

În sustinerea excepţiei invocate  a motivat că reclamantul  indică ca obiect principal al acţiunii introductive restituirea unei sume de bani, dar îşi argumentează întregul demers printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013

Vătămarea dreptului sau interesului său legitim s-ar datora în exclusivitate stării de nelegalitate şi neconstituţionalitate a OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ceea ce conduce la concluzia că este vorba despre o situaţie tipică art. 9 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Reclamantul trebuia să aibă în vedere faptul că regimul juridic al acţiunilor împotriva ordonanţelor Guvernului, stabilit de acest articol, prin raportare la jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale şi a instanţelor judecătoreşti, relevă o serie de particularităţi, cu precădere în ceea ce priveşte condiţiile acţiunii, obiectul acesteia şi incidenţa instituţiei suspendării executării actului administrativ, după cum urmează:

Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă, din analiza conţinutului art. 9 din Legea nr. 554/2004 rezultând existenţa a două astfel de situaţii:

a)când este pusă la îndoială prezumţia de constituţionalitate a unui astfel de act (situaţie în care art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acţiunea trebuie însoţită de excepţia de neconstituţionalitate).

b)când a fost constatată neconstituţionalitatea unei ordonanţe de Guvern, situaţie în care acţiunea trebuie introdusă în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.

În aceste condiţii, astfel cum este recunoscut jurisprudenţial şi doctrinar, admisibilitatea acţiunii este condiţionată de răsturnarea prezumţiei de constituţionalitate a Ordonanţei Guvernului pretins vătămătoare. în cazul în care ordonanţa de urgenţă sau dispoziţia din ordonanţa de urgenţă ce se consideră vătămătoare nu a fost declarată neconstituţională, acţiunea în contencios administrativ este admisibilă numai împreună cu excepţia de neconstituţionalitate.

În situaţia în care acţiunea ce vizează ordonanţa de urgenţă nu este însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, acţiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.

Cu privire la fondul cauzei,  a motivat:

OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule este un act normativ în vigoare, care se bucură de prezumţia de legalitate şi constituţionalitate până la proba contrară, care nu există deocamdată.

La 7 aprilie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 Ioan Tatu c. Statul Român şi, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunţat aratând că  articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională."

Aceeaşi soluţie a fost menţinută de instanţa europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 Nisipeanu c. Statul Român.

Articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naţionale şi, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.

O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naţionale în ceea ce priveşte scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanţi, cu cele europene, România fiind sancţionată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.

 O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerinţele comunitare cu necesităţile interne referitoare la menţinerea obligaţiei fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative.

Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligaţia fiscală având în vedere principiul "poluatorul plăteşte", fiind taxate primordial emisiile generate de maşina. Timbrul de mediu priveşte nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5) şi reprezintă cu adevărat o taxă de mediu, întrucât se calculează în principal în funcţie de emisia de C02, (luata în calcul în întregime pentru timbru, fata de reglementările anterioare), înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

În preambulul O.U.G. nr. 9/2013 se arată că, prin adoptarea actului normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit si relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de C02.

Orice metoda de impunere poate să fie de unii agreată, de alţii contestată, însă , în majoritatea statelor europene, si nu numai, poluarea generata de autovehicule este taxata. Metodele de taxare, precum si valorile, sunt diferite de la tara la tara deoarece la nivel de Uniune nu exista o reglementare care sa instituie o taxa unica.

În Uniunea Europeana, există mai multe state care isi calculează taxa de poluare în principal în funcţie de emisia de C02: Franţa, Spania, Irlanda Olanda, Portugalia, Slovenia. In unele tari, precum Franţa sau Olanda, cotele sunt mult mai mari decât în România, dar acest lucru este permis de puterea de cumpărare diferita.

In contextul intenţiei de armonizare europeană, dar şi pentru a fi în deplin acord cu directivele europene, România a ales o taxare doar in funcţie de emisia de C02 si de gradul de poluare a tehnologiei.

Contrar susţinerilor reclamantului, O.U.G. nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de provenienţa autovehiculului. Astfel, art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede:

" Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată:

a)cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

b)la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, şi pentru care se transcrie dreptul de proprietate".

Procesul civil este guvernat de principiul "actori incumbit probatio", prevăzut de art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit căruia "cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Reclamantul nu  a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate, respectiv nu s-a făcut proba existenţei unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei şi o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.

