Validare poprire. Virarea salariului sotului debitor în contul bancar al sotiei deschis la o bancă din România. Lipsa calitătii de tert poprit a sotiei debitorului.

Decizie 3/C din 21.01.2015


Poprirea reprezintă o formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat.

În speţă, Curtea constată că intimata pârâtă – soţia debitorului pensiei de întreţinere pentru minor, nu are calitatea de terţ poprit, neavând calitatea de debitor al soţului său pentru salariile plătite de către angajatorul debitorului şi virate în contul bancar deschis pe numele soţiei, între soţi neexistând un raport juridic direct cu privire la salariile încasate de către debitor, prin virament bancar, în contul deschis pe numele soţiei, în ţară.

De asemenea, soţia debitorului nu poate fi asimilată unei instituţii bancare, pentru a i se aplica dispoziţiile art. 457 alin.(1) Cod procedură civilă, cum greşit susţine recurenta, între soţi nefiind încheiat un contract de depozit cu privire la anumite sume de bani încasate de debitorul [...] de la angajatorul străin, convenţie ce ar fi guvernată de regulile aplicabile acestui tip de contract civil.

Art. 457 alin.(1) Cod procedură civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Constanţa sub nr. 8946/212/2014 creditoarea [...] în calitate de reprezentant legal al minorei [...] a solicitat în contradictoriu cu debitorul [...] şi terţul poprit [...] validarea popririi înfiinţată de B.E.J. Asociaţi [...] şi [...] la data de 24.02.2014 în dosarul de executare nr. 499/2012.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 18307/13.11.2009 a Judecătoriei Constanţa pronunţată în dosarul nr. 26763/212/2008, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 8/FM/11.01.2011 a Curţii de Apel Constanţa, debitorul [...] are de achitat către creditoarea [...], în calitate de reprezentant legal al minorei [...], debitul în valoare de 6000 euro reprezentând pensie de întreţinere calculată pentru perioada decembrie 2008, ianuarie 2012, martie 2012, iunie şi august 2012.

A apreciat creditoarea că [...] are calitate de terţ poprit deoarece din luna ianuarie 2012 aceasta încasează în contul său deschis la B.C.R. salariul soţului său [...] pentru munca prestată în afara ţării de la angajatorul străin Compania Norvegiană [...] şi care a recunoscut acest aspect în declaraţia dată în faţa procurorului.

Prin sentinţa civilă nr. 6874/17.06.2014 Judecătoria Constanţa a respins acţiunea de validare a popririi ca nefondată.

A motivat instanţa de fond că prin sentinţa civilă nr.18307/13.11.2009 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 121/23.02.2011 a Tribunalului Constanţa şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 8/FM/11.01.2011 a Curţii de Apel Constanţa, îndreptată prin Încheierea FN/07.03.2012 a Curţii de Apel Constanţa în dosar nr. 26763/212/2008, debitorul [...]  a fost obligat să plătească creditoarei în favoarea minorei [...] o pensie lunară de întreţinere în cotă de 1 părţi din venitul său net lunar începând cu data de 27.11.2008 şi până la majorat. În urma cererii creditoarei [...] în calitate de reprezentant legal al minorei [...], s-a început executarea silită împotriva debitorului [...], pentru recuperarea creanţei în sumă de 6000 euro plus 3.057,35 lei cheltuieli de executare. În dosarul de executare silită nr. 499/2012 s-a înfiinţat poprirea la data de 24.02.2014, ce a fost comunicată terţului poprit [...]. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 452 alin. 1 C.pr.civ, întrucât din probele depuse la dosar nu rezultă că terţul poprit ar datora sume de bani debitorului. În consecinţă, terţul poprit nu are obligaţia de a consemna suma urmăribilă.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta care a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei soluţionări a cauzei.

S-a susţinut că subiectele raportului juridic litigios sunt legate între ele prin drepturi şi obligaţii care împreună alcătuiesc conţinutul raportului juridic. La dosarul penal nr. 4861/P/2012 există extrasul de cont bancar de la BCR al numitei [...] care încasează salariile obţinute de [...] pentru perioada în care acesta navigă. Acest fapt este recunoscut şi de către terţul poprit [...] care recunoaşte în declaraţia dată la parchet că soţul său a decis ca salariul lui să fie virat în contul ei, pentru că astfel soţilor le este mult mai uşor a gestiona banii. Mai mult decât atât, înţelegerea intervenită între părţi urmăreşte fraudarea creditoarei, limitând posibilitatea acesteia de recuperare a debitului, din moment ce hotărârea judecătorească nu poate fi aplicată. În aceste împrejurări instanţa trebuia să verifice dacă înţelegerea celor doi soţi nu era de natură a urmări un scop ilicit, fiind potrivnică prevederilor legale.

Prin decizia civilă nr. 662/01.10.2014 Tribunalul Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de creditoarea [...].

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut că, în speţă nu există un raport juridic de creanţă între debitorul poprit [...] şi soţia acestuia, [...], chemată în judecată în calitate de terţ poprit.

Înţelegerea intervenită între cei doi soţi prevede doar modul de gestionare a sumelor de bani încasate de către debitorul poprit cu titlu de salariu de la angajatorul său pe perioada în care se afla în voiaj, neexistând între aceste părţi un raport juridic de creanţă, în temeiul căruia [...] să restituie sau să datoreze cu titlu de creanţă, sumele primite ca salariu către debitorul poprit, soţul acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs creditoarea [...] care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Susţine recurenta că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească cu încălcarea dispoziţiilor art. 457 Cod procedură civilă şi nu a avut în vedere Decizia nr. 1524/2010 a Curţii Constituţionale a României referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin.(1) şi (2) Cod procedură civilă, conform căreia o instituţie bancară la care clientul are cont deschis poate avea calitatea de terţ poprit, chiar dacă raporturile dintre bancă şi client rezultă din convenţia părţilor referitoare la depozitele băneşti păstrate ca atare de instituţia bancară.

