Plangere impotriva rezolutiei procurorului

Sentinţă penală 201 din 21.05.2014


Dosar nr. 13357/288/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RM.VÂLCEA, JUDEŢUL VÂLCEA

SECŢIA PENALĂ 

Operator de date cu caracter personal nr.4078

SENTINŢA PENALĂ NR. 201

Şedinţa publică din data 21 mai 2014

Instanţa constituită din:

Preşedinte: V. V.

Grefier: T. A. –M.

**********

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Pe rol fiind pronunţarea soluţiei în cauza penală privind pe petenta M. T. având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781 C. proc. pen.), în contradictoriu cu intimaţii N. A. S., I. M.,  P. V. C., şi Primăria Municipiului R.V. – DADP.

Potrivit dispoziţiilor art. 405, alin. 2 C. proc. pen., părţile nu se citează la pronunţarea sentinţei.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au avut loc în data de 07 mai 2014, fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte din prezenta sentinţă, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea soluţiei pentru termenul de astăzi, 21 mai 2014.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei, instanţa constată următoarele:

Prin plângerea, înregistrată pe rolul instanţei la data de 23.12.2013, sub nr. 13357/288/2013, petenta M. T. a contestat ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria R. .V. în dosarul nr. 854/P/2009 la data de 23.10.2013.

Prin ordonanţa emisă în dosarul nr. 854/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. la data de 23.10.2013 s-a dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin 1 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C pen. a învinuiţilor: N. A. S., I. M., T. V., M. T. şi P. V. C. şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 500 lei pentru N. A. S., I. M. şi T. V., şi amenzii în cuantum de 1000 lei pentru M. T. şi P. V. C..

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esenţă, că argumentele reţinute de organele de urmărire penală sunt netemeinice şi nereale în condiţiile în care  nu a săvârşit nici o faptă penală în legătură cu această operaţiune de inventariere. Astfel, a arătat petenta că prin decizia nr. 227/18.11.2008 emisă de DADP a fost constituită comisia centrală de inventariere a patrimoniului DADP pe anul 2008 cât şi constituirea comisiilor de inventariere a patrimoniului  DADP pe gestiuni pe anul 2008, petenta făcând parte din comisia V pentru inventarierea bunurilor din gestiunea prestări servicii şi grădina zoo, gestionar S. R..

A arătat în continuare că prin decizia nr. 227 din 18.11.2008 emisa de DADP a fost constituita comisia centrala de inventariere a patrimoniului DADP pe anul 2008 cat si constituirea comisiilor de inventariere a patrimoniului DADP pe gestiuni pe anul 2008, eu făcând parte din comisia V pentru inventarierea bunurilor din gestiunea prestări servicii si gradina zoo, gestionar S. R..

Comisia de inventariere din care făcea parte a fost constituita din 5 membri, dar nu întotdeauna parte dintre aceştia au participat efectiv la inventariere, unii membrii ai acesteia fiind reţinuţi pentru diverse lucrări la instituţie, chestiune cunoscuta de altfel la comisia centrala de inventariere care avea atribuţii in organizarea, supravegherea si coordonarea activităţii de inventariere, având ca argument pct. 7 din Normele privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv aprobate prin OMFP NR. 1753/2004.

Într-adevăr, potrivit acestor dispoziţii, inventarierea elementelor de activ si de pasiv se efectuează de către comisii de inventariere formate din cel puţin doua persoane.

Prin semnarea listelor de inventar de către membrii comisiei de inventariere care nu au participat la verificarea din teren nu însemna automat si obligatoriu ca aceştia au semnat cunoscând ca in gestiune ar fi existat vreo lipsa.

Semnarea de către aceştia a listelor de inventariere presupunea fie verificarea bunurilor respective din lista de inventariere cu cele din teren fie aşa după cum au declarat prin asumarea răspunderii.

A precizat petenta că asumarea semnării listelor de inventariere, si astfel acceptând prin urmare posibilitatea ca aceste liste sa nu reflecte realitatea nu consideră ca ar fi un temei legal pe care de altfel se bazează organul de cercetare penala pentru a constata săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual si de abuz in serviciu contra intereselor publice făcut de către mine.

Inventarierea bunurilor din gestiunea învinuitului S. R. s-a făcut respectând întocmai dispoziţiile prevăzute in decizia de inventariere, în Instrucţiunile comune privind organizarea si desfăşurarea operaţiunilor de inventariere pentru anul 2008 anexa la Dispoziţia primarului nr. 5713 din 29.10.2008, precum si a O.M.F.P. nr. 1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv.

Prin completarea si semnarea declaraţiilor de la începutul, respectiv finalizarea inventarierii cat si prin semnarea listelor de inventariere, însuşi învinuitul Stanisor Radu recunoaşte ca au fost inventariate toate bunurile din gestiune si nu face nici o menţiune referitoare la vreo lipsa sau neregula cu privire la inventariere.

Prin urmare, se recunoaşte astfel existenta bonurilor valorice de combustibil la inventarierea efectuată. Problema de lămurit in speţa, ar fi de ce nu s-a cercetat acest aspect precum si când si cu ce ocazie a declarat S. R. ca bunurile (bonurile de combustibil) nu au fost în fapt la inventariere.

S-a întrebat petenta de ce nu a făcut-o din 26.11.2008 când a început inventarierea şi pana la data de 12.12.2008 (daca aceasta este data formulării acestei declaraţii) când completează si semnează declaraţia de încheiere de inventar.

Daca pentru sancţionare, se da crezare si eficienta la astfel de declaraţii ulterioare şi fără ca ea sa fie prezenta la luarea lor, nu ar face decât ca si in alte împrejurări in materie de inventariere sa se atingă - fie si doar printr-o sancţiune administrativa - prestigiul unor oameni si a unor profesii (în speţa acea de contabil) fapt ce ar avea repercursiuni grave in funcţionarea normala a societăţilor si instituţiilor in operaţiunile de inventariere a patrimoniului.

Procesul verbal de inventariere întocmit de către comisia de inventariere la data de 07.01.2009 din care făcea parte si luat la cunoştinţă de către gestionarul S. R. împreună cu listele de inventar au fost predate comisiei centrale de inventariere care a întocmit Procesul verbal de onventariere generală la data de 13.01.2009, aprobat de Directorul General din care un exemplar a fost depus la DGEF a Primăriei R.V..

Aceeaşi Comisie centrala de inventariere a sesizat stocul foarte mare de bonuri valorice de carburanţi si a propus o reinventariere a acestora pe baza balanţei de la 31.12.2008 precum si transferarea excedentului de bonuri valorice carburanţi către gestiunea administrativ, coloana auto, semaforizare-salubritate, după ce contabilele de gestiune vor preda şefilor de sectoare pana la 28.01.2009 listele cu stocurile, iar aceştia vor analiza stocurile si vor prezenta concluziile in scris directorului general pana la 15.02.2009.

Din comisia centrala de inventariere făcea parte si doamna B. A. şef birou contabilitate care nu a sesizat vreo neconcordanta sau lipsuri in lista de inventariere pentru carburanţi.

Totuşi, prin referatul nr.615 din 19.01.2008 întocmit de către fostul director economic N. V. s-a propus numirea unei comisii de inventariere care sa efectueze reinventarierea bonurilor valorice de carburanţi existente in toata DADP, iar cu privire la gestiunea prestări servicii zoo, gestiunea S. R., a constatat, împreună cu d-na B. A. – şef birou contabilitate – lipsuri şi neconcordanţe foarte grave în datele înscrise în lista de inventariere, opinând că nu s-a făcut inventarierea pe teren a bonurilor valorice de carburanţi, deşi responsabil pentru organizarea si conducerea evidenţei contabile o avea aceasta persoană în calitatea sa de director economic. Ulterior, la data de 20.01.2009, deci după aproximativ 2 luni de la prima inventariere se reinventariată bonurile valorice carburanţi la secţia Prestări servicii, unde s-a constatat lipsa a 1012 bucăţi BVC in valoare de 47860 lei.

Nu comisia centrala de inventariere a reinventariat bonurile de carburanţi ci o cu totul alta comisie de inventariere constituita in acest scop. Văzând ca exista o lipsa aşa mare (practic lipseau toate bonurile valorice de combustibil), directorul economic a considerat ca lipsa ar proveni si de la inventarierea anuala începută la data de 26 noiembrie 2008 făcând afirmaţii cum ca membrii comisiei de inventariere ar fi consemnat in fals existenta bonurilor valorice.

A susţinut petenta că pentru a-si acoperi neglijenţa în organizarea şi conducerea evidentei contabile, a faptului ca nu a fost recalculata si constituita garanţia gestionara si suplimentara a gestionarului S. R.potrivit legii, directorul economic a aruncat vina pe comisia de inventariere crezând ca paguba se va recupera de la aceştia si nu va mai răspunde pentru deficientele din activitatea sa.

De altfel, directorul economic a fost concediat imediat după aceasta acţiune, iar gestionarului S. R. i-a încetat contractul individual de munca începând cu data de 23.01.2009, cu acordul părţilor.

Totodată, nu este adevărată reţinerea procurorului în sensul că după ce i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, şi-a rezervat dreptul de a nu mai face nici o declaraţie. A declarat tot ce a avut de declarat, bazându-se atât pe declaraţiile gestionarului cât şi pe listele de inventariere întocmite de ea după verificarea faptica a elementelor de inventar, inclusiv a bonurilor de carburanţi, dar comportamentul organului de cercetare penala a făcut sa se aprecieze ca nu ar fi dorit sa declare şi alte chestiuni, ceea ce nu a fost cazul.

A apreciat ca neîntemeiat şi nereal ce a reţinut organul de cercetare penala  în sensul că au lipsit multe bonuri de carburanţi, care era puţin probabil sa fi fost folosite de gestionar in interes personal in intervalul scurt de timp care s-a scurs intre inventarul efectuat de comisia centrala de inventariere, fiind de menţionat că nu comisia centrala de inventariere a făcut inventarul.

A adăugat că şi ea poate admite şi afirma faptul ca gestionarul si-a acoperit lipsa de BCF - uri la data efectuării inventarului iniţial dacă acesta cunoştea de existenta acesteia, iar ulterior le-a restituit si pentru a plaţi mai puţin din paguba descoperita la reinventariere a considerat (probabil la îndemnul cuiva) ca e bine sa declare ca nu a fost făcut corect acel inventar pentru a se împărţi paguba si a plati toţi membrii comisiei de inventariere.

A solicitat, în final, înlăturarea sancţiunii administrative dispuse, respectiv a amenzii de 1000 lei, cat si a cheltuielilor judiciare in suma de 64 lei, in condiţiile in care masurile dispuse de procurorul de caz/procurorul sef sunt nelegal stabilite, nerealitatea considerentelor pentru care a fost sancţionată fiind evidentă.

A invocat, în drept, prevederile art. 2781 C. proc. pen.

A fost ataşat, spre consultare, dosarul nr. 854/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Prin ordonanţa emisă în dosarul nr. 854/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. la data de 23.10.2013 s-a dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin 1 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C pen. a învinuiţilor: N. A. S., I. M., T. V., M. T. şi P. V. C. şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 500 lei pentru N. A. S. , I. M. şi T. V., şi amenzii în cuantum de 1000 lei pentru M. T. şi P. V. C.

Astfel, procurorul a reţinut că la data de 26.01.2009, petenta Primăria Municipiului R. V. – D. A. D. P. a sesizat organele de urmărire penală cu privire la făptui că a constatat o lipsă în gestiunea angajatului S. R. în cuantum de 47.860 lei.

Totodată, petenta a sesiza faptul că membrii comisiei care au inventariat bunurile din gestiunea angajatului S. R.în luna noiembrie a anului 2008 nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul că nu au efectuat inventarul bunurilor, ci s-au mulţumit să verifice scriptic gestiunea angajatului S. R, fapt care a împiedicat descoperirea lipsei unor bonuri valorice de carburanţi Rompetrol, în valoare de peste 42.000 lei.

La data de 17.09.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria R. V. a confirmat începerea urmăririi penale în cauză faţă de învinuitul S. R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., precum şi faţă de învinuiţii M. T., P. V. C., N. A. S., I. M. şi T. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cp. şi fals intelectual, prev. de art. 289 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 33 lit. a Cp. În fapt s-a reţinut că învinuitul S. R. a folosit în interes personal bonuri de carburant în valoare de 47.860 de lei, pe care le primise în calitate de gestionar al secţiei „Prestări servicii" din cadrul Primăriei Municipiului R.. V.– D. A. D. P., iar învinuiţii M. T., P. V. C., N. A. S., I. M. şi T. V., care au fost desemnaţi ca membri în comisia de inventariere a bunurilor din gestiunea învinuitului S. R., nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de serviciu, întrucât nu au verificat în fapt situaţia gestiunii şi au întocmit în fals procesul verbal de inventariere din data de 31.10.2008, în care au consemnat date nereale cu privire la situaţia gestiunii învinuitului S. R..

La data de 08.10.2013, organele ele cercetare penală din cadrul inspectoratului de Poliţie Judeţean V. - Serviciul de investigare a fraudelor au înaintat procurorului dosarul cauze cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi trimitere în judecată a inculpatului S. R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, prev. de art 2151 alin 1 Cp., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. faţă de învinuiţii M. T., P. V. C., N. A. S., I. M. şi T. V. organele de cercetare penală au propus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 Cp. şi fals intelectual, prev. de art, 289 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

În ceea ce-i priveşte pe învinuiţii M. T., P. V. C., N. A. S., I. M. şi T. V., din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, prin decizia nr. 227/18.112008 privind constituirea comisiilor de inventariere generală a patrimoniului DAPD din cadrul Primăriei Municipiului R. V., au fost desemnaţi în calitatea lor de funcţionari publici angajaţi în cadrul acestei direcţii să facă parte din comisia ele inventariere a bunurilor din inventarul secţiei „Prestări servicii", în cadrul căreia îşi exercita atribuţiile de gestionar învinuitul S. R.. În calitatea tor de membri ai comisiei de inventariere, învinuiţii M. T., P. V. C. , N. A. S., I. M. şi T. V. au întocmit şi au semnat lista de inventariere din data de 31.10.2008, în care au consemnat în fals faptul că ar fi inventariat bunurile din patrimoniul secţiei, inclusiv bonurile valorice de carburanţi, deşi în realitate nu au efectuat această activitate. În lista de inventariere s-a consemnat faptul că nu există lipsuri în gestiunea învinuitului S. R., deşi, la data întocmirii listei de inventariere, din gestiunea învinuitului lipseau mai multe bonuri valorice de carburanţi, după cum s-a stabilit prin procesul verbal de inventariere întocmit în data de 23.01.2009 de către comisia centrală de inventariere din cadrul D.A.D.P. - Primăria Municipiului R. V..

Învinuitul S. R.a declarat că învinuiţii M. T., P. V. C., N. A.S., I. M. şi T. V. nu au inventariat în fapt bonurile valorice, de carburanţi din gestiunea sa, iar învinuiţii N. A. S., I. M. şi T. V. au recunoscut faptul că nu au participat efectiv la inventarierea bonurilor de carburanţi, dar au semnat listele de inventariere, acceptând prin urmare posibilitatea ca aceste liste să nu reflecte realitate.

Învinuiţii M. T. şi P. V. C. au recunoscut faptul că au fost singurii din comisie care s-au ocupat de întocmirea listelor de inventariere, dar nu au recunoscut faptul că au întocmit aceste liste în fals, ci au susţinut că au numărat efectiv bonurile de carburanţi din gestiunea învinuitului S. R.. După ce li s-a adus la cunoştinţă învinuirea, învinuiţii M. T. şi P. V. C. şi-au rezervat însă dreptul de a nu mai face nicio declaraţie şi nu au dorit să fie confruntaţi cu învinuitul S. R. pentru lămurirea situaţiei de fapt.

A apreciat procurorul că poziţia adoptată de învinuiţii M. T. şi P. V. C. în cursul anchetei penale, coroborată cu împrejurarea că din gestiunea învinuitului S. R. au lipsit multe bonuri de carburanţi, care era puţin probabil să fi fost folosite de gestionar în interes personal în intervalul scurt de timp care s-a scurs între inventarul efectuat de învinuiţi şi inventarul efectuat de comisia centrală de inventariere, coroborată totodată cu declaraţiile învinuiţilor N. A. S., I. M. şi T. V. sunt date şi probe care conduc la concluzia că membrii comisiei de inventariere desemnată prin decizia nr. 227/18.11.2008 nu au efectuat în fapt inventarul bonurilor de carburanţi clin gestiunea învinuitului S. R..

Având în vedere împrejurările în care a fost săvârşită activitatea infracţională de către învinuiţii N. A. S., I. M., T. V., M. T. şi P. V. C., rezultatul care s-a produs, precum şi persoana şi conduita făptuitorilor, procurorul a concluzionat că faptele, prin conţinutul lor concret, nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă de aceştia, iar aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru a-i determina pe învinuiţi să adopte o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială. La individualizarea sancţiunilor cu caracter administrativ a fost avut în vedere faptul că învinuiţii N. A. S., I. M. şi T. V. au avut o atitudine sincera în faţa organelor de cercetare penală şi au recunoscut săvârşirea faptelor.

În ceea ce-l priveşte pe învinuitul S. R., procurorul a dispus disjungerea cauzei, apreciind necesară administrarea probatoriului solicitat de către învinuit, cauza fiind restituită la organele de cercetare penală.

În urma soluţionării plângerii formulate pe cale ierarhică la prim procuror s-a constatat că soluţia adoptată iniţial este legală şi temeinică.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că din actele dosarului a rezultat că prin decizia nr. 277/18.11.2008, privind constituirea comisiilor de inventariere generală a patrimoniului DADP din cadrul Primăriei R..V., petenta împreună cu intimaţii P. C. V., N. A. S., I. M. şi T. V. au fost desemnaţi să facă parte din comisia de inventariere a bunurilor aflate în inventarul secţiei Prestări servicii în cadrul căreia îşi exercita atribuţiile de gestionar învinuitul S. R.. În aceste condiţii, petenta şi ceilalţi membrii ai comisiei au întocmit şi semnat lista de inventariere din data de 31.10.2008, în care au consemnat în fals faptul că ar fi inventariat bunurile din patrimoniul secţiei, inclusiv bonurile valorice de carburanţi, în valoare de 47.860 lei, după cum s-a stabilit prin procesul verbal de inventariere întocmit în data de 23.01.2009 de către comisia centrală de inventariere din cadrul DADP, în lista de inventariere s-a consemnat că nu există lipsuri în gestiunea învinuitului. Acesta din urmă, a declarat că petenta şi ceilalţi membrii ai comisiei nu au inventariat în fapt bonurile valorice de carburanţi din gestiunea sa, fapt recunoscut de numiţii N. A. S., I. M. şi T. V..

Astfel, a concluzionat procurorul că, din actele dosarului a rezultat cu certitudine faptul că petenta şi ceilalţi membrii ai comisiei de inventariere nu au efectuat în fapt inventarul bonurilor de carburanţi din gestiunea învinuitului S. R., fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C pen., şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. Date fiind însă împrejurările în care au fost comise faptele, urmările acestora şi persoanele autorilor, s-a apreciat că nu există gradul de pericol social specific unor infracţiuni, neimpunându-se trimiterea în judecată a acestora, fiind îndestulătoare aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ, judicios individualizate.

Instanţa este legal învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate, etapa prealabilă fiind epuizată.

Plângerea a fost introdusă de persoana vătămată la instanţa competentă, în termenul legal de 20 zile prevăzut de art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968, fiind respectate dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei.

Examinând dosarul de urmărire penală şi înscrisurile depuse de părţi, instanţa constată că plângerea este fondată.

Potrivit ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria R.. V. nr. 854/P/2009 din 23.10.2013, poziţia adoptată de învinuiţii M. T. şi P. V. C.în cursul anchetei penale, coroborată cu împrejurarea că din gestiunea învinuitului S. R. au lipsit multe bonuri de carburanţi, care era puţin probabil să fi fost folosite de gestionar în interes personal în intervalul scurt de timp care s-a scurs între inventarul efectuat de învinuiţi şi inventarul efectuat de comisia centrală de inventariere, coroborată cu declaraţiile învinuiţilor N. A. S., I. M. şi T. V.sunt date şi probe care conduc la concluzia că membrii comisiei de inventariere desemnată prin decizia nr. 227/18.11.2008 nu au efectuat în fapt inventarul bonurilor de carburanţi din gestiunea învinuitului S. R..

Verificând realitatea şi justeţea acestor argumente, pe care se fundamentează dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei – petente M. T.  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, cu aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei, instanţa reţine următoarele:

Astfel cum s-a menţionat şi în cuprinsul ordonanţei contestate, în timpul urmăririi penale învinuiţii M. T. şi P. V. C. au recunoscut faptul că au fost singurii din comisie care s-au ocupat de întocmirea listelor de inventariere, dar nu au recunoscut faptul că au întocmit aceste liste în fals, ci au susţinut că au numărat efectiv bonurile de carburanţi din gestiunea învinuitului S. R..

Faptul că ulterior, după aducerea la cunoştinţă a învinuirii, învinuita M. T. şi-a rezervat, ca şi învinuitul P. V. C., dreptul de a nu mai face nici o declaraţie şi nu au dorit să fie confruntaţi cu învinuitul S. R. pentru lămurirea situaţiei de fapt reprezintă (doar) o transpunere în fapt a dreptului la tăcere şi a dreptului de a nu contribui la propria învinuire, de care beneficiază orice persoană acuzată de săvârşirea unei fapte penale, în lumina art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 70 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1969.

Întrucât, pe de o parte, exercitarea cu bună-credinţă (prezumată, în temeiul principiului bona fides praesumitur) a unui drept subiectiv nu vatămă pe nimeni şi nu poate atrage nici o consecinţă nefavorabilă pentru titularul dreptului astfel exercitat, conform principului juridic neminem laedere qui suo iure utitur, iar, pe de altă parte, nimeni nu poate fi obligat să îşi dovedească nevinovăţia, orice aprecieri cu privire la concluziile ce se pot trage din refuzul unei persoane de a da declaraţii pe parcursul unei etape procesuale sau de a participa la administrarea unor probe, nu pot avea decât valoarea unor simple indicii, fără valoare probatorie proprie, ce nu pot servi la dovedirea vinovăţiei unei persoane.

Tot astfel, împrejurarea reţinută în ordonanţa atacată potrivit căreia din gestiunea învinuitului S. R. au lipsit multe bonuri de carburanţi, care era puţin probabil să fi fost folosite de gestionar în interes personal în intervalul scurt de timp care s-a scurs între inventarul efectuat de învinuiţi şi inventarul efectuat de comisia centrală de inventariere, nu poate avea decât valoarea unei prezumţii simple, a unei simple presupuneri trase de magistrat de la un fapt necunoscut la un fapt cunoscut.

Presupunerea că era puţin probabil ca bonurile de carburanţi să fi fost folosite de gestionar în interes personal în intervalul scurt de timp care s-a scurs între cele două inventarieri, se întemeiază în mod exclusiv pe numărul mare al bonurilor de carburanţi, element de fapt ce nu are, însă, prin el însuşi valenţa unui indicator sui generis al improbabilităţii inexistenţei acestor bonuri la momentul primei inventarieri, nefiind exclus ci, dimpotrivă (cel puţin aparent) la fel de probabil ca în intervalul respectiv gestionarul S. R. să fi folosit în diverse modalităţi în interes personal sau în interesul altei persoane toate aceste bonuri, să le fi pierdut, ascuns ori înstrăinat, în orice mod.

În ceea ce priveşte declaraţiile date în timpul urmăririi penale de învinuiţii N. A. S., I. M. şi T. V., se remarcă faptul că aceştia au recunoscut că au semnat în fals listele de inventariere fără a participa la inventarierea propriu-zisă, ce a fost efectuată în fapt doar de învinuiţii M. T. şi P. V. C., însă niciuna din aceste persoane nu a afirmat că şi inventarierea efectuată de M. T. şi P. V. C. ar fi fost fictivă, fără ca bonurile de carburanţi să fie identificate, numărate şi evidenţiate ca atare în listele de inventar (de altfel, nici nu aveau posibilitatea de a face asemenea susţineri, în condiţiile în care nu au participat la activitatea de inventariere, în perioada respectivă ocupându-se de alte activităţi).

Prin urmare, nici unul din argumentele pe care se întemeiază concluzia că membrii comisiei de inventariere desemnată prin decizia nr. 227/18.11.2008 nu au efectuat în fapt inventarul bonurilor de carburanţi din gestiunea învinuitului S. R. nu este sustenabil, neavând fundament suficient din punct de vedere probator, împrejurările reţinute întemeindu-se doar pe o serie de indicii şi prezumţii simple şi relative, ce permit proba contrară, şi nu pe probe directe sau indirecte de vinovăţie.

Într-adevăr, orice sistem de drept cunoaşte prezumţii de fapt sau de drept şi însăşi  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu se opune în principiu acestora, însă în materie penală Convenţia obligă statele membre să nu depăşească o anumită graniţă. În particular, art. 6 par. 2 din Convenţie impune statelor să încadreze aceste prezumţii în anumite limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat şi respectând drepturile apărării. În plus, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenţie, orice decizie a organelor judiciare de a acorda relevanţă unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

În speţă, prezumţiile de fapt insuficient de relevante din punct de vedere probator prezentate în cuprinsul ordonanţei atacate nu satisfac cerinţele susmenţionate, în condiţiile în care din coroborarea datelor şi informaţiilor pe care acestea le furnizează nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia petentei.

În acelaşi context, instanţa notează lipsa unui scop sau mobil aparent al comiterii de către petentă a vreuneia din faptele penale de care a fost acuzată, fapt ce poate fi interpretat, în caz de îndoială cu ocazia evaluării probatorului, în favoarea acesteia, conform binecunoscutului principiu in dubio pro reo.

Nu în ultimul rând, remarcă faptul că în sprijinul poziţiei petentei de negare a vinovăţiei şi de respingere a acuzaţiilor stau declaraţiile persoanei care a participat alături de ea la inventarierea propriu-zisă, învinuitul P. V. C., cu care declaraţiile învinuitei-petente se coroborează în detaliu, precum şi împrejurarea că, însuşi gestionarul S. R. a atestat realitatea şi acurateţea inventarierii efectuate de petentă cu privire la bunurile aflate în gestiunea sa, prin semnarea declaraţiilor de la începutul şi sfârşitul acestei operaţiuni şi a listelor de inventariere, fără obiecţiuni sau menţiuni suplimentare.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că probatoriul de la dosar este incomplet şi totodată insuficient pentru a se ajunge, la acest moment, la o concluzie certă în privinţa temeiniciei acuzaţiilor aduse petentei.

În aceste împrejurări, observând că prin aceeaşi ordonanţă procurorul a dispus continuarea cercetărilor în vederea lămuririi unor aspecte esenţiale referitoare la utilizarea de către învinuitul S. R. a bonurilor de carburanţi (în valoare de 47.860 lei) ce au făcut, printre altele, obiectul inventarierilor la care s-a făcut anterior referire, instanţa va desfiinţa în parte ordonanţa atacată, în ceea ce priveşte dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei – petente M. T., cu exonerarea acesteia de la plata amenzii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei şi a cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 64 lei, şi va trimite dosarul procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale cu privire la aceste fapte pretins a fi comise de petentă, urmând ca probele ce se vor efectua în continuare în vederea lămuririi modului în care bonurile de combustibil au fost utilizate şi evidenţiate, inclusiv completările sau suplimentele de expertiză contabilă ce urmează a se efectua potrivit indicaţiilor din cuprinsul ordonanţei, să fie folosite şi la clarificarea împrejurărilor referitoare la inventarierea bonurilor de combustibil din perioada noiembrie – decembrie 2008.

În acest sens, i se va pune în vedere petentei să depună la dosar eventualele obiective proprii la suplimentul de expertiză contabilă ce urmează a se efectua sau să indice alte probe pe care înţelege să le propună (inclusiv audierea sa în calitate de suspect), în vederea aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei sub toate aspectele.

De asemenea, i se va solicita gestionarului S. R. să explice de ce nu a contestat realitatea şi acurateţea rezultatelor inventarierii efectuate de comisia condusă de petentă cu privire la bunurile aflate în gestiunea sa şi de ce a semnat fără obiecţiuni sau rezerve declaraţiile de la începutul şi sfârşitul inventarierii şi listele de inventariere.

Cu ocazia reluării cercetărilor se vor administra orice alte probe necesare justei soluţionări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E:

În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) din Codul de procedură penală anterior corob. cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255 din 2013;

Admite plângerea petentei M. T. Desfiinţează ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea nr. 854/P/2009 din 23.10.2013 în ceea ce priveşte dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei – petente M. T. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, cu exonerarea acesteia de la plata amenzii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei şi a cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 64 lei, şi trimite dosarul procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale cu privire la aceste fapte pretins a fi comise de petentă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2014.

Preşedinte,

V. V.

Grefier,

T. A. –M.

1