Pentru a se putea antrena răspunderea statului, trebuie verificat dacă o eventuală încălcare a dreptului de proprietate ar rezulta în mod direct din achitarea timbrului de mediu instituit prin O.U.G. nr. 9/2013.

Din sumele colectate cu titlu de timbru de mediu se finanţează programe pentru protecţia mediului, în baza OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, astfel: Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţii.

Indiferent de forma pe care taxa a îmbrăcat-o (taxă de primă înmatriculare/taxă pe poluare/timbru de mediu),  prin aplicarea acestei masuri fiscale, pe langa proiectele si programele finanţate de A.F.M., s-a derulat încă din anul 2005 „Programul Rabla", fiind scoase din uz un număr de 410.238 autovehicule vechi si poluante, astfel: 2005 - 14.607; 2006 - 15.110; 2007 - 16.444; 2008 - 30.466; 2009 - 32.327; 2010 -189.360; 2011- 116.641; 2012 - 25.000.

Pe langa aceste cantităţi de emisii care au fost reduse, prin casarea autovehiculelor au fost eliberate suprafeţe in localităţi de cea 10 mp/autovehicul, a fost introdusă o cantitate de cea 650 Kg/autovehicul de deşeu metalic în sistemul de reciclare, realizandu-se astfel si obiectivele de mediu conform Directivei 2000/53/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L 269 din 21 octombrie 2000.

In drept, şi-a întemeiat cererea  pe dispoziţiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Soluţionând cauza, pe baza actelor şi lucrarilor de la dosar, Tribunalul a apreciat că acţiunea reclamantului este întemeiată, numai în ce priveşte restituirea contravalorii timbrului de mediu în suma de 3222 lei achitata pentru inmatricularea atutovehiculului.

Pentru a pronunţa această soluţie a avut în  vedere următoarele considerente:

Cu privire la excepţia inadmisibilitaţii acţiunii invocată de pârâtul Administraţia Fondului pentru Mediu.

Pretenţiile reclamantului constau  în obligarea pârâtilor la restituirea sumei înscrisă  în  decizia de calcul a timbrului de mediu,  achitată în virtutea OUG nr. 9/2013 pentru autovehicule, având în vedere neconformitatea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană.

Pârâtul Administraţia Fondului pentru Mediu, în mod greşit a apreciat că reclamantul ar fi invocat sau ar fi trebuit să invoce neconstituţionalitatea dispoziţiilor OUG nr. 9/2013, în condiţiile în care din cererea formulată nu reiese acest fapt.

Reclamantul a solicitat instanţei să constate neconformitatea dispoziţiilor OUG nr. 9/2013, cu cerinţele comunitare referitoare la menţinerea obligaţiei fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 Ioan Tatu c. Statul Român şi, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunţat astfel: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională."

Aceeaşi soluţie a fost menţinută de instanţa europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 Nisipeanu c. Statul Român.

Cu privire la excepţia tardivitaţii formularii  cererii invocata de pârâtul Administraţia Finanţelor Publice Roşiorii de Vede(în prezent Serviciul Fiscal Municipal Roşiorii de Vede).

Pârâtul a susţinut că decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu nu a fost contestata, motiv pentru care potrivit dipoziţiilor legislaţiei in vigoare acţiunea intemeiata pe prevederile  art. 117 alin. 1, lit d din Codul de procedura fiscala, este inadmisibila.

Susţinerile pârâtului sunt neîntemeiate în condiţiile în care prin Decizia 24/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat recursul în interesul legii care stabileşte că pot fi formulate cereri de chemare în judecată privind restituirea taxei de poluare sau timbrului de mediu fără parcurgerea  procedurii prevăzută de dispoziţiile art 7 din Legea nr. 554/2004 şi fără a  solicita anularea actului administrativ fiscal în baza  căruia a fost stabilita taxa achitată.

Cu privire la fondul cauzei:

Reclamantul NE a achizitionat autoturismului marca AUDI, tipul 80 cu număr de identificare …, serie motor …, cilindree … cmc, nr. de înmatriculare …, numărul cârtii de identificare a vehiculului …, prin act  de vinzare-cumparare încheiat la data de ….

Pentru a înmatricula vehiculul a fost obligat sa plătesca  o taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 3222 lei.

Taxa a fost perceputa şi achitata in temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, conform  chitanţei  seria … nr. … din …, deşi  autoturismul marca Audi 80 a fost înmatriculat anterior, în anul 1983.

Faţă de cererea reclamantului instanţa are de analizat compatibilitatea O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispoziţiile art. 110 T.F.U.E.

Legiuitorul  a urmărit în principal găsirea unei formule legislative care să nu mai conţină deficienţele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferenţă de tratament în favoarea produselor naţionale – care nu erau supuse sarcinilor fiscale – şi cele importate – care erau supuse acestor sarcini). Astfel, prin O.U.G. 9/2013 legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferenţe de tratament fiscale faţă de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulaţie în România şi produsele naţionale, stabilind faptul că timbrul de mediu se va datora şi pentru produsele naţionale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare precum şi pentru acele autovehicule pentru care chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obţinut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare.

La art. 4, alin. (1), lit. d) din O.U.G. 9/2013 s-a prevăzut că timbrul de mediu se datorează şi cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.  

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. 9/2013, timbrul de mediu se datorează:  a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului;c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

 Practica legislativă internă a reflectat dorinţa persistentă a legiuitorului român de a introduce şi menţine, ulterior aderării statului român la Uniunea Europeană, diverse soluţii normative care să permită taxarea – într-o formă sau alta – a autovehiculelor (de ocazie) importate, cu ocazia primei înmatriculări a acestora în România.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007 şi până la data 31 iunie 2008, dispoziţiile art. 2141 C. fisc. au instituit taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

 Întrucât unul dintre principalele aspecte problematică ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplica autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica şi autovehiculelor aflate pe piaţa internă, Comisia Europeană a demarat etapele iniţiale a procedurii de infringement faţă de statul român ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 110 T.F.U.E. Guvernul a reacţionat adoptând o nouă reglementare, respectiv O.U.G. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care avea în esenţă acelaşi conţinut şi aceleaşi deficienţe în raport de exigenţele dreptului european ca şi dispoziţiile art. 2141 C. fisc. (în sensul că aceeaşi diferenţă de tratament exista şi potrivit O.U.G. 50/2008 între autovehiculele second-hand achiziţionate din Uniunea Europeană în vederea punerii în circulaţie a acestora în România şi autovehiculele de ocazie similare înmatriculate deja în România). Însă, faţă de norma din Codul fiscal, O.U.G. 50/2008 pretindea că îmbracă veşmântul unei taxe pentru protejarea mediului înconjurător.

În urma unei jurisprudenţe relativ divergente a instanţelor de judecată[1], ulterior pronunţării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie Europeană în cauza C-402/09, Ioan Tatu c. Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Mediului prin care instanţa de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment (respectiv O.U.G. 50/2008) este contrară art. 110 T.F.U.E., jurisprudenţa s-a aliniat în unanimitate acestei hotărâri, în sensul conchiderii asupra caracterului contrar a O.U.G. 50/2008 faţă de art. 110 T.F.U.E.

Ulterior, legiuitorul a reacţionat la această decizie a C.J.U.E. prin schimbarea denumirii taxei, din taxă de poluare în „taxa pentru emisiile poluante” introdusă prin Legea nr. 9/2012, adoptată la data de 6 ianuarie 2012 . Deşi iniţial destinată a se aplica şi la înmatricularea autovehiculelor naţionale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art. 2141 C. fisc. sau taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, urmare a unor manifestaţii publice de amploare din iarna anului 2012, respectiva normă care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante şi cu privire la autovehiculele naţionale aflate în situaţia menţionată a fost suspendată prin O.U.G. 1/2012 până la data de 1 ianuarie 2013, astfel încât în această perioadă, între reglementarea anterioară (O.U.G. 50/2008) şi Legea nr. 9/2012 nu exista nicio diferenţă de natură juridică, singurul aspect modificat fiind denumirea sarcinii fiscale.

La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispoziţiile suspendate ale Legii nr. 9/2012 care prevedeau faptul că obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule prevăzută de art. 2141 C. fisc. şi nici taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008.

Ulterior, prin O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013 şi în esenţă quasi-identică cu dispoziţiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 şi până la abrogarea acestui act normativ de către O.U.G. 9/2013.

 Dispoziţiile art. 110 T.F.U.E. prevăd faptul că „(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare; (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie”.

Scopul art. 110 T.F.U.E. este  acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea internă discriminatorie.

 Cum tratatul interzice taxele vamale la import şi la export, precum şi taxele cu efect echivalent, aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conţinut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever faţă de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurenţă cu produsele indigene.

Art. 110 T.F.U.E. are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină[4] arătându-se faptul că această normă impune o „neutralitate totală (s.n. – S.G.) a fiscalităţii interne în ceea ce priveşte produsele naţionale şi cele importate”.

Potrivit jurisprudenţei a C.J.U.E., interdicţia prevăzută la articolul 110 T.F.U.E. trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale.

Instanţa de contencios european, a arătat că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul şi de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională şi introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate,.

O astfel de situaţie ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicţiile prevăzute la articolele 28 T.F.U.E., 30 T.F.U.E. şi 34 T.F.U.E. referitoare la interzicerea taxelor vamale la import şi export, a restricţiilor cantitative la import, precum şi orice taxe şi măsuri cu efect echivalent.

 În hotărârea pronunţată de către C.J.U.E. în C-402/09, Ioan Tatu,(  reglementarea internă anterioară -O.U.G. 50/2008), însă raţionamentul C.J.U.E. se aplică, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte reglementarea anterioară din cuprinsul ex-art. 2141 C. fisc.,  şi considerăm că s-ar aplica şi în ceea ce priveşte Legea nr. 9/2012, cel puţin în forma sa în vigoare până la data de 1 ianuarie 2013, era contrară dreptului unional.

Potrivit reglementării aplicabile la momentul respectiv, cu ocazia achiziţionării unui autovehicul second-hand deja înmatriculat în România (produs naţional în sensul art. 110 T.F.U.E.) dobânditorul nu era obligat la suportarea unei sarcini fiscale, în timp ce pentru ipoteza în care problema s-ar pune în raport de un autovehicul de ocazie importat (produs al altui stat membru în accepţiunea art. 110 T.F.U.E.) în vederea punerii sale în circulaţie în România, respectiva sarcină fiscală prevăzută de normele dreptului intern se aplica.

În aceste condiţii, fiind relativ clar caracterul şi efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate, precum şi corelativul efect favorizant în raport de produsele naţionale, Curtea, ulterior sublinierii faptului că „articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor şi să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naţionale şi descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”,  a concluzionat în mod ferm că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională

În concluzie, reglementarea actuală cuprinsă în O.U.G. 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanţă cu dispoziţiile art. 110 T.F.U.E. în ceea ce priveşte autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulaţie în România.

Normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naţionale, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.

Cu toate acestea, acelaşi efect favorizant faţă de produsele naţionale îl prezintă şi dispoziţiile O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puţin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.

Trebuie menţionat faptul că, pe de o parte, parcul auto intern este compus într-o proporţie relativ importantă de autovehicule .bunuri naţionale în accepţiunea art. 110 T.F.U.E.. cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule ,ex-art. 2141 C. fisc., taxa de poluare O.U.G. 50/2008, sau taxa pentru emisiile poluante ,Legea nr. 9/2012,, taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării, astfel încât o însemnată parte din piaţa autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de O.U.G. 9/2013.

Pe de altă parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, în sensul art. 110 T.F.U.E.) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România (art. 4, lit. a) din O.U.G. 9/2013).

Prin acest efect al O.U.G. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziţionarea unui autovehicul sunt direcţionate spre dobândirea unui autovehicul naţional din categoria acelora nesupuse plăţii timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziţionării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4, alin. 1, lit. a) din O.U.G. 9/2013), astfel încât rezultă caracterul indirect discriminator faţă de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispoziţiilor art. 110 T.F.U.E.

În raport de cele expuse , Tribunalul  constată că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculelor  în ţară a fost încasată cu încălcarea dispoziţiilor art. 90(1) din Tratat şi pe cale de consecinţă urmează să admită acţiunea formulată de reclamant şi să oblige pârâtii  să platească acestuia ,  suma de 3222 lei, actualizata cu dobânda legala calculata potrivit art 120 din OG nr. 92/2003,  reprezentând timbru de mediu  pentru autovehicule, achitată conform chitanţei seria … nr …

Cu privire la capatul de cerere privind anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule  nr. … emisa de Administraţia Finanţelor Publice Roşiorii de Vede , instanţa a reţinut că timbrul de mediu achitat de reclamant nu a fost stabilit prin decizia a cărui anulare o solicita acestuia.

De altfel, reclamantul nici nu a depus aceasta decizie la dosarul cauzei.

Din aceste considerente, acest capat de cerere urmeaza să fie respins ca nefondat.

În temeiul art 451 Cod proc civ, Tribunalul va  obliga pârâtii să platească  reclamantului cheltuieli de judecata în suma de 300 lei , reprezentând taxa judiciara de timbru.

Domenii speta

Spete similare