Cum în speţă soţia debitorului poprit poate fi calificată „bancă” (instituţie bancară) în raport cu soţul său, acesta din urmă depozitându-şi salariile în contul soţiei, dispoziţiile art. 457 Cod procedură civilă sunt pe deplin aplicabile, iar numita [...] are calitate de terţ poprit.

Mai arată recurenta că angajatorul străin al debitorului [...], pentru serviciile prestate de acesta din urmă, îi virează  salariul la solicitarea salariatului său, în contul soţiei, [...], deschis la o bancă din România (B.C.R.).

În condiţiile în care terţul poprit a declarat că banii îi gestionează împreună cu soţul său, rezultă că pe lângă faptul că depozitează aceşti bani în contul său, îi şi datorează debitorului [...] o parte din ei.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului constanţa în raport cu criticile recurentei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Poprirea reprezintă o formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat.

Pentru înfiinţarea popririi textul legal impune două condiţii esenţiale şi anume : 1) să existe o creanţă rezultată dintr-un raport obligaţional creat între debitorul popritor şi debitorul poprit; 2) să existe o creanţă rezultată dintr-un raport obligaţional creat între debitorul poprit şi terţul poprit, ultimul fiind dator primului.

În ceea ce îl priveşte pe terţul poprit, acesta este terţa persoană care are calitatea de debitor al debitorului poprit.

De regulă, terţ poprit poate fi orice persoană fizică ori juridică de drept public ori de drept privat care, în baza raportului juridic îi datorează debitorului sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, legătura juridică în baza căreia terţul este obligat fiind cea care îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură.

Însă nu orice legătură juridică poate justifica înfiinţarea popririi în mâinile terţului, ci doar aceea care îi asigură acestuia independenţa faţă de debitor, o poziţie de egalitate în raportul juridic, atât în privinţa pretenţiilor, cât şi în aceea a conduitei părţilor.

Or, în speţă, Curtea constată că intimata pârâtă – soţia debitorului pensiei de întreţinere pentru minor, nu are calitatea de terţ poprit, neavând calitatea de debitor al soţului său pentru salariile plătite de către angajatorul debitorului şi virate în contul bancar deschis pe numele soţiei, între soţi neexistând un raport juridic direct cu privire la salariile încasate de către debitor, prin virament bancar, în contul deschis pe numele soţiei, în ţară.

De asemenea, soţia debitorului nu poate fi asimilată unei instituţii bancare, pentru a i se aplica dispoziţiile art. 457 alin.(1) Cod procedură civilă, cum greşit susţine recurenta, între soţi nefiind încheiat un contract de depozit cu privire la anumite sume de bani încasate de debitorul [...] de la angajatorul străin, convenţie ce ar fi guvernată de regulile aplicabile acestui tip de contract civil.

După „încasarea” salariului de către salariatul [...], în modalitatea agreată între angajator şi salariat, prin virament bancar într-un cont deschis la o bancă din România, pe numele soţiei salariatului, suntem în prezenţa unui acord al soţilor cu privire la modalitatea de gestionare a bunurilor comune – categorie în care intră şi salariul încasat de oricare dintre soţi -, dar această înţelegere nu dă naştere unui drept de creanţă în favoarea unuia dintre soţi în raport cu celălalt soţ.

Se constată că soţia debitorului nu are calitatea de terţ poprit în raport cu soţul său, aceasta fiind mandatată să gestioneze salariul rezultat din activitatea debitorului prestată în temeiul unui contract de muncă cu elemente de extraneitate.

Referitor la natura juridică a salariului, în tăcerea legii, sub imperiul Codului familiei, literatura de specialitate (I.P. Filipescu şi Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, ediţia a VIII-a, pag. 95; Marieta Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu 2013, pag. 253-255) şi jurisprudenţa (Tribunalul Suprem, dec. de îndrumare nr. 19/1960 în C.D. 1960, pag. 23) au consacrat concepţia dualistă asupra salariului conform căreia salariul, ca drept de creanţă (salariul neîncasat de la angajator), deşi este dobândit în timpul căsătoriei constituie un bun propriu, şi poate fi urmărit ca atare, odată încasat dobândeşte calitatea de bun comun, şi se supune tuturor regulilor ce vizează urmărirea bunurilor comune.

După adoptarea Codului civil prin legea nr. 287/2009, prin art. 341 Cod civil  s-a stabilit că veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanţa privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunităţii.

Prin urmare, după încasarea acestor drepturi salariale cuvenite pentru munca prestată, acestea devin bunuri comune, intră în patrimoniul comunitar şi constituie un criteriu în raport cu care se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, alături de munca în gospodărie şi pentru educarea copiilor.

În raport de natura juridică a salariului încasat, respectiv a salariului virat de către angajator în contul soţiei salariatului debitor, se constată că aceasta din urmă nu devine un simplu depozitar al veniturilor salariale şi implicit un posibil terţ poprit în raport cu soţul său, ci veniturile din muncă devin parte a patrimoniului comunitar, soţia debitorului neputând fi ţinută să poprească aceste venituri şi să le pună la dispoziţia unui creditor personal al soţului debitor.

În raport de aceste considerente se constată că în mod judicios instanţa de apel a reţinut că în speţă nu există un raport juridic de creanţă între debitorul poprit [...] şi soţia acestuia, [...], chemată în judecată în calitate de terţ poprit, iar în condiţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru validarea popririi, în mod legal s-a respins apelul creditoarei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta